Ierburi și mirodenii – secrete pierdute (VI)

CUIȘOARELE ȘI NUCȘOARA – HIEROGAMIE DE IARNĂ

Maeștrii Înaltei Bucătării spun că orice plantă bună de mâncat de pe Pământ are un spirit- maestru, vindecător al spiritului, sufletului și trupului (treimea subtilă din care suntem alcătuiți).

Un spirit nemuritor care ne învață cum să gătim plantele pe care le mâncăm în așa fel încât să ne vindece, să ne dea putere și claritate și, în același timp, să ne desfete cu preaplăcutele lor esențe subtile.

Ei mai spun că orice plantă bună de mâncat este o materie divină, unică, în care Creatorul Universului și-a pus o parte din spiritul său divin, nemuritor și etern viu.

Ce spun Maeștrii Înaltei Bucătării despre nunta sacră a cuișorului cu nucșoara ? Ne îndeamnă să fim atenți la ce înseamnă, mai înainte de toate, numele lor! Pentru că, în numele fiecărei plante, se află ascuns codul ei secret, sau, altfel spus, rostul existenței ei.

Numele cuișoarelor

Numele cuișoarelor în română, ca și în celelalte limbi romanice, vine de la cuiul… cu care seamănă.

Italienii îi spun chiodi di garofano, francezii, clou de girofle, spaniolii, clavo de olor (cuișorul înmiresmat) sau clavero, iar englezii cloves, toate… de la latinescul clavus, cui.

Cât despre garofano sau girofle, ele provin din forma latinizată, gariofilum, a vechiului nume elinesc al cuișorului (copacul ai cărui muguri devin cuișoare): karyofyllon (καρυόφυλλον), de unde și numele botanic al cuișoarelor, Caryophyllus aromaticus.
În elină, karion (κάρυον) însemna orice fruct tare: nuci, alune, migdale, iar fillon (φυλλον) însemna frunză, prin extensie, aici, copacul. Așadar karyofyllon era copacul cu fructe/muguri tari.

Acest karyofyllon a dat în turca medievală karanfil, și în bulgară kalofer, de unde … calomfir sau caramfil, adică garoafă, în româna veche, pentru că, la un moment dat, în italiana medievală (în Veneția ?) karyofyllon a ajuns să însemne și … garoafă.

Filologii greci (în Portal for the Greek language and language education) spun că karyofyllon este un împrumut persan, karänfel.
Astăzi cele două nume ale cuișoarelor în greacă sunt garifalo (γαρίφαλο, care mai înseamnă și garoafă) sau moshokarfi (μοσχοκάρφι, cuiul moscat).

Să spunem că, alchimic vorbind, el este „cel fără de care nu se poate construi nimic”. Micul element care unește între ele și fixează pentru totdeauna părțile unei construcții. Și că, mireasma lui este semnul divinității.

Cel care, în mâinile Marelui Arhitect/Marelui Tâmplar, deși minuscul, devine puterea care ține laolaltă piesele operei, operă care, datorită lui, nu se va dezmembra. Operă... care suntem noi !

Împărtășindu-ne de puterea tainică a cuișorului, spun Maeștrii, ne păstrăm coeziunea și rămânem opere de artă și nu lemne de foc dintr-o operă dezmembrată. Opere ieșite din mâna Marelui Tâmplar care ne dă, prin cuișor, un... indiciu despre cum să ne păstrăm forța interioară și solidaritatea cu noi înșine și cum să rezistăm forțelor care vor să ne smulgă ... cuiele și să ne dezmembreze.

Prin el căpătăm conștiința propriei seducții, nu atât exterioare, cât mai mult interioare și conștiința propriei divinități masculine.

Numele nucșoarei

Botaniștii au numit nucșoara Myristica Fragrans, în traducere liberă, Mireasma Miresmelor.
În românește s-a numit simplu, nucșoară, un nume de alint, dar în celelalte limbi europene i s-a spus nuca de mosc.

De ce a fost asemănată cu moscul ? Pentru că parfumul ei ispitește, așa cum ispitește căprioarele cerbul purtător de mosc, când își caută perechea.
Să spunem că...
... mosc vine din latină: muscus, care, la rându-i, vine din greacă: mosxos/μόσχος, adică „cerbul purtător de mosc” și că... muscatus, „cu parfum/miros de mosc”, s-a născut din muscus, în latina târzie.

Numele nucșoarei în alte limbi europene este „nuca moscată” sau „nuca care miroase a mosc”: franceză, noix muscade sau muscade; spaniolă, nuez moscada sau, simplu, moscada; italiană, noce moscata; greacă, moshokarido (μοσχοκάρυδο); olandeză, muskaatnoot; germană, muscatnuß și engleză, nutmeg.

Seducătoarea, spun Maeștrii ! Irezistibila seducătoare ! Chemarea tainică la împlinire. Cea care ne găsește perechea și ne împerechează pe viață. Mireasma ei: semnul divinității.

Împărtășindu-ne de nucșoară, mai spun tot Maeștrii, căpătăm conștiința propriei seducții, nu atât exterioare, cât mai degrabă, interioare și divine.

Și, mai ales, conștiința propriei divinități feminine.

Luând în considerare toate acestea, dar și forma lor, Maeștrii Alchimiei Interioare au înțeles că cele două mirodenii aduse de corăbiile negustorilor din... Insulele Mirodeniilor ale Indoneziei, formează o pereche sacră...

... și că unirea cuișorului falomorf cu nucșoara koilomorfă (care are forma unui pântec) repetă unirea primordială a principiului masculin cu principiul feminin...

... și, mai ales, că puterea lor de a uni sub imperiul seducției divine ne ajută să cunoaștem împlinirea...
... și să realizăm Marea Operă: transformarea noastră într-o... pereche, adică într-o ființă, înainte de toate, solidară și inspiratoare.

Rețetele maeștrilor cu nucșoară și cuișoare:

Pâine cu nucșoară și cuișoare – „Începutul Lumii”:

Amestecăm un kg de făină integrală cernută (de grâu sau din amestec de cereale) cu două pliculețe de drojdie uscată (sau cu două pachețele de drojdie proaspătă), un vârf de cuțit de nucșoară și pulberea de la 5 cuișoare, două căni de apă (sau cât primește aluatul, oricum mai mult de jumătate de litru), o lingură de ulei și frământăm până când aluatul devine elastic.

Îl lăsăm să dospească, acoperit, la căldură, o oră și îl coacem 50 de minute într-un vas mare de Jena, tapetat cu hârtie de copt, la început, în primele 10 minute, la foc mare și apoi la foc mediu.

Cuptorul se aprinde cu 10 minute înainte de a pune aluatul în cuptor, iar vasul de Jena, acoperit cu capac, se pune pe tava cuptorului cu care se și bagă în cuptor.

După ce o scoatem, e bine să lăsăm pâinea în vasul de sticlă acoperit, câteva ore, dar să-i scoatem hârtia.

Cake de portocale:

Începem prin a opări coaja a trei portocale un minut, coajă pe care o scurgem și o tocăm mărunt și pe care o punem într-o crăticioară împreună cu 150 de grame de zahăr brun și cu sucul celor trei portocale (din care oprim 3 linguri). Le fierbem 5 minute.

Amestecăm 180 de grame de unt cu alte 150 de grame de zahăr, adăugând 3 ouă întregi, unul câte unul, 180 de grame de făină, 50 de grame de migdale sau nuci, un praf de sare și o jumătate de pliculeț de praf de copt, adăugând în continuare un vârf de cuțit de nucșoară, pulberea de la 5 cuișoare, cele trei linguri de suc de portocală pe care le-am oprit și, în sfârșit, coajă de portocală rasă, conservată de noi în miere cu scorțișoară (70 de grame).

Coacem cake-ul într-o tavă tapetată cu hârtie de copt o jumătate de oră, la foc potrivit.

Când este încă destul de cald, îl însiropăm cu siropul din coajă de portocale.

Welsh cakes cu stafide:

Lăsăm stafidele (80 de grame) la înmuiat în apă caldă sau în ceai de fructe cald, un sfert de oră.
Între timp amestecăm 100 de grame de zahăr pudră, un pliculeț de praf de copt, un praf de sare, un vârf de cuțit de nucșoară, pulberea de la 5 cuișoare și 250 de grame de făină.

Adăugăm 125 de grame de unt (tăiat în bucăți) și frământăm cu degetele. Adăugăm apoi stafidele bine stoarse și, puțin câte puțin, amestecul dintr-un ou întreg și două linguri de lapte. Frământăm.

Întindem aluatul pe planșeta presărată cu făină într-o foaie groasă de 1 centimetru și decupăm, cu un pahar cu diametrul de 5 centimetri, cam 30 de rondele pe care le coacem pe plită sau într-o tigaie de teflon bine încălzită, 2-3 minute pe fiecare parte.

Turtițele se pudrează, călduțe, cu zahăr... desigur pudră.

Biscuiți cu nucșoară și cuișoare:

Amestecăm 300 de grame de făină, o jumătate de linguriță de praf de copt, 80 de grame de zahăr, o linguriță de pulbere de cuișoare proaspăt pisate în piuliță, o jumătate de linguriță de nucșoară, o linguriță de scorțișoară și un praf de sare și adăugăm 150 de grame de unt tăiat bucățele și gălbenușurile a trei ouă și iar amestecăm până avem o pastă pe care o vom lăsa în frigider o jumătate de oră.

Întindem o foaie pe un planșeu ... farinat, adică presărat cu făină, și decupăm biscuiții cu ajutorul formelor: de inimioară, de steluță, de floare...

Le punem într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și le băgăm în cuptorul încălzit deja de vreo 10 minute, unde vor sta 10 minute la foc mare.

Le scoatem și le lăsăm să se răcească. Între timp facem glazura: amestecăm 100 de grame de zahăr pudră cu două linguri de rom și ungem biscuiții peste care presărăm alune, migdale sau nuci pisate.

Prăjiturele cu miere (melipicta/μελίπηκτα ale vechilor greci):

Amestecăm trei căni de nucă pisată mărunt cu două treimi de cană de pâine prăjită pisată, o linguriță de pulbere de cuișoare, un vârf de cuțit de nucșoară, coaja rasă a unei portocale, două linguri de coniac, un sfert de cană de miere și trei linguri de suc de portocală și frământăm.

Facem cam 40 de mingiuțe din acest amestec parfumat și le pudrăm cu zahăr:

Ghriba sau prăjiturele marocane cu nucșoară și cuișoare:

Amestecăm foarte bine o jumătate de kilogram de făină cu două pliculețe de praf de copt, două ouă, puțină sare, un vârf de cuțit de nucșoară, 120 de grame de zahăr pudră și două pahare de ulei.

Facem din aluat mingiuțe mari cât o nucă (cam 40) și le „străpungem” cu un cuișor.

Le punem într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și le coacem în cuptorul încălzit cam 10-15 minute.
Vor arăta așa:

Sufleu de conopidă:

Gătim 400 de grame de conopidă la abur, nu mai mult de 10 minute, și le transformăm în piure. Adăugăm puțină sare și aprindem cuptorul.

Batem spumă albușurile a patru ouă cu un vârf de sare.

Frecăm gălbenușurile și 40 de grame de unt, 80 de grame de brânză veche de capră rasă, 10 linguri de lapte, pulberea a patru cuișoare pisate și un vârf de cuțit de nucșoară și, în sfârșit, adăugăm treptat spuma de albușuri.

Amestecăm delicat toate acestea cu piureul de conopidă și le punem în 4, 6 sau 8 ramequin-uri/ boluri de porțelan sau de sticlă termorezistentă, unse cu unt, așezate într-un vas de Jena, și le lăsăm să se coacă 25 de minute.

Sufleul de conopidă se mănâncă cu o salată de țelină sau de țelină, morcovi, pătrunjel rădăcină... cu lămâie.

Sufleu de conopidă și brocoli:

Aprindem cuptorul și ungem cu unt un vas de Jena. Scufundăm într-o oală cu apă care fierbe 300 de grame de conopidă și 300 de grame de brocoli și le lăsăm trei minute. Le scoatem, le scurgem și le clătim cu apă rece.

Acoperim fundul vasului cu parmezan ras (sau brânză tare de capră, rasă).

Batem spumă albușurile a două ouă.

Încălzim într-o crăticioară 50 de grame de unt și adăugăm treptat trei linguri de făină, amestecând continuu.

Adăugăm apoi o cană de lapte cald și amestecăm până vom avea o cremă, cam trei minute.

Adăugăm gălbenușurile, 100 de grame de brânză rasă de capră, un vârf de cuțit de nucșoară și pulberea de la patru cuișoare pisate, desigur, amestecând mereu. Adăugăm conopida și brocoli, amestecând ușor, și, în sfârșit, spuma de albușuri, lingură cu lingură și... amestecăm.

Turnăm amestecul în vasul uns cu unt și presărat cu parmezan ras (40 de grame), presărăm pe deasupra puțină brânză rasă și lăsăm sufleul să se coacă cam 30-35 de minute.

Stufat de castane, rețetă de la Mănăstirea Prodromu, Muntele Athos:

Curățăm 3 kg de ceapă mică și le lăsăm în apă cu sare. Le găurim, fiecare ceapă în parte, cu furculița, în două locuri. Opărim castanele (un kg și jumătate) și le curățăm de coajă și de puf, având grijă să nu le strivim.

Punem cepele și castanele într-o crăticioară împreună cu un cățel de usturoi pisat, o ceașcă de ulei, 3-4 roșii, 6-7 frunze de dafin, sare, un vârf de cuțit de nucșoară și 5-6 cuișoare, puțină scorțișoară (bucățele de rulou) și câteva boabe de piper și, desigur, două pahare de apă. Le fierbem 5-10 minute la foc mare și apoi încă o jumătate de oră la foc mic.

Toate mâncărurile în care presărăm foarte puțină nucșoară (un vârf de cuțit este suficient, pentru că, atenție, o linguriță de nucșoară este deja o doză letală pentru o persoană) și două cuișoare de persoană sunt tot atâtea prilejuri de trăi o … hierogamie.