Parabolele lui Iisus(XLVI) – Talentații vor moșteni Împărăția

În această duminică, 3 decembrie, la liturghie se citește un fragment din evanghelia după Matei (25, 14-30): parabola talanților sau o lecție despre rodirea de sine.

Matei 25, 14-30: (Împărăția lui Dumnezeu se aseamănă și cu omul din parabola aceasta): un om (poate un negustor – n.n.) se pregătea să plece din țară și i-a chemat la el pe servii lui (cei mai apropiați) și le-a încredințat toată averea lui: unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi și ultimului unu, fiecăruia după puterea lui, și a și plecat de îndată. Primul, care primise cinci talanți, i-a luat și s-a dus să-i înmulțească (să-i investească, să-i depună la bancă-n.n.) și a mai făcut cinci talanți. La fel a făcut și cel ce primise doi, câștigând alți doi talanți. Dar ultimul, care primise un singur talant, s-a dus, a săpat o groapă în pământ și a ascuns acolo argintul stăpânului lui. După mult timp se întoarce stăpânul și se socotește cu servii lui. S-a apropiat primul, care primise în grijă cinci talanți și i-a dat stăpânului împreună cu ceilalți cinci talanți spunându-i: cinci talanți mi-ai dat în grijă, iată-i și iată și alți cinci pe care i-am câștigat cu ei. Și stăpânul i-a zis: bine, slujitor bun și credincios. Puține ți-am încredințat și m-ai servit cu credință; multe-ți voi da să le chivernisești. Intră, dar, în bucuria domnului tău. A venit și al doilea serv care primise doi talanți și a zis: Doamne, doi talanți mi-ai dat în grijă, iată-i și iată alți doi pe care i-am câștigat cu primii. Și stăpânul i-a zis: bine, slujitor bun și credincios. Puține ți-am încredințat și m-ai servit cu credință; multe-ți voi da să le chivernisești. Intră, dar, în bucuria domnului tău. S-a apropiat și ultimul, care primise un talant, și a zis: doamne, te știam că ești om aspru care seceră unde n-a semănat și care adună de unde n-a aruncat sămânța și m-am temut. M-am dus și am îngropat talantul tău în pământ. Uite, ai înapoi ce-i al tău! Stăpânul i-a răspuns: serv viclean și nepăsător! Știai că secer unde n-am semănat și că adun de unde n-am aruncat sămânța ! Trebuia să dai argintul meu la zarafi și când aș fi venit mi l-aș fi primit înapoi cu dobândă. Luați-i talantul și dați-l celui care are zece, căci oricui are i se va da și îi va prisosi, iar de la cel ce n-are și ce n-are i se va lua și pe servul care n-a fost bun de nimic aruncați-l în întunericul cel mai adânc. Acolo este plângerea și scrâșnitul dinților.

