Documentarele RRA

Experiența dobândită cu astronauții folosită în folosul vârstnicilor, sportivilor și celor cu meserii cu grad mare de risc

Oamenii de știință de la Institutul de Științe Spațiale își folosesc cunoștințele acumulate în lucrul cu astronauții pentru a-i ajuta pe bătrâni, sportivi și pe cei cu profesii cu grad mare de risc precum militarii și pompierii. În paralel, lucrează la un dispozitiv nou pentru telemedicină, vital în situații de urgență de tipul accidentului din Munții Apuseni din 2014. Cele două sisteme - de e-health și telemedicină - sunt dezvoltate prin proiecte europene.

Atleta Monica Iagăr: ”Ce înseamnă performanța?... Înainte de 89 n-aveam ce face și ne căleam singuri; acum sunt foarte puțini cei care mai vor să tragă. Nu există nu pot. Și la ștachetă când mă antrenam era așa o luptă interioară, cu ștacheta și cu înălțimea. A fost o mare bucurie și la un podium și la altul în 98 și-n interior se lupta – uite, totuși steagul se înalță pe cel mai înalt catarg pentru o româncă. Nu există exprimare să spui cum te-ai simțit. Îți trec prin minte toate antrenamentele, toate urcușurile, toate coborâșurile, tot ce ai realizat ca să ajungi acolo.”

Doamna Steluța, o vârstnică instituționalizată într-un cămin pentru seniori: ”- Soțul meu s-a prăpădit mai demult. /Copii nu aveți?/ - N-am făcut copii. / - Îi aveați la facultate. Erau ai dumneavoastră toți./ - Da./ -Pe o scară de la 1 la 10, cât de mult v-am plictisit azi?/ - Cine? / -Eu./ (Râde) ... - Ești o dulce!... Cum o să mă plictisești? Îmi face așa plăcere să vorbim... / - Mă mai primiți să mai vorbesc cu dumneavoastră? / - Da. Sigur că da. / - Data viitoare când vin ce v-ar plăcea să facem? / -Nuuuuu! Nuuuuuu! Ce ți-ar plăcea ție!.. ”

Ce au în comun campioana europeană la săritura în înălțime, atleta Monica Iagăr și doamna în vârstă de mai devreme, fostă profesoară universitară și acum instituționalizată într-un cămin dedicat seniorilor, foarte bucuroasă că stă de vorbă cu mine și că-și rupe rutina bătrâneții tăcute și apăsătoare?... Aparent nimic. În realitate, performanța, înțeleasă și definită diferit în funcție de sistemul de referință la care ne raportăm. Conceptul poartă cu sine semnificația dată de răspunsul ființei umane la condiții extreme, dincolo de cele ontologice, biologice, sociale, sau psihologice obișnuite... de la ocuparea unui podium la ... îmbătrânire, când până și un pas făcut înafara fotoliului poate trece drept un record personal obținut cu mari eforturi.

Ei bine, tot în domeniul performanței, pe această dreaptă a condițiilor extreme, undeva la mijloc se află supunerea la fenomene precum izolarea, confinarea și microgravitația, așa cum i s-a întâmplat astronautului Dumitru Prunariu, singurul român care a zburat înafara atmosferei Pământului în 1981, în cadrul misiunii Soiuz 40 prin programul spațial „Intercosmos”. Dumitru Prunariu: ”În spațiul cosmic, micro-gravitația reprezintă un risc major. Organismul uman nu este făcut să trăiască timp îndelungat în micro-gravitație, imponderabilitate. În spațiul cosmic, organismul se adaptează unor noi condiții. Aceasta implică modificări majore la nivelul funcționării mai multor organe, metabolismului, iar acestea se transpun într-o dificultate inițială de adaptare, În condițiile în care te-ai adaptat supraviețuirii în spațiul cosmic, în care circulația sanguină, articulațiile metabolismul funcționează altfel ești obligat la un moment dat să revii pe pământ și se produc modificările invers. De multe ori, acestea par mai dificil de suportat decât imponderabilitatea pentru că gravitația care apare din nou îți dă senzația în primele ore că ești de două ori mai greu decât ai fost inițial; te miști cu multă dificultate.”

Antrenamentul astronauților pentru expunerea la aceste condiții extreme, tehnicile, procedurile și dispozitivele folosite pentru ei i-au făcut pe oamenii de știință să se gândească la cum ar fi dacă întreaga abordare ar ajunge să fie folosită și în beneficiul altor categorii din societate – sportivi de performanță, vârstnici, medici specializați în medicină recuperatorie, sau profesii cu mare risc vital, ca militari, sau pompieri... Institutul de Științe Spațiale - de exemplu - prin Laboratorul de Aplicații Spațiale pentru Sănătate și Securitate preocupat de protecția astronauților folosind tehnologii specifice telemedicinei și contra-măsurilor asociate zborului spațial de lungă durată cu echipaj uman, s-a angajat să-și folosească experiența acumulată și pentru persoanele de pe Terra care nu călătoresc printre stele – spune Cristian Vizitiu, responsabil de proiect: ”În Laboratorul de Aplicații Spațiale pentru Sănătate și Securitate din cadrul Institutului de Științe Spațiale avem activități diverse, însă putem contura în principiu două mari direcții și anume monitorizarea și prezervarea sănătății prin servicii de telemedicină, telehealth, iar a doua direcție ar fi evaluarea/antrenarea/ recuperarea stării de sănătate a personalului expus riscului profesional. Suntem într-un proiect internațional în Programul Active Assisted Living. Programul AAL, într-un consorțiu mare format din 8 entități din România, Italia, Ungaria în care am dezvoltat un prototip de e-health pentru evitarea excluderii psiho-sociale a vârstnicilor, scopul sprijinirii vârstnicilor pentru o viață independentă și autonomă prin monitorizarea parametrilor biometrici/ evaluare cognitivă a acestora și cu sprijinul îngrijitorilor profesioniști, voluntarilor și membrilor familiei.

Vlad Văleanu, expert în telemedicină, managementul dezastrelor și diverse aplicații spațiale cu beneficii terestre: ”Noi am avut avantajul să avem o situație foarte fertilă.Toate contra-măsurile la problemele spațiale își au echivalentul în diferite tratamente sau măsuri pentru diferite dizabilități, deci în terestru. Toate sunt dizabilități pentru care le găsești echivalentul în spațiu. Vârsta?... Cosmonauții au afecțiuni care seamănă cu afecțiunile date de vârstă la aparatul locomotor și psihologice. Bineînțeles, probleme traumatice, legate de sistemul cardio-vascular și respirator, imunitate. Toate aceste lucruri care au fost cucerite ca înțelegere și contra-măsuri pentru spațiu, acum se aplică în tratamentul terestru, în clinici medicale pentru recuperarea sau ajutorul pacienților.”

... Iar el este Vlad Văleanu, expert în telemedicină, managementul dezastrelor și diverse aplicații spațiale cu beneficii terestre. O observație din partea lui... proiectul nu pune problema întineririi sau vindecării definitive, ci doar oferă un ajutor binevenit celor care au nevoie de el: ”Întreaga societate nu are suficientă capacitate de a susține o viață autonomă a oamenilor în vârstă. Ori ce vrem noi să facem și nu noi, acest program al Uniunii Europene – Ambient Assitent Living (AAL) este să-l faci pe bătrân să fie self-consistent, să nu trebuiască prea mult monitorizat și nici să nu se simtă îngrozitor. Sigur, nu toți bătrânii răspund bine. E ca o gimnastică recuperatorie; nu-i altceva. Problema este psihologică pentru că unii vârstnici sunt deprimați. Proiectul ăsta pentru vârstnici, presupune o interacțiune, ca un fel de club virtual; dacă e deprimat și nu vrea să joace șah și nu vrea să interacționeze, ce pot să-i fac?... Dincolo de monitorizarea parametrilor de sănătate. În sensul ăsta nu îi face bine: în funcție de deschiderea pacientului.”

Ce sunt însă contra-măsurile ... pentru o mai bună înțelegere? Cercetătorul științific de gradul al 3 lea, Mihaela Marin, specializată în dezvoltarea de aplicații și dispozitive pentru îmbunătățirea controlului neuro-motor necesară minimizării efectelor adverse ale zborului prelungit asupra echipajului uman, propune o definiție: ”Agenția Spațială Europeană definește contramăsurile ca fiind niște acțiuni care vin în ajutorul minimizării unor alte acțiuni sau efecte.”

Concret, sunt acele acțiuni menite să neutralizeze efectele nocive ale mediului înconjurător, în special extraterestru, precum microgravitația, izolarea, sau confinarea - unde izolare înseamnă stabilirea temporară într-un loc departe de restul lumii și de un posibil ajutor extern - o navă spațială sau o stație spațială, de exemplu - iar confinare presupune tot închiderea temporară într-un spațiu, dar unde în situații extreme se poate primi sprijin dinafară ca în cazul unei stații de cercetare din Antarctica.

Vlad Văleanu, expert în telemedicină, managementul dezastrelor și diverse aplicații spațiale cu beneficii terestre: ”Sunt două tipuri de acțiuni de contra-măsură: cele care vizează fiziologia umană - sistemul locomotor, cardiovascular și imunitar - și cele psihologice care vizează rezistența la aceste agresiuni care pentru unii par că sunt mai ușor de suportat, dar sunt de fapt cele mai rele.”

Este vorba, în principal, de pierderea de calciu, slăbirea musculaturii și decompensări ale aparatului cardio-respirator. Mai nou, s-a constatat că tot microgravitația, deci imponderabilitatea, afectează și imunitatea... toate specifice, până la un punct – dacă vreți – înaintării în vârstă. Cristian Vizitiu: ”Recent am participat în anumite analoage de micro-gravitație, numite dry imersion unde am dezvoltat de la 0 anumite metodologii și un aparat la mai multe nivele de maturitate tehnologică pentru măsurarea proprietăților mecanice ale musculaturii.”

Mai exact, în ce constă și cum funcționează?... Alexandru Nistorescu, cercetător științific în cadrul laboratorului, preocupat de studiul proprietăților și afecțiunilor fiziologice apărute la astronauți în timpul misiunilor spațiale prelungite: ”Eu mă ocup în speță de partea de contra-măsuri fiziologice; mai exact, dezvoltarea unui dispozitiv de analiză musculară format dintr-un piston de aplicare a impulsului mecanic și o serie de accelerometre care se plasează pe piele, iar cu ajutorul acestora se înregistrează răspunsul muscular în accelerație. Folosind acest dispozitiv putem observa o scădere a tonusului muscular, a vitezei de reacție, a timpului de relaxare, timpul de reacție al mușchiului. Sunt anumite proprietăți musculare mecanice care pot fi extrase din aceste date, care în final duc la o evaluare a gradului de sănătate a mușchiului. Cum s-a degradat mușchiul în anumite condiții?... De exemplu, la sportivi, după o accidentare mușchiul se atrofiază. Dacă există date se poate face o comparație între cum era mușchiul înainte, cum este în prezent și cum reacționează la anumite exerciții de recuperare.”

Un calculator, cu care dispozitivul este legat în rețea va colecta și procesa toate aceste informații.

Alexandru Nistorescu: ”Ele sunt conectate la o placă de circuite, care înregistrează semnalul, îl procesează și îl transmite mai departe la un computer, unde există o aplicație concepută special pentru acest dispozitiv pentru a vizualiza datele sub formă de grafic și exportă fișierele sub forma unui al fișier care poate fi mai apoi post-procesat în aplicații de genul mat-lab, iar cu ajutorul acesteia se pot extrage datele de care vă spuneam.”

MATLAB, adică Matrix Laboratory face un calcul numeric și apoi o analiză statistică pentru manipularea matricilor, vizualizarea funcțiilor, introducerea algoritmilor și generarea de interfețe. MATLAB, disponibil pentru diverse sisteme de operare - Windows, Linux, UNIX și Mac – se utilizează pe scară largă in industrie și universități.

Alexandru Nistorescu: ”Pe desktopul calculatorului vedem un grafic sub forma unei curbe, din momentul în care impulsul a fost aplicat până în momentul în care mușchiul se relaxează, undeva la 650 de milisecunde durează achiziția.”

Și deci dacă graficul rezultat este o curbă atunci înseamnă că dispozitivul ne poate oferi la un moment dat inclusiv posibilitatea de a face predicții în privința modului în care evoluează starea de sănătate și activitatea mușchiului?

Alexandru Nistorescu: ”La nivel de estimare putem zice că uitați acest antrenament, subiectul a evoluat într-o direcție. Continuând pe aceeași direcție, putem prezice că poate ajunge la un alt nivel; se poate recupera complet.”

Vlad Văleanu: ”O curbă reprezintă o evoluție în timp, dar problema este evoluția în timp a cui?... În cazul aparatului despre care vorbește Alexandru este evoluția temporală în timpul unui experiment, a unei proprietăți a mușchiului. Ceea ce are valoare de predictibilitate și are într-adevăr valoare predictibilitate din punct de vedere a proprietăților mușchiului globale sunt evoluția de la o curbă la alta. Deci, înregistrez această curbă acum, peste 5 minute, peste 2 ore și peste 2 săptămâni. Din această evoluție temporală pot să trag concluzii; nu dintr-o singură curbă.”

Cristian Vizitiu: ”Astfel din multiple curbe, multiple evenimente, evident se poate contura, se poate defini un model matematic, care să aibă nuanța de predictibilitate, prin multiple date, printr-un volum extrem de mare de date, mii, sute de mii și așa mai departe de date se pot face corelații foarte multe și în final predictibilități de genul acesta.”

Dispozitivul se numește Muston și a participat și la demonstrații înafara țării:

Alexandru Nistorescu: ”Noi am participat cu acest dispozitiv în cadrul unor sesiuni de dry imersion – imersie uscată – în Moscova. Subiectul investigat este introdus într-un bazin cu apă, iar acesta este învelit într-o prelată impermeabilă, astfel încât să nu se ude, ci doar simulează condițiile de plutire, de imponderabilitate, astfel încât musculatura nu-i este solicitată. Apa este la temperatura corpului să nu simtă absolut niciun disconfort și este pus în acea stare timp de 21 de zile cu pauze scurte de ieșit. Are voie să iasă doar o dată pe zi pentru toaletă.”

Vlad Văleanu: ”Imersia este o formă de simulare a micro-gravitației, deci în momentul în care îl bag pe unul în apă – și se folosește chestia asta la antrenarea cosmonauților – prin efectul forței arhimedice, se simte ca în imponderabilitate și el nu mai e greu cum ar fi pe pământ. Cufundarea într-un bazin cu apă este o metodă de a simula situația din spațiu, de micro-gravitație, care e foarte utilizată în zona aceasta pentru antrenamentul pentru spațiul cosmic. Acum, din punct de vedere al efectului fiziologic, nu poți să îl ții pe un om într-un costum de scafandru două săptămâni într-un bazin cu apă și atunci s-a inventat o chestie foarte banală și foarte isteață, adică îl ții într-o cadă, scufundat în apă, îmbrăcat într-o pungă de cauciuc... Se urmărește ca el să stea două săptămâni fără gravitație să vadă cum i se slăbesc mușchii, pentru că mușchii i se slăbesc; nu mai sunt solicitați.”

