Parabolele lui Iisus (XII) – Ungerea din Betania

În pericopa din Duminica Floriilor, din Evanghelia lui Ioan (cap. 12) Iisus este întâmpinat de noii Săi credincioși în Ierusalim, înaintea Paștelui, fie ca „cel despre care au scris profeții” că va fi regele lui Israel, fie ca Dumnezeu, pentru că Osana, binecuvântat este cel ce vine în numele Domnului este rugăciunea de binecuvântare cu care pelerinii evrei intrau în Ierusalim la cele trei mari sărbători ale anului.

Și nu greșeau, Iisus era Dumnezeu întrupat.

Textul este important, însă, pentru altceva: pentru lecția și promisiunea învierii. O promisiune pe care Iahve n-o mai făcuse niciodată poporului lui Israel.

Iată textul:

Ioan 12, 1-18: Așadar, Iisus a venit cu șase zile înaintea Paștelui în Betania, unde era Lazăr, cel care murise și pe care-l înviase din morți. Și I-au făcut o cină acolo și Marta servea (la masă). Iar Lazăr era unul dintre cei ce stăteau la masă cu El. Maria, luând o litră de mir de nard curat, de mare preț, I-a uns picioarele lui Iisus și, cu părul ei, I le-a șters și casa s-a umplut de mireasma mirului. Și a spus atunci unul din ucenicii Lui, Iuda Iscariotul, fiul lui Simon, cel ce avea să-L dea pe mâna (arhiereilor): de ce mirul acesta nu s-a vândut cu trei sute de dinari și nu s-a dat săracilor ? Iuda zisese așa nu pentru că-i păsa lui de săraci, ci pentru că era hoț. El ținea punga cu bani și fura din ce primeau (Iisus și ucenicii). Și a spus Iisus: las-o, pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Pe săraci îi aveți mereu cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți mereu. Și mulțime multă de iudei știa că-i acolo și a venit nu numai pentru Iisus, ci și ca să-l vadă pe Lazăr pe care-l înviase din morți. Și arhiereii se sfătuiau să-l omoare pe Lazăr, pentru că, prin el, mulți iudei veneau și credeau în Iisus. A doua zi mulțime multă, cei care veniseră la sărbătoare, auzind că vine Iisus la Ierusalim au luat crengi de finic și I-au ieșit în întâmpinare și I-au strigat: Osana, binecuvântat este cel ce vine în numele Domnului, regele lui Israel. Găsind Iisus un măgăruș, a șezut pe el așa cum stă scris: nu te teme, fiică a Sionului, iată regele tău vine șezând pe mânzul asinei. La început, ucenicii Lui nu pricepeau ce voiau să însemne aceste cuvinte, dar și-au dat seama, când Iisus S-a preamărit, că fuseseră scrise despre El și că tot ce făcuseră ei până atunci, pentru El făcuseră (ca ele să se împlinească). Și mulțimea a dat mărturie (despre ce văzuse), mulțimea ce fusese cu El când l-a strigat pe Lazăr din mormânt și l-a înviat din morți.

Iisus venea din Efraim. Trecea prin Iudeea în drum spre Ierusalim unde voia să facă Paștele cu ucenicii. Ultimul Paște ! Se ascundea de arhiereii care deciseseră că trebuia să moară: dacă nu, atunci Legea lui Moise s-ar fi transformat în Legea lui Iisus ! Iar ei nu se simțeau parte din planul Lui ! Prea multă lume începuse să creadă că Iisus e Mesia și prea mulți erau pregătiți să devină ... creștini. Mai ales după ce acest Fiu al lui Dumnezeu le demonstrase că învierea/nemurirea/viața veșnică este atât de reală și atât de la îndemână. De fapt, vindecările și învierile făcute de Iisus i-au atras pe toți: nimeni nu mai voia să moară și învierea lui Lazăr din Betania îi umpluse de speranță.

Iisus voia să facă o mică, dar esențială demonstrație: că, de fapt, nu există moarte, că morții „se trezesc, se scoală” din moarte, ca dintr-un somn, și trăiesc din nou.

Venind acasă la Lazăr, Iisus le arată noilor săi credincioși cam ce ar putea fi învierea/renașterea, pe măsura nivelului lor de înțelegere: stă la masă și mănâncă și bea cu un om care fusese mort timp de patru zile și care acum trăiește la fel ca înainte.

De ce-l alege pe Lazăr ? Poate pentru că-l iubea foarte mult (vedem în capitolul 11), semn că era un bărbat special, probabil delicat, smerit, cuminte cucernic și un mare iubitor de oameni, un binefăcător. De altfel vedem că era bogat: uleiul curat de nard (neamestecat cu alte arome inferioare), cu care sora lui, Maria, Îi unge picioarele lui Iisus, era foarte scump.

O litră costa 30 de dinari (dinarul era moneda romană) și era aproape salariul pe un an al unui lucrător: nardul se aducea tocmai din India (unde în sanscrită i se spunea narda, de unde nered/(נֵרְדְּ) în ebraică). Și nu era vorba doar de câteva grame, ci de o litră întreagă (litra era măsura romană) adică 327,25 de grame, așadar aprox. 330 de grame ! Maria Îl răsplătise pe Iisus cu o ungere... regească !

De altfel, nardul era un balsam al maharajahilor, al regilor, și, de aceea, era balsamul cel mai potrivit pentru trupul lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu, Fiul Regelui Lumii !

Maria îi unsese picioarele lui Iisus pentru că era oaspetele lor și, desigur, în semn de recunoștință și de iubire. Dar, fără să știe, ea era de acum o mironosiță, adică o femeie care spală și unge cu balsam trupul mort, care grijește mortul cum spunem noi.
Și nu întâmplător casa i s-a umplut de mireasma mirului, a uleiului de nard: era semnul prezenței lui Dumnezeu.

Poate Iuda, ucenicul care-L va preda arhiereilor, era invidios. Era altfel decât i-o arăta numele, pentru că Iuda înseamnă „cel lăudat” sau „cel căruia i se aduc mulțumiri” și era altfel decât o arăta porecla: Iscariotul: „orășanul” sau „civilizatul”. E de înțeles! Iisus era tratat, la propriu, ca un rege, iar el, ca un simplu paznic al pungii cu... donațiile pe care le primeau, un paznic al... cutiei milelor !

Iisus rege, da: așa îl vedeau și mulțimile care așteptau de la El să le învețe... să nu mai moară. Îl întâmpinau la intrarea în Ierusalim așa cum strămoșii lor îi întâmpinaseră pe regii victorioși, triumphatori, ai lui Israel, cu ramuri de finic, adică de palmier – un simbol al biruinței, al regalității și al dumnezeirii. Aici, finicul este, desigur, simbolul biruinței asupra morții !

Un rege călare pe un măgăruș ! Un mesaj cât se poate de clar care întărește ce le spunese de curând ucenicilor: cel mai mare trebuie să-i slujească pe ceilalți, nu să fie slujit. Măgărușul sau asinul este un animal de povară și ajutorul de nădejde al țăranului, pe când calul, animalul cel mai nobil cu putință, este ajutorul regelui-războinic și al războinicului, mai târziu, simbolul cavalerului !

Dar și Iisus Dumnezeu: mulțimile îi strigau osana/ ὡσαννά, adică: salvează-ne, Te rog ! De fapt, hoșa-na ! Unde hoșea/ הוֹשֵׁעַ este imperativul verbului hoșia/ הוֹשִׁיעַ: a salva, a elibera, și unde –na/(נָא) este o particulă care se traduce cu: rogu-te!
Și hoșa-na este o rugăciune adresată lui Dumnezeu !

Osana, binecuvântat este cel ce vine în numele Domnului este un verset, de fapt, o scurtă rugăciune de ocrotire și binecuvântare, din Psalmul 117 (25-26): O, Doamne, mântuieşte! O, Doamne, sporeşte! Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului; binecuvântatu-v-am pe voi, din casa Domnului (Trad. Biblia Sinodală)...

... psalm pe care-l cântau Domnului pelerinii evrei când intrau în Ierusalim, cu ramuri de palmier în mâini... atunci când veneau în pelerinaj, de Paște de pildă.

Să spunem că hoșia este intensivul (hifilul) verbului iașa (יָשַׁע): a salva, a elibera, a mântui, a da biruința într-o bătălie și că din verbul iașa s-a născut și numele lui Iisus: Iehoșua/ יהושע, adică „Dumnezeu (este cel ce) salvează/ eliberează”.

