Coreea: conflict cu milioane de victime

Războiul din Coreea a fost un conflict militar între Coreea de Nord (Republica Populară Democrată Coreeană) şi Coreea de Sud, care a debutat în ziua de 25 iunie 1950 şi care s-a încheiat cu un armistiţiu semnat la 27 iulie 1953.

În toiul procesului de reunificare a peninsulei Coreea, la 25 iunie 1950 Coreea de Nord invadează Coreea de Sud, trecând paralela de 38 grade care constituia graniţa stabilită de comun acord de SUA şi URSS în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Statele Unite ale Americii, împreună cu trupele de menţinere a păcii ale ONU, intervin pentru Coreea de Sud.

După o desfăşurare favorabilă a evenimentelor pentru sudişti, armata chineză intervine pentru Coreea de Nord, intrând in Coreea de Sud la data de 19 octombrie 1950, înclinând balanţa victoriei spre Coreea de Nord.

Totul se încheie cu un armistiţiu între Coreea de Nord şi Coreea de Sud, acesta restabilind graniţele iniţiale.

Coreea de Nord s-a retras unilateral din acest pact la 27 mai 2009.

În 25 iunie 2010 s-au împlinit 60 de ani de la războiul dintre cele două Coreei, primul conflict major al Războiului Rece, după cum spun unele surse.

Considerat de alte surse a fi un război civil, acesta a implicat intervenţia, de partea ambelor părţi, a celor două mari superputeri ale lumii URSS şi SUA.

Tensiunile dintre cele două ţări nu par să se fi terminat nici astăzi.

"Primul conflict" al Războiului Rece

• 25 iunie 1950 – Coreea de Nord trece Paralela 38 şi atacă Coreea de Sud
  
• 27 iunie – Truman a ordonat trupelor americane să ajute, sub egida ONU, la apărarea teritoriului sud-coreean.
  
• 28 iunie – armata comunistă a lui Kim Il – sung ocupă Seulul
  
• armata Republicii Coreea, prost echipată şi inferioară din punct de vedere numeric, şi cele patru divizii americane au fost împinse până în vârful Peninsulei Coreene.
  
• În toamnă, generalul american Douglas MacArthur a preluat ofensiva, iar trupele sale, alcătuite în special din americani, dar şi britanici şi turci, au obţinut victoria de la Inchon (15 septembrie 1950), tăind liniile de aprovizionare ale nord-coreenilor. Astfel, până la sfârşitul lunii nord-coreeni eliberaseră Seulul şi se retrăseseră pe teritoriul propriu.
  
• 7 octombrie - Adunarea Generală a ONU a adoptat rezoluţia prin care împuternicea forţele Naţiunilor Unite să traverseze paralela 38, să restabilească ordinea şi să organizeze alegeri.
  
• Pentru că trupele occidentale nu au „respectat” avertizarea Chinei comuniste conduse de Mao Zedong (care urmărea încă din vară să intre în conflict), de a nu se apropia de fluviul Yalu (graniţa dintre China şi Coreea), circa 300.000 de „voluntari” chinezi, conduşi de generalul Lin Biao au trecut fluviul în 25 noiembrie, efectuând un atac surpriză asupra trupelor ONU.
  
• Inferioare numeric şi slab echipate, trupele ONU au început să bată în retragere, iar la începutul lunii ianuarie 1951 armatele comuniste ale Coreei de Sud şi ale Chinei ocupaseră iar Seulul.
  
• După o contraofensivă a forţelor ONU, în martie, Seulul a revenit din nou sub controlul sud-coreean.
  
• Aprilie 1951 – Preşedintele Truman l-a demis pe generalul MacArthur, care pleda pentru o strategie fermă prin care armatele chineze să fie înfrânte. Generalul cerea, printre altele, un atac diversionist al forţelor naţionaliste chineze din Taiwan asupra trupelor comuniste ale Beijingului. Truman a luat decizia demiterii deoarece nu vroia să fie atras în „conspiraţia comunistă” organizată de Moscova.
  
• Iunie 1951 – războiul dintre cele două forţe devenise unul de poziţii, iar comuniştii au venit cu propunerea unui armistiţiu.
  
• Negocierile au început la 10 iulie la Kaesong, în Coreea ded Nord, iar apoi au fost transferate la Panmunjon (în Sud). Negocierile aveau suportul URSS, însă au fost extrem de dure.
  
• Un prim proges în negocieri s-a realizat în noiembrie 1951: s-a convenit linia de armistiţiu frontului care poziţiona Coreea de Sud un pic mai încolo de Paralela 38.
• Au apărut probleme legate de schimbul de prizonieri: foarte mulţi dintre cei comunişti nu vroiau să se întoarcă acasă.
  
• Octombrie 1952 – ONU s-a retras de la masa negocierilor după ce comuniştii au refuzat oferta finală de pace, lucru care a dus la reizbucnirea conflictului armat.
  
• Stalin moare în 5 martie, lucru care îi aduce din nou pe beligeranţi la masa tratativelor, în aprilie 1953.
  
• Negocierile sunt îngreunate de refuzul liderului sud coreean, Singham Rhee, de a accepta un armistiţiu cu o Coree divizată, dar şi de intensificarea luptelor.
  
• Războiul se va încheia la 27 iulie 1953 prin semnarea armistiţiului de la Panmunjon între reprezentanţii ONU, cei ai Chinei şi cei ai Coreei de Nord. Liderul sud-coreean nu îl va semna, fiind nemulţumit de menţinerea divizării.
  
• În anii care au urmat Singham Rhee a încercat să convingă noua administraţie de al Washington, condusă de Dwight Eisenhower, să lanseze o invazie comună în Peninsulă pentru a realiza unificarea.

Bilanţ: aproape patru milioane de morţi

Pierderile umane în urma războiului au fost considerabile: 1,5 milioane de nord-coreeni, 1,3 milioane de sud-coreeni (în majoritate civili), 900.000 de chinezi, dar şi 34.000 de americani.

Frontiera a rămas cea convenită în 1945 – Paralela de 38 de grade şi o zonă demilitarizată de circa patru kilometri.

Pentru ca Rhee să accepte armistiţiul, Statele Unite au încheiat un acord defensiv cu Coreea de Sud.

După război, Phenianul s-a concentrat pe dezvoltarea capacităţilor sale militare, ajungând să investească până la 25% din PIB în facilităţi militare.

Totodată a desfăşurat o serie de acţiuni de subminare a puterii Seulului, prin infiltrarea de agenţi înarmaţi (peste 3.600, numai în perioada 1954 – 1992) dar şi a două tentative de asasinare a preşedinţilor sud-coreeni, Park Chung Hee şi Chun Doo Hwan.