Drumul Aurului
Aurul. Într-o descriere rece, un metal galben, maleabil, greu. Cu pasiune, putem vorbi despre metalul care a generat pasiuni și conflicte.
Articol de Simona Şerbănescu, 10 Octombrie 2011, 14:52
A fost, timp de secole, mijloc de schimb, şi a devenit, pentru milioane de oameni, obsesie.
Urmele aurului datează de 40 de mii de ani, dar se pare că a fost folosit pentru prima oară ca monedă de schimb în vestul Turciei, în jurul anului 700 înainte de Hristos.
La început, aurul era atât de rar încât era considerat de origine divină, pentru ca, mai apoi, să se vorbească despre blestemul aurului.
Aurul a ridicat şi a derâmat imperii.
În România, aurul exploatat mai întâi de daci, a fost folosit apoi de romani, la ridicarea marelui Imperiu.
A fost exploatat de firme germane şi a trecut în proprietate statului în perioada comunistă.
De fiecare dată, însă, cei care l-au scos din cariere, din galerii sau de pe malurile apelor, au privit extracţia aurului ca pe o simplă meserie, din care nu s-a îmbogăţit nimeni.
Au trăit din poveştile şi legendele născute de preţiosul metal.
Puţini sunt cei care le mai cunosc astăzi, pentru că „febra aurului” a apus, în patrulaterul aurifer al României.
Vă invităm pe Drumul Aurului, să aflaţi poveştile şi legendele celor care au lucrat pentru el, în documentarul realizat de Simona Şerbănescu.