Ce alte opere de Brâncuși mai sunt în România?

Dimensiunea "interioara" a unei sculpturi - cap de serie in artele plastice moderne- Cumințenia pământului , dincolo de orice campanie.

De ce ne tulbură și despre ce tace această sculptura realizată acum aproape 110 ani ,cap al primei triade brâncuşiene ? Intre cei ce ii deslușesc tainele un sculptor- Ana Zoe Pop, un manager cultural - Corina Șuteu si Matei Stârcea Crăciun , unul dintre importantii nostri antropologi.

AUDIO: Documentar.

Brâncuși spunea despre opera de artă: “«Cuminţenia pământului»... A fost încercarea mea de a da de fundul oceanului, cu degetul arătător (încercarea de a atinge vechimea, arhaicul). Căci mi-a fost prea mare spaima când i-am ridicat vălul... Femeia nu trebuie niciodată dezvăluită... Isis trebuie să rămână acoperită sub cel puţin unul din cele şapte văluri ale frumuseţii sale, cel al misterului - care îi oferă şi preţuirea şi nemurirea. «Cuminţenia pământului» a fost, pentru mine, ceea ce este cu mult mai adânc femeia – dincolo de psihologia dumneavoastră!”

Opera de artă este realizată din calcar crinoidal prin tehnica cioplirii. Se crede că pentru corpul statuetei ar fi fost folosit un bloc de piatră din catacombele Parisului - grotele Savonnieres.

”Cuminţenia pământului” a fost realizată de Constantin Brâncuși în anul 1907, și aparţine patrimoniului cultural naţional, în categoria Tezaur.

Alături de “Sărutul” și “Rugăciunea”, marchează cea mai apreciată perioadă de creaţie a artistului. Este emblema “primelor sculpturi moderne din lume”.

Ce alte opere de Brâncuși mai sunt în România?

Ansamblul sculptural "Calea Eroilor" de la Târgu Jiu este una dintre cele mai cunoscute opere ale lui Constantin Brâncuși. Cele patru componente sculpturale — "Masa tăcerii", "Aleea scaunelor", "Poarta sărutului" și "Coloana fără sfârșit" — sunt dispuse pe aceeași axă, orientată de la apus spre răsărit, cu o lungime de 1275 de metri Ansamblul a fost inaugurat în anul 1938.

În curtea Spitalului Militar din București este expusă o copie din bronz a bustului generalului medic Carol Davila (realizare 1903-1912), sculptură expusă la Muzeul Militar Naţional.

La Muzeul de Artă din Craiova există expuse alte câteva opere realizate de marele sculptor: "Cap de copil" (1906, bronz patinat), "Domnișoara Pogany" (copie după varianta din 1913, bronz patinat), "Ecorșeu" (1902, gips colorat), "Orgoliu" (1905, bronz patinat), "Sărutul" (1907, Piatră de Marna), "Scaun colţar" (1900, Lemn de stejar), "Tors" (prima lucrare din ciclu, 1909 - 1910, marmură albă), "Vitelius" (1898, gips)

La Muzeul Naţional de Artă al României este expusă sculptura "Rugăciunea" (1907, bronz).

Constantin Brancusi , fara sa-si "traduca" sculpturile scria :

Muncind asupra pietrei, descoperi Spiritul - tăinuit în materie, măsura propriei ei fiinţe. Căci mâinile sculptorului gândesc întotdeauna şi urmăresc gândurile materialului.

Eu am făcut piatra să cânte pentru Omenire.

În timpul copilăriei - am dormit în pat. În timpul adolescenţei – am aşteptat la uşă. În timpul maturităţii - am zburat înspre ceruri...

Noi nu înţelegem, nu vedem – viaţa reală, decât prin răsfrângerile, prin stră-lucirile ei!

Am şlefuit materia pentru a afla linia continuă. Şi când am constatat că n-o pot afla, m-am oprit; parcă cineva nevăzut mi-a dat peste mâini.

O pasăre a intrat, odată, prin fereastra Atelierului meu. Şi încerca să iasă bătând în geam şi nu găsea ieşirea - căci se lovea mereu de sticlă. S-a aşezat apoi să se odihnească. Şi a încercat din nou şi a ieşit. Sculptura este la fel: dacă găseşti acel geam (acea ieşire), te ridici înspre cer, intri în împărăţia cerurilor...

Înălţimea în sine a unei opere nu vrea să vă spună nimic. Este întocmai ca lungimea unei bucăţi muzicale. Însă proporţiile interioare ale obiectului - acelea vă spun Totul.

Eu am pornit, întotdeauna, de la o idee, de la Natură.

Cine nu iese din Eu, n-atinge Absolutul şi nu descifrează nici viaţa.

Proporţia interioară este ultimul adevăr inerent, în absolut toate lucrurile.

Dacă arta trebuie să intre într-o comuniune cu Natura, ca să îi exprime principiile, trebuie să îi urmeze, însă, şi exemplul acţiunii. Materia trebuie să îşi continue viaţa şi după ce au intervenit mâinile sculptorului. Rolul plastic pe care materia îl îndeplineşte în mod firesc, trebuie încontinuu descoperit şi păstrat. A-i da un alt sens decât acela pentru care este menită de la Natură, înseamnă a o ucide.

Eu am voit să înalţ totul dincolo de pământ. Cocoşii mei cântă! Şi păsările mele zboară!
Nu putem să-l ajungem niciodată pe Dumnezeu, însă curajul de a călători spre el rămâne important.

Nu trebuie respectate sculpturile mele. Trebuie să le iubeşti şi să ai dorinţa să te joci cu ele... Eu vreau să sculptez forme care pot da bucurie oamenilor.

Sculpturile mele sunt fecioarele mele!... Le gătesc ca de nuntă!

Colaborarea intimă între artist şi materialele folosite, precum şi pasiunea care uneşte bucuria meseriaşului - cu elanul vizionarului, îl duc pe rând la esenţializare, la forma ideii în sine... Sculptorul trebuie să îşi pună spiritul în armonie cu spiritul materialului.

Arta - poate cea mai desăvârşită a fost concepută în timpul copilăriei umanităţii. Căci omul primitiv uita de grijile cele domestice şi lucra cu multă voioşie. Copiii posedă această bucurie primordială. Eu aş vrea să re-deştept sentimentul acesta în sculpturile mele.

Eu vă vorbesc numai despre acea sculptură care posedă viaţa ei proprie; iar nu despre una care ar avea vreo formă asemă­nătoare vieţii. De altfel, întotdeauna: teoriile simple şi pure sunt eşantioane fără de valoare; numai acţiunea contează.

Opera de artă trebuie să fie creată ca şi o crimă perfectă - fără pată şi fără urmă de autor... Arta (mea) este realitatea însăşi. Arta nu este o evadare din realitate, ci o intrare în realitatea cea mai adevărată - poate în singura realitate valabilă.

Artistul trebuie să ştie să scoată la suprafaţă fiinţa din interiorul materiei şi să fie unealta care dă la iveală însăşi esenţa sa cosmică, într-o existenţă cu adevărat vizibilă.