Parabolele lui Iisus (XXIV)–Credința, cheia intrării în lumea lui Dumnezeu

În această duminică, 2 iulie 2017, la liturghie se citesc două pericope: una din Evanghelia după Matei: 8, 5-13 și cealaltă din Evanghelia după Ioan: 17, 1-13. Mesajul lor: în împărăție va exista un singur popor: creștinii, un popor spiritual !:

Matei 8, 5-13: Și intrând Iisus în Capernaum s-a apropiat de El un centurion care L-a rugat zicând: Doamne, slujitorul meu zace în casă, paralizat și rău se chinuiește. Atunci Iisus i-a spus: vin Eu și-l voi tămădui. Centurionul însă I-a răspuns și I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu, spune doar cu cuvântul și servitorul meu se va vindeca. Și eu sunt un om care se supune altora și am soldați sub comanda mea și dacă spun unuia: Du-te, el se duce și dacă spun altuia: Vino, el vine și dacă spun sclavului meu: Fă asta, el face. Auzind atunci Iisus S-a mirat și le-a zis celor care erau cu El și-L urmau: Amin vă spun vouă, nici în Israel n-am aflat asemenea credință. Vă zic vouă că mulți de la Răsărit și de la Apus vor sosi și vor sta la masă împreună cu Avraam, cu Isaac și cu Iacob în Împărăția cerurilor, iar fiii Împărăției vor fi izgoniți în adâncul cel mai din afară, acolo unde este plângerea și scrâșnirea dinților. Și a mai spus Iisus centurionului: Du-te și fie ție după cum ai crezut. Și s-a însănătoșit slujitorul lui în ceasul acela.

Matei 8, 5-13: Εἰσελθόντι δὲ αὐτῷ εἰς Καπερναοὺμ προσῆλθεν αὐτῷ ἑκατόνταρχος παρακαλῶν αὐτὸν καὶ λέγων· Κύριε, ὁ παῖς μου βέβληται ἐν τῇ οἰκίᾳ παραλυτικός, δεινῶς βασανιζόμενος. καὶ λέγει αὐτῷ ὁ ᾿Ιησοῦς· ἐγὼ ἐλθὼν θεραπεύσω αὐτόν. καὶ ἀποκριθεὶς ὁ ἑκατόνταρχος ἔφη· Κύριε, οὐκ εἰμὶ ἱκανὸς ἵνα μου ὑπὸ τὴν στέγην εἰσέλθῃς· ἀλλὰ μόνον εἰπὲ λόγῳ, καὶ ἰαθήσεται ὁ παῖς μου. καὶ γὰρ ἐγὼ ἄνθρωπός εἰμι ὑπὸ ἐξουσίαν, ἔχων ὑπ᾿ ἐμαυτὸν στρατιώτας, καὶ λέγω τούτῳ, πορεύθητι, καὶ πορεύεται, καὶ ἄλλῳ, ἔρχου, καὶ ἔρχεται, καὶ τῷ δούλῳ μου, ποίησον τοῦτο, καὶ ποιεῖ. ἀκούσας δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς ἐθαύμασε καὶ εἶπε τοῖς ἀκολουθοῦσιν· ἀμὴν λέγω ὑμῖν, οὐδὲ ἐν τῷ ᾿Ισραὴλ τοσαύτην πίστιν εὗρον. λέγω δὲ ὑμῖν ὅτι πολλοὶ ἀπὸ ἀνατολῶν καὶ δυσμῶν ἥξουσι καὶ ἀνακλιθήσονται μετὰ ᾿Αβραὰμ καὶ ᾿Ισαὰκ καὶ ᾿Ιακὼβ ἐν τῇ βασιλείᾳ τῶν οὐρανῶν, οἱ δὲ υἱοὶ τῆς βασιλείας ἐκβληθήσονται εἰς τὸ σκότος τὸ ἐξώτερον· ἐκεῖ ἔσται ὁ κλαυθμὸς καὶ ὁ βρυγμὸς τῶν ὀδόντων. καὶ εἶπεν ὁ ᾿Ιησοῦς τῷ ἑκατοντάρχῳ· ὕπαγε, καὶ ὡς ἐπίστευσας γενηθήτω σοι. καὶ ἰάθη ὁ παῖς αὐτοῦ ἐν τῇ ὥρᾳ ἐκείνῃ.

Nu știm pe cine a venit Iisus să mântuiască: Israelul sau lumea ? Desigur, și Israelul și lumea, deși, când o va întâlni, mai târziu, pe femeia canaaneancă, în Fenicia, îi va spune „n-am fost trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel”.

Și totuși, misiunea lui Iisus este să-i aducă în Împărăția lui Dumnezeu deopotrivă pe evreil și pe ne-evrei.

