Marin Sorescu, “O viaţă de om”
Marin Sorescu debutează în 1964, la vârsta de 28 de ani, cu volumul de parodii "Singur printre poeţi".
Articol de Mihaela Helmis, 06 Martie 2011, 19:04
Anul 2011 e de două ori re-memorabil pentru Marin Sorescu, atât de autenticul autor al seriei intitulate “La lilieci”, originalul poet şi dramaturg, prozator, eseist şi traducător.
Recent ar fi împlinit 75 de ani...şi tot anul acesta, în decembrie, se vor împlini 15 ani de la prea timpuria sa moarte. În câte feluri nu ni-l amintim pe cel ce în poezia românească i-a fost alăturat lui Nichita Stănescu, este între cei mai traduşi scriitori români, ne-a tulburat cu ai săi Iona sau Paracliserul?!
În radio-documentarul de duminică sunteți invitați la un unic spectacol al oglindirii celui mai celebru bulzeştean în ochii si în sufletele prietenilor.
Scriitor, pictor dar și politician
Marin Sorescu a fost poet, dramaturg, prozator, eseist şi traducător. Operele lui au fost traduse în mai mult de 20 de ţări, totalizând peste 60 de cărţi apărute în străinătate.
S-a făcut remarcat şi prin preocuparea pentru pictură, deschizând numeroase expoziţii în ţară şi în străinătate.
Fără a se înscrie într-un partid politic după Revoluţia română din 1989, a ocupat funcţia de Ministru al Culturii în cadrul cabinetului Nicolae Văcăroiu (25 nov. 1993 - 5 mai 1995).
Marin Sorescu debutează în 1964, la vârsta de 28 de ani, cu volumul de parodii "Singur printre poeţi". Până la moartea sa în 1996 mai publică încă 23 de volume, devenind o figură marcantă a poeziei româneşti contemporane.
În 1966 primeşte Premiul Uniunii Scriitorilor pentru "Poeme", reuşind să repete această performanţă de încă 5 ori pe parcursul carierei. Printre volumele cele mai cunoscute se numără "Tuşiţi" (1970), "Suflete, bun la toate" (1972), precum şi ciclul de volume intitulat "La lilieci" (1975, 1977, 1980, 1988,1998), un univers poetic construit pornind de la un cimitir ce poartă acest nume.
Poezia lui Sorescu acoperă o zonă literară largă, stilul său ironic şi degajat trezind în cititor spiritul ludic al copilăriei. De altfel multe dintre volumele sale sunt dedicate celor mici ("Unde fugim de acasă?" - 1967, "Cirip-ciorap" - 1993).
La moartea lui au rămas în manuscris cincisprezece volume, poezie, eseu, jurnal şi roman.
Dramaturgia lui Marin Sorescu abordează cu precădere tematica teatrului poetico-parabolic în trilogia ”Setea Muntelui de sare”, care cuprinde piesele Iona, Paracliserul şi Matca.
Uneori autorul abordează fie teatrul contemporan în Există nervi sau teatrul istoric în "A treia ţeapă", sau scrie o serie de comedii cum ar fi "Răceala" sau "Vărul Shakespeare", al căror mobil este chiar ironia muşcătoare, împrumutată din lirica soresciană.
Proză viguroasă
Deşi rămasă în umbra capodoperelor lirice şi dramatice, proza soresciană este una dintre cele mai viguroase din literatura română. "Viziunea vizuinii" şi, mai ales, "Trei dinţi din faţă" sunt două din romanele sale cele mai reprezentative.
Într-o nouă ediţie, volumul "Viziunea vizuinii" va fi lansat la Târgul Gaudeamus - Carte de invăţătură – Craiova 2011, în îngrijirea Sorinei Sorescu, preşedinta Fundaţiei Marin Sorescu.
"La Lilieci“, se ştie, este numele unui loc de veci, al unui cimitir din Bulzeştii Olteniei lui Marin Sorescu. Adică al unui spaţiu cu vieţi şi nume îngropate printre tufele de flori cu acelaşi nume, asociând violetul ori albul funerare cu vitalul verde.
Un muzeu, s-ar zice, în aer liber, de biografii cândva traite, recompuse acum din cioburi ale fostelor vase de lut, expuse în marea vitrină deschisă spre cer, un "murmur nentrerupt de epitafe“, cu expresia argheziană din "Arheologie“.
Este, cum s-a tot repetat, un Spoon River autohton, însă în formule mult diversificate, în care se asociază osmotic monologul preluat şi perfect însuşit de către poet al sutelor de personaje chemate pe scena rurală, povestirea degajată cu aer de snoavă ţărănească, secvenţa de basm şi invocaţia magică, imprecaţia, umorul anecdotei, confesiunea mediată şi ea, de "măşti" ale eului, rareori directă.
S-ar putea face – de ce nu? – şi o trimitere la "Cimitirul vesel“ maramureşean, cu schiţele sale de vieţi înscrise pe crucile de lemn, cu figurile primitiv sculptate ale unei umanităţi elementare, abia desprinse din pamântul originar, pentru a se întoarce, surâzând sau oftând, în biblica ţărâna.
Portretul pe care il conturăm e mai mult şi în acelaşi timp mai puţin decât suma întâlnirilor între prieteni de la Muzeul literaturii, de la Academia Română, de la Şcoala Marin Sorescu 194 din Bucureşti, sau de la Craiova, în lipsa lui, a sărbătoritului.
Memoria imbatabilă a benzii de magnetofon face posibilă întâlnirea în acelaşi documentar a vocii lui Marin Sorescu din 1984 sau 1992 cu cele ale academicianului Eugen Simion, prof.dr. George Sorescu, fratele scriitorului, a lui Tudor Gheorghe, legatarul de suflet şi spirit al operei sale poetice, a olteanului Varujan Vosganian, a actorului Eusebiu Ştefănescu ca şi cu aceea a admirabilulului său prieten sârb Adam Puslojic, care îi traducea piesa "Iona" la doar 2 luni de la apariţie în limba română şi care i-a antologat poezia tradusă in limba sârbă.
Un portret radiofonic aşa, ca-ntre prieteni.
Audio: