Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Pachet de servicii medicale oferite în spital

Pachetul de servicii medicale de bază se află în dezbatere publică până la sfârşitul lunii.

Pachet de servicii medicale oferite în spital
Foto arhivă.

Articol de Adriana Turea, 31 Octombrie 2013, 13:29

Pachetul de servicii medicale de bază, care se află în dezbatere publică până la sfârşitul lunii, conţine o listă de diagnostice principale.

Aceasta presupune că în normele care vor implementa pachetul de spital vor fi găsite nişte modalităţi prin care spitalul va trebui să diminueze progresiv internarea pentru asemenea afecţiuni şi să le mute în alte domenii de asistenţă medicală cum ar fi ambulatoriul de specialitate sau spitalizarea de zi.

Din analizele efectuate de comisia de specialitate, la nivelul anului 2012, s-a ajuns la concluzia că aproximativ 40 la sută din serviciile care au fost oferite în cadrul spitalului puteau să fie oferite, fie în cadrul spitalului în alte forme de spitalizare, cum ar fi spitalizarea de zi, fie în cadrul ambulatoriului de specialitate sau chiar la nivelul medicului de familie.

În momentul de faţă există spitalizare de zi, spitalizare continuă şi de asemenea, noi mai facem o diferenţiere între spitalizarea pentru probleme acute şi spitalizarea pentru probleme cronice.

În pachetul propus, spitalizarea de zi poate fi efectuată conform unor criterii specifice.

Astfel, în cazul spitalizarii de zi se internează doar pacienţii care au nevoie de monitorizare peste un anumit număr de ore, necesită să stea într-un pat, să fie supravegheaţi de către un personal medical specializat, sau trebuie să li se efectueze o investigaţie care nu poate fi efectuată decât cu pacientul monitorizat pentru un anumit număr de ore.

Adică se va deconta în cazul spitalizării de zi, doar pentru ceea ce trebuie făcut cu adevărat spune secretarul de stat în ministerul sănătăţii, doctorul Adrian Pană.

”Un alt segment pe care dorim să-l punctăm şi implementăm în pachetul de bază este spitalizarea de 24 de ore care are o tentă chirurgicală. Există un număr de intervenţii chirurgicale care pot fi efectuate în chirurgie de zi, în alte îări din lume, în România ca şi perioadă de tranziţie am precizat o spitalizare de 24 de ore care presupune nu doar efectuarea intervenţiei chirurgicale simple în timpul zilei cu un anume tip de anestezie, fie că este locală, fie că este regională sau chiar generală, dar şi monitorizarea bolnavului peste noapte şi evaluarea acestuia la 24 de ore înainte de a pleca acasă”, a spus Adrian Pană.

Serviciile care sunt oferite după perioada acută

De asemenea, pachetul de bază cuprinde şi o altă clasă de internare în spital şi anume serviciile care sunt oferite după perioada acută.

De exemplu pentru o proteză de şold se face intervenţia chirurgicală, există o perioadă obligatorie de monitorizare intensivă de maximum 72 de ore, în funcţie de de alte boli pe care le are pacientul, de vârsta acestuia, după care bolnavul poate fi monitorizat într-o structură care nu mai necesită o monitorizare intensă.

Această structură este numită structură post acuţi, unde pacientul beneficiază de un set minim de monitorizare de către asistentă şi chiar de medicul specialist care poate să vină să-l vadă o dată pe zi sau o dată la două zile dacă este cazul şi în care bolnavului i se schimbă pansamentele, şi i se se administrează tratamentul.

Autorităţile atrag atentia că în norme va trebui să existe o monitorizare clară pentru aceste tipuri de diagnostice astfel în cât spitalul să poată efectua cu adevărat ceea ce trebuie să efectueze şi anume intervenţii complexe şi să ofere posibilitatea ambulatoriului de specialitate sau segmentului de spitalizare de zi să rezolve problemele de sănătate mai simple.

Toate aceste lucruri nu vor face decât să reducă durata medie de spitalizare în cazul internării pentru pacienţii acuţi.

Jurnalistul britanic Charlie Ottley a lansat un nou sezon al seriei de documentare „Flavours of Romania”
Documentare 20 Septembrie 2023, 20:33

Jurnalistul britanic Charlie Ottley a lansat un nou sezon al seriei de documentare „Flavours of Romania”

Începând de astăzi, țara noastră revine în atenția celor aproape un sfert de miliard de abonați Netflix, grație debutului...

Jurnalistul britanic Charlie Ottley a lansat un nou sezon al seriei de documentare „Flavours of Romania”
Povestea Cântării Cântărilor
Documentare 22 Aprilie 2022, 10:08

Povestea Cântării Cântărilor

Prin noua haină muzicală pe care o îmbracă graţie inspiraţiei marelui compozitor Sabin Păutza avem din nou prilej să căutăm...

Povestea Cântării Cântărilor
Portative - curcubeu
Documentare 18 Februarie 2022, 11:06

Portative - curcubeu

RadioDoc din 17 februarie 2022 - cu pianista Sînziana Mircea.

Portative - curcubeu
Magia eclipselor
Documentare 28 Ianuarie 2022, 18:19

Magia eclipselor

RadioDoc din 27 ianuarie 2022.

Magia eclipselor
Migrarea online este o amenințare pentru arta contemporană?
Documentare 18 Decembrie 2021, 09:56

Migrarea online este o amenințare pentru arta contemporană?

Metaverse-ul bate la ușă și, de data aceasta, nu ca spațiu versatil dintr-un roman cyberpunk.

Migrarea online este o amenințare pentru arta contemporană?
„Radio Chişinău – România la 10 ani”
Documentare 02 Decembrie 2021, 13:59

„Radio Chişinău – România la 10 ani”

Documentar RRA

„Radio Chişinău – România la 10 ani”
 Să fi frunză în scena Naturii - Parcul Natural Văcărești (FOTO)
Documentare 26 Noiembrie 2021, 07:20

Să fi frunză în scena Naturii - Parcul Natural Văcărești (FOTO)

Aflăm povestea întâlnirii cu natura, în toamna 2021, împreună cu Andreea David , Raluca Oancea Nestor și toți ce li s-au...

Să fi frunză în scena Naturii - Parcul Natural Văcărești (FOTO)
Moştenirea Generalului Dragalina
Documentare 29 Octombrie 2021, 14:56

Moştenirea Generalului Dragalina

Istoria, eroii acestui pământ, arhivele , momumentele, memoria, cărțile , recunoașterea, premiile, ștafeta transmisă unei noi...

Moştenirea Generalului Dragalina