Parabolele lui Iisus (XXXV) – Urmarea lui Hristos și activarea Împărăției

În biserică, duminica acesta, 17 septembrie 2017, se recitește un fragment din Evanghelia lui Marcu (8, 34-38; 9, 1), citit pe 19 martie 2017. Este predica din Cezareea lui Filip prin care Iisus își inițiază devoții.

Iată-l:

Marcu, 8, 34-38; 9,1: Și Iisus și-a chemat mulțimea și ucenicii și le-a spus: oricine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ridice crucea și să-Mi urmeze Mie; căci oricine va voi să-și salveze sufletul, și-l va pierde; dar cine-și va pierde sufletul pentru Mine și pentru Evanghelie, acela și-l va salva. La ce-i va folosi omului să câștige lumea toată dacă-și va păgubi sufletul ? Sau ce va da omul în schimbul sufletului său ? Dacă cineva se va rușina cu Mine și de cuvintele Mele, în această nație adulteră și păcătoasă, și Fiul Omului se va rușina cu el, atunci când va veni în slava Tatălui Său, dimpreună cu îngerii cei sfinți. (...) Și le-a zis: adevărat vă spun vouă că sunt unii care stau aici cu noi, care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu, care a venit în putință.

Καὶ προσκαλεσάμενος τὸν ὄχλον σὺν τοῖς μαθηταῖς αὐτοῦ εἶπεν αὐτοῖς· ὅστις θέλει ὀπίσω μου ἀκολουθεῖν, ἀπαρνησάσθω ἑαυτὸν καὶ ἀράτω τὸν σταυρὸν αὐτοῦ, καὶ ἀκολουθείτω μοι. ὃς γὰρ ἂν θέλῃ τὴν ψυχὴν αὐτοῦ σῶσαι, ἀπολέσει αὐτήν· ὃς δ᾿ ἂν ἀπολέσῃ τὴν ἑαυτοῦ ψυχὴν ἕνεκεν ἐμοῦ καὶ τοῦ εὐαγγελίου, οὗτος σώσει αὐτήν. τί γὰρ ὠφελήσει ἄνθρωπον ἐὰν κερδήσῃ τὸν κόσμον ὅλον, καὶ ζημιωθῇ τὴν ψυχὴν αὐτοῦ; ἢ τί δώσει ἄνθρωπος ἀντάλλαγμα τῆς ψυχῆς αὐτοῦ; ὃς γὰρ ἐὰν ἐπαισχυνθῇ με καὶ τοὺς ἐμοὺς λόγους ἐν τῇ γενεᾷ ταύτῃ τῇ μοιχαλίδι καὶ ἁμαρτωλῷ, καὶ ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἐπαισχυνθήσεται αὐτὸν ὅταν ἔλθῃ ἐν τῇ δόξῃ τοῦ πατρὸς αὐτοῦ μετὰ τῶν ἀγγέλων τῶν ἁγίων. (...) ΚΑΙ ἔλεγεν αὐτοῖς· ἀμὴν λέγω ὑμῖν ὅτι εἰσί τινες τῶν ὧδε ἑστηκότων, οἵτινες οὐ μὴ γεύσωνται θανάτου ἕως ἂν ἴδωσι τὴν βασιλείαν τοῦ Θεοῦ ἐληλυθυῖαν ἐν δυνάμει.

Iisus și ucenicii care-L urmau, așa cum niște discipoli își urmează Maestrul, colindau prin satele din jurul Cezareei, în Tetrarhia lui Filip, fiul lui Irod cel Mare. Veniseră din Betsaida unde Iisus vindecase un orb.

Petru tocmai Îi spusese că el crede că Iisus este Mesia/Hristos, adică Unsul lui Dumnezeu. Unsul era, la vechii evrei, fie un rege, fie un preot... ales de Dumnezeu însuși.

Și Iisus tocmai le dezvăluise ucenicilor ce avea să se întâmple cu El, fără să le mai ascundă cine este. O spusese Petru: Tu ești Mesia ! Le spusese răspicat că El (și se numea pe El însuși, în continuare, tot Fiul Omului, titlu care ascunde adevăratul nume de Dumnezeu întrupat) avea să pătimească, să fie renegat de Bătrâni, de arhierei și de rabini, să fie condamnat la moarte și ucis și că avea să învie după trei zile (Καὶ ἤρξατο διδάσκειν αὐτοὺς ὅτι δεῖ τὸν υἱὸν τοῦ ἀνθρώπου πολλὰ παθεῖν, καὶ ἀποδοκιμασθῆναι ἀπὸ τῶν πρεσβυτέρων καὶ τῶν ἀρχιερέων καὶ τῶν γραμματέων, καὶ ἀποκτανθῆναι, καὶ μετὰ τρεῖς ἡμέρας ἀναστῆναι·).