Matei 25, 14-30: ῞Ωσπερ γὰρ ἄνθρωπος ἀποδημῶν ἐκάλεσε τοὺς ἰδίους δούλους καὶ παρέδωκεν αὐτοῖς τὰ ὑπάρχοντα αὐτοῦ, καὶ ᾧ μὲν ἔδωκε πέντε τάλαντα, ᾧ δὲ δύο, ᾧ δὲ ἕν, ἑκάστῳ κατὰ τὴν ἰδίαν δύναμιν, καὶ ἀπεδήμησεν εὐθέως. πορευθεὶς δὲ ὁ τὰ πέντε τάλαντα λαβὼν εἰργάσατο ἐν αὐτοῖς καὶ ἐποίησεν ἄλλα πέντε τάλαντα. ὡσαύτως καὶ ὁ τὰ δύο ἐκέρδησε καὶ αὐτὸς ἄλλα δύο. ὁ δὲ τὸ ἓν λαβὼν ἀπελθὼν ὤρυξεν ἐν τῇ γῇ καὶ ἀπέκρυψε τὸ ἀργύριον τοῦ κυρίου αὐτοῦ. μετὰ δὲ χρόνον πολὺν ἔρχεται ὁ κύριος τῶν δούλων ἐκείνων καὶ συναίρει μετ᾿ αὐτῶν λόγον. καὶ προσελθὼν ὁ τὰ πέντε τάλαντα λαβὼν προσήνεγκεν ἄλλα πέντε τάλαντα λέγων· κύριε, πέντε τάλαντά μοι παρέδωκας· ἴδε ἄλλα πέντε τάλαντα ἐκέρδησα ἐπ᾿ αὐτοῖς. ἔφη αὐτῷ ὁ κύριος αὐτοῦ· εὖ, δοῦλε ἀγαθὲ καὶ πιστέ! ἐπὶ ὀλίγα ἦς πιστός, ἐπὶ πολλῶν σε καταστήσω· εἴσελθε εἰς τὴν χαρὰν τοῦ κυρίου σου. προσελθὼν δὲ καὶ ὁ τὰ δύο τάλαντα λαβὼν εἶπε· κύριε, δύο τάλαντά μοι παρέδωκας· ἴδε ἄλλα δύο τάλαντα ἐκέρδησα ἐπ᾿ αὐτοῖς. ἔφη αὐτῷ ὁ κύριος αὐτοῦ· εὖ, δοῦλε ἀγαθὲ καὶ πιστέ! ἐπὶ ὀλίγα ἦς πιστός, ἐπὶ πολλῶν σε καταστήσω· εἴσελθε εἰς τὴν χαρὰν τοῦ κυρίου σου. προσελθὼν δὲ καὶ ὁ τὸ ἓν τάλαντον εἰληφὼς εἶπε· κύριε· ἔγνων σε ὅτι σκληρὸς εἶ ἄνθρωπος, θερίζων ὅπου οὐκ ἔσπειρας καὶ συνάγων ὅθεν οὐ διεσκόρπισας· καὶ φοβηθεὶς ἀπελθὼν ἔκρυψα τὸ τάλαντόν σου ἐν τῇ γῇ· ἴδε ἔχεις τὸ σόν. ἀποκριθεὶς δὲ ὁ κύριος αὐτοῦ εἶπεν αὐτῷ· πονηρὲ δοῦλε καὶ ὀκνηρέ! ᾔδεις ὅτι θερίζω ὅπου οὐκ ἔσπειρα καὶ συνάγω ὅθεν οὐ διεσκόρπισα! ἔδει οὖν σε βαλεῖν τὸ ἀργύριόν μου τοῖς τραπεζίταις, καὶ ἐλθὼν ἐγὼ ἐκομισάμην ἂν τὸ ἐμὸν σὺν τόκῳ. ἄρατε οὖν ἀπ᾿ αὐτοῦ τὸ τάλαντον καὶ δότε τῷ ἔχοντι τὰ δέκα τάλαντα. τῷ γὰρ ἔχοντι παντὶ δοθήσεται καὶ περισσευθήσεται, ἀπὸ δὲ τοῦ μὴ ἔχοντος καὶ ὃ ἔχει ἀρθήσεται ἀπ᾿ αὐτοῦ. καὶ τὸν ἀχρεῖον δοῦλον ἐκβάλετε εἰς τὸ σκότος τὸ ἐξώτερον· ἐκεῖ ἔσται ὁ κλαυθμὸς καὶ ὁ βρυγμὸς τῶν ὀδόντων.

Suntem la Ierusalim, pe Muntele Măslinilor. Este ultima călătorie a lui Iisus și ultima mare predică în fața mulțimilor.
Peste două zile, de Paște, avea să fie răstignit, ne spune Matei. Mai mult ca niciodată Iisus le spune oamenilor parabole.
Parabola noastră, parabola talanților, este și ea, ca și celelalte, despre Împărăția lui Dumnezeu sau, mai bine spus, despre cum ar trebui să fie locuitorii ei.

Îmbunătățiți ! Acesta este cuvântul cheie și mesajul subtil al poveștii înmulțirii talanților.

