Parabolele lui IIsus (XXII) – Cei trei ucenici speciali

În această duminică pericopa evanghelică care se citește la liturghie este un fragment din Evanghelia după Matei 4, 18-23: chemarea primilor apostoli: Petru și Andrei, Iacob și Ioan. Trei dintre ei sunt speciali: Petru, Iacob și Ioan. Ei sunt cei mai apropiați de Maestrul lor (poate îi sunt și cei mai dragi) și ei se află alături de El în cele mai importante momente.

Pe ei îi cheamă Iisus să fie martorii schimbării Sale la față, martorii metamorfozei Lui, pe ei îi cheamă să-L vegheze în grădina Ghețimani, înainte de arestare, simțindu-Se mângâiat de prezența lor ocrotitoare și ei sunt martorii învierii fiicei lui Iair.

Iată textul:

Matei 4, 18-23: Plimbându-Se așadar Iisus pe malul Mării Galileei a văzut doi frați: pe Simon, cel numit Petru, și pe Andrei, fratele lui (mai mic), aruncând năvodul în mare, căci erau pescari. Și le spune: veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni. Și ei pe dată, lăsând plasele, L-au urmat. Și, ducându-Se de acolo mai departe, Iisus a văzut alți doi frați: pe Iacob, fiul lui Zebedeu, și pe Ioan, fratele lui (mai mic), într-o barcă împreună cu Zebedeu, tatăl lor, pregătindu-și năvoadele, și i-a chemat. Ei, lăsând pe dată barca și pe tatăl lor, L-au urmat. Și a colindat Iisus toată Galileea învățând în sinagogile lor și vestind Evanghelia Împărăției și vindecând orice boală și orice neputință în popor.

Matei 4, 18-23: Περιπατῶν δὲ παρὰ τὴν θάλασσαν τῆς Γαλιλαίας εἶδε δύο ἀδελφούς, Σίμωνα τὸν λεγόμενον Πέτρον καὶ ᾿Ανδρέαν τὸν ἀδελφὸν αὐτοῦ, βάλλοντας ἀμφίβληστρον εἰς τὴν θάλασσαν· ἦσαν γὰρ ἁλιεῖς· καὶ λέγει αὐτοῖς· δεῦτε ὀπίσω μου καὶ ποιήσω ὑμᾶς ἁλιεῖς ἀνθρώπων. οἱ δὲ εὐθέως ἀφέντες τὰ δίκτυα ἠκολούθησαν αὐτῷ. Καὶ προβὰς ἐκεῖθεν εἶδεν ἄλλους δύο ἀδελφούς, ᾿Ιάκωβον τὸν τοῦ Ζεβεδαίου καὶ ᾿Ιωάννην τὸν ἀδελφὸν αὐτοῦ, ἐν τῷ πλοίῳ μετὰ Ζεβεδαίου τοῦ πατρὸς αὐτῶν καταρτίζοντας τὰ δίκτυα αὐτῶν, καὶ ἐκάλεσεν αὐτούς. οἱ δὲ εὐθέως ἀφέντες τὸ πλοῖον καὶ τὸν πατέρα αὐτῶν ἠκολούθησαν αὐτῷ. Καὶ περιῆγεν ὅλην τὴν Γαλιλαίαν ὁ ᾿Ιησοῦς διδάσκων ἐν ταῖς συναγωγαῖς αὐτῶν καὶ κηρύσσων τὸ εὐαγγέλιον τῆς βασιλείας καὶ θεραπεύων πᾶσαν νόσον καὶ πᾶσαν μαλακίαν ἐν τῷ λαῷ.

Sf. Ioan Evanghelistul

Suntem în Galileea. Anul 28 d. Hr. Iisus își alege primii ucenici: pe Petru și pe Andrei, din Betsaida, fiii lui Iona, și pe Iacob și pe Ioan dintr-un sat, rămas necunoscut, de lângă Capernaum, fiii lui Zebedeu.

Sunt primii cu care avea să-și împartă viața și primii care aveau să-L însoțească prin tot ereț Israel, adică în tot pământul Israelului, timp de aproape trei ani. Cu ei își va începe misiunea, aceea de a le vorbi oamenilor despre Împărăția lui Dumnezeu, care venise, și despre ce ar trebui să facă cineva ca să se poată muta în ea.

Când Simon și Andrei, Iacob și Ioan s-au sculat din barcă și au venit după El, simțind pur și simplu că acela era destinul lor, nu știau nici cine este cel care-i cheamă, nici ce trebuiau să facă și nici cât timp aveau să-L urmeze. Nu știau că aveau să devină „agenții” unei lumi noi, unde legea cea mai mare era iubirea totală și nu știau că aveau să-L facă cunoscut în toată lumea de atunci pe Mântuitorul omenirii.

Nu știau nici ce-i așteaptă: Petru, mâna dreaptă a Învățătorului, că va muri răstignit la Roma în timpul lui Nero (cândva între anii 64-68), sau Iacob, că va sfârși decapitat din ordinul lui Irod Agrippa, în anul 43 sau 44 (Fapte 12,2) și că va fi primul martir al lui Iisus Hristos.

Trei dintre ei sunt speciali: Petru, Iacob și Ioan. Sunt ucenicii cei mai devotați și cei cărora Iisus le arată o afecțiune aparte.

Pe Simon, Iisus l-a numit Kifas/ Κηφᾶς. Kifas înseamnă piatră, stâncă și este transcrierea în greacă a cuvântului aramaic kef(כֵּף), stâncă. Pentru că Petru (petra/πέτρα este traducerea în greacă a lui kef) avea să fie omul Său de bază dar și ... temelia Bisericii Sale. El a fost primul care L-a recunoscut pe Iisus ca Fiu al lui Dumnezeu și, la Cinzecime, predica lui înflăcărată a făcut trei mii de suflete să creadă în Iisus Hristos. Tot el a devenit capul Bisericii lui Iisus și întemeietorul primei comunități creștine, al primei Biserici: cea din Antiohia.

Lui Iacob și lui Ioan, Iisus le spunea Voanerghes/Βοανεργές, adică fiii tunetului: pentru că erau furtunoși, impetuoși, plini de zel și iuți la mânie. Voanerghes/Βοανεργές este transcrierea în greacă a unui cuvânt compus din benבֵּן, fiu, și aramaicul regazרְגַז, mânie, furie.

El Greco, Sf. Iacob, Muzeul Santa Cruz, Toledo, Spania

Apostolul Iacob

Martiriul Sf. Iacob

Iar Ioan este ucenicul... cel mai iubit, cel care stă la pieptul lui Rabbi, adică la pieptul Învățătorului, la Cina cea de Taină pe care a pregătit-o împreună cu Petru și, înainte de toate, este ucenicul „pe care l-a iubit Iisus” (Ioan 13,23) și cel căruia Iisus i-a încredințat-o pe Maica Sa de care a avut grijă în Efes, unde a și murit la adânci bătrânețe. Și, mai ales, este apostolul iubirii !

Pe de altă parte, numele lui Simon Petru pare predestinat: Simon/Σίμων sau Șimeon/ שִׁמְעוֹן vine din verbul șama/ שָׁמַע: a asculta, a se supune, a înțelege, a consimți, a aproba, de vreme ce Petru a fost cel mai devotat și cel mai supus ucenic.

Toți patru sunt pescari galileeni, iar galileean însemna... pe jumătate evreu.

În Galileea sau Provincia (galil/גָּלִיל înseamnă district în ebraică) traiau mai mult evrei... elenizați. Andrei, de pildă, este un nume grecesc. Andrei înseamnă... „un bărbat adevărat, plin de curaj, de... bărbăție”.

Iisus avea nevoie de ucenici care să-i poată răspândi mesajul, învățătura și în afara Israelului, mai precis în toată lumea mediteraneană, unde limba cea mai vorbită și cea mai cunoscută era greaca.

De altfel, arheologii care au săpat în Betsaida - un sat de pescari la nord de Marea Galileei (numele ei înseamnă în aramaică Casa pescarilor) – au scos la lumină multe vase grecești și au descoperit o populație foarte influențată de cultura greacă/ elenistică. Și, din Betsaida erau Andrei și Petru, Iacob și Ioan.

Nu întâmplător, de asemenea, Andrei fusese discipolul lui Ioan Botezătorul. Ucenicii lui erau deja inițiați în noua doctrină a căinței și a iertării păcatelor, una din condițiile schimbării sufletului și a minții și, prin asta, a intrării în Împărăție.

Cu ei, așadar, Iisus a început să predice în sinagogi și să tămăduiască bolnavii. Ei au fost primii elevi ai școlii lui Iisus.

Probabil mergeau rar la sinagogă, fiind pescari, sau, mai degrabă căpitani (pentru că aveau angajații lor), și ocupați cu mica lor afacere. Din Lege trebuie că știau doar poruncile și istoria Patriarhilor, și, desigur, cunoșteau numele Profeților și câțiva Psalmi, cel puțin Psalmii pelerinilor și cei de laudă.

Iisus i-a introdus în sinagogă și în studiul Scripturii, luându-i cu El la predicile pe care le ținea de șabat în sinagogile din Galileea. Sinagoga și predicile lui Iisus au fost Școala lor de Teologie.

Ce era sinagoga ? Sinagogă/ Συναγωγή este traducerea în greacă a lui Beit ha-kneset (בֵית הַכְּנֶסֶת), Casa Adunării, pentru că sinagoga a apărut în vechiul Israel ca o casă de studiu al Scripturii și de rugăciune, după cucerirea Ierusalimului de către babilonieni care au distrusTemplul lui Solomon în anul 586 î. Hr.

După ce s-au întors din exilul din Babilon și după ce și-au reconstruit Templul în Orașul Sfânt, evreii au costruit și sinagogi, peste tot în Israel și în Diaspora, unde chiar înlocuiau Templul. Sinagogi erau în Egipt, în Asia Mică, în Cipru și la Roma și numai în Ierusalim existau, în secolul I d. Hr., 480 de sinagogi, una chiar lângă Templu.

În sinagogi nu slujeau preoți, ci evreii se adunau de șabat să se roage împreună și să asculte pasaje din Scriptură pe care le comenta un rabin, adică un învățat, un cunoscător al Legii și al Cărții sfinte.

Poate într-o sinagogă auziseră cum profetul Ilie l-a găsit pe Elisei arând și l-a chemat să-i fie ucenic și s-au gândit că Iisus era un alt Ilie care-i chema pe ei în numele Domnului, ca în pasajul acesta:

Atunci a plecat Ilie de acolo şi a găsit pe Elisei, fiul lui Şafat, arând; acesta avea douăsprezece perechi de boi la pluguri şi la perechea a douăsprezecea era el însuşi. Şi Ilie a trecut pe lângă el aruncându-i mantia. Atunci a lăsat Elisei boii şi a alergat după Ilie, zicând: „Lasă-mă să merg să sărut pe tatăl şi pe mama mea şi voi veni după tine!" Iar el i-a zis: „Du-te şi vino înapoi, că ce-am făcut e făcut!"/ III Regi 19, 1920/ Trad. Biblia Sinodală

San Pedro en lágrimas, 1587-1596, Museo Soumaya, Ciudad de México

Iată cum descriu și ceilalți trei evangheliști chemarea primilor ucenici:

Luca 5, 1-11: Pe când mulțimea-L împresura (din toate părțile) ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu și El stătea pe țărmul lacului Genizaret s-a întâmplat ca Iisus să vadă două bărci trase la mal. Pescarii care coborâseră din ele își spălau plasele. Urcându-Se într-una din bărci, care era a lui Simon, Iisus l-a rugat s-o întoarcă din nou, puțin, de la mal în mare și, așezându-Se, a început să învețe mulțimile din barcă. După ce a terminat de vorbit i-a zis lui Simon: du barca la adânc și aruncați năvoadele ca să pescuiți. Și Simon I-a răspuns: Stăpâne, toată noaptea ne-am trudit și nimic n-am prins, dar fie după cuvântul Tău, o să arunc năvodul. Și făcând ei așa, au prins mulțime mare de pești, de li se rupea năvodul. Și au făcut semn tovarășilor lor din barca cealaltă să vină și să-i ajute. Și au venit și au umplut amândouă bărcile că erau gata să se scufunde. Văzând aceasta, Simon Petru a căzut la genunchii lui Iisus, spunând: ieși de la mine, Doamne, că sunt un bărbat păcătos. Căci spaimă mare îl cuprinsese și îi cuprinsese pe toți cei care erau cu el, văzând cum pescuiseră atâția pești, căci prinseseră mulți. La fel și pe Iacob și pe Ioan, fiii lui Zebedeu, care erau tovarăși cu Simon. Atunci Iisus i-a zis lui Simon: nu te teme ! De acum vei fi unul care va pescui oameni. Și, trăgând bărcile pe uscat și lăsând toate, L-au urmat.

