Parabolele lui Iisus (XXXII) – Urmarea lui Iisus, cheia mântuirii

În această duminică, 27 august 2017, la liturghie se citește un fragment din Evanghelia după Matei (19, 16-26). Lecția lui ? Ajutându-ne între noi, ajunjem să... ne mântuim !

Matei 19, 16-26: Și iată, apropiindu-se unul (din mulțime) de Iisus, Îi spune: Învățătorule bun, ce bine să fac ca să am viață veșnică ? Iisus i-a zis: de ce Mă numești bun ? Nimeni nu este bun, ci doar unul Dumnezeu. Iar dacă vrei să intri în viață, păzește poruncile. Dar acela Îi spune: Care (porunci) ? Și Iisus îi zice: să nu ucizi, să nu-ți înșeli soția, să nu furi, să nu mărturisești mincinos, cinstește-ți tatăl și mama și să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți. Atunci tânărul îi spune: Pe toate acestea mi le-am păzit din tinerețe. Ce-mi mai lipsește ? I-a zis iar Iisus: dacă vrei să fii desăvârșit, du-te, vinde-ți averea, dă (banii) săracilor și vei avea comoară în cer și atunci vino, urmează-Mi Mie. Auzind tânărul cuvântul acesta a plecat întristat, căci avea multe moșii și bogății. Iar Iisus le-a zis ucenicilor Lui: Amin vă spun vouă că greu va intra un bogat în Împărăția cerurilor. Iarăși vă spun: Mai lesne este să treacă cămila prin gaura acului decât un bogat în Împărăția lui Dumnezeu. Auzind ucenicii, s-au mirat foarte, zicând: cine, atunci, se poate mântui ?Țintuindu-i cu privirea, Iisus le-a răspuns : la oameni acest lucru e cu neputință, dar la Dumnezeu toate sunt cu putință.

Matei 19, 16-26: Καὶ ἰδοὺ εἷς προσελθὼν εἶπεν αὐτῷ· διδάσκαλε ἀγαθέ, τί ἀγαθὸν ποιήσω ἵνα ἔχω ζωὴν αἰώνιον; ὁ δὲ εἶπεν αὐτῷ· τί με λέγεις ἀγαθόν; οὐδεὶς ἀγαθὸς εἰ μὴ εἷς ὁ Θεός. εἰ δὲ θέλεις εἰσελθεῖν εἰς τὴν ζωήν, τήρησον τὰς ἐντολάς. λέγει αὐτῷ· ποίας; ὁ δὲ ᾿Ιησοῦς εἶπε· τὸ οὐ φονεύσεις, οὐ μοιχεύσεις, οὐ κλέψεις, οὐ ψευδομαρτυρήσεις, τίμα τὸν πατέρα καὶ τὴν μητέρα, καὶ ἀγαπήσεις τὸν πλησίον σου ὡς σεαυτόν. λέγει αὐτῷ ὁ νεανίσκος· πάντα ταῦτα ἐφυλαξάμην ἐκ νεότητός μου· τί ἔτι ὑστερῶ; ἔφη αὐτῷ ὁ ῾Ιησοῦς· εἰ θέλεις τέλειος εἶναι, ὕπαγε πώλησόν σου τὰ ὑπάρχοντα καὶ δὸς πτωχοῖς, καὶ ἕξεις θησαυρὸν ἐν οὐρανῷ, καὶ δεῦρο ἀκολούθει μοι. ἀκούσας δὲ ὁ νεανίσκος τὸν λόγον ἀπῆλθε λυπούμενος· ἦν γὰρ ἔχων κτήματα πολλά. ῾Ο δὲ ᾿Ιησοῦς εἶπε τοῖς μαθηταῖς αὐτοῦ· ἀμὴν λέγω ὑμῖν ὅτι δυσκόλως πλούσιος εἰσελεύσεται εἰς τὴν βασιλείαν τῶν οὐρανῶν. πάλιν δὲ λέγω ὑμῖν, εὐκοπώτερόν ἐστι κάμηλον διὰ τρυπήματος ραφίδος διελθεῖν ἢ πλούσιον εἰς τὴν βασιλείαν τοῦ Θεοῦ εἰσελθεῖν. ἀκούσαντες δὲ οἱ μαθηταὶ αὐτοῦ ἐξεπλήσσοντο σφόδρα λέγοντες· τίς ἄρα δύναται σωθῆναι; ἐμβλέψας δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς εἶπεν αὐτοῖς· παρὰ ἀνθρώποις τοῦτο ἀδύνατόν ἐστι, παρὰ δὲ Θεῷ πάντα δυνατά ἐστι.

Iisus călătorea cu ucenicii spre Ierusalim unde va face ultimul Paște și unde va fi răstignit. Se oprise undeva, într-un oraș din Iudeea. Venise din Galileea și poposise în casa vreunui ucenic din cercul mai larg. Mulțimile Îl pândeau, ca de obicei, în fața casei !

Probabil întâmplarea povestită de Matei, Marcu și Luca s-a petrecut imediat după ce Iisus și ucenicii au tras la gazda lor. Trebuie că cei din mulțime au pândit momentul în care Iisus ieșea cu cei doisprezece din casă să se plimbe pe străzi, cum Îi era obiceiul, să întâlnească lume, să predice, să vindece, să-i ajute pe neajutorați.

Așadar, văzându-L că iese, un tânăr aristocrat (un înalt funcționar, un oficial, după versiunea lui Luca) îi sare în față și-L întreabă „ce bine să facă” ca să aibă viață veșnică. Probabil era fariseu și, prin urmare, un foarte bun cunoscător al Legii ! Și, mai ales, cineva care credea despre sine că este impecabil. Fără păcat ! Cu toate acestea, acest om, care trăia după Lege și care se aștepta ca în viața de apoi să fie un drept în ochii lui Dumnezeu și așezat de-a dreapta Lui, simțea că ceva îi lipsește, că e posibil să rateze viața veșnică și mântuirea, adică, absolvirea de păcate și, prin urmare, eternitatea fericită în sânul lui Avraam !

El îl întreabă pe Iisus ca pe un profet (verbul eperotao/ἐπερωτάω înseamnă a întreba un oracol) ce ar mai trebui să facă ca să fie în grația Domnului, în viața de dincolo, să fie ceea ce evreii numeau un drept. Și Iisus îi recită a doua tablă a Legii, cea care cuprinde poruncile pentru aproapele (toate poruncile se găsesc în Exod și Deuteronom). Porunci care, de fapt, pot fi rezumate într-una singură: dragostea pentru aproapele.

Iisus îi răspunde corect, ca un rabin ! După învățătura iudaică, singurul mijloc de a te mântui era păzirea poruncilor lui Dumnezeu. Desigur că tânărul aristocrat știa asta. Și atunci, Iisus merge mai departe, dincolo de predica unui rabin, și îi dezvăluie, ca unui inițiat, cum s-ar putea bucura de o eternitate fericită, ca un drept, în lumea lui Dumnezeu: trăind ca El, în sărăcie, o viață dedicată celorlalți.

Iisus îl lasă să înțeleagă că nu trăind o viață exemplară după Lege va deveni desăvârșit, ci ajutându-i pe alții... s-o scoată la capăt cu viața lor mică și nenorocită. Într-un cuvânt: dedicându-se semenilor !

Iar tânărul nu poate înțelege această simplă, dar aspră lege a mântuirii. De ce ? Pentru evrei și pentru farisei în special, bogăția era semn al revărsării grației divine, al binecuvântării, recompensa pentru că sunt buni practicanți ai Legii !

Și totuși, dacă pentru tânărul fariseu, aceasta n-a fost o lecție, a fost pentru ucenici, dar o lecție pe care au înțeles-o mai târziu.

Povestea se încheie cu ideea că oamenii nu se pot mântui singuri ! Că doar Dumnezeu îi poate mântui. Firesc, pentru că „a fi mântuit” înseamnă a fi iertat, absolvit de păcate și numai Dumnezeu poate ierta pe cineva de păcate.

Lecția lui Iisus, aici, este, poate, cea mai importantă, după lecția învierii: urmarea Lui sau imitarea Lui este calea cea mai dreaptă, dar și cea mai aspră, cea mai grea, spre fericita nemurire în Împărăția lui Dumnezeu. Unde, a fi fericit nu înseamnă că duci o viață de plăceri și de delicii, ci că ai acces la cunoașterea lui Dumnezeu.

Și, o ultimă observație: unii bibliști consideră că nu cămila ar trece prin urechile acului, ci... funia de corabie, odgonul.

În greacă/κάμηλος, cămilă - cuvânt împrumutat din ebraică: gamal (גָּמָל) - se citea deja pe vremea lui Iisus la fel cu camilos/ κάμιλος, funie de corabie. Primul este scris cu ita/η, celălalt cu iot/ι.