Se pare, însă, că mai repede romanii, grecii, samaritenii sau sirienii și nu evreii credeau în puterea și în împuternicirea Lui dumnezeiască. Și pentru evrei nu era ușor să accepte că nu sunt singurii fii ai lui Dumnezeu.

Iisus le arată, însă, că un centurion roman, un păgân, cu care nici n-ar fi trebuit să stea de vorbă și în casa căruia nici n-ar fi trebuit să se gândească să calce, ca unul ce era ... impur, crede în dumnezeirea Lui, deși panteonul roman e plin de zei și de zeițe. Crede pentru că ... vede ! Trebuie că-L văzuse pe Iisus sau auzise despre vindecările Lui minunate.

Și, pe de altă parte, dorește să-i învețe pe ucenici, să-i obișnuiască să lucreze cu neamurile... cu păgânii... străinii, pentru că ei vor fi aceia care-I vor răspândi învățăturile.

Și nu este deloc întâmplătoare întâlnirea cu centurionul sau sutașul (în armata romană un centurion comanda 100 de soldați) pentru că ea prilejuiește o profeție: martiriul poporului evreu și martiriul Israelului după cucerirea Ierusalimului, în anul 70 d. Hr., de către soldații împăratului roman Titus.

Martiriu care n-a fost o pedeapsă, ci consecința faptului că evreii – fiii Împărăției – pur și simplu n-au putut crede că Împărăția se deschisese și n-au primit ajutorul Mântuitorului- Mesia pentru că nu L-au crezut.

Și credința era, de fapt, poarta de intrare în Împărăția lui Dumnezeu !

Iisus Se folosește de această întâlnire și de vindecarea tânărului sclav al sutașului ca să arate cât de importantă este credința atunci când (te) rogi și, totodată, cât de importantă este solidaritatea, iubirea de oameni. Sutașul își iubea scavul și dorea să-l facă sănătos nu pentru că ar fi pierdut pe cineva care muncea pentru el, ci pentru era ca și cum ar fi pierdut un fiu. Romanii, de altfel, considerau că scalavii fac parte din familie.

Iată cum povestește întâmplarea și Luca:

Luca 7, 1-10: Şi după ce a sfârşit toate aceste cuvinte ale Sale în auzul poporului, a intrat în Capernaum. Iar sluga unui sutaş, care era la el în cinste, fiind bolnavă era să moară. Şi auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să vină şi să vindece pe sluga lui. Iar ei, venind la Iisus, L-au rugat stăruitor, zicând: Vrednic este să-i faci lui aceasta, Căci iubeşte neamul nostru şi el ne-a zidit sinagoga. Iar Iisus mergea cu ei. Şi nefiind El acum departe de casă, a trimis la El prieteni, zicându-I: Doamne, nu Te osteni, că nu sunt vrednic ca să intri sub acoperământul meu. De aceea nici pe mine nu m-am socotit vrednic să vin la Tine. Ci spune cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea. Căci şi eu sunt om pus sub stăpânire, având sub mine ostaşi, şi zic acestuia: Du-te, şi se duce, şi altuia: Vino, şi vine, şi slugii mele: Fă aceasta, şi face. Iar Iisus, auzind acestea, S-a minunat de el şi, întorcându-Se, a zis mulţimii care venea după El: Zic vouă că nici în Israel n-am aflat atâta credinţă; Şi întorcându-se cei trimişi acasă, au găsit sluga sănătoasă. (Trad. Biblia Sinodală).

Ioan 17, 1-13: Acestea le-a grăit Iisus apoi Și-a ridicat ochii spre cer și a spus: Părinte, a sosit ceasul, preamărește-Ți Fiul ca și Fiul Tău să Te preamărească. De vreme ce Tu I-ai dat Lui putere asupra a tot trupul (putere deplină să-l refacă), lasă-L să-i dea viață veșnică fiecăruia din cei pe care I l-ai dat Lui. Aceasta este viața veșnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și să-L cunoască pe Cel pe care L-ai trimis, Iisus Hristos. Eu Te-am preamărit pe pământ, am sfârșit lucrarea pe care mi-ai dat-o Mie s-o fac. Și acum preamărește-Mă Tu, Părinte, la Tine, cu mărirea pe care am avut-o la Tine, mai înainte de a fi fost lumea. Am arătat (și am făcut cunoscut) numele Tău oamenilor, celor pe care Mi–ai dat din lume. Ai tăi au fost și Mi i-ai dat Mie și au păzit cuvântul Tău. Acum ei au cunoscut că toate câte Mi le-ai dat Mie, de la Tine sunt, pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat Mie Eu le-am dat lor și ei le-au primit și au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieșit și au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru ei Mă rog, nu pentru lume Mă rog: Mă rog pentru cei pe care Mi i-ai dat Mie, pentru că ai Tăi sunt. Toate ale Mele ale Tale sunt și ale Tale sunt ale Mele și M-am preamărit în ei. Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume și Eu la Tine vin. Părinte sfânt, păzește-i pe ei, în numele Tău, nume în care Mi i-ai dat Mie, ca și ei să fie una așa cum suntem noi. Cât timp am fost cu ei în lume Eu i-am păzit în numele Tău. Pe cei pe care mi i-ai dat, i-am păzit și niciunul din ei n-a pierit, în afară de fiul pierzaniei, ca să se împlinească Scriptura. Acum la Tine vin și grăiesc aceste lucruri cât mai sunt în lume, ca să aibă în ei bucuria Mea deplină.

