Grecia lovită de inundații catastrofale
Grecia în stare de șoc după inundațiile catastrofale de ieri
Articol de Zenaida Luca-Hac, 16 Noiembrie 2017, 10:36
Primul-ministru grec Alexis Tsipras a decretat, aseară, doliu național, după ce, ieri, în zori, regiunea Attica de Vest și zona Megarei au fost afectate de inundații catastrofale.
De asemenea, a fost decretată starea de alertă generală, întrucât ploile torențiale și fenomenele climatice extreme vor continua până duminică în mai multe regiuni ale Greciei.
Șaisprezece morți (5 femei, printre care și una de 95 de ani și 11 bărbați), 23 răniți și cel puțin 6 dispăruți, mai mult de 500 de case și magazine distruse, cele mai multe complet, și 300 de autoturisme: acesta este, până în acest moment, bilanțul furtunii Euridice care a lovit două orașe, suburbii ale Atenei din Attica de Vest: Mandra și Nea Peramos.
Douăzeci de școli din regiune, 12 școli și 12 licee din Atena vor rămâne astăzi închise.
În Mandra și Nea Peramos lucrează 56 de echipaje de pompieri pentru a îndepărta urmele dezastrului (theominia/Θεομηνία care în greacă înseamnă „mânia lui Dumnezeu”).
Mai multe zone din Grecia au rămas fără curent electric, iar în Mandra și Nea Peramos, unde s-a decretat stare de urgență, există drumuri blocate de tone de noroi și de crengi și trunchiuri aduse de torenții din munte.
Imagini ale dezastrului în Mandra și Nea Peramos: