Parabolele lui Iisus (XXVI) - Curaj, fiule, ai încredere...
Unul din mecanismele vindecării: încrederea că e posibilă !
Articol de Zenaida Luca-Hac, 13 Iulie 2017, 09:36
Duminica aceasta, se citește, în biserică, pericopa despre vindecarea paraliticului, în versiunea din Evanghelia după Matei 9, 1-8.
Matei este singurul care notează acest îndemn al lui Iisus : Curaj, fiule, ai încredere... ! Sunt cuvinte care, ele însele, au o mare putere. Subtil, ele activează unul din mecanismele esențiale ale vindecării: încrederea că e cu putință și că, meritată sau nu, ea este un dar, o revărsare a grației divine care lucrează la schimbarea, la metamorfoza noastră.
Cuvinte care demonstează că Marea Operă, îmbunătățirea noastră, este posibilă... sigur, când suntem pregătiți !
Iată textul:
Matei 9, 1-8: Iisus a intrat în barcă, a trecut Marea Galileii și a ajuns în Capernaum, cetatea Sa. Acolo I-au adus un paralitic, ce zăcea aruncat pe un pat. Văzându-le Iisus credinţa, i-a zis paraliticului: Curaj, fiule, ai încredere, iertate-ți sunt păcatele ! Dar iată că unii dintre cărturari își ziceau în sinea lor: Omul ăsta spune blasfemii. Văzând Iisus ce gânduri ascunse aveau, le-a zis: de ce cugetați lucruri rele în inimile voastre ? Ce-i mai ușor ? Să spui: iertate-ți sunt păcatele sau să spui: ridică-te și umblă ? Ca să vedeți că putere are Fiul Omului pe pământ, să ierte păcatele, (vă voi arăta) și îi zice paraliticului: scoală, ridică-ți patul și du-te la casa ta. Și sculându-se acela, s-a dus acasă. Văzând acestea, mulțimile s-au minunat și L-au mărit pe Dumnezeu, ca Unul ce dă o asemenea putere oamenilor.
Matei 9, 1-8: ΚΑΙ ἐμβὰς εἰς πλοῖον διεπέρασε καὶ ἦλθεν εἰς τὴν ἰδίαν πόλιν. Καὶ ἰδοὺ προσέφερον αὐτῷ παραλυτικὸν ἐπὶ κλίνης βεβλημένον· καὶ ἰδὼν ὁ ᾿Ιησοῦς τὴν πίστιν αὐτῶν εἶπε τῷ παραλυτικῷ· θάρσει, τέκνον· ἀφέωνταί σοι αἱ ἁμαρτίαι σου. καὶ ἰδού τινες τῶν γραμματέων εἶπον ἐν ἑαυτοῖς· οὗτος βλασφημεῖ. καὶ ἰδὼν ὁ ᾿Ιησοῦς τὰς ἐνθυμήσεις αὐτῶν εἶπεν· ἵνα τί ὑμεῖς ἐνθυμεῖσθε πονηρὰ ἐν ταῖς καρδίαις ὑμῶν; τί γάρ ἐστιν εὐκοπώτερον, εἰπεῖν, ἀφέωνταί σου αἱ ἁμαρτίαι, ἢ εἰπεῖν, ἔγειρε καὶ περιπάτει; ἵνα δὲ εἰδῆτε ὅτι ἐξουσίαν ἔχει ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἐπὶ τῆς γῆς ἀφιέναι ἁμαρτίας τότε λέγει τῷ παραλυτικῷ· ἐγερθεὶς ἆρόν σου τὴν κλίνην καὶ ὕπαγε εἰς τὸν οἶκόν σου. καὶ ἐγερθεὶς ἀπῆλθεν εἰς τὸν οἶκον αὐτοῦ. ἰδόντες δὲ οἱ ὄχλοι ἐθαύμασαν καὶ ἐδόξασαν τὸν Θεὸν τὸν δόντα ἐξουσίαν τοιαύτην τοῖς ἀνθρώποις.
Și iată și variantele lui Marcu și Luca:
Marcu 2, 1-12: Și Iisus s-a întors după câteva zile în Capernaum și s-a auzit că e în casă (în casa lui Petru). Numaidecât s-au adunat atât de mulți că nu mai era loc (și casa era plină) până la ușă. Iisus ținea o predică și iată că vin la El unii care duceau un paralitic, purtat de patru oameni. Neputând ei să se apropie de El din cauza mulțimii, au scos acoperișul (deasupra camerei) unde era Iisus, au făcut o spărtură și au lăsat în jos patul pe care zăcea paraliticul. Văzând Iisus ce credință au, îi spune paraliticului: fiule, ți-au fost iertate păcatele. Și erau acolo unii dintre cărturari care ședeau și cugetau în inimile lor: ce blasfemii spune omul ăsta ? Cine poate ierta păcatele, dacă nu Unul Dumnezeu ? Și numaidecât cunoscând Iisus în Duhul Său că așa cugetau în sinea lor, le-a zis: de ce cugetați acestea în inimile voastre ? Ce este mai ușor ? Să spui paraliticului: iertate-ți sunt păcatele sau să-i spui: scoală, ridică-ți patul și umblă ? Ca să vedeți că putere are Fiul Omului să ierte pe pământ păcatele (vă voi arăta) și îi zice paraliticului: ție îți spun, scoală și ridică-ți patul și du-te la casa ta. Și paraliticul s-a sculat pe dată și, ridicându-și patul, a ieșit în fața tuturor, ca toți să se minuneze și să-L slăvească pe Dumnezeu zicând: lucruri ca acestea n-am văzut niciodată.
Marcu 2, 1-12: ΚΑΙ εἰσῆλθε πάλιν εἰς Καπερναοὺμ δι᾿ ἡμερῶν καὶ ἠκούσθη ὅτι εἰς οἶκόν ἐστι. καὶ εὐθέως συνήχθησαν πολλοί, ὥστε μηκέτι χωρεῖν μηδὲ τὰ πρὸς τὴν θύραν· καὶ ἐλάλει αὐτοῖς τὸν λόγον. καὶ ἔρχονται πρὸς αὐτὸν παραλυτικὸν φέροντες, αἰρόμενον ὑπὸ τεσσάρων. καὶ μὴ δυνάμενοι προσεγγίσαι αὐτῷ διὰ τὸν ὄχλον, ἀπεστέγασαν τὴν στέγην ὅπου ἦν, καὶ ἐξορύξαντες χαλῶσι τὸν κράβαττον, ἐφ᾿ ᾧ ὁ παραλυτικὸς κατέκειτο. ἰδὼν δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς τὴν πίστιν αὐτῶν λέγει τῷ παραλυτικῷ· τέκνον, ἀφέωνταί σοι αἱ ἁμαρτίαι σου. ἦσαν δέ τινες τῶν γραμματέων ἐκεῖ καθήμενοι καὶ διαλογιζόμενοι ἐν ταῖς καρδίαις αὐτῶν· τί οὗτος οὕτω λαλεῖ βλασφημίας; τίς δύναται ἀφιέναι ἁμαρτίας εἰ μὴ εἷς ὁ Θεός; καὶ εὐθέως ἐπιγνοὺς ὁ ᾿Ιησοῦς τῷ πνεύματι αὐτοῦ ὅτι οὕτως αὐτοὶ διαλογίζονται ἐν ἑαυτοῖς, εἶπεν αὐτοῖς· τί ταῦτα διαλογίζεσθε ἐν ταῖς καρδίαις ὑμῶν; τί ἐστιν εὐκοπώτερον, εἰπεῖν τῷ παραλυτικῷ, ἀφέωνταί σου αἱ ἁμαρτίαι, ἢ εἰπεῖν, ἔγειρε καὶ ἆρον τὸν κράβαττόν σου καὶ περιπάτει; ἵνα δὲ εἰδῆτε ὅτι ἐξουσίαν ἔχει ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἀφιέναι ἐπὶ τῆς γῆς ἁμαρτίας, λέγει τῷ παραλυτικῷ. σοὶ λέγω, ἔγειρε καὶ ἆρον τὸν κράβαττόν σου καὶ ὕπαγε εἰς τὸν οἶκόν σου. καὶ ἠγέρθη εὐθέως, καὶ ἄρας τὸν κράβαττον ἐξῆλθεν ἐναντίον πάντων, ὥστε ἐξίστασθαι πάντας καὶ δοξάζειν τὸν Θεὸν λέγοντας ὅτι οὐδέποτε οὕτως εἴδομεν.
Luca 5, 17-26: Și s-a făcut că într-una din zile, pe când Iisus învăța mulțimile, ședeau și-L ascultau și Fariseii și profesorii de Lege, care veniseră din toate satele Galileii și din Iudeea și din Ierusalim. O putere a Domnului lucra (atunci) și îi vindeca (pe cei din mulțime). Și iată că niște bărbați Îi aduc un om pe un pat, un paralitic. Tot încercau să-L aducă la Iisus și să I-l pună în față. Dar, cum nu găseau nici o cale să ajungă la El, din pricina mulțimii, s-au urcat pe acoperiș și (scoțând niște cărămizi) l-au lăsat în jos cu pat cu tot, chiar în mijlocul camerei, în fața lui Iisus. Și văzând El ce credință mare aveau, i-a zis paraliticului: omule, îți sunt iertate păcatele. Atunci cărturarii și Fariseii au început să vorbească între ei, furioși, și să zică: cine-i Ăsta care spune blasfemii ? Cine poate ierta păcatele, dacă nu singur Unul Dumnezeu ? Și cunoscând Iisus ce gândeau, le-a răspuns: de ce Mă certați în inimile voastre ? Ce este mai ușor ? Să spui: iertate-ți sunt păcatele sau să spui: scoală-te și umblă ? Ca să vedeți că putere are Fiul Omului să ierte pe pământ păcatele (o să vă arăt) și îi zice paraliticului: ție îți spun, scoală și ridică-ți patul și mergi la casa ta. Și pe dată paraliticul sculându-se, chiar în fața lor, și-a ridicat patul pe care zăcuse și s-a dus acasă, mărindu-L pe Dumnezeu. Și mirare peste fire i-a cuprins pe toți și L-au mărit pe Dumnezeu. Și s-au umplut de spaimă și ziceau: până azi noi n-am văzut nicicând asemenea ciudățenii.
Luca 5, 17-26: Καὶ ἐγένετο ἐν μιᾷ τῶν ἡμερῶν καὶ αὐτὸς ἦν διδάσκων, καὶ ἦσαν καθήμενοι Φαρισαῖοι καὶ νομοδιδάσκαλοι, οἳ ἦσαν ἐληλυθότες ἐκ πάσης κώμης τῆς Γαλιλαίας καὶ ᾿Ιουδαίας καὶ ῾Ιερουσαλήμ· καὶ δύναμις Κυρίου ἦν εἰς τὸ ἰᾶσθαι αὐτούς. καὶ ἰδοὺ ἄνδρες φέροντες ἐπὶ κλίνης ἄνθρωπον ὃς ἦν παραλελυμένος καὶ ἐζήτουν αὐτὸν εἰσενεγκεῖν καὶ θεῖναι ἐνώπιον αὐτοῦ. καὶ μὴ εὑρόντες ποίας εἰσενέγκωσιν αὐτὸν διὰ τὸν ὄχλον, ἀναβάντες ἐπὶ τὸ δῶμα διὰ τῶν κεράμων καθῆκαν αὐτὸν σὺν τῷ κλινιδίῳ εἰς τὸ μέσον ἔμπροσθεν τοῦ ᾿Ιησοῦ. καὶ ἰδὼν τὴν πίστιν αὐτῶν εἶπεν αὐτῷ· ἄνθρωπε, ἀφέωνταί σοι αἱ ἁμαρτίαι σου. καὶ ἤρξαντο διαλογίζεσθαι οἱ γραμματεῖς καὶ οἱ Φαρισαῖοι λέγοντες· τίς ἐστιν οὗτος ὃς λαλεῖ βλασφημίας· τίς δύναται ἀφιέναι ἁμαρτίας εἰ μὴ μόνος ὁ Θεός; ἐπιγνοὺς δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς τοὺς διαλογισμοὺς αὐτῶν ἀποκριθεὶς εἶπε πρὸς αὐτούς· τί διαλογίζεσθε ἐν ταῖς καρδίαις ὑμῶν; τί ἐστιν εὐκοπώτερον, εἰπεῖν, ἀφέωνταί σοι αἱ ἁμαρτίαι σου, ἢ εἰπεῖν, ἔγειρε καὶ περιπάτει; ἵνα δὲ εἰδῆτε ὅτι ἐξουσίαν ἔχει ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἐπὶ τῆς γῆς ἀφιέναι ἁμαρτίας εἶπε τῷ παραλελυμένῳ· σοὶ λέγω, ἔγειρε καὶ ἄρας τὸ κλινίδιόν σου πορεύου εἰς τὸν οἶκόν σου. καὶ παραχρῆμα ἀναστὰς ἐνώπιον αὐτῶν, ἄρας ἐφ᾿ ὃ κατέκειτο ἀπῆλθεν εἰς τὸν οἶκον αὐτοῦ δοξάζων τὸν Θεόν. καὶ ἔκστασις ἔλαβεν ἅπαντας καὶ ἐδόξαζον τὸν Θεόν, καὶ ἐπλήσθησαν φόβου λέγοντες ὅτι εἴδομεν παράδοξα σήμερον.
Iisus era la începutul misiunii Sale... în Galileea, patria Sa. Predica cu primii Săi ucenici: Petru și fratele lui, Andrei, Ioan și fratele lui, Iacob...
... noua învățătură a căinței și a iertării păcatelor.
Se oprea în toate orașele și satele din Galileea, predicând în sinagogi, despre deschiderea, pentru toți, evrei și ne-evrei, a Împărăției lui Dumnezeu, și despre Legea Iubirii, care înlocuia Legea supunerii, a fricii, a obedienței.
Trebuie că suntem în casa lui Petru, unde Iisus era... ca acasă ! Și unde... venea toată suflarea cetății... ca să se vindece ! Spune, de altfel, Marcu: Și toată cetatea era adunată la ușă/ καὶ ἦν ἡ πόλις ὅλη ἐπισυνηγμένη πρὸς τὴν θύραν (1,33).
Iisus abia se întorsese în Capernaum, din călătoria pe care o făcuse în Galileea „ca să-Și răspândească Cuvântul”, adică Vestea cea Bună sau Evanghelia (Evanghelie/ εὐαγγέλιον înseamnă, în greacă, veste bună)... aceea că lumea se poate schimba, ca să semene cu Împărăția din ceruri.
De remarcat că predica într-o casă, nu în sinagogă, un lucru nemaiîntâlnit ! Evreii puteau discuta despre Scripturi, le tălmăceau/interpretau fie în sinagogă, fie în ieșiva, adică în școala pentru rabini, dar niciodată într-o casă ! Cu atât mai puțin într-o casă de... pescari !
Veniseră acasă la Petru și rabinii, mai ales rabinii farisei. Stăteau pe scaunele/în locurile cele mai bune, lângă Iisus, și-L ascultau. Probabil nu-i chemase nimeni, dar auziseră multe lucruri nemaipomenite despre noul rabin și doreau să-L cunoască.
Ce mult trebuie că i-a nedumerit și scandalizat faptul că Iisus, un rabin ca și ei, un cărturar, un cunoscător al Scripturilor la fel ca ei, un predicator ca și ei, tămăduia...!
Și Iisus făcea vindecări spontane, dar, nu rugându-L pe Dumnezeu, nu spunând rugăciuni, psalmi, nu tămâind și nu cu leacuri, ci... simplu, iertând păcatele !
Pentru că iertarea nu este altceva decât întoarcerea la iubire, la iubirea de sine, de semeni, de dușmani și, desigur, de Dumnezeu și pentru că iertarea înseamnă schimbarea minții și a sufletului.
Un om să ierte păcate, în ochii lor era o blasfemie. De ce era Iisus un blasfemiator ? Pentru că, după Lege, numai Dumnezeu putea ierta păcatele. Și Iisus, în mintea lor, nu putea fi Dumnezeu ! Nici nu îndrăzneau să gândească că cineva ar putea fi Dumnezeu, darămite să creadă.
În Vechiul Israel blasfemia se pedepsea prin lapidare (Lev. 24, 15; I regi 19,22) dat fiind că era considerată o impietate, o defăimare, o pângărire a numelui lui Dumnezeu, un sacrilegiu, o crimă de lezare a lui Dumnezeu. În greacă, vlasfimia/βλασφημία (de unde în latină blasphemia și în română, prin franceză, blasfemie) însemna: un cuvânt care nu trebuie pronunțat în timpul unei ceremonii religioase, un cuvânt care aduce nenorociere dacă e rostit, de rău augur, un cuvânt lipsit de pietate, ireverențios; o impietate, o defăimare, o ponegrire a divinității. Să spunem, ca o paranteză, că noi l-am moștenit în română pe a blestema din blastimo, blastimare din latina creștină: a spune blasfemii, a huli. În elină vlasfimeo/βλασφημέω însemna: a spune cuvinte de rău augur/tabu, ireverențioase, sacrilege, defăimătoare, de ocară, de batjocură; a vorbi de rău, a calomnia, a defăima, a huli, a blestema. |
Și totuși, scopul întâlnirii lui Iisus cu mulțimea și cu rabinii, în casa lui Petru, era acela de a le arăta că este Dumnezeu... întrupat: Fiul lui Dumnezeu devenit Fiul Omului, adică om !
Nu întâmplător Marcu spune că privitorii, cei care l-au văzut pe paralitic ridicându-se de pe targa lui și ridicându-și targa (krabbaton/κράβαττόν era un pat-targă), au căzut în extaz. Verbul existimi/ ἐξίστημι înseamnă: a-și ieși din sine, a fi răpit în duh, a cădea/ a fi în extaz. Extazul presupune o prezență și o lucrare divină ! A fi în vecinătatea, în prezența lui Dumnezeu.
Și mai presupune o... înălțare. De altfel, cuvintele cheie sunt în aceste texte ridicarea/a (se) ridica și trezirea, înălțarea minții și a sufletului. Verbul eghiro/ἐγείρω – scoală ! – înseamnă: a se ridica, a se scula, a se trezi din somn, dar și din morți, iar ero/αἴρω – ridică-ți patul ! – înseamnă: a ridica, a lua de jos.
Și, poate, nu întâmplător orașul ales de Iisus a fost Capernaum. Capernaum înseamnă „satul alinării” și vine din kafar/ כָּפָר, sat și nahum/נַחוּם , alinare, mângâiere, consolare. În ebraică verbul naham/ נָחַם înseamnă: a-ți părea rău, a regreta, a te căi, și, de aici: a te simți alinat, ușurat, mângâiat... de ușurarea sufletului, pe care o aduc căința și ... iertarea !
Vindecarea paraliticului, Dura Europos, Siria, 235. Pictură pe zidul unei camere baptismale a unei case-biserici; Yale University Gallery of Fine Arts.
Vindecarea paraliticului, catacombă romană
Vindecarea paraliticului, Basilica Sf. Apolinarie cel Nou, Ravenna, Italia, sec. al VI-lea
NB. Traducerea textelor: ZLH