PE URMELE EROILOR: Au murit dușmani și dorm în eternitate ca prieteni

AUDIO: Documentar.

Pe urmele eroilor! Nu e greu să le găsești, trebuie doar să te abați de la drumul principal al rutinei de zi cu zi și să pășești în muzee, cimitire, mausolee.

Asta am făcut în trei zile de vară în Vrancea și la Focșani, în fostul județ Putna unde acum 100 și ceva de ani s-a spus răspicat că PE AICI NU SE TRECE! Jertfele de atunci, cărora le datorăm acest Centenar al României, au lăsat urme adânci în glia și memoria oamenilor.

De ele mai amintesc și astăzi comemorările, foșnetul copacilor ce străjuiesc cimitirele, ecoul osuarelor, numele săpate în piatră. Și un cult al eroilor de un omenesc simplu, care în fața morții nu mai desparte atât de ușor lumea în dușmani și prieteni.

Alături de Camelia Sandu, profesoară de istorie la Suraia, de istoricul Ionuț Ilescu de la Muzeul Vrancei și de Rodica Necula de la Mausoleul de la Soveja am aflat că dacă în război există onoare, la vreme de pace monumentele celor care ne-au fost dușmani trebuie tratate cu omenie.

Un monument e piatră de mormânt și trebuie tratat ca atare, am aflat în comuna Suraia, în fața unui monument german descoperit de Camelia Sandu mai întâi în paginile presei locale.

Astăzi monumentul din grădină de la Suraia este îngrijit de nepoţii celor care au trait vremurile Marelui Război şi e înconjurat de povești în a căror țesătură nu e foarte ușor să deosebești adevărul istoric de legenda locală. Dar cei care ”știau” le-au lăsat moștenire o grădină de care trebuie să aibă grijă și cu sufletul.

De la Lenuța Tănase, actuala proprietară a grădinii cu monument, am aflat că acum 100 și ceva de ani, în vâltoarea luptelor, locul în care crește o vie și se coc pere văratice a devenit cimitir pentru ai noștri și ai lor deopotrivă. Politica marulor imperii i-a făcut dușmani, moartea i-a adus împreună. Atât cât poate, Lenuța Tănase le îngrijește locul de mormânt.

Amintirea grozăviei războiului s-a transmis de la o generație la alta. Maria Petrea e mai bătrână, iar poveștile auzite de la mama ei care avea 11 ani în vremea războiului amintesc și ele de evacuarea satului, deportarea pe Ialomița sau mormintele făcute pe grabă în grădinile astăzi liniștite.

Explicația găsită de Lenuța Tănase pentru cimitirele și monumentele care au adunat morții armatelor dușmane e cât se poate de adevărată în simplitatea ei: „cine era să îi ducă în vreme de război să-i înmormânteze în pământul ţării lor”.

Chiar și așa, rătăcit într-o grădină, fără nume care să poată fi pomenite, monumentul trebuie să rămână unde a fost ridicat, spun femeile! Spiritul lor practic îndeamnă doar la ceva mai multă grijă. Şi pentru că e legat de războiul fără de ale cărui jertfe nu am putea vorbi de Centenar, monumentul l-a impresionat și pe Mihai Petrea, elev al Cameliei Sandu.

Bătrânii satului spun că întotdeauna au fost sfătuiţi să aibă grijă de acest monument. Era vorba până al urmă de onoare.

Despre onoare, vitejie, chiar nebunie pe câmpul de luptă vorbește și istoricul Ionuț Iliescu de la Muzeul Vrancei, amintind despre bătălia de la Mărăști - loc în care astăzi, mausoleul ridicat în memoria eroilor invită la un moment de reculegere.

Şi la Mărășești și în acel dramatic august 1917 soldații români nu au mai cedat din pământul țării decât locuri de mormânt, după cum s-a exprimat dur, dar elocvent generalul Eremia Grigorescu citat de istoricul Ionuț Iliescu.

Un astfel de loc de mormânt e îngrijit și astăzi de Ștefan Murgu, în spatele Bisericii Sfântul Mina din Focșani.

Astăzi, vacarmul războiului e la 100 și ceva de ani depărtare! Locul în care sunt îngropați eroii lui e astăzi o grădină răcoroasă la vreme de vară, în care pe unele pietre funerare doar cu degetele mai pot fi citite numele eroilor. La Suraia nu a mai supraviețuit niciun nume, dar poate că numele înscrise pe aceste pietre aduc ecouri și din acel cimitir în acesta, a cărui simbolică încropire o amintește Ștefan Murgu.

Tot de la el aveam să aflu şi o poveste demnă de ”Pe frontul de vest nimic nou”.

Parafrazând finalul celebrului roman al lui Erich Maria Remarque, putem spune că pentru soarta războiului moartea infirmierului Eduard Buchner, într-o zi de 13 august a anului 1917, nu a putut aduce ”Pe frontul de est nimic nou”.

Dezvăluind adevărata identitate a infirmierului german – laureat al premiului Nobel pentru chimie - Ștefan Murgu a descris fără pic de retorică absurdul unor lupte în care imperii ce aveau să iasă odată cu acest război din istorie își sacrificau cetățenii.

Morminte și monumente tăcute, vizitate doar când se depun coroane, altele deloc, dar care poate merită mai mult atenția noastră în măsura în care ne aduc aminte de un război în urma căruia noi, statele mici, am renăscut ca păsările Phoenix din cenușa marilor imperii.

Monumente simbol, care prin felul în care au fost percepute și folosite de-a lungul timpului spun nu numai o istorie de-acum un veac, ci și unele din acest veac. Crescută la Soveja, Camelia Sandu își aduce aminte și de cum se serbau eroii în vremuri când unii dintre noi eram pionieri şi când Ziua Eroilor era 9 Mai.

Pe mine, inedita poveste a monumentului descoperit de Camelia Sandu la Suraia, una pe care nu aș fi aflat-o niciodată în calitate de pionier, m-a adus în Vrancea. Iar la Soveja voiam să ajung de mai multă vreme. Rodica Necula ne-a fost ghid şi ne-a povestit că acest mausoleu, cel mai mic dintre mausoleele Vrancei, a fost construit de comunitate, în perioada interbelică.

În acest mausoleu impresionează osuarul, cripta deschisă a eroilor necunoscuți care dorm în acest pământ vegheați de brazi, stele și lună în mausolee durate pentru a face pace în veșnicie.