Parabolele lui Iisus (VIII) - Bunul Păstor

Duminica aceasta, se citesc, în biserică, două pericope: Vindecarea paraliticului, din Evanghelia după Marcu, și parabola porții... mântuirii sau parabola Bunului Păstor.

Ce le leagă ? Ideea că Iisus este mijlocitorul Tatălui-Dumnezeu, un mijlocitor care iartă păcate și care poartă de grijă celor care I se încredințează.

Iată prima pericopă, adică, primul text din Evanghelie, care se citește la liturghie: Marcu, cap. 2, 1-12:

Marcu 2, 1-12: Și Iisus s-a întors după câteva zile în Capernaum și s-a auzit că e în casă (în casa lui Petru). Numaidecât s-au adunat atât de mulți că nu mai era loc (și casa era plină) până la ușă. Iisus ținea o predică și iată că vin la El unii care duceau un paralitic, purtat de patru oameni. Neputând ei să se apropie de El din cauza mulțimii, au scos acoperișul (camerei) unde era Iisus, au făcut o spărtură și au lăsat în jos patul pe care zăcea paraliticul. Văzând Iisus credința lor îi spune paraliticului: fiule, ți-au fost iertate păcatele. Și erau acolo unii dintre cărturari care ședeau și cugetau în inimile lor: ce blasfemii spune omul ăsta ? Cine poate ierta păcatele, dacă nu Unul Dumnezeu ? Și numaidecât cunoscând Iisus în Duhul Său că așa cugetau în sinea lor, le-a zis: de ce cugetați acestea în inimile voastre ? Ce este mai ușor ? Să spui paraliticului: iertate-ți sunt păcatele sau să-i spui: scoală, ridică-ți patul și umblă ? Ca să vedeți că putere are Fiul Omului să ierte pe pământ păcatele îi zice paraliticului: ție îți spun, scoală și ridică-ți patul și du-te la casa ta. Și paraliticul s-a sculat pe dată și, luându-și patul, a ieșit în fața tuturor, ca toți să se minuneze și să-L slăvească pe Dumnezeu zicând: lucruri ca acestea n-am văzut niciodată.

Marcu 2, 1-12: ΚΑΙ εἰσῆλθε πάλιν εἰς Καπερναοὺμ δι᾿ ἡμερῶν καὶ ἠκούσθη ὅτι εἰς οἶκόν ἐστι. καὶ εὐθέως συνήχθησαν πολλοί, ὥστε μηκέτι χωρεῖν μηδὲ τὰ πρὸς τὴν θύραν· καὶ ἐλάλει αὐτοῖς τὸν λόγον. καὶ ἔρχονται πρὸς αὐτὸν παραλυτικὸν φέροντες, αἰρόμενον ὑπὸ τεσσάρων. καὶ μὴ δυνάμενοι προσεγγίσαι αὐτῷ διὰ τὸν ὄχλον, ἀπεστέγασαν τὴν στέγην ὅπου ἦν, καὶ ἐξορύξαντες χαλῶσι τὸν κράβαττον, ἐφ᾿ ᾧ ὁ παραλυτικὸς κατέκειτο. ἰδὼν δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς τὴν πίστιν αὐτῶν λέγει τῷ παραλυτικῷ· τέκνον, ἀφέωνταί σοι αἱ ἁμαρτίαι σου. ἦσαν δέ τινες τῶν γραμματέων ἐκεῖ καθήμενοι καὶ διαλογιζόμενοι ἐν ταῖς καρδίαις αὐτῶν· τί οὗτος οὕτω λαλεῖ βλασφημίας; τίς δύναται ἀφιέναι ἁμαρτίας εἰ μὴ εἷς ὁ Θεός; καὶ εὐθέως ἐπιγνοὺς ὁ ᾿Ιησοῦς τῷ πνεύματι αὐτοῦ ὅτι οὕτως αὐτοὶ διαλογίζονται ἐν ἑαυτοῖς, εἶπεν αὐτοῖς· τί ταῦτα διαλογίζεσθε ἐν ταῖς καρδίαις ὑμῶν; τί ἐστιν εὐκοπώτερον, εἰπεῖν τῷ παραλυτικῷ, ἀφέωνταί σου αἱ ἁμαρτίαι, ἢ εἰπεῖν, ἔγειρε καὶ ἆρον τὸν κράβαττόν σου καὶ περιπάτει; ἵνα δὲ εἰδῆτε ὅτι ἐξουσίαν ἔχει ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἀφιέναι ἐπὶ τῆς γῆς ἁμαρτίας, λέγει τῷ παραλυτικῷ. σοὶ λέγω, ἔγειρε καὶ ἆρον τὸν κράβαττόν σου καὶ ὕπαγε εἰς τὸν οἶκόν σου. καὶ ἠγέρθη εὐθέως, καὶ ἄρας τὸν κράβαττον ἐξῆλθεν ἐναντίον πάντων, ὥστε ἐξίστασθαι πάντας καὶ δοξάζειν τὸν Θεὸν λέγοντας ὅτι οὐδέποτε οὕτως εἴδομεν.

