Parabolele lui Iisus (XXXVIII) – Epifania de la Nain

În această duminică, 8 octombrie, se citește la liturghie un fragment din Evanghelia după Luca (7, 11-16). Mesajul ei: o epifanie a lui Iisus.

Iată textul:
Luca 7, 11-16: Și s-a făcut că mai departe Iisus s-a dus într-o cetate numită Nain; împreună cu El mergeau mulți din ucenicii Lui și mulțime multă. Când a venit aproape de poarta cetății iată un mort era dus la groapă; era singurul fiu al unei văduve; și mulțime multă din cetate era cu ea. Văzând-o, Domnul s-a îndurat de ea și i-a spus: nu plânge ! Și s-a apropiat și s-a atins de năsălie, iar cei ce o duceau s-au oprit. Atunci Iisus a zis: tinere, cu tine vorbesc, scoală, trezește-te ! Și mortul s-a ridicat în șezut și a început să vorbească, iar Iisus l-a dat mamei sale (în brațe). Pe toți i-a cuprins atunci spaima și L-au mărit pe Dumnezeu zicând „profet mare ni s-a ridicat nouă” și „Dumnezeu a cercetat poporul Său”.

Luca 7, 11-16: Καὶ ἐγένετο ἐν τῷ ἑξῆς ἐπορεύετο εἰς πόλιν καλουμένην Ναΐν· καὶ συνεπορεύοντο αὐτῷ οἱ μαθηταὶ αὐτοῦ ἱκανοὶ καὶ ὄχλος πολύς. ὡς δὲ ἤγγισε τῇ πύλῃ τῆς πόλεως, καὶ ἰδοὺ ἐξεκομίζετο τεθνηκὼς υἱὸς μονογενὴς τῇ μητρὶ αὐτοῦ, καὶ αὕτη ἦν χήρα, καὶ ὄχλος τῆς πόλεως ἱκανὸς ἦν σὺν αὐτῇ. καὶ ἰδὼν αὐτὴν ὁ Κύριος ἐσπλαγχνίσθη ἐπ᾿ αὐτῇ καὶ εἶπεν αὐτῇ· μὴ κλαῖε· καὶ προσελθὼν ἥψατο τῆς σοροῦ, οἱ δὲ βαστάζοντες ἔστησαν, καὶ εἶπε· νεανίσκε, σοὶ λέγω, ἐγέρθητι. καὶ ἀνεκάθισεν ὁ νεκρὸς καὶ ἤρξατο λαλεῖν, καὶ ἔδωκεν αὐτὸν τῇ μητρὶ αὐτοῦ. ἔλαβε δὲ φόβος πάντας καὶ ἐδόξαζον τὸν Θεόν, λέγοντες ὅτι προφήτης μέγας ἐγήγερται ἐν ἡμῖν, καὶ ὅτι ἐπεσκέψατο ὁ Θεὸς τὸν λαὸν αὐτοῦ.

Iisus venea de la Capernaum unde îl pe vindecase slujitorul unui centurion, slujitor care trăgea să moară. Trebuie că mulțimile care se țineau după El își puseseră mari speranțe în Iisus de L-au urmat până la Nain, fiindcă e ceva cale de mers de la Capernaum până aici.

Și speranțele nu le-au fost înșelate: Iisus a înviat din morți un băiat chiar sub ochii lor. Așadar Îl văzuseră vindecând și acum îl vedeau înviind morți. Adică alungând/învingând boala și alungând/învingând moartea.

Nainul (azi Nein) se află în Galileea, la câțiva km de Nazaret, de Muntele Tabor și de Sunem, cetatea unde și Elisei înviase altădată un prunc.

Desigur, nu întâmplător Iisus și alaiul Său, ucenicii și oamenii din Capernaum care-L urmaseră, se încrucișează cu cortegiul funerar tocmai aici.

Scena se petrece undeva afară din cetate, nu departe de poarta cetății. Iisus și cei care erau cu El se pregăteau să intre, iar cei care conduceau mortul la groapă ieșiseră și se îndreptau spre cimitirul care, în vechiul Israel, se afla întotdeauna în afara zidurilor.

Iisus venise anume să-l învie din morți pe fiul unei văduve din Nain. Minunea Lui le-a trezit celor de față amintirea învierilor făcute de Ilie la Sarepta, lângă Sidon, în Fenicia (Libanul de azi), și de Elisei, ucencul lui Ilie, la Sunem.

Totul devine limpede dacă parcurgem relatarea celor două învieri din Cartea a III și Cartea a IV-a a Regilor:
Iată textele în traducerea Bibliei Sinodale:

3 Regi 17, 17-24: După aceasta s-a îmbolnăvit copilul femeii, stăpâna casei, şi boala lui a fost atât de grea, că n-a mai rămas suflare într-însul. Şi a zis ea către Ilie: „Ce ai avut cu mine, omul lui Dumnezeu? Ai venit la mine ca să-mi pomeneşti păcatele mele şi să-mi omori fiul?" Iar Ilie a zis: „Dă-mi pe fiul tău!" Şi l-a luat din braţele ei şi l-a suit în foişor unde şedea el şi l-a pus pe patul său. Apoi a strigat Ilie către Domnul şi a zis: „Doamne Dumnezeul meu, oare şi văduvei la care locuiesc îi faci rău, omorând pe fiul ei?" Şi suflând de trei ori peste copil, a strigat către Domnul şi a zis: „Doamne Dumnezeul meu, să se întoarcă sufletul acestui copil în el!" Şi a ascultat Domnul glasul lui Ilie; şi s-a întors sufletul copilului acestuia în el şi a înviat. Şi a luat Ilie copilul şi s-a coborât cu el din foişor în casă şi l-a dat mamei sale şi a zis Ilie: „Iată copilul tău este viu!" Atunci a zis femeia către Ilie: „Acum cunosc şi eu că tu eşti omul lui Dumnezeu (iș Elohim- אִישׁ אֱלֹהִים) şi cu adevărat cuvântul lui Dumnezeu este în gura ta!"