Când s-a pus însă problema implicării vârstnicilor în aceste experimente, oamenii de știință s-au confruntat cu două situații – una obiectivă și cealaltă subiectivă. Cea obiectivă este după cum probabil bine vă închipuiți izbucnirea pandemiei de Covid 19, care i-a ținut departe pe unii de alții și în felul acesta proiectul a suferit unele întârzieri... iar cea subiectivă se referă la o reticență observată la seniori în privința gestionării acestor dispozitive de Mihaela Marin: ”Anul trecut, am avut norocul chiar înainte de izbucnirea acestei pandemii și la noi în România să particip împreună cu colegii la o sesiune de informare a bătrânilor în ce privește această arhitectură a sistemului de e-health. Au fost un pic reticenți în ce privește utilizarea tehnologiei. Încă nu sunt foarte foarte obișnuiți cu telefoanele, interacțiunea cu medicii tot prin telefoane, transmiterea informațiilor prin cloud, adică a fost un pic mai dificil să le explicăm cum funcționează acest flow de informație, o achiziție de parametri, transmiterea lor, ce se întâmplă, dacă doresc să primească niște alerte, dar într-un final am reușit să-i convingem.”

Dar s-a găsit și o soluție de simplificare a procedurilor:

Cristian Vizitiu: ”De menționat că în acest context al reticenței indivizilor față de tehnologie am reușit să venim cu un concept de carcasă a acestui sistem e-health foarte interesant. Mai exact, similar cu cum îl numim noi în engleză cheast of doors, adică comodă cu sertare, bineînțeles că la o scală mult mai mică cu o interfață minimalistă – un singur buton; un singur ecran care afișează disponibilitatea senzorilor. Acest sistem este complet automat; deci seniorul deschide sertarul pe care scrie foarte clar denumirea și locația senzorului biometric; scoate senzorul biometric și îl folosește în mod automat, iar datele achiziționate sunt transmise în timp real prin bloututh, prin wireless, sau prin fir către unitate, iar unitatea mai departe prin wifi către router modem și apoi mai departe prin Internet într-un cloud, într-un server definit și realizat special pentru ceilalți din proiect, adică îngrijitorii, voluntarii, membri ai familiei care supervizează pe acel vârstnic și în urma acestor date, cei care verifică cloud-ul și implicit toate aceste date biometrice sunt capabili să-și facă o idee și o imagine destul de amplă asupra specificului comportamentului și fiziologic al bătrânului și să ia decizii corespunzătoare în contextul în care se află.”

Dispozitivul va trebui finalizat până în august 2022, iar proiectele-pilot se vor desfășura în mai multe cămine care adăpostesc vârstnici cu boli cronice și deficiențe cognitive ușoare, din 3 țări europene – România, Italia și Ungaria. Va fi nevoie de câte 30 de persoane din fiecare țară, pentru testarea pe rând a sistemelor propuse de Laboratorul de Aplicații Spațiale pentru Sănătate și Securitate și 2 ani până la apariția propriu-zisă a sa pe piață, potrivit prevederilor contractuale existente... Și ... nu este singurul dispozitiv de acest fel...

Mihaela Marin: ”Aceste aparate vin în sprijinul antrenării performanței și când zic performanță mă refer la performanța de a fi astronaut, sportiv, chiar și de a te recupera de exemplu după un accident. În urma experimentelor și testelor pe care le-am făcut in house în cadrul laboratorului, postulăm că un antrenament făcut cu forțe scăzute poate îmbunătăți controlul neuro-motor și am încercat să dezvoltăm un dispozitiv care se bazează pe simularea unei greutăți de care subiectul trage. Acest subiect în momentul în care face aceste exerciții se află într-o buclă informațională cu un calculator care îi dă un feed-back în timp real în ceea ce privește corectitudinea mișcării pe care o face în timpul exercițiului. Îl informează fie vizual, fie i se dă o notă la sfârșit”

Vlad Văleanu: ”Imaginați-vă întotdeauna un astfel de dispozitiv ca un aparat de fitness de care tragi de o bară și te uiți la calculator.”

Dar... când vorbim de toate aceste categorii sociale afectate de condițiile din mediul înconjurător – fie el extraterestru sau doar terestru – trebuie să luăm în considerare deopotrivă efectele fiziologice și ... psihologice. Astronauții, sportivii de performanță, cei cu profesii cu grad mare de risc precum militarii sau pompierii ... și vârstnicii – toți se confruntă cu ... furtuni emoționale care pot avea consecințe – unele mai grave, altele mai puțin grave. Așa a apărut nevoia elaborării unei măști pentru detecția stărilor emoționale, prin analiza expresiilor faciale. Ei i se adaugă un dispozitiv menit să descopere aceleași fluctuații ale stărilor de spirit prin studiul vocii, timbrului, al cuvintelor folosite și chiar al bâlbelor ... sau al elementelor meta-lingvistice, adică un întreg Univers desfășurat dincolo de limbaj – după cum explică Adrian Dinculescu, cercetător științific și doctorand cu preocupări în analiza semnalului biometric pentru evaluarea caracteristicilor psiho-fiziologice ale personalului implicat în misiuni spațiale: ”Putem lua în considerare tulburările emoționale, de somn, stresul asociat zborului spațial prelungit, astfel că două direcții ale laboratorului pe care le-aș detalia ar fi: analiza emoțiilor prin detectarea și evaluarea expresiilor faciale și analiza vorbirii și a semnalului vocal. Elementul inovativ a fost dezvoltarea unei măști faciale construite pe principii antropologice și antropometrice. Împreună cu specialiști de la facultatea de Biologie, am studiat care ar fi aceste puncte faciale de interes.”

Concret, pe baza unui sistem de axe perpendiculare construit de cei de la Institutul de Științe Spațiale și a 42 de puncte faciale identificate cu partenerii de la Facultatea de Biologie pe baza unor criterii antropologice și antropometrice se urmărește detectarea stărilor emoționale.

Vlad Văleanu: ”Punctele acestei măști se modifică, se mișcă în funcție de starea emoțională. Având un fel de dicționar al poziției acestor puncte versus stări emoționale, eu pot să citesc stările emoționale. Acum, sigur că nu se face așa, ci învăț o aplicație de Inteligență Artificială să citească chestiile astea. Ideea este că emoțiile mele acționează asupra mușchilor care se află sub învelișul vizibil al feței. Emoțiile prin musculatura de dedesubt îmi modifică poziția relativă a acestor puncte. Când zâmbesc se depărtează niște puncte pe față.”

Cristian Vizitiu: ”Să zicem că urmărim printr-o cameră video cu spectrul vizual niște indivizi într-o facilitate de izolare/confinare, sau poate chiar în timp ce aceștia lucrează la calculator, sunt monitorizați. Algoritmul are la bază anumite rețele neuronale și pe anumite baze de date cu foarte multe imagini, mii de imagini, antrenat și testat când vede o față și măsoară sau identifică punctele faciale există un rezultat transmis mai departe sub formă de emoție.”

... Iar în privința limbajului....

Adrian Dinculescu: ”Și aici similar vorbim de monitorizarea și detectarea tulburărilor de limbaj și de vorbire. Din punct de vedere semantic și aici avem la îndemână o unealtă – domeniul NLP – de prelucrare a limbajului natural, la nivel de conținut al vorbirii și văzând înțelesurile din discursul persoanei putem să ajungem la informații despre starea de stres, emoții, sau alt domeniu vast – această caracteristică acustică a semnalului vocal uman și aici sigur că putem da de gol bâlbe, ajungând inclusiv la tuse și altele.”

