Parabolele lui Iisus (XLIV) – Dumnezeul ascet

În această duminică, 19 noiembrie, în biserică se citește o pericopă din Evanghelia după Luca (12, 16-21): parabola bogatului neînțelept. Lecția ei: Dumnezeu este ascet !

Luca 12, 16-21: Și le-a spus o pildă : unui om bogat i-a rodit pământul din belșug și își spunea în sinea lui: nici n-am unde să-mi pun tot grâul, ce fac acum ? Ș tot el și-a zis: știu ce voi face, o să-mi dărâm hambarele și o să construiesc altele mai mari și o să-mi adun acolo toată recolta și toate (celelalte) bunuri și voi spune sufletului meu: suflete ai adunat multe bunuri pentru mulți ani. Odihnește-te, mănâncă, bea și veselește-te. Dar Dumnezeu i-a zis: om fără minte, în noaptea asta vor cere sufletul tău de la tine. Ale cui vor fi toate acestea puse la păstrare ? Așa e cel care strânge comori pentru sine și nu se îmbogățește în Dumnezeu.

Luca 12, 16-21: Εἶπε δὲ παραβολὴν πρὸς αὐτοὺς λέγων· ἀνθρώπου τινὸς πλουσίου εὐφόρησεν ἡ χώρα· καὶ διελογίζετο ἐν ἑαυτῷ λέγων· τί ποιήσω, ὅτι οὐκ ἔχω ποῦ συνάξω τοὺς καρπούς μου; καὶ εἶπε· τοῦτο ποιήσω· καθελῶ μου τὰς ἀποθήκας καὶ μείζονας οἰκοδομήσω, καὶ συνάξω ἐκεῖ πάντα τὰ γενήματά μου καὶ τὰ ἀγαθά μου, καὶ ἐρῶ τῇ ψυχῇ μου· ψυχή, ἔχεις πολλὰ ἀγαθὰ κείμενα εἰς ἔτη πολλά· ἀναπαύου, φάγε, πίε, εὐφραίνου. εἶπε δὲ αὐτῷ ὁ Θεός· ἄφρον, ταύτῃ τῇ νυκτὶ τὴν ψυχήν σου ἀπαιτοῦσιν ἀπὸ σοῦ· ἃ δὲ ἡτοίμασας τίνι ἔσται; οὕτως ὁ θησαυρίζων ἑαυτῷ, καὶ μὴ εἰς Θεὸν πλουτῶν.

Iisus străbate, împreună cu ucenicii, Iudeea în drum spre Ierusalim. Este o călătorie lungă (Luca 9,51-19,28) în cursul căreia le descoperă oamenilor simpli, spunându-le pilde, un Dumnezeu ascet !

Parabola bogatului neînțelept Îl arată, pentru prima dată în toată literatura sacră din toate timpurile, pe Dumnezeu așteptându-Se ca oamenii să fie ființe contemplative, spirituale, nu materiale.

Este o parabolă cu totul revoluționară pe care o găsim doar la Luca ! Ne revelează un Dumnezeu creator de suflete, nu de trupuri, ca în Geneză !

În toată lumea, divinitatea este înțeleasă ca o putere atotdăruitoare, un izvor al abundenței, al prosperității, al rodirii, al fericirii și al binecuvântării. O putere care-ți dă... ca să ai !

În această parabolă, Dumnezeu nu mai seamănă cu... Dumnezeu ! Nu mai pare a fi Părintele atotdătător al lumii, care spune „creșteți și vă înmulțiți”, un Tată al belșugului și un atotțiitor !

Dimpotrivă, seamă, mai degrabă, cu un ascet, întrucât ne dă de înțeles că menirea omului nu este aceea de a trăi bine și de a se bucura de bunurile Sale pământești ! Și, mai ales, nu aceea de a le strânge, de a le aduna, chiar dacă pentru o viață lipsită de griji. Ci aceea de a-și îmbogăți sufletul, mintea, ființa interioară, de a-L contempla și de a căuta să-I cunoască tainele.

Un Dumnezeu cum n-a mai fost revelat niciodată sau, mai degrabă, pe care Îl cunoscuseră doar inițiații: un Dumnezeu contemplativ.

Traducerea textului: ZLH