Parabolele lui Iisus (XXVIII) – inițierea celui de-al doilea cerc

Duminica aceasta la liturghie se citește unul dintre cele mai importante texte din Evanghelii: înmulțirea celor cinci pâini și a celor doi pești. Textul ales este din Evanghelia după Matei (14, 14-22).
De remarcat faptul că înmulțirea pâinilor și peștilor este singura minune povestită de toți cei patru evangheliști (Marcu și Matei o spun chiar de 2 ori!).

Totuși, nu înmulțirea pâinilor este adevărata temă a acestei pericope, ci... ospățul de inițiere a unui cerc mai larg de apostoli: inițierea celui de-al doilea Cerc.

Iată textul:

Matei 14, 14-22: Și ieșind Iisus (din barcă) a văzut mulțime mare și I s-a făcut milă de ei și i-a vindecat pe bolnavii lor. Și pentru că se făcuse seară ucenicii s-au apropiat de El și I-au zis: locul e pustiu și a trecut ora (cinei). Dă drumul mulțimilor ca să meargă în sate și să cumpere de mâncare. Dar Iisus le-a zis: n-au nevoie să plece. Dați-le voi să mănânce ! Dar ei I-au spus: n-avem aici decât cinci pâini și doi pești. Iar el le-a răspuns: aduceți-Mi-le aici ! Și, după ce le-a poruncit mulțimilor să se așeze la masă, pe iarbă, luând cele cinci pâini și cei doi pești, ridicându-Și ochii spre cer a binecuvântat și, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii le-au dat mulțimilor. Și au mâncat toți și s-au săturat și au ridicat douăsprezece coșuri mari pline cu bucățile rămase din pâinile frânte. Iar cei ce mâncaseră erau bărbați cam cinci mii, în afară de femei și copii. Și, fără să mai zăbovească, Iisus i-a silit pe ucenicii Lui să intre în barcă și să treacă înaintea Lui pe malul celălalt până ce El va da drumul mulțimilor.

Matei 14, 14-22: Καὶ ἐξελθὼν ὁ ᾿Ιησοῦς εἶδε πολὺν ὄχλον, καὶ ἐσπλαγχνίσθη ἐπ᾿ αὐτοῖς καὶ ἐθεράπευσε τοὺς ἀρρώστους αὐτῶν. ὀψίας δὲ γενομένης προσῆλθον αὐτῷ οἱ μαθηταὶ αὐτοῦ λέγοντες· ἔρημός ἐστιν ὁ τόπος καὶ ἡ ὥρα ἤδη παρῆλθεν· ἀπόλυσον τοὺς ὄχλους, ἵνα ἀπελθόντες εἰς τὰς κώμας ἀγοράσωσιν ἑαυτοῖς βρώματα. ὁ δὲ ᾿Ιησοῦς εἶπεν αὐτοῖς· οὐ χρείαν ἔχουσιν ἀπελθεῖν· δότε αὐτοῖς ὑμεῖς φαγεῖν. οἱ δὲ λέγουσιν αὐτῷ· οὐκ ἔχομεν ὧδε εἰ μὴ πέντε ἄρτους καὶ δύο ἰχθύας. ὁ δὲ εἶπε· φέρετέ μοι αὐτοὺς ὧδε. καὶ κελεύσας τοὺς ὄχλους ἀνακλιθῆναι ἐπὶ τοὺς χόρτους, λαβὼν τοὺς πέντε ἄρτους καὶ τοὺς δύο ἰχθύας, ἀναβλέψας εἰς τὸν οὐρανὸν εὐλόγησε, καὶ κλάσας ἔδωκε τοῖς μαθηταῖς τοὺς ἄρτους, οἱ δὲ μαθηταὶ τοῖς ὄχλοις. καὶ ἔφαγον πάντες καὶ ἐχορτάσθησαν, καὶ ἦραν τὸ περισσεῦον τῶν κλασμάτων δώδεκα κοφίνους πλήρεις. οἱ δὲ ἐσθίοντες ἦσαν ἄνδρες ὡσεὶ πεντακισχίλιοι χωρὶς γυναικῶν καὶ παιδίων. Καὶ εὐθέως ἠνάγκασεν ὁ ᾿Ιησοῦς τοὺς μαθητὰς αὐτοῦ ἐμβῆναι εἰς τὸ πλοῖον καὶ προάγειν αὐτὸν εἰς τὸ πέραν, ἕως οὗ ἀπολύσῃ τοὺς ὄχλους.

Suntem înaintea Paștelui, anul 29. Undeva pe țărmul nordic al Mării Galileei, lângă Betsaida, poate la 10 km de Capernaum.
Aici Iisus era la adăpost. Traversase Marea Tiberiadei de pe malul aflat în tetrarhia lui Irod Antipa pe malul aflat în tetrarhia lui Filip, fratele său.

Irod Antipa, poate cel mai sângeros fiu al lui Irod cel Mare, Îl căuta pe Iisus crezându-l Ioan Botezătorul înviat din morți!

O spune Matei: În timpul acela a auzit Irod tetrarhul despre faima lui Iisus și le-a spus slujitorilor săi: Acesta este Ioan Botezătorul care s-a ridicat din morți și de aceea lucrează puterile în el/ Ἐν ἐκείνῳ τῷ καιρῷ ἤκουσεν Ἡρῴδης ὁ τετράρχης τὴν ἀκοὴν Ἰησοῦ καὶ εἶπεν τοῖς παισὶν αὐτοῦ Οὗτός ἐστιν Ἰωάννης ὁ βαπτιστής αὐτὸς ἠγέρθη ἀπὸ τῶν νεκρῶν καὶ διὰ τοῦτο αἱ δυνάμεις ἐνεργοῦσιν ἐν αὐτῷ./Matei 14, 1-2.

O lămurire: Irod Antipa și Filip erau fiii lui Irod cel Mare și, după moartea lui Irod (anul 4 î. Hr.) au condus fiecare câte un sfert din statul evreu, cu rangul de tetrarh. Astfel, când predica Iisus, Irod Antipa (4 î.Hr.-39 d.Hr.) domnea în Galileea și în Perea, iar Filip (4 î. Hr. – 34 d. Hr.) în Gaulanitida, Batanea, Trahonitida și Aurenitida. Iar cel de-al treilea fiu al lui Irod cel Mare, Arhelaos, a domnit zece ani ani în Iudeea, Samaria și Idumeea (4 î. Hr.-6 d. Hr.) și a fost exilat pentru că era mult prea tiran, în Galia, provinciile lui trecând sub administrarea unui prefect roman, cum a fost și Pontius Pillatus (26-36 d. Hr.) cel care a autorizat răstignirea lui Iisus.

Așadar, Iisus căuta un loc unde să se ascundă, împreună cu ucenicii Săi, de ucigașul lui Ioan Botezătorul ! Doar că mulțimile erau mereu pe urmele Lui. Oamenii care-L ascultaseră odată voiau să afle de la El secretul nemuririi ! Îi fascina ideea de a nu mai muri ! În toate predicile Lui, Iisus vorbea despre nemurire sau, altfel spus, despre viața veșnică, etern fericită, în Împărăția lui Dumnezeu.

Și totul începea, când se întâlneau cu El, cu vindecările miraculoase ! Iisus era, pentru ei, înainte de toate, un tămăduitor itinerant dăruit cu puterea de necrezut de a reface, de a însănătoși trupuri bolnave, inerte sau locuite de demoni.
Dacă unii evrei credeau că Iisus era Mesia, Fiul sau Trimisul lui Dumnezeu, venit să-i salveze de romani, pentru galileenii elenizați El era un Zeu coborât pe pământ, de care nu mai auziseră vreodată, dar în care aveau încredere pentru că văzuseră ce puteri are ! Ce semne face !

Iar Iisus este atotmilostiv: când coboară din barcă și vede mulțimea care-L aștepta, plină de o încredere de nezdruncinat, rămâne să vindece și să predice.

Suntem, așadar, undeva pe țărmul Mării Galileei, în nord-est. Iisus, ucenicii și mulțimea urcaseră, probabil, pe unul din munții care înconjoară marea, dar, totuși, nu foarte departe de sate și de ogoare (unde se aflau și gospodării).

Marea Galileei

Marea Galileei

De fapt, Iisus n-avea nevoie să se ascundă, să fugă, asta pentru că misiunea Lui nu ajunsese la sfârșit. Iisus a... lăsat mulțimile să-L vadă „fugind”, știind că aveau să-L urmeze oriunde s-ar fi dus !

Nu făcea altceva decât să pregătească inițierea celui de-al doilea cerc de discipoli. Cercul mai larg. Puteau fi mai mult de zece mii de oameni cei care veniseră după El, pe jos, de-a lungul țărmului, din „toate satele și orașele Galileei”, probabil de la Capernaum la Betsaida.

O inițiere care trebuia să se producă la un ospăț... de inițiere !

Un ospăț de inițiere este un rit străvechi prin care un Maestru se leagă pentru totdeauna de discipolii cărora le împărtășește cunoașterea sa. Un ospăț, de altfel, este, în sine, un act de comuniune, de împărtășire a unora de ceilalți. Dar, mai ales, de împărtășire a Maestrului ucenicilor săi sau, altfel spus, de împărtășire a ucenicilor de Maestrul lor !

Simbolic, pâinea pe care o împarte Iisus, înmulțind-o, viitorilor săi apostoli din cel de-al doilea Cerc, este El Însuși !
În treacăt să spunem că rostul acestei cine de pe munte nu este, nici pe departe, minunea înmulțirii pâinii și peștilor, ci frângerea și împărțirea rituală a pâinii tuturor comesenilor, devenite primul rit creștin, cel pe care se va întemeia liturghia creștină.

Pâinea este alimentul esențial al vieții și alimentul sacru în toate culturile care cunosc cerealele, iar peștele este mâncarea de toate zilele a celor de rând, a săracilor. Peștii aici erau sărați, uscați și nu proaspeți ! Pâinea și peștii pe care-i înmulțește Iisus erau, de fapt, merindea cuiva, mâncarea de luat la drum.

Să spunem că româna l-a moștenit pe merinde din latină unde merenda însemna: gustare de după-amiază.

Nu întâmplător mâncarea pe care o împarte El este o mâncare pe care o iei la drum, când pleci într-o călătorie. Iisus Își pregătea viitorii apostoli (din primul și din al doilea Cerc) pentru călătoria spirituală a vieții lor și pentru o lungă misiune: formarea unui nou popor, spiritual, poporul creștin !

De altfel, apostolos/ἀπόστολος din greacă înseamnă: deputat, ambasador, delegat, mesager, însărcinat cu o misiune. Iarăși, nu întâmplător îl folosesc Marcu și Luca. Etimologic, apostolos/ἀπό-στολος se traduce prin: trimis departe... în misiune ! Vine din verbul apostello/ἀποστέλλω,a trimite departe, în misiune,de unde,a trimite o ambasadă,mesageri, soldați într-o expediție, a delega, a încredința o misiune.

Dar apostolos îl traduce pe șaluah (שָׁלוּחַ) din ebraică: trimis, din verbul șalah (שָׁלַח), a trimite, cu aceleași sensuri ca și apostolos și apostello din greacă.

Așadar pâinea și peștii sărați și uscați nu sunt aleși întâmplător, ci reprezintă merindea cea mai simplă și cea mai sățioasă, mâncarea de luat în călătoria... misionară ! Pâinile (de fapt lipiile) sunt din orz, iar pâinea de orz era pâinea săracului. Cât despre pești, trebuie că erau obișnuiți, uscați și puși la sare. Pâinea cu pește sărat era, oricum, mâncarea săracului de luat la drum.

Înainte de a împărți aceste merinde, Iisus spune o rugăciune de mulțumire și laudă, numită binecuvântare, către Dumnezeu Atotdătătorul. Este rugăciunea pe care o rostește, într-o familie de evrei, numai tatăl sau bărbatul casei, la masa de Șabat, când sfințește vinul (rostește kiduș-ul, rugăciunea de sfințire a vinului) și binecuvântează pâinea: Binecuvântat fii Tu, Iahve, Dumnezeul nostru, Regele lumii, care faci ca pământul să ne dea pâine...”.

Și apoi rupe pâinea (de fapt, o lipie) în bucăți (o frânge au spus primii traducătorii ai Bibliei în românește și așa a rămas) și o împarte comesenilor pregătiți să participe la un ospăț. Este, deasemenea, gestul ritual pe care-l face într-o familie din Orientul Mijlociu tatăl sau fiul cel mare, dacă lipsește tatăl, care împarte pâinea și mâncarea la masă.
Frângând pâinea și împărțind-o și împărțind peștii, Iisus le arată și ucenicilor și oamenilor care-L urmaseră că ei sunt o familie, familia lui Iisus și familia lui Dumnezeu !

Pe de altă parte, la fel făceau și tovarășii de călătorie care mâncau împreună; rupeau lipia sau azima și o împărțeau. Și ei formau o familie și se simțeau solidari. Legăturile lor erau tot atât de puternice ca și cele ale rudelor de sânge, dacă nu chiar mai puternice !

De fapt Iisus i-a poftit la o cină rituală, ca cea de Șabat: verbele anaklino/ἀνακλίνω, anapipto/ἀναπίπτω și anakime/ ἀνακεῖμαι înseamnă „a sta la masă”... ca grecii, adică culcați pe jumătate, întinși pe un pat, în fața unei mese. Numai că pe munte nu sunt nici mese și nici paturi de ospăț. Oamenii stau întinși pe iarbă. Dar verbele folosite de Iisus sugerează fără nici cea mai mică îndoială că acolo are loc o cină, un ospăț.
De altfel, expresia simposia-simposia/συμπόσια-συμπόσια (Marcu) trimite la simposion/ συμπόσιον, ospăț, banchet în greacă, și înseamnă „pe grupuri de comeseni”. Simposia/συμπόσια este un plural colectiv, pluralul lui simposion/συμπόσιον și înseamnă: persoanele care mănâncă împreună la o masă, comesenii, convivii. Ospățul de inițiere și de legare pe viață a Maestrului cu discipolii !

Și mai e ceva: tot Marcu mai spune că oamenii sunt așezați prasie-prasie/πρασιαὶ πρασιαὶ, adică... ca niște răzoare din grădină. În greacă, prasia/ πρασιά înseamnă: răzor, parcelă de legume și de flori. La început denumea doar răzorul de praz (πράσον = praz). De aici a apărut adjectivul prasinos/πράσινος, adică verde ca prazul, un verde blând, proaspăt, curat, luminos. Iarăși, nu întâmplător este ales adverbul prasie-prasie/πρασιαὶ πρασιαὶ. De fapt, simposia-simposia și prasie-prasie sunt chiar cuvintele lui Iisus traduse în greacă și, ca de obicei, simbolizează mai multe lucruri deodată. De pildă, verdele ... de Paște, adică renașterea spirituală a celui ce crede în Iisus, eliberarea de dominația/robia păcatului.

De altfel, evreilor aflați la acest ospăț/banchet de inițiere, ospățul în sine le amintea de ultima masă luată în grabă de evreii lui Moise, în Egipt, înaintea fugii lor în Sinai. Pâinea împărțită de Iisus le amintea de mana pe care Dumnezeu le-a dat-o strămoșilor lor, timp de 40 de ani, în pustiul Sinai. Din nou, nu întâmplător Iisus alesese un loc pustiu lângă Marea Galileei unde venise... trecând-o, probabil de la Capernaum la Betsaida. Aceeași trecere o făcuseră și mulțimile care alergaseră după El, pe jos, din orașele și satele Galileei ! Și totul se întâmpla în preajma Paștelui când evreii comemorau tocmai această ... fugă din robie ! Numai că aici fuga este simbolică și este fuga din... robia păcatelor și eliberarea de ele !

Pe de altă parte, Iisus îi așează ca pe niște răzoare, niște brazde pentru că, simbolic, îi însămânțează cu semințele cunoașterii dumnezeiești. Ei sunt răsadurile care vor rodi peste puțin timp.

Și, nu în ultimul rând, ospățul acesta de pe munte are rostul de a le arăta inițiaților cum va arăta ospățul celor drepți din Ziua de Apoi, în Împărăția lui Dumnezeu. Bibliștii îl numesc ospăț eshatologic sau mesianic. Eshatologic, de la eshaton (ἔσχατον), sfârșitul timpului și al lumii acesteia.

Interesant este că în catacombele romane (mari necropole subpământene secrete, de pe vremea când creștinii erau persecutați la Roma) acesta este sensul frescelor cu înmulțirea pâinilor și peștilor: un ospăț din viața de apoi.

Iată și variantele celorlalți trei evangheliști:

Marcu 6, 30-44: Și se adună apostolii la Iisus și ei I-au (po)vestit toate, și câte au făcut și câte i-au învățat pe alții (să facă). Atunci El le-a zis: veniți doar voi într-un loc pustiu și mai odihniți-vă și voi puțin. Căci cei care venau și plecau erau mulți și ucenicii n-aveau răgaz nici să mănânce. Și au plecat (Iisus și ucenicii) într-un loc pustiu, cu barca, singuri, doar ei (departe de lume). Dar (mulțimile) i-au văzut plecând și mulți și-au dat seama (unde se duceau) și alergau după ei, pe jos, din toate cetățile, și au ajuns acolo înaintea lor și au venit toții, îmbulzindu-se, la El. Când a ieșit din barcă, Iisus a văzut mulțimea cea mare și I s-a făcut tare milă de ei pentru că erau ca niște oi fără păstor și a început să-i învețe multe. Dar, pentru că se făcuse târziu, ucenicii s-au apropiat de El și I-au spus că locul este pustiu și că e târziu și I-au mai zis: dă-le drumul să plece pe ogoarele din jur și prin sate, să-și cumpere pâine, pentru (aici) n-au ce mânca. Iar Iisus, răspunzându-le le-a zis: dați-le voi să mănânce. Și ei L-au întrebat: să mergem să cumpărăm de două sute de dinari pâine și să le dăm să mănânce ? Iisus le răspunde: câte pâini aveți ? Mergeți și vedeți. Și ei aflând câte erau, I-au zis: cinci, și doi pești. Și le-a poruncit ca toți să se așeze, ca la un ospăț, grupuri-grupuri de convivi, pe iarba verde. Și s-au așezat la masă, în grupuri de o sută și de cincizeci. Luând Iisus cele cinci pâini și cei doi pești și ridicându-Și ochii spre cer, a binecuvântat și a frânt pâinile și le-a dat ucenicilor ca să le pună dinaintea oamenilor și cei doi pești i-a împărțit tuturor. Și au mâncat toți și s-au săturat și au ridicat de acolo douăsprezece coșuri mari pline cu bucățile rămase de pâine și de pești. Iar cei ce au mâncat atunci pâine erau cinci mii de bărbați.

Marcu 6, 30-44: Καὶ συνάγονται οἱ ἀπόστολοι πρὸς τὸν ᾿Ιησοῦν, καὶ ἀπήγγειλαν αὐτῷ πάντα, καὶ ὅσα ἐποίησαν καὶ ὅσα ἐδίδαξαν. καὶ εἶπεν αὐτοῖς· δεῦτε ὑμεῖς αὐτοὶ κατ᾿ ἰδίαν εἰς ἔρημον τόπον, καὶ ἀναπαύεσθε ὀλίγον· ἦσαν γὰρ οἱ ἐρχόμενοι καὶ οἱ ὑπάγοντες πολλοί, καὶ οὐδὲ φαγεῖν εὐκαίρουν. καὶ ἀπῆλθον εἰς ἔρημον τόπον ἐν πλοίῳ κατ᾿ ἰδίαν. καὶ εἶδον αὐτοὺς ὑπάγοντας, καὶ ἐπέγνωσαν αὐτοὺς πολλοί, καὶ πεζῇ ἀπὸ πασῶν τῶν πόλεων συνέδραμον ἐκεῖ καὶ προῆλθον αὐτοὺς καὶ συνῆλθον πρὸς αὐτόν. Καὶ ἐξελθὼν ὁ ᾿Ιησοῦς εἶδε πολὺν ὄχλον καὶ ἐσπλαγχνίσθη ἐπ᾿ αὐτοῖς, ὅτι ἦσαν ὡς πρόβατα μὴ ἔχοντα ποιμένα, καὶ ἤρξατο διδάσκειν αὐτοὺς πολλά. Καὶ ἤδη ὥρας πολλῆς γενομένης προσελθόντες αὐτῷ οἱ μαθηταὶ αὐτοῦ λέγουσιν ὅτι ἔρημός ἐστιν ὁ τόπος καὶ ἤδη ὥρα πολλή· ἀπόλυσον αὐτούς, ἵνα ἀπελθόντες εἰς τοὺς κύκλῳ ἀγροὺς καὶ κώμας ἀγοράσωσιν ἑαυτοῖς ἄρτους· τί γὰρ φάγωσιν οὐκ ἔχουσιν. ὁ δὲ ἀποκριθεὶς εἶπεν αὐτοῖς· δότε αὐτοῖς ὑμεῖς φαγεῖν. καὶ λέγουσιν αὐτῷ· ἀπελθόντες ἀγοράσωμεν δηναρίων διακοσίων ἄρτους καὶ δῶμεν αὐτοῖς φαγεῖν; ὁ δὲ λέγει αὐτοῖς· πόσους ἄρτους ἔχετε; ὑπάγετε καὶ ἴδετε. καὶ γνόντες λέγουσι· πέντε, καὶ δύο ἰχθύας. καὶ ἐπέταξεν αὐτοῖς ἀνακλῖναι πάντας συμπόσια συμπόσια ἐπὶ τῷ χλωρῷ χόρτῳ. καὶ ἀνέπεσον πρασιαὶ πρασιαὶ ἀνὰ ἑκατὸν καὶ ἀνὰ πεντήκοντα. καὶ λαβὼν τοὺς πέντε ἄρτους καὶ τοὺς δύο ἰχθύας ἀναβλέψας εἰς τὸν οὐρανὸν εὐλόγησε, καὶ κατέκλασε τοὺς ἄρτους καὶ ἐδίδου τοῖς μαθηταῖς ἵνα παραθῶσιν αὐτοῖς, καὶ τοὺς δύο ἰχθύας ἐμέρισε πᾶσι. καὶ ἔφαγον πάντες καὶ ἐχορτάσθησαν, καὶ ἦραν κλασμάτων δώδεκα κοφίνους πλήρεις, καὶ ἀπὸ τῶν ἰχθύων. καὶ ἦσαν οἱ φαγόντες τοὺς ἄρτους πεντακισχίλιοι ἄνδρες.