Și această manieră de a vorbi, această figură de stil era ceea ce retorii greci numeau un adinaton/ἀδύνατον, adică un lucru imposibil. Iar Iisus nu era străin de retorica greacă ! O arată, de altfel, și corolarul acestei pericope: la oameni acest lucru e cu neputință, dar la Dumnezeu toate sunt cu putință/ παρὰ ἀνθρώποις τοῦτο ἀδύνατόν ἐστι, παρὰ δὲ Θεῷ πάντα δυνατά ἐστι.

Iată și variantele lui Marcu și Luca:

Marcu 10, 17-27: Și când a ieșit Iisus (din casă) pe stradă , alergând unul (din mulțime) la El și căzând în genunchi în fața Lui, L-a întrebat (ca pe un profet): Învățătorule bun, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică ? Și Iisus i-a zis: de ce Mă numești bun ? Nimeni nu este bun, ci doar unul Dumnezeu. Poruncile le știi: să nu-ți înșeli soția, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturisești mincinos, să nu lipsești pe nimeni de ce-i al lui, cinsteste-i pe tatăl tău și pe mama ta. Iar acela i-a răspuns, zicând: Pe toate acestea mi le-am păzit din tinerețe. Iisus atunci l-a privit țintă și l-a îndrăgit și i-a zis (privindu-l cu dragoste): Un lucru-ți mai lipsește. Dacă vrei să fii desăvârșit du-te, vinde tot ce ai și dă (banii) săracilor și vei avea o comoară în cer și vino și urmează-Mi Mie, luându-ți crucea ta. Dar el, întristându-se și înnegurându-se la cuvântul acesta a plecat mâhnit, căci avea multe bogății și posesiuni. Iisus, uitându-Se împrejur, le-a spus ucenicilor: cât de greu vor intra în împărăția lui Dumnezeu cei ce au averi ! Iar ucenicii s-au minunat de aceste cuvinte și Iisus, răspunzându-le iarăși, le zice: Fiilor, cât de greu le este celor ce se încred în bani și în bogății să intre în Împărăția lui Dumnezeu ! Mai ușor intră o cămilă prin urechile acului decât un bogat în împărăția lui Dumnezeu. Ucenicii, mirându-se și mai tare, își spuneau unii altora: și cine, atunci, se poate mântui ? Iisus, țintuindu-i cu privirea, le spune: la oameni nu-i cu putință, dar nu și la Dumnezeu. Căci toate sunt cu putință la Dumnezeu.

Marcu 10, 17-27: Καὶ ἐκπορευομένου αὐτοῦ εἰς ὁδὸν προσδραμὼν εἷς καὶ γονυπετήσας αὐτὸν ἐπηρώτα αὐτόν· διδάσκαλε ἀγαθέ, τί ποιήσω ἵνα ζωὴν αἰώνιον κληρονομήσω; ὁ δὲ ᾿Ιησοῦς εἶπεν αὐτῷ· τί με λέγεις ἀγαθόν; οὐδεὶς ἀγαθὸς εἰμὴ εἷς ὁ Θεός. τὰς ἐντολὰς οἶδας· μὴ μοιχεύσῃς, μὴ φονεύσῃς, μὴ κλέψῃς, μὴ ψευδομαρτυρήσῃς, μὴ ἀποστερήσῃς, τίμα τὸν πατέρα σου καὶ τὴν μητέρα. ὁ δὲ ἀποκριθεὶς εἶπεν αὐτῷ· διδάσκαλε, ταῦτα πάντα ἐφυλαξάμην ἐκ νεότητός μου. ὁ δὲ ᾿Ιησοῦς ἐμβλέψας αὐτῷ ἠγάπησεν αὐτὸν καὶ εἶπεν αὐτῷ· ἕν σε ὑστερεῖ· εἰ θέλεις τέλειος εἶναι, ὕπαγε, ὅσα ἔχεις πώλησον καὶ δὸς πτωχοῖς, καὶ ἕξεις θησαυρὸν ἐν οὐρανῷ, καὶ δεῦρο ἀκολούθει μοι, ἄρας τὸν σταυρόν σου. ὁ δὲ στυγνάσας ἐπὶ τῷ λόγῳ ἀπῆλθε λυπούμενος· ἦν γὰρ ἔχων κτήματα πολλά. Καὶ περιβλεψάμενος ὁ ᾿Ιησοῦς λέγει τοῖς μαθηταῖς αὐτοῦ· πῶς δυσκόλως οἱ τὰ χρήματα ἔχοντες εἰς τὴν βασιλείαν τοῦ Θεοῦ εἰσελεύσονται! οἱ δὲ μαθηταὶ ἐθαμβοῦντο ἐπὶ τοῖς λόγοις αὐτοῦ. ὁ δὲ ᾿Ιησοῦς πάλιν ἀποκριθεὶς λέγει αὐτοῖς· τέκνα, πῶς δύσκολόν ἐστι τοὺς πεποιθότας ἐπὶ χρήμασιν εἰς τὴν βασιλείαν τοῦ Θεοῦ εἰσελθεῖν· εὐκοπώτερόν ἐστι κάμηλον διὰ τρυμαλιᾶς ραφίδος εἰσελθεῖν ἢ πλούσιον εἰς τὴν βασιλείαν τοῦ Θεοῦ εἰσελθεῖν. οἱ δὲ περισσῶς ἐξεπλήσσοντο λέγοντες πρὸς ἑαυτούς· καὶ τίς δύναται σωθῆναι; ἐμβλέψας αὐτοῖς ὁ ᾿Ιησοῦς λέγει· παρὰ ἀνθρώποις ἀδύνατον, ἀλλ᾿ οὐ παρὰ Θεῷ· πάντα γὰρ δυνατά ἐστι παρὰ τῷ Θεῷ.

