Oamenii plajelor

Unul dintre ei poarta barbă şi, cînd iese pe plajă, îşi leagă, precum piraţii, o basma pe creştet.

Celălalt – început de barbă, iar pe cap o pălărie mare şi rotundă. Amîndoi sunt arşi de soare. Bărbaţi solizi, bine făcuţi. “Să nu ne ia vîntul de pe plajă!” – glumesc între ei.

Pe de altă parte, şi ca să poată căra după ei kilometri întregi, aparatele cu care-şi fac treaba. O altă glumă a geologilor (căci despre ei este vorba!) e că au făcut facultatea de “mers şi de cărat”.

Pentru că merg mult. Pe plaja încinsă, sau spulberată de vînturi puternice. Şi pentru că întotdeauna cară ceva după ei: un rucsac în spinare, stadia pe un umăr, trepiedul pe celălalt.

Sunt singuri pe kilometri întregi de plajă, cu gîndurile lor, cu măsurătorile lor, pe care le notează, pentru ca apoi să compare datele, să tragă concluzii, să înţelegem ce se întîmplă cu plaja, ce se întîmplă cu marea.

Alteori, “oamenii plajelor” devin “oamenii mării”. Îşi încarcă aparatura în şalupă şi pleacă pe mare. Uneori – legănaţi, alteori – de-a dreptul speriaţi de furtuna care-i poate prinde în larg.

Şi atunci vine momentul în care se întreabă, invariabil : “Ce caut eu aici?” sau îţi spui: ”Dacă scap şi din furtuna asta, nu mă mai urc niciodată pe nava de cercetare!”.

Dar, furtuna trece cu bine şi începe o nouă campanie.

Documentarul pe care vă invit să-l ascultaţi duminica, 12 Septembrie, la ora 12.30, este despre o meserie spectaculoasă în felul ei. Despre greutăţile, provocările şi frumuseţea meseriei de geolog.

“Actiunea” se petrece la Sfântul Gheorghe, în Delta Dunării. Mai puţin de 1000 de oameni ( mai exact 971 ) trăiesc la Sf. Gheorghe în 358 case. Sunt case văruite în alb, cu grădini pline de flori.

Aproape la fiecare casă vezi anunţuri (uneori şi-n trei limbi)care oferă cazare, mese tradiţionale, cu peşte sau “plimbări de neuitat”, cu barca, în Delta Dunării.

Geologii pe care i-am însoţit – ba pe plajă, ba pe mare – vin la Sf. Gheorghe (unii dintre ei) de aproape 20 de ani. Toată lumea îi ştie pe “băieţii cu aparatele”, care măsoară plaja în fiecare an, iar “băieţii cu aparatele” şi-au făcut mulţi prieteni aici.

Satul s-a schimbat sub ochii lor. Sub ochii lor au apărut toate “invenţiile” satului. Trocariciul – este una dintre ele (un tractor sau o maşină pe teren trag după ele două remorci care duc turiştii la plajă).

Apoi – lumina electrică (pentru că, pînă nu demult, satul avea un generator care lumina doar cîteva ore pe noapte). Sau – Salvarea pe apă, care a înlocuit “Morga” – o salupă pe post de ambulanţă, în care aveai toate şansele să-ţi dai sufletul pînă la Tulcea, pentru că în sat nu exista medic.

Şi nici acum nu există. Iar localnicii par mai batrâni decât sunt, şi rămân fără dinţi în gură de tineri. La şcoală merg din ce în ce mai puţini elevi, pentru că se nasc din ce în ce mai puţini copii.

Şi cârciumile din sat au poveştile lor. Iar cea de lângă debarcader are în primul rînd o istorie a numelui. S-a numit ba La măgarul tăvălit, La toana pierdută, Răţoiul ostenit sau Pescarul obosit.

La Sf Gheorghe exista o vorbă: “să te însori cu fata şefului de gară!” Iar cum gară nu există…ai toate şansele, după o asemenea urare, să rămâi neînsurat.

Numai că, la fel de imposibil părea să mergi în Sf. Gheorghe să mănânci o… pizza. Iar de anul acesta s-a deschis o pizzerie, unde – glumesc geologii – se face o specialitate a locului, CRAPICIOSA – cu carne de crap.

Neschimbat la Sf. Ghoerghe a rămas faptul că geologii vin să măsoare plaja.

Documentarul meu este povestea unui loc şi povestea unor oameni. Pentru că aşa cum mi-a spus un localnic cu un aer de filozof:”E bine să se ştie ce a rămas şi din oameni, şi din plajă. Că…nimic nu se pierde, totul se transformă. Şi oamenii, şi Delta, şi tot…”

Audio: Despre greutăţile, provocările şi frumuseţea meseriei de geolog.