Lecturina... de Ziua Cărții
Lecturina... Un medicament ?
23 Aprilie 2018, 17:00
Pentru ZIUA CĂRȚII (23 aprilie) din acest an a fost lansat, în orașul Lardero (La Rioja), din Spania, un „medicament” numit LECTURINA, pentru a stimula lectura.
Este o cutioară în care se găsește „o doză” de lectură, adică primele rânduri dintr-o carte care se poate citi în Biblioteca Municipală a orașului.
Există Lecturină pentru toate vârstele, pentru copii și pentru adulți. Important este ca lectura să devină un obicei permanent.
Medicii din Lardero, în această zi de 23 aprilie 2018, au distribuit și „rețetat” Lecturină tuturor persoanelor care au trecut prin cabinetele lor.
Marea Sărbătoare a Cărții – înmânarea Premiului Cervantes - a avut loc în Salonul de Festivități (El Paraninfo) al Universității Alcalá de Henares, din Madrid.
Paraninfo de la Universidad de Alcalá de Henares
Universitatea din Alcalá de Henares, Madrid, Spania
Scriitorul nicaraguan, Sergio Ramírez, - distins anul trecut (2017) cu acest prestigios premiu, un adevat Nobel pentru litertura scrisă în limba spaniolă – l-a dedicat victimelor care au căzut, în aceste zile, în țara sa, Nicaragua, precum și tinerilor care au ieșit în stradă și care nu au alte arme decât idealurile lor de dreptate.
Sergio Ramírez, felicitat de regii Spaniei
Desigur, se desfășoară și anul acesta tradiționala lectură-ștafetă a întregului roman Don Quijote de la Mancha. Ajunsă la cea de a 22-a ediție această lectură durează 48 de ore. A început astăzi la orele 19.00 (18.00, ora Madridului) și va continua fără întrerupere pănă miercuri 25 aprilie.
Miguel de Cervantes