Luca 18, 18-27: Și L-a întrebat un oficial (din mulțime) zicând: Învățătorule bun, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică? Și Iisus i-a zis: de ce Mă numești bun ? Nimeni nu este bun, ci doar unul Dumnezeu. Poruncile le știi: să nu-ți înșeli soția, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturisești mincinos, cinsteste-i pe tatătăl tău și pe mama ta. Iar acela i-a răspuns, zicând: Pe toate acestea mi le-am păzit din tinerețe. Auzind acestea, Iisus i-a zis: Încă un lucru-ți mai lipsește: vinde tot ce ai și împarte (banii) săracilor și vei avea o comoară în cer și vino și urmează-Mi Mie. Auzind acestea, acela s-a întristat foarte, căci era tare bogat. Văzându-l Iisus că s-a întristat atât de mult a zis: cât de greu vor intra în împărăția lui Dumnezeu cei ce au bani și averi. Căci mai ușor este să intre o cămilă prin urechile acului decât îi este unui bogat să intre în împărăția lui Dumnezeu. Și au zis cei ce-L ascultau: și cine, atunci, se poate mântui ? Și El le-a zis: cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu.

Luca 18, 18-27: Καὶ ἐπηρώτησέ τις αὐτὸν ἄρχων λέγων· διδάσκαλε ἀγαθέ, τί ποιήσας ζωὴν αἰώνιον κληρονομήσω; εἶπε δὲ αὐτῷ ὁ ᾿Ιησοῦς· τί με λέγεις ἀγαθόν; οὐδεὶς ἀγαθὸς εἰ μὴ εἷς ὁ Θεός. τὰς ἐντολὰς οἶδας· μὴ μοιχεύσῃς, μὴ φονεύσῃς, μὴ κλέψῃς, μὴ ψευδομαρτυρήσῃς, τίμα τὸν πατέρα σου καὶ τὴν μητέρα σου. ὁ δὲ εἶπε· ταῦτα πάντα ἐφυλαξάμην ἐκ νεότητός μου. ἀκούσας δὲ ταῦτα ὁ ᾿Ιησοῦς εἶπεν αὐτῷ· ἔτι ἕν σοι λείπει· πάντα ὅσα ἔχεις πώλησον καὶ διάδος πτωχοῖς, καὶ ἕξεις θησαυρὸν ἐν οὐρανῷ, καὶ δεῦρο ἀκολούθει μοι. ὁ δὲ ἀκούσας ταῦτα περίλυπος ἐγένετο· ἦν γὰρ πλούσιος σφόδρα. ἰδὼν δὲ αὐτὸν ὁ ᾿Ιησοῦς περίλυπον γενόμενον εἶπε· πῶς δυσκόλως οἱ τὰ χρήματα ἔχοντες εἰσελεύσονται εἰς τὴν βασιλείαν τοῦ Θεοῦ! εὐκοπώτερον γάρ ἐστι κάμηλον διὰ τρυμαλιᾶς ραφίδος εἰσελθεῖν ἢ πλούσιον εἰς τὴν βασιλείαν τοῦ Θεοῦ εἰσελθεῖν. εἶπον δὲ οἱ ἀκούσαντες· καὶ τίς δύναται σωθῆναι; ὁ δὲ εἶπε· τὰ ἀδύνατα παρὰ ἀνθρώποις δυνατὰ παρὰ τῷ Θεῷ ἐστιν.

Iisus și tânărul bogat, Heinrich Hofmann