Nu întâmplător, de la acest pasaj din Matei, talantul a devenit în limbile noastre... talent !

În elină talanta/τάλαντα, un plural, erau cele două talere ale balanței, de unde balanță și... talantul, moneda cea mai mare în vechea Grecie.

La Atena, un talant echivala cu 26 kg de argint și cu 6000 de drahme, iar o drahmă însemna venitul pe o zi al unui muncitor/ lucrător. Existau talanți de argint și talanți de aur. De pildă un talant de argint ar echivala astăzi cu 5000 - 9000 de lire sterline, iar unul de aur cu 140 000 - 150 000 de lire sterline.

Talanta/τάλαντα au ajuns să însemne în latina creștină, târzie... talent, dar, har... !

Iisus a ales această pildă pentru că era la îndemâna oricui s-o înțeleagă. Și nu de înmulțirea banilor este vorba acolo, ci de îmbunătățire, a fiecăruia, după puterile lui. De creșterea de sine. De folosirea darurilor fiecăruia, mai multe sau mai puține... în slujba lui Dumnezeu - Stăpânul care ne face să ne naștem fiecare cu darurile noastre.
„În slujba lui Dumnezeu” însemnând, de fapt, în folosul sau în ajutorul celorlalți.

Desigur că lecția subtilă a parabolei talanților este aceea că vom putea deveni locuitori ai Împărăției lui Dumnezeu doar folosindu-ne darurile/harurile personale, talentele, virtuțile, cu îndrăzneală/curaj și râvnă și nu îngropându-le, ascunzându-le sau lăsându-le nefolosite... din teama de a nu reuși. Pentru că ne-au fost date să le folosim pentru noi și pentru ceilalți.

Parabola talanților, Rembrant

Iată și varianta lui Luca:

Luca 19, 12-27: Și a spus atunci Iisus: un om de neam mare a plecat într-o țară, departe, ca să-și primească domnia, și să se întoarcă. Și-a chemat zece servi și le-a dat zece mine, fiecăruia câte una, spunându-le: înmulțiți-le până mă întorc. (...) Și s-a făcut că, la întoarcere, după ce a primit domnia, a spus să fie chemați slujitorii cărora le dăduse argintul ca să știe cine ce a neguțătorit cu el. Și se înfățișează primul spunând: doamne, mina ta a mai făcut zece mine. Și stăpânul i-a zis: bine, slujitor bun, pentru că ai fost credincios peste puținul pe care ți l-am încredințat, ai să fii stăpân peste zece orașe. Și a venit al doilea și a zis; doamne, mina ta a făcut cinci mine și stăpânul i-a spus și lui: și tu fii stăpân peste cinci orașe. Și vine și celălalt zicând: doamne, uite mina ta pe care am ținut-o într-o năframă. Mi-a fost frică de tine, că ești om aspru. Iei ce n-ai pus și culegi ce n-ai semănat și aduni de unde n-ai aruncat sămânța. Iar stăpânul i-a răspuns: cu gura ta te judec, slujitor viclean. Știai că sunt om aspru care ia ce n-a pus, culege ce n-a semănat și adună de unde n-a aruncat sămânța. De ce n-ai dat argintul meu la bancă ca la întoarcere să fi primit și o dobândă ? Iar celor de față le-a spus: luați de la el mina și dați-i-o celui care are zece mine. Și i-au spus lui: doamne, dar acela are zece mine ! Dar stăpânul le-a răspuns: eu vă spun vouă că oricui are i se va da, dar de la cel ce n-are se va lua și ce are.