Obs.: un dinar era plata pentru o zi a unui lucrător (Matei 20,2).

***

Luca 9, 10-17: Și, după ce s-au întors, apostolii I-au povestit câte au făcut. Iar Iisus i-a luat cu El și S-a retras (împreună cu ei) departe de lume, într-un loc pustiu (aproape de) o cetate numită Betsaida. Dar mulțimile, prinzând de veste, au venit după El și El atunci, primindu-i, le vorbea despre Împărăția lui Dumnezeu și îi vindeca pe cei ce aveau nevoie să fie îngrijiți. Ziua era de acum pe sfârșite și cei doisprezece, apropiindu-se de El, I-au zis: Dă drumul mulțimii să meargă prin satele din jur și pe ogoare să aibă unde dormi și să găsească de mâncare, pentru că aici suntem într-un loc pustiu. Atunci Iisus le-a spus: Dați-le voi să mănânce. Iar ei I-au răspuns: n-avem mai mult de cinci pâini și doi pești. Sau, poate, (vrei) să mergem să cumpărăm de mâncare pentru tot poporul acesta, căci erau cam cinci mii de bărbați. Iisus le-a zis ucenicilor: puneți-i să se așeze pe jos, ca la ospăț, grupuri de convivi de câte cincizeci. Și așa au făcut și i-au culcat pe toți ca pentru ospăț. Luând cele cinci pâini și cei doi pești, ridicându-Și ochii spre cer, le-a binecuvântat și le-a frânt și le dădea ucenicilor să le pună dinaintea mulțimii. Și au mâncat și s-au săturat toți și s-au ridicat douăsprezece coșuri mari cu bucățile rămase din pâinile frânte.

Luca 9, 10-17: Καὶ ὑποστρέψαντες οἱ ἀπόστολοι διηγήσαντο αὐτῷ ὅσα ἐποίησαν. καὶ παραλαβὼν αὐτοὺς ὑπεχώρησε κατ᾿ ἰδίαν εἰς τόπον ἔρημον πόλεως καλουμένης Βηθσαϊδά. οἱ δὲ ὄχλοι γνόντες ἠκολούθησαν αὐτῷ, καὶ δεξάμενος αὐτοὺς ἐλάλει αὐτοῖς περὶ τῆς βασιλείας τοῦ Θεοῦ, καὶ τοὺς χρείαν ἔχοντας θεραπείας ἰάσατο. ῾Η δὲ ἡμέρα ἤρξατο κλίνειν· προσελθόντες δὲ οἱ δώδεκα εἶπον αὐτῷ· ἀπόλυσον τὸν ὄχλον, ἵνα πορευθέντες εἰς τὰς κύκλῳ κώμας καὶ τοὺς ἀγροὺς καταλύσωσι καὶ εὕρωσιν ἐπισιτισμόν, ὅτι ὧδε ἐν ἐρήμῳ τόπῳ ἐσμέν. εἶπε δὲ πρὸς αὐτούς· δότε αὐτοῖς ὑμεῖς φαγεῖν. οἱ δὲ εἶπον· οὐκ εἰσὶν ἡμῖν πλεῖον ἢ πέντε ἄρτοι καὶ ἰχθύες δύο, εἰ μήτι πορευθέντες ἡμεῖς ἀγοράσωμεν εἰς πάντα τὸν λαὸν τοῦτον βρώματα· ἦσαν γὰρ ὡσεὶ ἄνδρες πεντακισχίλιοι. εἶπε δὲ πρὸς τοὺς μαθητὰς αὐτοῦ· κατακλίνατε αὐτοὺς κλισίας ἀνὰ πεντήκοντα. καὶ ἐποίησαν οὕτω καὶ ἀνέκλιναν ἅπαντας. λαβὼν δὲ τοὺς πέντε ἄρτους καὶ τοὺς δύο ἰχθύας, ἀναβλέψας εἰς τὸν οὐρανὸν εὐλόγησεν αὐτοὺς καὶ κατέκλασε, καὶ ἐδίδου τοῖς μαθηταῖς παραθεῖναι τῷ ὄχλῳ. καὶ ἔφαγον καὶ ἐχορτάσθησαν πάντες, καὶ ἤρθη τὸ περισσεῦσαν αὐτοῖς κλασμάτων κόφινοι δώδεκα.

