Pe urmele eroilor – Elitele Primului Război Mondial
În anul 1918, lumea se prăbuşea în jurul României. Dispăruse Imperiul ţarist.
Articol de Simona Şerbănescu, 20 Septembrie 2018, 08:48
În anul 1918, lumea se prăbuşea în jurul României. Dispăruse Imperiul ţarist.
Au urmat imperiile otoman şi austro-ungar. În ciuda războiului, a morţilor şi a foametei, liderii politici și elitele intelectuale nu au renunţat la planurile pe care le aveau.
În octombrie, cei din Ardeal înţelegeau că a căzut principala piedică în calea Unirii.
Meritele marilor patrioți, artizani ai momentului istoric, sunt şi astăzi puţin cunoscute. Ca mulţi dintre fraţii lor din acea perioadă de la Bucureşti, politicienii români îşi sacrificau averea în politică, nu şi-o înmulţeau.
Mulți dintre ei, cei mai mulți, eroii României, au ajuns să aibă un destin tragic. Mulți, foarte mulți, au fost dați uitării.
Prin uciderea unor astfel de oameni, România şi-a pierdut conducătorii cei mai respectaţi. Iar odată cu ei, maniera cea mai umană de a face politică - cea făcută cu gândul de a face bine celor din jur.
AUDIO: O invitație semnată de Simona Șerbănescu.