Iisus era la începutul misiunii Sale... în Galileea Sa. Doar se născuse în Nazaretul Galileei ! Primise botezul de la Ioan. Primise și patru din ucenicii lui Ioan Botezătorul, care vor deveni primii Săi ucenici: Simon, pe care-l va numi mai târziu Petru, Andrei, fratele lui, Ioan, care va deveni ucenicul său preaiubit și cel de-al patrulea evanghelist, și Iacob, fratele lui.

Cu acești discipoli, inițiați de Botezător în noua învățătură a căinței și a iertării păcatelor din iubire, colindase Iisus prin orașele și satele din Galileea, mai ales, de jur împrejurul Mării Galileei (Tiberiadei/Lacului Ghenizaret), predicând în sinagogi despre deschiderea pentru toți, evrei și ne-evrei, a Împărăției lui Dumnezeu și despre Legea Iubirii, care înlocuia Legea supunerii, a fricii, a obedienței.

Cel mai mult predica la Capernaum, a doua Sa patrie, în casa lui Simon/Petru, unde era... acasă ! Și unde... venea toată suflarea cetății... ca să se vindece ! Spune, de altfel, Marcu: Și toată cetatea era adunată la ușă/ καὶ ἦν ἡ πόλις ὅλη ἐπισυνηγμένη πρὸς τὴν θύραν (1,33).

Textul ne spune că Iisus abia se întorsese în Capernaum, din turneul pe care-l făcuse în toată Galileea „ca să-și răspândească Cuvântul”, adică Vestea cea Bună sau Evanghelia (Evanghelie/ εὐαγγέλιον înseamnă, în greacă, veste bună)... aceea că lumea se poate schimba ca să semene cu Împărăția din ceruri.

Scena se petrece în casa lui Petru: Iisus predică într-o casă, nu în sinagogă, un lucru nemaîntâlnit ! Evreii puteau discuta despre Scripturi, le tălmăceau/interpretau fie în sinagogă, fie în ieșiva, adică în școala pentru rabini. Niciodată într-o casă! Cu atât mai puțin într-o casă de ... pescari !

Veniseră acasă la Petru și rabinii, mai ales rabinii farisei. Stăteau pe scaunele/în locurile cele mai bune, lângă Iisus, și-L ascultau. Probabil nu-i chemase nimeni, dar auziseră multe lucruri nemaipomenite despre noul rabin și doreau să-L cunoască.

Ce mult trebuie că i-a nedumerit și scandalizat faptul că Iisus, un rabin ca și ei, un cărturar, un cunoscător al Scripturilor la fel ca ei, un predicator ca și ei, tămăduia...!

Și Iisus făcea vindecări spontane, dar, nu rugându-L pe Dumnezeu, nu spunând rugăciuni, psalmi, nu tămâind și nu cu leacuri, ci... simplu, iertând păcatele !

Pentru că iertarea nu este altceva decât întoarcerea la iubire, la iubirea de sine, de semeni și, desigur, de Dumnezeu și pentru că iertarea înseamnă schimbarea minții și a sufletului.

Un om să ierte păcate, în ochii lor era o blasfemie. De ce era Iisus un blasfemiator ? Pentru că, după Lege, numai Dumnezeu putea ierta păcatele. Și Iisus, în mintea lor, nu putea fi Dumnezeu ! Nici nu îndrăzneau să gândească că cineva ar putea fi Dumnezeu, darămite să creadă.

În Vechiul Israel blasfemia se pedepsea prin lapidare (Lev. 24, 15; I regi 19,22) dat fiind că era considerată o impietate, o defăimare, o pângărire a numelui lui Dumnezeu, un sacrilegiu, o crimă de lezare a lui Dumnezeu. În greacă, vlasfimia/βλασφημία (de unde în latină blasphemia și în română, prin franceză, blasfemie) însemna: un cuvânt care nu trebuie pronunțat în timpul unei ceremonii religioase, un cuvânt care aduce nenorociere dacă e rostit, de rău augur, un cuvânt lipsit de pietate, ireverențios; o impietate, o defăimare, o ponegrire a divinității. Să spunem, ca o paranteză, că noi l-am moștenit în română pe a blestema din blastimo, blastimare din latina creștină: a spune blasfemii, a huli. În elină vlasfimeo/βλασφημέω însemna: a spune cuvinte de rău augur/tabu, ireverențioase, sacrilege, defăimătoare, de ocară, de batjocură; a vorbi de rău, a calomnia, a defăima, a huli, a blestema.