Este momentul în care, după ce-i prevenise pe ucenici că va fi executat, ține o scurtă predică în fața oamenilor adunați de prin satele din jur (totdeauna acolo unde poposea Iisus se adunau toți localnicii): o predică ... de recrutare !

Marcu nu spune întâmplător „ și-a chemat mulțimea” ! Erau deja oamenii Lui. Venise momentul să-i pregătească, să-i formeze ca pe unii ce aveau să-I răspândească mesajul: Împărăția lui Dumnezeu a venit, e aici, pe pământ. Nu trebuie decât să credeți ce vă spune Iisus !

Pentru că unii credeau despre El că este Ilie înviat sau vreun profet înviat, sau poate unul nou, Iisus le spune că este Fiul lui Dumnezeu... întrupat, pentru că asta înseamnă: „Fiul Omului care va veni în slava Tatălui Său dimpreună cu îngerii cei sfinți”.

De fapt, este momentul în care Iisus face o inițiere: mulțimea din jurul Lui nu mai este una oarecare, ci devine o mulțime de candidați la inițiere, de mysti.

Iisus vorbește și ca un mystagog, adică ca un preot care conduce o inițiere, dar și ca divinitatea însăși căreia i se consacră viitorii inițiați și le spune ceea ar spune orice mystagog: ce este un devot !

Un devot al Său, înainte de toate, trebuie să se desprindă, să rupă orice legătură cu omul cel vechi care era, adică corupt de păcat, să uite cu desăvârșire cine fusese și să se înnoiască, să renască ca un inițiat, un om nou, semănând întrutotul divinității căreia i se devotează, adică lui Iisus Hristos.

Asta vrea să spună „să se lepede de sine” (aparnisastho eafton/ἀπαρνησάσθω ἑαυτὸν) ! În greacă aparneome/ἀπαρνέομαι înseamnă: a nega, a refuza, a respinge.

Așadar a te lepăda de tine este un mod de a spune: a uita cine ai fost, a te goli de tine (vezi doctrina kenozei/golirii de sine pe care au dezvoltat-o Sfinții Părinți) pentru a-L primi pe Dumnezeu să locuiască în tine.

Iisus le mai dezvăluie adevărul esențial pe care marii filosofi greci îl împărtășeau discipolilor lor, cu secole înainte: acela că a iubi viața pământească înseamnă a o pierde pe cea veșnică, etern fericită, și că, dimpotrivă, a muri (simbolic) în viața aceasta înseamnă a renaște în cea viitoare, ca o persoană îndumnezeită. De fapt că, viața cea adevărată nu este cea de aici, ci cea veșnică. Iată, de exemplu, ce spunea Heraclit din Efes în sec. al VI-lea d. Hr. : Nemuritori, sunt muritori; muritori, sunt nemuritori; fiind morți, trăiesc; trăind, sunt morți/ ἀθάνατοι θνητοί, θνητοὶ ἀθάνατοι. ζῶντες τὸν ἐκείνων θάνατον, τὸν δὲ ἐκείνων βίον τεθνεῶτες (fr. 62).

Aici Iisus folosește dublul înțeles al cuvântului suflet care atât în ebraică/aramaică cât și în greacă înseamnă sufet și viață deopotrivă.

Sensul plenar al acestei predici este acesta: cine nu-și va lăsa vechiul suflet, vechiul eu/sine, vechea persoană, să moară, cine nu va renunța la felul vechi de a gândi, la ideile și credințele învechite și cine nu va renunța la vechea lui viață, imperfectă, egoistă și supusă păcatului, așadar cine nu va dori să se schimbe și să-i semene lui Iisus, nu se va putea bucura de viața cea adevărată, lipsită de păcat, desăvârșită și etern-fericită în Împărăția lui Dumnezeu ! Care Împărăție a venit, este deja pe pământ, dar numai ca o lume virtuală, en dinami/ἐν δυνάμει, în putință.

În putință, en dinami/ἐν δυνάμειeste o sintagmă a lui Aristotel care înseamnă „ceva care poate fi/deveni realitate, se poate transforma în realitate, dar care există doar ca o posibilitate”, nu și în fapt.

Foarte subtil, Iisus Hristos le spune mystilor Săi că doar de puterea lor de a se schimba și de a-L urma, de a-I semăna, depinde schimbarea lumii în ... Împărăția lui Dumnezeu !

În același timp Iisus îi avertizează pe rabini, ca pe unii ce îi învață pe ceilalți Legea, că, crezând că-și salvează sufletul rămânând la vechea Lege, și-l vor pierde, făcând alegerea greșită. Pentru că venise vremea ca Legea să fie... îmbunătățită.

