Claudia Boghicevici - Biografie
Deputatul PDL Claudia Boghicevici a fost propusă pentru conducerea ministerului muncii.
Articol de Paul Poteraşi, 07 Februarie 2012, 19:43
Claudia Boghicevici, propusă pentru conducerea ministerului muncii, şi-a început cariera ca învăţătoare dar ocupă, începând din 2008, funcţia de deputat PDL, fiind susţinută de Gheorghe Seculici şi Gheorghe Falcă, precizează Mediafax.
În prezent ea este deputat, vicepreşedinte al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor.
După ce a terminat, la 20 de ani, şcoala normală "Dimitrie Tichindeal" din Arad, Boghicevici a urmat cursurile facultăţii de Finanţe-Bănci ale Universităţii "A.Vlaicu" din Arad.
A făcut apoi, în doi ani, între 2002-2004 - trei mastere la Universitatea de Vest "V.Goldiş", la Arad.
Declaraţie de avere pentru anul 2010 |
Claudia Boghicevici şi-a continuat studiile. Astfel, în perioada 2004-2008 a fost doctorand la Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, a studiat între 2006 şi 2009 la Universitatea de Vest "Vasile Goldiş", la Facultatea de Stiinţe Umaniste, Politice si Administrative - Cunoştinţe despre administraţie publică şi ştiinţe politice, iar din 2007 studiază, tot la Arad, Relaţii iunternaţionale şi studii europene.
Din 2009, studiază şi la Universitatea "Titu Maiorescu" din Bucureşti, unde urmează cursuri de master cu tema "Relaţii internaţionale şi diplomaţie".
În anul 2010 a făcut Colegiul Naţional de Apărare.
Este vicepreşedinte la OF-PDL, vicepreşedinte în cadrul Comisiei Naţionale a PDL de Muncă şi Protecţie Socială şi vicepreşedinte OMF Arad-Departamentul Relaţia cu sindicatele, organizaţiile neguvernamentale şi grupurile de cetăţeni (SRSPONGC).
Claudia Boghicevici şi-a început cariera în 1995 ca învăţătoare, în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Protecţia Drepturilor Copilului Arad.
Începând din anul 2002 a fost, timp de doi ani, auditor public intern în cadrul aceleiaşi Diorecţii Judeţene, unde a devenit apoi, în 2002, inspector de specialitate, în 2003 şef Serviciu Financiar-Contabil iar din 2005 până în prezent director general adjunct economic.
Din 2007 şi-a început şi cariera didactică în învăţământul universitar, la Universitatea Vasile Goldiş iar din 2010 predă şi la Universitatea Aurel Vlaicu.
A devenit deputat PDL începând din 2008, candidând într-un colegiu din Arad.
Judecând după fotografiile postate pe site-ul său, Claudia Boghicevici are amintiri frumoase din campania electorală. Astfel ea a grupat, sub titlul "Remember campanie Gh. Falcă", fotografii cu artişti instrumentali la acordeon şi vioară, îmbrăcaţi cu cămăşi portocalii, interpretând pe scenă la Arad, dar şi cu electoratul şi cu personalităţi politice - Teodor Stolojan, Gheorghe Falcă şi Traian Igaş.
Claudia Boghicevici şi-a publicat pe site, în egală măsură, fotografii cu ea în mijlocul electoratului arădean dar şi alături de familia prezidenţială şi de Elena Udrea.
Din nou, judecând după fotografiile postate de către deputatul PDL, Boghicevici pare a şti să îmbine munca şi distracţia.
Claudia Boghicevici este, însă, potrivit presei bănăţene, sincer implicată în viaţa comunităţii locale. În plus beneficiază de susţinerea unor influenţi PDL-işti locali.
Astfel, în mai 2011, Gheorghe Seculici a declarat public că o susţine pentru conducerea Ministerului Muncii şi despre ea s-a spus şi că ar fi protejata lui Gheorghe Falcă.
Boghicevici nu este, comparativ cu alţi miniştri, foarte bogată. Ea are jumătate de hectar de teren agricol în judeţul Arad, două case de locuit dar şi mai multe credite şi datorii către persoane fizice.
În 2010, a inaugurat pe site-ul său rubrica "Gânduri politice", scriind cu sinceritate că nu putea să nimerească într-o etapă politică mai dificilă. "Să fii parlamentar la 35 de ani e o mare realizare dar, în acelaşi timp, şi o mare responsabilitate. Am încercat prin efort propriu, conjugat cu al echipei mele, să fac faţă exigenţelor funcţiei, mi-am alaturat oameni de caracter (nevertebratele nu au rezistat felului meu de a fi!)" a scris ea atunci.
Mărturisea că "a fost, pe lângă multă muncă, şi multă voinţă divină" pentru a ajunge în Parlament dar şi că şi-a impus ca toată viaţa să ajute oamenii şi "mai ales pe cei care nu se pot ajuta singuri".
"Mi-am dorit să am un copil ani de zile, iar Dumnezeu m-a binecuvântat cu o fetiţă minunată chiar atunci când eu am candidat. Fiica mea are acum 11 luni.
Dacă am plecat la muncă la Bucureşti, la o lună şi jumătate după naştere (apropiaţii ştiu şi m-au condamnat) să fiţi convinşi că am făcut-o pentru că eu cred că noi putem schimba şi face ceva pentru ţara asta.
Nu aş fi acceptat să candidez dacă nu mi-aş fi dat seama că, împreună cu 6 colegi din Arad, putem avea un cuvânt în Parlamentul României şi credeţi-mă, că avem", mai scria ea.