***

Ioan 6, 1-13: După acestea Iisus a plecat pe malul celălalt al Mării Galileii, adică Marea Tiberiadei. Și L-a urmat mulțime multă pentru că văzuseră semnele/minunile pe care le făcea cu bolnavii. Iisus a urcat pe munte și acolo S-a așezat cu ucenicii Lui. Era aproape de Paște, sărbătoarea Iudeilor. Ridicându-Și ochii și vâzând că mulțime mare venea spre El, îi spune lui Filip: De unde să cumpărăm pâini ca să le dăm să mănânce ? Dar Iisus zicea așa ca să-l încerce pe Filip, pentru că El știa bine ce avea (de gând) să facă. I-a răspuns Filip: Pâini de două sute de dinari nu ajung, oricât de puțin ar lua fiecare. Și atunci Îi spune unul din ucenici, Andrei, fratele lui Simon Petru: Este aici un copilandru care are cinci pâini de orz și doi pești sărați. Dar ce înseamnă asta pentru atâția oameni ? Iisus a zis: Făceți-i pe oameni să se culce pe jos, ca să mănânce, căci era multă iarbă în locul acela. Și s-au așezat pe iarbă (pregătiți să mănânce) cam la vreo cinci mii de bărbați la număr. Atunci Iisus a luat pâinile și mulțumind, le-a dat ucenicilor, iar ucenicii le-au dat celor ce ședeau jos pe pământ. La fel a dat și din pești, cât a vrut fiecare. După ce s-au îndestulat toți Iisus le-a spus ucenicilor: adunați ce-a mai rămas din pâinile frânte ca să nu se piardă. Și au adunat și au umplut douăsprezece coșuri mari cu bucățile rămase din pâinile frânte, din cele cinci pâini de orz, bucăți care rămăseseră de la cei ce mâncaseră.

Ioan 6, 1-13: ΜΕΤΑ ταῦτα ἀπῆλθεν ὁ ᾿Ιησοῦς πέραν τῆς θαλάσσης τῆς Γαλιλαίας τῆς Τιβεριάδος· καὶ ἠκολούθει αὐτῷ ὄχλος πολύς, ὅτι ἑώρων αὐτοῦ τὰ σημεῖα ἃ ἐποίει ἐπὶ τῶν ἀσθενούντων. ἀνῆλθε δὲ εἰς τὸ ὄρος ὁ ᾿Ιησοῦς καὶ ἐκεῖ ἐκάθητο μετὰ τῶν μαθητῶν αὐτοῦ. ἦν δὲ ἐγγὺς τὸ πάσχα, ἡ ἑορτὴ τῶν ᾿Ιουδαίων. ἐπάρας οὖν ὁ ᾿Ιησοῦς τοὺς ὀφθαλμοὺς καὶ θεασάμενος ὅτι πολὺς ὄχλος ἔρχεται πρὸς αὐτόν, λέγει πρὸς τὸν Φίλιππον· πόθεν ἀγοράσωμεν ἄρτους ἵνα φάγωσιν οὗτοι; τοῦτο δὲ ἔλεγε πειράζων αὐτόν· αὐτὸς γὰρ ᾔδει τί ἔμελλε ποιεῖν. ἀπεκρίθη αὐτῷ Φίλιππος· διακοσίων δηναρίων ἄρτοι οὐκ ἀρκοῦσιν αὐτοῖς ἵνα ἕκαστος αὐτῶν βραχύ τι λάβῃ. λέγει αὐτῷ εἷς ἐκ τῶν μαθητῶν αὐτοῦ, ᾿Ανδρέας ὁ ἀδελφὸς Σίμωνος Πέτρου. ἔστι παιδάριον ἓν ὧδε, ὃς ἔχει πέντε ἄρτους κριθίνους καὶ δύο ὀψάρια· ἀλλὰ ταῦτα τί ἐστιν εἰς τοσούτους; εἶπε δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς· ποιήσατε τοὺς ἀνθρώπους ἀναπεσεῖν· ἦν δὲ χόρτος πολὺς ἐν τῷ τόπῳ. ἀνέπεσον οὖν οἱ ἄνδρες τὸν ἀριθμὸν ὡσεὶ πεντακισχίλιοι. ἔλαβε δὲ τοὺς ἄρτους ὁ ᾿Ιησοῦς καὶ εὐχαριστήσας διέδωκε τοῖς μαθηταῖς, οἱ δὲ μαθηταὶ τοῖς ἀνακειμένοις· ὁμοίως καὶ ἐκ τῶν ὀψαρίων ὅσον ἤθελον. ὡς δέ ἐνεπλήσθησαν, λέγει τοῖς μαθηταῖς αὐτοῦ· συναγάγετε τὰ περισσεύσαντα κλάσματα, ἵνα μή τι ἀπόληται. συνήγαγον οὖν καὶ ἐγέμισαν δώδεκα κοφίνους κλασμάτων ἐκ τῶν πέντε ἄρτων τῶν κριθίνων ἃ ἐπερίσσευσε τοῖς βεβρωκόσιν.