Îi avertizează că atâta timp cât nu vor avea îndrăzneala să creadă că El este Mântuitorul cel așteptat și că atâta timp cât îl vor considera un blasfemiator și învățătura Lui o vor numi erezie, nu se vor putea bucura de viața cea adevărată în Impărăție.

De ce îi numește Iisus „nație adulteră” pe cărturari, pe rabini, pe farisei, pe toți mijlocitorii lui Dumnezeu ? Ca să-i facă să înțeleagă că se îndepărtaseră de Dumnezeu. În predicile lor, profeții numeau poporul lui Israel „soția lui Iahve”. Când această „soție” începea să creadă în zei și idoli, în „alți dumnezei”, spuneau ei că Iahve o socotea adulteră !

Și mai atrage atenția celor ce ar dori să strângă toate avuțiile lumii că sufletul lor va avea de suferit, va fi vătămat, păgubit de lucrurile bune: zimioo/ζημιόω în greacă înseamnă: a vătăma, a leza, a păgubi, a pierde. Cu alte cuvinte că vor câștiga ceva neimportant și trecător, pierzând și distrugând singura lor comoară: sufletul, partea lor îndumnezeită.

Cât despre „a-și ridica, a-și lua crucea” în spate trebuie că era o expresie care probabil se răspândise în comunitățile de creștini persecutați după Răstignire, creștini care aveau de pătimit, care erau vânați și condamnați la moarte (prin lapidare) pentru... blasfemie ! Obiceiul era ca un condamnat la moarte pe cruce să-și care singur crucea.

Dar, gândindu-ne că stavros/σταυρός însemna în greacă, înainte de a denumi instrumentul de supliciu, doar: par, stâlp și gândindu-ne că verbul istimi/ ἵστημι, din care s-a născut, vine din rădăcina indo-europeană *sta-:a sta drept, a se ține în picioare, a fi bine înfipt, stabil, nemișcat, putem spune că, la modul subtil, alegerea crucii, adică urmarea lui Iisus înseamnă alegerea felului de a fi drept, statornic, neclintit, nedoborât, dar și întemeietor, susținător, ziditor. Alegerea de a fi un stâlp al binelui.

Iată cum relatează ceilalți evangheliști predica ... urmării lui Iisus sau doar fragmente din ea:

Matei 16, 24-28: Atunci Iisus a zis ucenicilor Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ridice crucea şi să-Mi urmeze Mie. Pentru că cine va voi să-şi salveze sufletul, îl va pierde; iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine, îl va afla. Căci ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, dar își va păgubi sufletul ? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său ? Fiul Omului va să vină în slava Tatălui Său, împreună cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale. Adevărat vă spun: sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu-L vor vedea pe Fiul Omului, venind în împărăţia Sa./ Τότε ὁ ᾿Ιησοῦς εἶπε τοῖς μαθηταῖς αὐτοῦ· εἴ τις θέλει ὀπίσω μου ἐλθεῖν, ἀπαρνησάσθω ἑαυτὸν καὶ ἀράτω τὸν σταυρὸν αὐτοῦ καὶ ἀκολουθείτω μοι. ὃς γὰρ ἂν θέλῃ τὴν ψυχὴν αὐτοῦ σῶσαι, ἀπολέσει αὐτήν· ὃς δ᾿ ἂν ἀπολέσῃ τὴν ψυχὴν αὐτοῦ ἕνεκεν ἐμοῦ, εὑρήσει αὐτήν. τί γὰρ ὠφελεῖται ἄνθρωπος ἐὰν τὸν κόσμον ὅλον κερδήσῃ, τὴν δὲ ψυχὴν αὐτοῦ ζημιωθῇ; ἢ τί δώσει ἄνθρωπος ἀντάλλαγμα τῆς ψυχῆς αὐτοῦ; μέλλει γὰρ ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἔρχεσθαι ἐν τῇ δόξῃ τοῦ πατρὸς αὐτοῦ μετὰ τῶν ἀγγέλων αὐτοῦ, καὶ τότε ἀποδώσει ἑκάστῳ κατὰ τὴν πρᾶξιν αὐτοῦ. ἀμὴν λέγω ὑμῖν, εἰσί τινες τῶν ὧδε ἑστηκότων, οἵτινες οὐ μὴ γεύσωνται θανάτου ἕως ἂν ἴδωσι τὸν υἱὸν τοῦ ἀνθρώπου ἐρχόμενον ἐν τῇ βασιλείᾳ αὐτοῦ.