... Unde NLP înseamnă Natural Language Processing, adică Prelucrarea Limbajului Natural - o altă definiție decât cea intrată de ceva timp în accepțiunea generală....

Adrian Dinculescu: ”Când vorbim de analiza acustică, vorbim strict de semnal acustic, semnal vocal uman. Înseamnă că ne uităm la caracteristicile semnalului; cumva ne uităm la fracțiuni de milisecunde. Acolo se află informațiile acesta importante: frecvență, spectogramă, în speță.”

... Și în această situație se pune problema datelor personale și a intimității individului, chiar dacă vorbim doar de informații medicale statistice... Mai exact, proiectul trebuie să respecte regulamentul european privind protecția datelor.... și .... nu numai:

Cristian Vizitiu: ”Este o legislație foarte stufoasă și bineînțeles bine pusă la punct: protecția, encodarea datelor care se transmit dintr-un echipament în altul, dintr-un server în altul, anonimizarea, pseudonimizarea și așa mai departe.În principiu, de toate aceste reguli trebuie să ținem cont. Există anumiți membri în echipe care obțin aceste certificări și impun cerințe, astfel încât lucrurile să se desfășoare conform standardelor. De exemplu, în proiectul internațional în care am dezvoltat sistemul e-health, există deja un acord de etică în România, urmează să primim și din Italia și Ungaria, pentru participarea și pentru desfășurarea piloților în care pur și simplu demonstrăm sistemele noastre dezvoltate în asocierea cu vârstnicii.”

Vlad Văleanu: ”Problema protejării datelor personale este sigur rezolvată conform legislației europene, dar mai e o problemă care se evaluează întotdeauna în momentul când propui un proiect care conține niște experimente. Tu trebuie să demonstrezi – și se face o comisie care evaluează chestia asta! – că nu e nimic nociv în intervenția ta asupra subiectului; că nu-i faci rău, ceea ce uneori e destul de dificil să-ți dai seama dinainte.”

... Dar cecetătorii de la Institutul de Științe Spațiale mai au un proiect care vizează mai curând gestionarea situațiilor de urgență și intervenția rapidă pentru salvarea de vieți omenești, așa cum a fost nevoie - de exemplu - după prăbușirea unui elicopter SMURD în lacul constănțean Siutghiol și după accidentul aviatic din Munții Apuseni – ambele produse în 2014.

Cristian Vizitiu: ”Am dezvoltat în cadrul unui proiect internațional finanțat de Agenția Spațială Europeană o unitate portabilă de telemedicină pentru serviciile prespitalicești. Arată ca o valiză care poate fi transportată oriunde în țară, indiferent de infrastructura rutieră sau comunicațională. Acolo se pot găsi anumiți senzori medicali – evident, valiza și unitatea fiind proiectate pe nevoile serviciilor de medicină prespitalicească pentru medicina de urgență. Datele acestor senzori sunt afișate la locul pacientului, sau accidentului – depinde de scenariu – și apoi transmise mai departe la un dispecerat medical cu care unitatea are un protocol stabilit și prin intermediul acestui schimb de informații – date medicale și suport audio bidirecțional – se pot desfășura aceste activități de telemedicină; mai exact, telediagnostic, teleconsult, telementoring, ținând cont că la dispecerat există un cadru medical care poate oferi informații valoroase medicului sau paramedicului de la locul pacientului sau victimei.”