Luca 19, 12-27: εἶπεν οὖν· ἄνθρωπός τις εὐγενὴς ἐπορεύθη εἰς χώραν μακρὰν λαβεῖν ἑαυτῷ βασιλείαν καὶ ὑποστρέψαι. καλέσας δὲ δέκα δούλους ἑαυτοῦ ἔδωκεν αὐτοῖς δέκα μνᾶς καὶ εἶπε πρὸς αὐτούς· πραγματεύσασθε ἐν ᾧ ἔρχομαι. (...) καὶ ἐγένετο ἐν τῷ ἐπανελθεῖν αὐτὸν λαβόντα τὴν βασιλείαν, καὶ εἶπε φωνηθῆναι αὐτῷ τοὺς δούλους τούτους οἷς ἔδωκε τὸ ἀργύριον, ἵνα ἐπιγνῷ τίς τί διεπραγματεύσατο. παρεγένετο δὲ ὁ πρῶτος λέγων· κύριε, ἡ μνᾶ σου προσειργάσατο δέκα μνᾶς. καὶ εἶπεν αὐτῷ· εὖ, ἀγαθὲ δοῦλε! ὅτι ἐν ἐλαχίστῳ πιστὸς ἐγένου, ἴσθι ἐξουσίαν ἔχων ἐπάνω δέκα πόλεων. καὶ ἦλθεν ὁ δεύτερος λέγων· κύριε, ἡ μνᾶ σου ἐποίησε πέντε μνᾶς. εἶπε δὲ καὶ τούτῳ· καὶ σὺ γίνου ἐπάνω πέντε πόλεων. καὶ ἕτερος ἦλθε λέγων· κύριε, ἰδοὺ ἡ μνᾶ σου, ἣν εἶχον ἀποκειμένην ἐν σουδαρίῳ. ἐφοβούμην γάρ σε, ὅτι ἄνθρωπος αὐστηρὸς εἶ· αἴρεις ὃ οὐκ ἔθηκας, καὶ θερίζεις ὃ οὐκ ἔσπειρας, καὶ συνάγεις ὅθεν οὐ διεσκόρπισας. λέγει αὐτῷ· ἐκ τοῦ στόματός σου κρινῶ σε, πονηρὲ δοῦλε. ᾔδεις ὅτι ἄνθρωπος αὐστηρός εἰμι ἐγώ, αἴρων ὃ οὐκ ἔθηκα, καὶ θερίζων ὃ οὐκ ἔσπειρα, καὶ συνάγων ὅθεν οὐ διεσκόρπισα· καὶ διατί οὐκ ἔδωκας τὸ ἀργύριόν μου ἐπὶ τὴν τράπεζαν, καὶ ἐγὼ ἐλθὼν σὺν τόκῳ ἂν ἔπραξα αὐτό; καὶ τοῖς παρεστῶσιν εἶπεν. ἄρατε ἀπ᾿ αὐτοῦ τὴν μνᾶν καὶ δότε τῷ τὰς δέκα μνᾶς ἔχοντι. καὶ εἶπον αὐτῷ· κύριε, ἔχει δέκα μνᾶς. λέγω γὰρ ὑμῖν ὅτι παντὶ τῷ ἔχοντι δοθήσεται, ἀπὸ δὲ τοῦ μὴ ἔχοντος καὶ ὃ ἔχει ἀρθήσεται ἀπ᾿ αὐτοῦ.

Note: 1. Luca a topit în parabola talanților povestea reală a Arhelau, unul din fiii lui Irod cel Mare, care în anul 4 d. Hr. s-a dus la Roma ca să fie confirmat rege al Iudeii. Augustus l-a numit, însă, doar etnarh al Iudeei, Samariei și Idumeei. Așa făcuse și tatăl său, Irod cel Mare cu Marc Antoniu. Povestea numirii celor doi regi iudei, tată și fiu, la Roma o găsim la Flavius Josephus în Antichități Iudaice (XVII, 11,1, 299-303 și XIV, 14, 5, 386-389). 2. Sudarium era o pânză cu care se șterge sudoarea, un ștergar, o năframă sau o batistă. 3. O mină este a 60-a parte dintr-un talant (un talant = 60 mine) și echivala cu 100 de drahme sau cu 100 de dinari și însemna salariul unui lucrător pe 100 de zile.

Traducerea textelor :Zenaida Luca-Hac