Luca 5, 1-11: ΕΓΕΝΕΤΟ δὲ ἐν τῷ τὸν ὄχλον ἐπικεῖσθαι αὐτῷ τοῦ ἀκούειν τὸν λόγον τοῦ Θεοῦ καὶ αὐτὸς ἦν ἑστὼς παρὰ τὴν λίμνην Γεννησαρέτ, καὶ εἶδε δύο πλοῖα ἑστῶτα παρὰ τὴν λίμνην· οἱ δὲ ἁλιεῖς ἀποβάντες ἀπ᾿ αὐτῶν ἀπέπλυναν τὰ δίκτυα. ἐμβὰς δὲ εἰς ἓν τῶν πλοίων, ὃ ἦν τοῦ Σίμωνος, ἠρώτησεν αὐτὸν ἀπὸ τῆς γῆς ἐπαναγαγεῖν ὀλίγον· καὶ καθίσας ἐδίδασκεν ἐκ τοῦ πλοίου τοὺς ὄχλους. ὡς δὲ ἐπαύσατο λαλῶν, εἶπε πρὸς τὸν Σίμωνα· ἐπανάγαγε εἰς τὸ βάθος καὶ χαλάσατε τὰ δίκτυα ὑμῶν εἰς ἄγραν. καὶ ἀποκριθεὶς ὁ Σίμων εἶπεν αὐτῷ· ἐπιστάτα, δι᾿ ὅλης τῆς νυκτὸς κοπιάσαντες οὐδὲν ἐλάβομεν· ἐπὶ δὲ τῷ ρήματί σου χαλάσω τὸ δίκτυον. καὶ τοῦτο ποιήσαντες συνέκλεισαν πλῆθος ἰχθύων πολύ· διερρήγνυτο δὲ τὸ δίκτυον αὐτῶν. καὶ κατένευσαν τοῖς μετόχοις τοῖς ἐν τῷ ἑτέρῳ πλοίῳ τοῦ ἐλθόντας συλλαβέσθαι αὐτοῖς· καὶ ἦλθον καὶ ἔπλησαν ἀμφότερα τὰ πλοῖα, ὥστε βυθίζεσθαι αὐτά. ἰδὼν δὲ Σίμων Πέτρος προσέπεσε τοῖς γόνασιν ᾿Ιησοῦ λέγων· ἔξελθε ἀπ᾿ ἐμοῦ, ὅτι ἀνὴρ ἁμαρτωλός εἰμι, Κύριε· θάμβος γὰρ περιέσχεν αὐτὸν καὶ πάντας τοὺς σὺν αὐτῷ ἐπὶ τῇ ἄγρᾳ τῶν ἰχθύων ᾗ συνέλαβον, ὁμοίως δὲ καὶ ᾿Ιάκωβον καὶ ᾿Ιωάννην, υἱοὺς Ζεβεδαίου, οἳ ἦσαν κοινωνοὶ τῷ Σίμωνι. καὶ εἶπε πρὸς τὸν Σίμωνα ὁ ᾿Ιησοῦς· μὴ φοβοῦ· ἀπὸ τοῦ νῦν ἀνθρώπους ἔσῃ ζωγρῶν. καὶ καταγαγόντες τὰ πλοῖα ἐπὶ τὴν γῆν, ἀφέντες ἅπαντα ἠκολούθησαν αὐτῷ.