4 Regi 4, 17-37: Dar femeia aceea a zămislit şi în anul următor, chiar pe vremea aceea, a născut un fiu, după cum îi spusese Elisei. Crescând acel copii, s-a dus întruna din zile la tatăl său, la secerători. Şi a zis către tatăl său: „Vai, mă doare capul!" Iar acesta a zis către o slugă: „Du-l la mama lui!" Şi l-a luat şi l-a dus la mama lui. Şi a stat pe braţele ei până la amiază şi a murit. Atunci ea s-a dus şi l-a pus în patul omului lui Dumnezeu şi l-a încuiat acolo şi a ieşit. Apoi a chemat pe bărbatul său şi a zis: „Trimite-mi o slugă şi o asină, căci mă duc până la omul lui Dumnezeu şi mă întorc îndată". Bărbatul a zis: „De ce să te duci la el? Astăzi nu este nici lună nouă, nici zi de odihnă". Ea a zis: „Fii pe pace!" Şi punând şaua pe asină, a zis către sluga sa: „Ia-o şi porneşte, dar să nu mă opreşti din mers până nu-ţi voi spune eu!" Şi pornind, s-a dus la omul lui Dumnezeu, în muntele Carmelului. Şi când a văzut-o omul lui Dumnezeu din depărtare, a zis către sluga sa Ghehazi: „Asta este şunamiteanca aceea! Aleargă întru întâmpinarea ei şi întreab-o: Eşti sănătoasă? Şi bărbatul tău e sănătos? Şi copilul tău e sănătos?" Şi ea a răspuns: „Sunt sănătoşi!" Iar dacă a ajuns pe munte la omul lui Dumnezeu, s-a apucat de picioarele lui. Atunci Ghehazi a venit să o dea la o parte; dar omul lui Dumnezeu i-a zis: „Las-o, căci este cu sufletul amărât şi Domnul a ascuns aceasta de mine şi nu mi-a arătat". Iar ea a zis: „Au cerut-am eu fiu de la domnul meu? N-am zis eu oare, nu amăgi pe roaba ta?" Atunci Elisei a zis către Ghehazi: „Încinge-ţi mijlocul tău, ia toiagul meu în mâna ta şi du-te; de vei întâlni pe cineva, să nu-i dai bună ziua, să nu-i răspunzi, şi să pui toiagul meu pe faţa copilului!" Iar mama copilului a zis: „Pe cât este de adevărat că Domnul este viu, cum este viu şi sufletul tău, tot aşa este de adevărat că nu te voi lăsa!" Atunci el s-a sculat şi s-a dus după dânsa. Ghehazi însă s-a dus înaintea lor şi a pus toiagul pe faţa copilului; dar n-a fost nici glas, nici răspuns. Şi a ieşit Ghehazi întru întâmpinarea lui Elisei şi i-a spus, zicând: „Copilul nu se trezeşte!" Intrând Elisei în casă, a văzut copilul mort, întins în patul său. Şi după ce a intrat, a încuiat uşa după sine şi s-a rugat Domnului. Apoi s-a ridicat şi s-a culcat peste copil şi şi-a pus buzele sale pe buzele lui şi ochii săi pe ochii lui şi palmele sale pe palmele lui şi s-a întins pe el şi a încălzit trupul copilului. Sculându-se apoi, Elisei s-a plimbat prin foişor înainte şi înapoi. După aceea s-a dus şi s-a întins iar peste copil. Și a strănutat copilul de şapte ori şi şi-a deschis copilul ochii. Atunci a chemat pe Ghehazi şi i-a zis: „Cheamă pe şunamiteanca aceea!" Şi acela a chemat-o şi, venind ea, i-a zis: „Ia-ţi copilul!" Iar ea apropiindu-se, a căzut la picioarele lui şi s-a închinat până la pământ. Apoi şi-a luat copilul şi a ieşit.

Mai precis, Iisus se asigura că în conștiința oamenilor care-L vedeau El va rămâne ca „omul lui Dumnezeu” (iș Elohim- אֱלֹהִים אִישׁ), adică trimisul lui Dumnezeu, şi cel în gura căruia „este cu adevărat cuvântul lui Dumnezeu”.

Cu alte cuvinte se asigura că intră în conștiința colectivă a israelienilor ca un nou Trimis al lui Iahve-Elohim.

Nu întâmplător este și felul în care îl numește Luca, pentru prima dată în acest fragment, Domnul(Kirios/ Κύριος) ! – pentru că Domnul era chemat numai Dumnezeu.

Să deducem că Luca înțelesese că această înviere era, de fapt, prilejul unei epifanii ? Da, putem !

În această întâmplare, relatată doar de Luca, Iisus apare ca Dumnezeu. El nu se roagă ca Ilie și Elisei și capete puterea de a învia morții, pentru că... o avea ca Unul care era una cu Dumnezeu.


Notă: verbul grecesc eghiro/ἐγείρω înseamnă: a face să se scoale, a trezi din somn, a trezi/scula din morți, a ridica; a se trezi, a se scula ...