Și totuși, scopul întâlnirii lui Iisus cu mulțimea și cu rabinii, în casa lui Petru, era acela de a le arăta că este Dumnezeu... întrupat: Fiul lui Dumnezeu devenit Fiul Omului, adică om !

Nu întâmplător Marcu spune că privitorii, cei care l-au văzut pe paralitic ridicându-se de pe targa lui și ridicându-și targa (krabbaton/κράβαττόν era un pat-targă), au căzut în extaz. Verbul existimi/ ἐξίστημι înseamnă: a-și ieși din sine, a fi răpit în duh, a cădea/ a fi în extaz. Extazul presupune o prezență și o lucrare divină ! A fi în vecinătatea, în prezența lui Dumnezeu. Și mai presupune o... înălțare. De altfel, cuvintele cheie sunt în acest text ridicarea/a (se) ridica și trezirea, înălțarea minții și a sufletului. Verbul eghiro/ἐγείρω – scoală ! – înseamnă: a se ridica, a se scula, a se trezi din somn, dar și din morți, iar ero/αἴρω – ridică-ți patul ! – înseamnă: a ridica, a lua de jos.

Cel ce se coborâse inert, neputincios, prin tavan, pe un pat ținut cu frânghii, avea să se ridice. Întotdeauna cel ce se smerește pe sine se va înălța – spune Iisus în parabola vameșului și a fariseului !

Cât despre tavan: Capernaum era o așezare de pescari și țărani, mai mare decât Nazaretul în care se născuse Iisus, cu case sărăcăcioase din piatră și cu acoperișuri-terasă din pământ bătătorit amestecat cu rădăcini și paie. Așa era și acoperișul casei lui Petru... ușor de spart și de scos.

Și, poate, nu întâmplător orașul ales de Iisus a fost Capernaum. Capernaum înseamnă „satul alinării” și vine din kafar/ כָּפָר , sat și nahum/נַחוּם ,alinare, mângâiere, consolare. În ebraică verbul naham/ נָחַם înseamnă: a-ți părea rău, a regreta, a te căi, și, de aici: a te simți alinat, ușurat, mângâiat... de ușurarea sufletului, pe care o aduc căința și ... iertarea !

Al doilea text este din Evanghelia după Ioan, capitolul 10. Iată-l:

Ioan 10, 9-16: Eu sunt Poarta; prin Mine dacă va intra cineva, va fi mântuit și va intra și va ieși și pășune (nomi/ νομὴν) va afla. Hoțul nu vine decât să fure, să taie, să prăpădească și să aducă pieire. Eu am venit ca (oamenii) să aibă viață și să aibă prisos de toate. Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun sufletul și-l pune pentru oile Lui. Dar cel tocmit, pentru că nu-i păstor și pentru că oile nu sunt ale lui, vede lupul venind, lasă oile și fuge. Și lupul le prinde și le risipește. Tocmitul fuge pentru că e tocmit cu plată și nu-i pasă de oi. Eu sunt păstorul cel bun și le cunosc pe ale mele și ale mele Mă cunosc pe Mine, așa cum Tatăl Mă cunoaște pe Mine și cum Eu Îl cunosc pe Tatăl și sufletul mi-l pun pentru oi. Mai am și alte oi care nu sunt din curtea aceasta. Și pe ele trebuie să le conduc și-Mi vor asculta vocea și vor fi o turmă și un păstor.

ἐγώ εἰμι ἡ θύρα· δι' ἐμοῦ ἐάν τις εἰσέλθῃ, σωθήσεται, καὶ εἰσελεύσεται καὶ ἐξελεύσεται, καὶ νομὴν εὑρήσει. ὁ κλέπτης οὐκ ἔρχεται εἰ μὴ ἵνα κλέψῃ καὶ θύσῃ καὶ ἀπολέσῃ· ἐγὼ ἦλθον ἵνα ζωὴν ἔχωσι καὶ περισσὸν ἔχωσιν. ἐγώ εἰμι ὁ ποιμὴν ὁ καλός. ὁ ποιμὴν ὁ καλὸς τὴν ψυχὴν αὐτοῦ τίθησιν ὑπὲρ τῶν προβάτων· ὁ μισθωτὸς δὲ καὶ οὐκ ὢν ποιμήν, οὗ οὐκ εἰσὶ τὰ πρόβατα ἴδια, θεωρεῖ τὸν λύκον ἐρχόμενον καὶ ἀφίησι τὰ πρόβατα καὶ φεύγει· καὶ ὁ λύκος ἁρπάζει αὐτὰ καὶ σκορπίζει τὰ πρόβατα. ὁ δἑ μισθωτὸς φεύγει, ὅτι μισθωτός ἐστι καὶ οὐ μέλει αὐτῷ περὶ τῶν προβάτων. ἐγώ εἰμι ὁ ποιμὴν ὁ καλός, καὶ γινώσκω τὰ ἐμὰ καὶ γινώσκομαι ὑπὸ τῶν ἐμῶν, καθὼς γινώσκει με ὁ πατὴρ κἀγὼ γινώσκω τὸν πατέρα, καὶ τὴν ψυχήν μου τίθημι ὑπὲρ τῶν προβάτων. καὶ ἄλλα πρόβατα ἔχω, ἃ οὐκ ἔστιν ἐκ τῆς αὐλῆς ταύτης· κἀκεῖνά με δεῖ ἀγαγεῖν, καὶ τῆς φωνῆς μου ἀκούσουσι, καὶ γενήσεται μία ποίμνη, εἷς ποιμήν.

Evanghelistul Ioan, ucenicul preaiubit, un tânăr evident elenizat, cult, cunoscător al filosofilor greci și al dogmei grecești a Logos-ului, a Minții/ Înțelepciunii Universului, ni-L arată pe Iisus, în capitolul 10, ca fiind Conducătorul divin de drept al omenirii, cel mai bun din toate timpurile și singurul care îi poartă cu adevărat de grijă, asta pentru că-i iubește pe oameni mai presus de sufletul său.

Un conducător-călăuză spre Împărăția lui Dumnezeu – lumea perfectă, dumnezeiască care poate arăta și pe pământ la fel ca cea din cer.

Iisus alege metafora păstorului pentru că era realitatea cea mai cunoscută pentru evrei. Patriarhii lui Israel, părinții poporului evreu trăiseră din creșterea oilor, fuseseră oieri.

Dar, mesajul Lui, înainte de toate, este acesta: Eu sunt cel împuternicit/trimis de Tatăl-Dumnezeu să am grijă de fiii/copiii Lui, oamenii:

- să aibă de toate. Nomi/ νομὴ, înseamnă aici, la modul subtil, nu pășune, ci parte la toate darurile lui Dumnezeu. În greacă nomi înseamnă distribuire, împărțire, repartizare a..., parte cuvenită, lot și de aici, pășune. La modul subtil, așadar, Iisus le promite oamenilor care vor trăi după Legea Iubirii: o viață bună, îmbelșugată, frumoasă și lipsită de griji.

- să fie ocrotiți și îndestulați. Asta pentru că, „va intra și va ieși și pășune va afla” înseamnă că așa cum oile intră în staul seara, la adăpost și la căldură, tot așa și oamenii vor fi ocrotiți, și așa cum ele ies dimineața să pască, tot așa și oamenii nu vor duce grija zilei de mâine, a traiului de fiecare zi, ci vor trăi în prosperitate !

- să trăiască cu adevărat și să se bucure de viața lor... îndumnezeită, pentru că asta înseamnă „am venit ca (oamenii) să aibă viață”

- să aibă parte de miracolele vieții dumnezeiești, pentru că „să aibă prisos de toate” înseamnă, de fapt, să aibă parte de miracole, de cunoașterea lui Dumnezeu și a lumii Sale nevăzute, subtile. În greacă adjectivul perissos/ περισσός (de unde în română prisos) înseamnă: tot ce depășește măsura, extraordinar, magnific, minunat, distins, aparte, special, nobil; prisos. Aici, to perisson/ τὸ περισσόν, nu înseamnă atât prisos în sensul obișnuit al cuvântului, cât tot ce este magnific, extraordinar, nobil, ales, tot ce iese din comun, din ordinar, adică ... dumnezeiesc !

Felul de a vorbi al lui Iisus este, ca întotdeauna, plin de sensuri ascunse, înțelese doar de inițiați. Iar greaca, ca și ebraica și ca orice limbă polisemantică, are posibilitatea de a spune mai multe lucruri în același timp.
Iisus spune lucruri înțelese de toată lumea, dar și lucruri pe care le înțeleg doar mințile dornice să caute dincolo de ceea ce este cunoscut.