Ioan 17, 1-13: ΤΑΥΤΑ ἐλάλησεν ὁ ᾿Ιησοῦς, καὶ ἐπῆρε τοὺς ὀφθαλμοὺς αὐτοῦ εἰς τὸν οὐρανὸν καὶ εἶπε· πάτερ, ἐλήλυθεν ἡ ὥρα· δόξασόν σου τὸν υἱόν, ἵνα καὶ ὁ υἱός σου δοξάσῃ σε, καθὼς ἔδωκας αὐτῷ ἐξουσίαν πάσης σαρκός, ἵνα πᾶν ὃ δέδωκας αὐτῷ δώσῃ αὐτοῖς ζωὴν αἰώνιον. αὕτη δέ ἐστιν ἡ αἰώνιος ζωή, ἵνα γινώσκωσί σε τὸν μόνον ἀληθινὸν Θεὸν καὶ ὃν ἀπέστειλας ᾿Ιησοῦν Χριστόν.ἐγώ σε ἐδόξασα ἐπὶ τῆς γῆς,τὸ ἔργον ἐτελείωσα ὃ δέδωκάς μοι ἵνα ποιήσω· καὶ νῦν δόξασόν με σύ, πάτερ, παρὰ σεαυτῷ τῇ δόξῃ ᾗ εἶχον πρὸ τοῦ τὸν κόσμον εἶναι παρὰ σοί. ᾿Εφανέρωσά σου τὸ ὄνομα τοῖς ἀνθρώποις οὓς δέδωκάς μοι ἐκ τοῦ κόσμου. σοὶ ἦσαν καὶ ἐμοὶ αὐτοὺς δέδωκας, καὶ τὸν λόγον σου τετηρήκασι. νῦν ἔγνωκαν ὅτι πάντα ὅσα δέδωκάς μοι παρὰ σοῦ ἐστιν· ὅτι τὰ ρήματα ἃ δέδωκάς μοι δέδωκα αὐτοῖς, καὶ αὐτοὶ ἔλαβον, καὶ ἔγνωσαν ἀληθῶς ὅτι παρὰ σοῦ ἐξῆλθον, καὶ ἐπίστευσαν ὅτι σύ με ἀπέστειλας. ᾿Εγὼ περὶ αὐτῶν ἐρωτῶ· οὐ περὶ τοῦ κόσμου ἐρωτῶ, ἀλλὰ περὶ ὧν δέδωκάς μοι, ὅτι σοί εἰσι, καὶ τὰ ἐμὰ πάντα σά ἐστι καὶ τὰ σὰ ἐμά, καὶ δεδόξασμαι ἐν αὐτοῖς. καὶ οὐκέτι εἰμὶ ἐν τῷ κόσμῳ, καὶ οὗτοι ἐν τῷ κόσμῳ εἰσί, καὶ ἐγὼ πρὸς σὲ ἔρχομαι. πάτερ ἅγιε, τήρησον αὐτοὺς ἐν τῷ ὀνόματί σου ᾧ δέδωκάς μοι, ἵνα ὦσιν ἓν καθὼς ἡμεῖς. ὅτε ἤμην μετ' αὐτῶν ἐν τῷ κόσμῳ, ἐγὼ ἐτήρουν αὐτοὺς ἐν τῷ ὀνόματί σου· οὓς δέδωκάς μοι ἐφύλαξα, καὶ οὐδεὶς ἐξ αὐτῶν ἀπώλετο εἰ μὴ ὁ υἱὸς τῆς ἀπωλείας, ἵνα ἡ γραφὴ πληρωθῇ.

Este un text care poate fi pe deplin înțeles dacă înțelegem bine anumite cuvinte, mai ales verbul a preamări. Pentru că el este cheia înțelegerii lui Iisus ca... coregent al lui Dumnezeu.

Iisus luase ultima cină pascală, la ultimul Paște pe care-l făcuse cu ucenicii la Ierusalim. Ultima Cină, pe care tradiția a numit-o Cina cea de taină. Poate nu atât pentru că erau feriți de ochii lumii, cât mai ales pentru Testamentul... secret al lui Iisus, lăsat numai celor doisprezece, deveniți unsprezece.

Le lăsase ucenicilor două porunci noi, care nu existau în Legea lui Moise, porunca iubirii și porunca solidarității: să se iubească unul pe altul și să fie solidari unul cu celălalt (porunci reînnoite de fiecare dată când aveau să frângă pâinea și să bea vinul împreună, toți, din aceeași cupă, în amintirea Lui; a mânca pâine și a bea vin cu cineva este cel mai intim act cu putință)...
... le lăsase promisiunea venirii Mângâietorului/Paracletului...
... și... un nou Dumnezeu, Dumnezeul Iubirii. Iată ce le spune: ... dacă cineva Mă iubește, va păzi cuvântul Meu și Tatăl Meu îl va iubi și vom veni la el și ne vom face casă în el/ἐάν τις ἀγαπᾷ με, τὸν λόγον μου τηρήσει, καὶ ὁ πατήρ μου ἀγαπήσει αὐτόν, καὶ πρὸς αὐτὸν ἐλευσόμεθα καὶ μονὴν παρ' αὐτῷ ποιήσομεν.

Iisus și ucenicii ieșiseră din odaia unde cinaseră (nu știm unde stau) și Iisus se roagă de față cu ei Tatălui, așa cum se roagă un Mare preot pentru poporul lui: ucenicii aveau să dea naștere unui popor, un popor spiritual: creștinii. Un popor al unui nou Dumnezeu, Dumnezeul Iubirii. Un Dumnezeu fără alt nume decât... Părinte/Tată.

Un popor ce, respectând porunca iubirii și a solidarității, va trăi altfel decât trăise lumea până atunci. Nu știm ce înseamnă viață veșnică, dar putem presupune că este o viață... dumnezeiască !

Un popor ce-și va cunoaște Tatăl ceresc... față către față ! Pentru că „a cunoaște Numele” este o expresie specifică limbii ebraice care înseamnă a-L cunoaște pe Dumnezeu. Evreii credeau că adevăratul nume al lui Dumnezeu este tabu, inefabil și de aceea în loc să spună Dumnezeu spuneau Numele !

Este un moment solemn, sacru și irepetabil. Un moment în care Iisus îi cere Tatălui să-L onoreze pentru încheierea cu succes a misiunii Sale pe pământ: formarea noului popor spiritual, a unei noi umanități.

Verbul doxazo/δοξάζω, care înseamnă aici: a onora, a stima, a cinsti, traduce, de fapt, verbul ebraic kaved (כָּבֵד), a fi puternic, important, o persoană cu greutate, demnă de toată stima, onoarea. Și, dacă ne gândim că substantivul kavod (כָּבוֹד) înseamnă: splendoare, strălucire, lumină a soarelui, a lunii, a stelelor, a cerului, preeminență, majestate, glorie, onoare, cinste, bună reputație, respect abundență, bogății...
... ne dăm seama că, în limbajul dublu pe care-L folosește Iisus absolut întotdeauna, verbul a preamări/a slăvi sugerează, de fapt, divinitarea Lui/regalitatea Lui celestă la care participă alături de Dumnezeu, Regele Lumii.

Iată un loc din Psalmi în care Dumnezeu apare ca regele maiestuos, înconjurat de strălucire, splendoare, podoabe, glorie, al lumii, cum o arată cuvintele hod/ הוֹד și hadar/ הָדָר, sinonimele lui kavod/(כָּבוֹד):

Ps. 103, 1-2:

Binecuvintează suflete al meu pe Domnul ! Doamne Dumnezeul meu măritu-Te-ai foarte ! În măreție și slavă Te-ai îmbrăcat,
Tu care Te îmbraci în lumină ca și cu o haină, Tu care întinzi cerurile ca un cort.
בָּרֲכִי נַפְשִׁי אֶת־יְהוָה יְהוָה אֱלֹהַי גָּדַלְתָּ מְּאֹד הֹוד וְהָדָר לָבָֽשְׁתָּ
עֹֽטֶה־אֹור כַּשַּׂלְמָה נֹוטֶה שָׁמַיִם כַּיְרִיעָֽה

εὐλόγει ἡ ψυχή μου τὸν κύριον κύριε ὁ θεός μου ἐμεγαλύνθης σφόδρα ἐξομολόγησιν (închinarea noastră) καὶ εὐπρέπειαν (frumusețe) ἐνεδύσω/ ἀναβαλλόμενος φῶς ὡς ἱμάτιον ἐκτείνων τὸν οὐρανὸν ὡσεὶ δέρριν

Și o ultimă lămurire: ... ca să aibă în ei bucuria Mea deplină. Este încă un dar pe care Iisus îl lasă ucenicilor: bucuria Lui că misiunea Sa pe pământ a reușit, o bucurie... magică care avea să-i însuflețească și să-i transfigureze, încât marea operă de creștinare să le pară cât mai ușoară.

Traducerea textelor: ZLH