Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Noul Muzeu al TNB și un proiect de restaurare de patrimoniu

650 de mp pentru Noul Muzeu al Teatrului Național București și un proiect de restaurare de patrimoniu.

Noul Muzeu al TNB și un proiect de restaurare de patrimoniu
Foto: Mihaela Helmis.

Articol de Mihaela Helmis, 09 Decembrie 2020, 10:38

650 de mp pentru Noul Muzeu al Teatrului Național București și un proiect de restaurare de patrimoniu ...și o zestre impresionantă , un patrimoniu al unui domeniu cultural de mare impact care așteaptă să fie pus în valoare , după inventariere și restaurare.

AUDIO: Interviu cu Ion Caramitru.

Pe 8 decembrie 2020, începând cu ora 13:00, în foaierul Sălii Mari a Teatrului Național „I.L.Caragiale” din București, a avut loc primul eveniment de promovare din cadrul Proiectului „Expoziție inovativă cu bunuri restaurate din colecția Muzeului Teatrului Național București”, proiect finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.

La CONFERINȚA DE DESCHIDERE a proiectului au participat reprezentanți ai beneficiarului finanțării - Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București, precum și ai partenerilor proiectului: Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” și Biblioteca Națională a României.

Proiectul vizează îmbunătățirea managementului patrimoniului cultural, îmbunătățirea antreprenoriatului cultural, dezvoltarea de noi competențe și crearea de noi locuri de muncă.

Proiectul va conduce la organizarea unei expoziții inovative care va aduce în fața publicului 38 bunuri mobile restaurate, dezvoltarea de noi competențe la locul de muncă pentru membrii echipei de proiect și asigurarea creării a 3 noi locuri de muncă la Muzeul TNB.

Teatrul Național „I. L. Caragiale “ din București este, la nivel național, singura instituție publică de spectacole ce deține în patrimoniu colecții impresionante de bunuri culturale, oglindiri istorice ale evoluției dramaturgiei și artei scenice românești. În urma reconstrucției și reamenajării sediului Teatrului Național, Muzeului TNB i-a fost dedicat un spațiu generos (650 mp) în care spectatorii și vizitatorii au acces chiar de la intrarea principală a teatrului, din foaierul Sălii Mari.

Muzeul TNB a trecut în ultimii ani printr-un amplu proces de reorganizare și reinventariere a colecțiilor pe care le deține. Datele rezultate în urma inventarierii arată că în colecția Muzeului TNB există 227 lucrări de pictură, 213 sculpturi, 500 lucrări de grafică, 157 de costume și accesorii, 390 de decorații și medalii, 150 obiecte personale ale actorilor, iar în depozitele muzeului se află numeroase afișe, fotografii și tipărituri care vor intra in fondul Bibliotecii Teatrului Național.

Reorganizarea Muzeului se face pe principii moderne și potrivit rigorilor Legii Patrimoniului, Muzeelor și Colecțiilor și a normelor privind inventarierea, restaurarea și clasarea bunurilor culturale mobile, fiind o adevărată provocare pentru echipa TNB.

Proiectul „Expoziție inovatoare cu bunuri culturale restaurate” reprezintă, așadar, un sprijin salutar pentru realizarea în cât mai bune condiții a acestor activități și un pas semnificativ către redeschiderea Muzeului către publicul larg.

Proiectul răspunde nevoilor exprimate atât de către grupurile țintă (actorii și personalul tehnic și administrativ al Teatrului Național București, teatrologii, istoricii și criticii de teatru din București și din țară), cât și de către publicul spectator al TNB.

Conform unui studiu de piață realizat de TNB în 2019, în rândul populației din București, în vârstă de 18-64 ani, TNB atrage cel mai mare segment de public - aproximativ 45%. Publicul TNB este cel mai activ din punct de vedere cultural, 6 din 10 dintre spectatorii TNB au frecventat în ultimul an mai mult de 6 evenimente artistice și cei mai mulți au mers, în afară de spectacolele de teatru, la muzee/expoziții, cinema, concerte. Ținând cont de aceste date, proiectul și-a propus ca rezultat creșterea numărului de vizitatori ai spațiilor Teatrului Național București cu minim 30%, vizând în special publicul tânăr, în acord cu sloganul promovat de actuala echipă de comunicare a TNB: „Un teatru nou pentru un public nou.”

Activitățile proiectului vor fi realizate de echipele Teatrului Național „I.L.Caragiale” din București în colaborare cu echipele celor patru instituții partenere.

Teatrul Național București va asigura managementul proiectului care presupune monitorizarea permanentă a tuturor activităților, comunicarea și relaționarea cu partenerii, expertizarea bunurilor culturale, realizarea documentatiei in vederea clasării bunurilor, înaintarea acesteia către Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor, monitorizarea achizițiilor și a operațiunilor financiare din cadrul proiectului, comunicarea și promovarea proiectului, precum și organizarea expoziției inovative.

Partenerii proiectului, prin secțiile proprii de restaurare și laboratoarele de specialitate, vor realiza examinarea, investigațiile fizico-chimice, tratarea, conservarea și restaurarea obiectelor de patrimoniu care le vor fi încredințate.

Conferința de deschidere a proiectului va prezenta publicului, prin intermediul invitaților prezenți la eveniment, detalii despre obiectivele, activitățile, rezultatele urmărite de proiect, precum și pe membrii echipelor care vor lua parte la derularea activităților acestora: manageri, restauratori, experți.

La eveniment vor participa și reprezentanți ai Programului RO-CULTURA în cadrul căruia a fost finanțat proiectul.

***

Granturile SEE reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul și sudul Europei și statele baltice.

Aceste mecanisme de finanțare sunt stabilite în baza Acordului privind Spațiul Economic European, ce reunește statele membre UE și Islanda, Liechtenstein și Norvegia ca parteneri egali pe piața internă. În total, cele trei state au contribuit cu 3 3 miliarde între 1994 și 2014 și 1 55 miliarde pentru perioada de finanțare 2014 2021. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro


Programul RO-CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului și are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice și sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural și managementul patrimoniului cultural.

(RS)

Povestea Cântării Cântărilor
Documentare 22 Aprilie 2022, 10:08

Povestea Cântării Cântărilor

Prin noua haină muzicală pe care o îmbracă graţie inspiraţiei marelui compozitor Sabin Păutza avem din nou prilej să căutăm...

Povestea Cântării Cântărilor
Portative - curcubeu
Documentare 18 Februarie 2022, 11:06

Portative - curcubeu

RadioDoc din 17 februarie 2022 - cu pianista Sînziana Mircea.

Portative - curcubeu
Magia eclipselor
Documentare 28 Ianuarie 2022, 18:19

Magia eclipselor

RadioDoc din 27 ianuarie 2022.

Magia eclipselor
Migrarea online este o amenințare pentru arta contemporană?
Documentare 18 Decembrie 2021, 09:56

Migrarea online este o amenințare pentru arta contemporană?

Metaverse-ul bate la ușă și, de data aceasta, nu ca spațiu versatil dintr-un roman cyberpunk.

Migrarea online este o amenințare pentru arta contemporană?
„Radio Chişinău – România la 10 ani”
Documentare 02 Decembrie 2021, 13:59

„Radio Chişinău – România la 10 ani”

Documentar RRA

„Radio Chişinău – România la 10 ani”
 Să fi frunză în scena Naturii - Parcul Natural Văcărești (FOTO)
Documentare 26 Noiembrie 2021, 07:20

Să fi frunză în scena Naturii - Parcul Natural Văcărești (FOTO)

Aflăm povestea întâlnirii cu natura, în toamna 2021, împreună cu Andreea David , Raluca Oancea Nestor și toți ce li s-au...

Să fi frunză în scena Naturii - Parcul Natural Văcărești (FOTO)
Moştenirea Generalului Dragalina
Documentare 29 Octombrie 2021, 14:56

Moştenirea Generalului Dragalina

Istoria, eroii acestui pământ, arhivele , momumentele, memoria, cărțile , recunoașterea, premiile, ștafeta transmisă unei noi...

Moştenirea Generalului Dragalina
Moștenirea lui Samuel von Brukenthal în anul Brukenthal-300
Documentare 08 Octombrie 2021, 18:01

Moștenirea lui Samuel von Brukenthal în anul Brukenthal-300

Din perspectivă culturală, secolul al XVIII-lea este pentru Transilvania secolul conectării la pulsul occidental, un secol al...

Moștenirea lui Samuel von Brukenthal în anul Brukenthal-300