Un al doilea mesaj al lui Iisus, esențial, este acela că și Dumnezeu-Tatăl și El, Fiul Lui cel întrupat și împuternicitul Lui, au în grijă nu numai poporul lui Israel, ci toate neamurile. Iisus spune limpede: Eu sunt Călăuza și purtătorul de grijă al tuturor, evrei și ne-evrei deopotrivă.

***

Pentru studioși, texte relaționate, în traducerea sinodală:

Psalmul 117, 20: Aceasta este poarta Domnului; drepţii vor intra prin ea.

Psalmul 40,11: El/Domnul va paşte turma Sa ca un Păstor şi cu braţul Său o va aduna. Pe miei îi va purta la sânul Său şi de cele ce alăptează va avea grijă

Iezechiel 34,15: Eu voi paşte oile Mele şi Eu le voi odihni, zice Domnul Dumnezeu.

***

Matei 9, 1-8: Intrând în corabie, Iisus a trecut şi a venit în cetatea Sa. Şi iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale! Dar unii dintre cărturari ziceau în sine: Acesta huleşte. Şi Iisus, ştiind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetaţi rele în inimile voastre? Căci ce este mai lesne a zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală-te şi umblă? Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta. Şi, sculându-se, s-a dus la casa sa. Iar mulţimile văzând acestea, s-au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu, Cel care dă oamenilor asemenea putere.

***

Luca 5, 17-26: Şi într-una din zile Iisus învăţa şi de faţă şedeau farisei şi învăţători ai Legii, veniţi din toate satele Galileii, din Iudeea şi din Ierusalim. Şi puterea Domnului se arăta în tămăduiri. Şi iată nişte bărbaţi aduceau pe pat un om care era slăbănog şi căutau să-l ducă înăuntru şi să-l pună înaintea Lui; Dar negăsind pe unde să-l ducă, din pricina mulţimii, s-au suit pe acoperiş şi, printre cărămizi, l-au lăsat cu patul în mijloc, înaintea lui Iisus. Şi văzând credinţa lor, El le-a zis: Omule, iertate îţi sunt păcatele tale. Iar fariseii şi cărturarii au început să cârtească, zicând: Cine este Acesta care grăieşte hule? Cine poate să ierte păcatele decât unul Dumnezeu? Iar Iisus, cunoscând gândurile lor, răspunzând a zis către ei: Ce cugetaţi în inimile voastre? Ce este mai uşor? A zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală şi umblă? Iar ca să ştiţi că Fiul Omului are pe pământ putere să ierte păcatele, a zis slăbănogului: Ţie îţi zic: Scoală-te, ia patul tău şi mergi la casa ta. Şi îndată, ridicându-se înaintea lor, luând patul pe care zăcuse, s-a dus la casa sa, slăvind pe Dumnezeu. Şi uimire i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu şi, plini de frică, ziceau: Am văzut astăzi lucruri minunate.

***

Daniel 7, 13-15: Am privit în vedenia de noapte, şi iată pe norii cerului venea cineva ca Fiul Omului şi El a înaintat până la Cel vechi de zile, şi a fost dus în faţa Lui. Şi Lui I s-a dat stăpânirea, slava şi împărăţia, şi toate popoarele, neamurile şi limbile Îi slujeau Lui. Stăpânirea Lui este veşnică, stăpânire care nu va trece, iar împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată. Pentru aceasta, eu, Daniel, am fost tulburat cu duhul meu şi vedeniile pe care le-am avut mă înspăimântau.

חָזֵה הֲוֵית בְּחֶזְוֵי לֵֽילְיָא וַאֲרוּ עִם־עֲנָנֵי שְׁמַיָּא כְּבַר אֱנָשׁ אָתֵה הֲוָה וְעַד־עַתִּיק יֹֽומַיָּא מְטָה וּקְדָמֹוהִי הַקְרְבֽוּהִי

וְלֵהּ יְהִיב שָׁלְטָן וִיקָר וּמַלְכוּ וְכֹל עַֽמְמַיָּא אֻמַיָּא וְלִשָּׁנַיָּא לֵהּ יִפְלְחוּן שָׁלְטָנֵהּ שָׁלְטָן עָלַם דִּֽי־לָא יֶעְדֵּה וּמַלְכוּתֵהּ דִּי־לָא תִתְחַבַּֽל

אֶתְכְּרִיַּת רוּחִי אֲנָה דָנִיֵּאל בְּגֹוא נִדְנֶה וְחֶזְוֵי רֵאשִׁי יְבַהֲלֻנַּֽנִי