Matei 10,38-39: Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine. Cine-și află sufletul, îl va pierde, dar cine-şi pierde sufletul pentru Mine, îl va găsi./καὶ ὃς οὐ λαμβάνει τὸν σταυρὸν αὐτοῦ καὶ ἀκολουθεῖ ὀπίσω μου, οὐκ ἔστι μου ἄξιος. ὁ εὑρὼν τὴν ψυχὴν αὐτοῦ ἀπολέσει αὐτήν, καὶ ὁ ἀπολέσας τὴν ψυχὴν αὐτοῦ ἕνεκεν ἐμοῦ εὑρήσει αὐτήν.

Matei 10, 32-33: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri./Πᾶς οὖν ὅστις ὁμολογήσει ἐν ἐμοὶ ἔμπροσθεν τῶν ἀνθρώπων, ὁμολογήσω κἀγὼ ἐν αὐτῷ ἔμπροσθεν τοῦ πατρός μου τοῦ ἐν οὐρανοῖς· ὅστις δ᾿ ἂν ἀρνήσηταί με ἔμπροσθεν τῶν ἀνθρώπων, ἀρνήσομαι αὐτὸν κἀγὼ ἔμπροσθεν τοῦ πατρός μου τοῦ ἐν οὐρανοῖς.

***

Luca 9, 23-27: Şi zicea către toţi: Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ridice crucea în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie; Căci cine va voi să-şi salveze sufletul îl va pierde; dar cine-şi va pierde sufletul pentru Mine, acela și-l va salva. Ce foloseşte omului dacă va câştiga lumea toată, dar pe sine se va pierde sau se va păgubi ? Dacă cineva se va ruşina cu Mine şi de cuvintele Mele şi Fiul Omului se va ruşina cu el, când va veni în slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri. Adevărat vă spun vouă: sunt unii, dintre cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu./῎Ελεγε δὲ πρὸς πάντας· εἴ τις θέλει ὀπίσω μου ἔρχεσθαι, ἀπαρνησάσθω ἑαυτὸν καὶ ἀράτω τὸν σταυρὸν αὐτοῦ καθ᾿ ἡμέραν καὶ ἀκολουθείτω μοι. ὃς γὰρ ἂν θέλῃ τὴν ψυχὴν αὐτοῦ σῶσαι, ἀπολέσει αὐτήν· ὃς δ᾿ ἂν ἀπολέσῃ τὴν ψυχὴν αὐτοῦ ἕνεκεν ἐμοῦ, οὗτος σώσει αὐτήν. τί γὰρ ὠφελεῖται ἄνθρωπος κερδήσας τὸν κόσμον ὅλον, ἑαυτὸν δὲ ἀπολέσας ἢ ζημιωθείς; ὃς γὰρ ἐὰν ἐπαισχυνθῇ με καὶ τοὺς ἐμοὺς λόγους, τοῦτον ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἐπαισχυνθήσεται ὅταν ἔλθῃ ἐν τῇ δόξῃ αὐτοῦ καὶ τοῦ πατρὸς καὶ τῶν ἁγίων ἀγγέλων. λέγω δὲ ὑμῖν ἀληθῶς, εἰσί τινες τῶν ὧδε ἑστηκότων, οἳ οὐ μὴ γεύσωνται θανάτου ἕως ἂν ἴδωσι τὴν βασιλείαν τοῦ Θεοῦ.

Luca 14,27: Şi cel ce nu-şi duce crucea sa şi nu vine după Mine nu poate fi ucenicul Meu./ καὶ ὅστις οὐ βαστάζει τὸν σταυρὸν ἑαυτοῦ καὶ ἔρχεται ὀπίσω μου, οὐ δύναται εἶναί μου μαθητής.

Luca 17,33: Cine va căuta să-şi salveze sufletul, îl va pierde; dar cine îl va pierde/îl va face să moară (pentru Mine), acela și-l va face viu./ὃς ἐὰν ζητήσῃ τὴν ψυχὴν αὐτοῦ σῶσαι, ἀπολέσει αὐτήν καὶ ὃς ἐὰν ἀπολέσῃ αὐτήν, ζωογονήσει αὐτήν.

Luca 12,9: Iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, lepădat va fi înaintea îngerilor lui Dumnezeu./ ὁ δὲ ἀρνησάμενός με ἐνώπιον τῶν ἀνθρώπων ἀπαρνηθήσεται ἐνώπιον τῶν ἀγγέλων τοῦ Θεοῦ.

***

Ioan 12, 25: Cel ce îşi iubeşte sufletul îl va pierde; dar cel ce îşi urăşte sufletul în lumea aceasta îl va păstra pentru viaţa veşnică./ ὁ φιλῶν τὴν ψυχὴν αὐτοῦ ἀπολέσει αὐτήν, καὶ ὁ μισῶν τὴν ψυχὴν αὐτοῦ ἐν τῷ κόσμῳ τούτῳ, εἰς ζωὴν αἰώνιον φυλάξει αὐτήν.