Marcu 1, 16-20: Plimbându-Se pe malul Mării Galileei i-a văzut pe Simon și pe Andrei, fratele său, aruncând năvodul în mare, căci erau pescari. Și le-a spus Iisus: veniți după Mine și vă voi face să fiți pescari de oameni. Și pe dată lăsându-și plasele, L-au urmat. Mergând El puțin mai departe i-a văzut pe Iacob, fiul lui Zebedeu și pe Ioan, fratele său, care erau în barcă, pregătindu-și plasele și i-a chemat de îndată, iar ei, lăsându-l pe tatăl lor, Zebedeu, în barcă, cu lucrătorii lui, s-au dus după El.

Marcu 1, 16-20: Περιπατῶν δὲ παρὰ τὴν θάλασσαν τῆς Γαλιλαίας εἶδε Σίμωνα καὶ ᾿Ανδρέαν τὸν ἀδελφὸν αὐτοῦ τοῦ Σίμωνος, βάλλοντας ἀμφίβληστρον ἐν τῇ θαλάσσῃ· ἦσαν γὰρ ἁλιεῖς· καὶ εἶπεν αὐτοῖς ὁ ᾿Ιησοῦς· δεῦτε ὀπίσω μου, καὶ ποιήσω ὑμᾶς γενέσθαι ἁλιεῖς ἀνθρώπων. καὶ εὐθέως ἀφέντες τὰ δίκτυα αὐτῶν ἠκολούθησαν αὐτῷ. Καὶ προβὰς ἐκεῖθεν ὀλίγον εἶδεν ᾿Ιάκωβον τὸν τοῦ Ζεβεδαίου καὶ ᾿Ιωάννην τὸν ἀδελφὸν αὐτοῦ, καὶ αὐτοὺς ἐν τῷ πλοίῳ καταρτίζοντας τὰ δίκτυα, καὶ εὐθέως ἐκάλεσεν αὐτούς. καὶ ἀφέντες τὸν πατέρα αὐτῶν Ζεβεδαῖον ἐν τῷ πλοίῳ μετὰ τῶν μισθωτῶν ἀπῆλθον ὀπίσω αὐτοῦ.

Ioan 1, 35-39: A doua zi, iarăși, stătea Ioan (Botezătorul) cu doi dintre ucenicii lui (Ioan și Andrei) și văzându-L pe Iisus plimbându-Se, zice: iată mielul lui Dumnezeu. Și cei doi ucenici L-au auzit pe Iisus vorbind și L-au urmat. Iisus, întorcându-Se și văzându-i că vin după El, le spune: ce căutați ? Iar ei I-au răspuns: Rabbi, cuvânt care se traduce Învățătorule, unde stai ? Și Iisus le răspunde: veniți și vedeți. Și au venit și au văzut unde locuiește și au rămas la El în ziua aceea, căci era ceasul al zecelea (patru după-amiază).

Ioan 1, 35-39: Τῇ ἐπαύριον πάλιν εἱστήκει ὁ ᾿Ιωάννης καὶ ἐκ τῶν μαθητῶν αὐτοῦ δύο, καὶ ἐμβλέψας τῷ ᾿Ιησοῦ περιπατοῦντι λέγει· ἴδε ὁ ἀμνὸς τοῦ Θεοῦ. καὶ ἤκουσαν αὐτοῦ οἱ δύο μαθηταὶ λαλοῦντος, καὶ ἠκολούθησαν τῷ ᾿Ιησοῦ. στραφεὶς δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς καὶ θεασάμενος αὐτοὺς ἀκολουθοῦντας λέγει αὐτοῖς· τί ζητεῖτε; οἱ δὲ εἶπον αὐτῷ· ραββί· ὃ λέγεται ἑρμηνευόμενον διδάσκαλε· ποῦ μένεις; λέγει αὐτοῖς· ἔρχεσθε καὶ ἴδετε. ἦλθον οὖν καὶ εἶδον ποῦ μένει, καὶ παρ' αὐτῷ ἔμειναν τὴν ἡμέραν ἐκείνην· ὥρα ἦν ὡς δεκάτη.

El Greco, San Juan Evangelista 1600, Museo Nacional del Prado Madrid Spania