Obs.: Iisus mulțumește (efharisteo/εὐχαριστέω = a mulțumi, de unde euharistia, εὐχαριστία, rugăciunea de mulțumire pentru darurile lui Dumnezeu).
„... pe malul celălalt al Mării Galileii, adică Marea Tiberiadei”. Aici Marea Tiberiadei poate fi un adaos mai târziu. Numele de Marea Tiberiadei a devenit comun după ce Irod Antipa a construit cetatea Tiberiadei, pe care evreii o considerau păgână. De altfel e un nume folosit de autorii neevrei și un indiciu că ultimul redactor al Evangheliei după Ioan a fost un evreu elenizat.

***

Text relaționat:

4 Regi 4, 42-44: Tot pe atunci a venit un om din Baal-Şalişa şi a adus omului lui Dumnezeu pârgă de pâine douăzeci de pâini de orz şi grăunţe proaspete de grâu într-un săcuşor. Elisei a zis: "Daţi oamenilor să mănânce!" Iar sluga sa a zis: "Ce să dau eu de aici la o sută de oameni?" Zis-a Elisei: "Dă oamenilor să mănânce; căci aşa zice Domnul: Se vor sătura şi va mai şi rămâne". Şi a dat şi s-au săturat şi a mai rămas, după cuvântul Domnului./Trad. Biblia Sinodală

Notă: Traducerea textelor: ZLH.

Marea Galileei


Marea Galileei





Mănăstirea Mântuitorului din Hora/Geamia – muzeu Kariye, Constantinopol/Istanbul, Turcia


Mănăstirea Mântuitorului din Hora/Geamia – muzeu Kariye, Constantinopol/Istanbul, Turcia - detaliu.






Mozaic din sec. al V-lea, sub Sfânta Masă/altarul Bisericii Înmulțirii celor cinci pâini și a celor doi pești care aparține Prioratului Benedictin/ Ecclesia multiplicationis panum et piscium din Tabgha, Israel. Din nefericire, biserica a fost incendiată în iunie 2015 de către naționaliști evrei și, din fericire, a fost restaurată și redeschisă.


Minunea înmulțirii celor cinci pâini și a celor doi pești, frescă din catacomba Sf. Calist/ Catacombe di San Callisto, cripta Lucinei, Roma, sec. al II-lea.


Catacombă romană, sec. III-V



Ultima Cină/Cina cea de taină cu ... pâini și pești, basilica di Sant'Apollinare Nuovo, Ravenna, sec. al VI-lea


Celebrarea euharistiei cu... pâine și pește ! Frescă din catacomba Sf. Calist/ Catacombe di San Callisto, Roma, sec. al III-lea


Ospățul vieții de apoi... cu pâini și pești. Frescă din catacomba Sf. Calist/ Catacombe di San Callisto, Roma

Ospățul vieții de apoi... cu pâini și pești. Frescă din catacomba Sf. Calist/ Catacombe di San Callisto, Roma



Iisus lângă coșurile cu lipii, frescă din secolul al III-lea, catacombă din Roma



Iisus înmulțind pâinile, pictor anonim francez, aprox. 1200,
Koninklijke Bibliotheek, Haga




Lipii și pești

Minunea înmulțirii celor cinci pâini și doi pești, icoană ortodoxă

Minunea înmulțirii celor cinci pâini și doi pești