În treacăt să mai spunem că Iisus din limbile moderne nu vine direct din Iehoşua, ci din forma lui prescurtată, Ieşua, care în greacă, limba evangheliştilor, a devenit Iησοῦς (Iisus). Sau, din pronunţia lui în aramaica galileană, Ieşu... și că
... Iisus se traduce prin: „Dumnezeu (ne/mă) salvează, scapă, izbăveşte, mântuieşte” sau „Dumnezeu este salvarea/salvarea este Dumnezeu”... altfel spus: Salvatorul trimis de Dumnezeu.

Ciudat este că tocmai ucenicii nu înțelegeau de ce Iisus este primit de mulțimi cu psalmul pelerinilor și cu cuvintele profetului Zaharia (9,9): Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te, fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine la tine drept şi biruitor; smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei./Trad. Biblia Sinodală.

Tocmai ei, care-L recunoscuseră în Iisus pe Fiul lui Dumnezeu/Mesia ! Încă nu realizau că aproape trei ani trăiseră și merseseră alături de Dumnezeu coborât pe pământ, de care vorbiseră, cu sute de ani mai înainte, profeții !

O vor face abia după Înviere și după Înălțare, adică după ce Iisus S-a ... preamărit !

Și ce înseamnă „fiica Sionului” ? Nimic altceva decât „cetatea Ierusalimului”. Sion/ צִיּוֹן) este un alt nume al Ierusalimului, pe care-l datorează Muntelui Sion (Muntele Arid), colina unde a existat prima acropolă/fortăreață a Orașul Sfânt.

De ce S-a dus Iisus să moară pe cruce ca ultimul tâlhar, El, Dumnezeu întrupat ? Și asta după ce lumea Îl recunoscuse ca Dumnezeu, în Ierusalim, la pelerinajul de Paște ? Simplu: ca să ne învețe cum să trăim trecând... peste moarte.

Paște (pesah/(פֶּסַח) în aramaică și pasha/ πάσχα în greacă) nu înseamnă altceva decât... a trece peste... moarte. Vine din verbul pasah/(פָּסַח), a trece peste, a sări peste, a ocoli, a evita (o primejdie), a evita moartea !

Așadar, să ne învețe cum să trăim fără de moarte !

Betania așa cum arăta în timpul lui Iisus; mormântul lui Lazăr

Pentru studioși:

Ioan 12, 1-18: Ο οὖν ᾿Ιησοῦς πρὸ ἓξ ἡμερῶν τοῦ πάσχα ἦλθεν εἰς Βηθανίαν, ὅπου ἦν Λάζαρος ὁ τεθνηκώς, ὃν ἤγειρεν ἐκ νεκρῶν. ἐποίησαν οὖν αὐτῷ δεῖπνον ἐκεῖ, καὶ ἡ Μάρθα διηκόνει· ὁ δὲ Λάζαρος εἷς ἦν τῶν ἀνακειμένων σὺν αὐτῷ. ἡ οὖν Μαρία, λαβοῦσα λίτραν μύρου νάρδου πιστικῆς πολυτίμου, ἤλειψε τοὺς πόδας τοῦ ᾿Ιησοῦ καὶ ἐξέμαξε ταῖς θριξὶν αὐτῆς τοὺς πόδας αὐτοῦ· ἡ δὲ οἰκία ἐπληρώθη ἐκ τῆς ὀσμῆς τοῦ μύρου. λέγει οὖν εἷς ἐκ τῶν μαθητῶν αὐτοῦ, ᾿Ιούδας Σίμωνος ᾿Ισκαριώτης, ὁ μέλλων αὐτὸν παραδιδόναι· διατί τοῦτο τὸ μύρον οὐκ ἐπράθη τριακοσίων δηναρίων καὶ ἐδόθη πτωχοῖς; εἶπε δὲ τοῦτο οὐχ ὅτι περὶ τῶν πτωχῶν ἔμελεν αὐτῷ, ἀλλ' ὅτι κλέπτης ἦν, καὶ τὸ γλωσσόκομον εἶχε καὶ τὰ βαλλόμενα ἐβάσταζεν. εἶπεν οὖν ὁ ᾿Ιησοῦς· ἄφες αὐτήν, εἰς τὴν ἡμέραν τοῦ ἐνταφιασμοῦ μου τετήρηκεν αὐτό. τοὺς πτωχοὺς γὰρ πάντοτε ἔχετε μεθ' ἑαυτῶν, ἐμὲ δὲ οὐ πάντοτε ἔχετε. ῎Εγνω οὖν ὄχλος πολὺς ἐκ τῶν ᾿Ιουδαίων ὅτι ἐκεῖ ἐστι, καὶ ἦλθον οὐ διὰ τὸν ᾿Ιησοῦν μόνον, ἀλλ' ἵνα καὶ τὸν Λάζαρον ἴδωσιν ὃν ἤγειρεν ἐκ νεκρῶν. ἐβουλεύσαντο δὲ οἱ ἀρχιερεῖς ἵνα καὶ τὸν Λάζαρον ἀποκτείνωσιν, ὅτι πολλοὶ δι' αὐτὸν ὑπῆγον τῶν ᾿Ιουδαίων καὶ ἐπίστευον εἰς τὸν ᾿Ιησοῦν. Τῇ ἐπαύριον ὄχλος πολὺς ὁ ἐλθὼν εἰς τὴν ἑορτήν, ἀκούσαντες ὅτι ἔρχεται ᾿Ιησοῦς εἰς ῾Ιεροσόλυμα, ἔλαβον τὰ βαΐα τῶν φοινίκων καὶ ἐξῆλθον εἰς ὑπάντησιν αὐτῷ, καὶ ἔκραζον· ὡσαννά, εὐλογημένος ὁ ἐρχόμενος ἐν ὀνόματι Κυρίου, ὁ βασιλεὺς τοῦ ᾿Ισραήλ. εὑρὼν δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς ὀνάριον ἐκάθισεν ἐπ' αὐτό, καθώς ἐστι γεγραμμένον· μὴ φοβοῦ, θύγατερ Σιών· ἰδοὺ ὁ βασιλεύς σου ἔρχεται καθήμενος ἐπὶ πῶλον ὄνου. Ταῦτα δὲ οὐκ ἔγνωσαν οἱ μαθηταὶ αὐτοῦ τὸ πρῶτον, ἀλλ' ὅτε ἐδοξάσθη ὁ ᾿Ιησοῦς, τότε ἐμνήσθησαν ὅτι ταῦτα ἦν ἐπ' αὐτῷ γεγραμμένα, καὶ ταῦτα ἐποίησαν αὐτῷ. ᾿Εμαρτύρει οὖν ὁ ὄχλος ὁ ὢν μετ' αὐτοῦ ὅτε τὸν Λάζαρον ἐφώνησεν ἐκ τοῦ μνημείου καὶ ἤγειρεν αὐτὸν ἐκ νεκρῶν.

Matei, 26 6-13: Fiind Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul, S-a apropiat de El o femeie, având un alabastru cu mir de mare preţ, şi l-a turnat pe capul Lui, pe când şedea la masă. Şi văzând ucenicii, s-au mâniat şi au zis: De ce risipa aceasta? Căci mirul acesta se putea vinde scump, iar banii să se dea săracilor. Dar Iisus, cunoscând gândul lor, le-a zis: Pentru ce faceţi supărare femeii? Căci lucru bun a făcut ea faţă de Mine. Căci pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna; Că ea, turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea. Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune şi ce-a făcut ea, spre pomenirea ei.

Marcu 14,3-9: Şi fiind El în Betania, în casa lui Simon Leprosul, şi şezând la masă, a venit o femeie având un alabastru, cu mir de nard curat, de mare preţ, şi, spărgând vasul, a vărsat mirul pe capul lui Iisus. Dar erau unii mâhniţi între ei, zicând: Pentru ce s-a făcut această risipă de mir? Căci putea să se vândă acest mir cu peste trei sute de dinari, şi să se dea săracilor. Şi cârteau împotriva ei. Dar Iisus a zis: Lăsaţi-o. De ce îi faceţi supărare? Lucru bun a făcut ea cu Mine. Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi şi, oricând voiţi, puteţi să le faceţi bine, dar pe mine nu Mă aveţi totdeauna. Ea a făcut ceea ce avea de făcut: mai dinainte a uns trupul Meu, spre înmormântare. Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia, în toată lumea, se va spune şi ce-a făcut aceasta, spre pomenirea ei.