Vlad Văleanu: ”Am fost chiar cu domnul Vizitiu prin Munții Apuseni la Salvamont, în diferite situații unde aceste unități de telemedicină mobilă ar trebui să existe hai să zicem depozitate 2 – 3, cu care persoana care intervine – salvamontistul să zic. Rolul unor astfel de sisteme de telemedicină mobilă este absolut crucial pentru că l-am luat și m-am dus cu schiurile, cu calul, pe jos, cățărându-mă până la locul în care se află victima. Și acolo ce pot să-i fac?... Primul ajutor. Primul ajutor constând în evaluarea stării de sănătate – acei parametri vitali – discuția și asta este termenul la care se referea mai înainte domnul Vizitiu – telementoringul, adică nu numai teleconsultație, ci și pur și simplu sfătuit. Specialistul să zicem de la o cameră de gardă îl sfătuiește pe cel din teren ce să facă, cum să intervină ca să asigure – mă rog – cât mai bine supraviețuirea victimei respective și în felul acesta nu este absolut deloc o vorbă goală se pot salva vieți pentru că de cele mai multe ori victimele unor astfel de accidente în zone izolate – pentru că despre asta este vorba – pot să sufere fatalități că nu li se face ce trebuie, cum trebuie, repede și eficient.”

Prototipul are sub 10 kilograme, dar este rigid, pentru eventualitatea în care ar cădea pe jos sau într-o prăpastie. Nu este greu pentru o persoană antrenată să intervină în teren. În plus, are prevăzut un sistem de comunicație satelitară, esențial în zonele izolate, de tip remote, defavorizate ... pentru că oferă posibilitatea transmiterii datelor medicale, indiferent de existența Internetului, sau a semnalului de telefon. De asemenea, în scenariile de dezastru, când infrastructura terestră comunicațională este distrusă, poate fi folosit cu succes.

Cristian Vizitiu: ”Această valiză de telemedicină ar putea fi prin transfer tehnologic preluată de o entitate comercială și dezvoltată la scară largă. De asemenea integrată în serviciile de medicină de urgență sau în alte contexte din domeniul medicinii, însă în acest moment sunt identificate, sunt căutate aceste entități comerciale care bineînțeles să aibă capabilitatea de a înțelege și a îmbunătăți și dezvolta în continuare la scară largă acest tip de serviciu.”

Vlad Văleanu: ” Valiza aceasta se adresează unui anumit tip de telemedicină și anume telemedicina în teren – deci fără infrastructură. Poate să meargă la o inundație, într-o mlaștină, pe stânci, într-un canion, oriunde. Facilitățile pe care le oferă echipamentul ăsta de telemedicină mobilă sunt practic aceleași care există în orice salvare, în orice monitor de parametri vitali; deci orice persoană care este un paramedic sau un asistent medical, nu mai vorbesc de un medic poate să-l opereze fără niciun instructaj suplimentar.”

2021... Impactul bolilor netransmisibile și neurologice specifice populației vârstnice și situația creată de pandemia de COVID 19 au încurajat – după cum s-a și putut constata - tehnologiile Internet of Things și cele eHealth ca modalități eficiente pentru detectarea și alertarea în cazul unor modificări biomedicale care pot reprezenta o amenințare la afresa viații, în general... Institutul de Științe Spațiale își folosește acum experiența dobândită în lucrul cu astronauții foarte bine antrenați înainte de plecarea în spațiu și supuși un program susținut și amplu de recuperare la întoarcere.... pentru că viața oricărui om conteză ... și dacă zilele lui pot fi de calitate se dovedește cu atât mai bine... fie că vorbim despre cea a unui sportiv, a unui militar, pompier, rănit, sau vârstnic, în condițiile în care se extimează că procentul bătrânilor va crește până în 2030 cu 20% și cu 120% până în 2050.

Sigur că la fel ca în orice situație și aceste proiecte vin la pachet cu multe idei bune, muncă asiduă, dar și provocări și obstacole.... dar oare nu merită să încercăm, dacă viitorul cu tehnologiile sale ne cheamă mai aproape diminuând necuprinsul dintre noi și el ... tocmai prin aceste procedee și dispozitive menite să-i ajute pe călătorii inter-stelari ... iar acum și pe noi ... pentru o mai bună viață pe pământ.

AUDIO: Documentarele RRA.