Când a fost descoperită America?

INDIILE OCCIDENTALE

De la descoperirea „modernă”, în 1492, abia a trecut o jumătate de mileniu. Cristofor Columb, cel care a descoperit continentul în anul 1492, era convins că, navigând spre Apus, a ajuns în India, adică în Răsărit.

AMERICA

Cel care și-a dat seama că era vorba de un nou continent a fost florentinul Amerigo Vespucci. Din anul 1507, Lumea Nouă îi poartă numele: America. Vespucci a navigat în slujba regilor Spaniei și ai Portugaliei și a ajuns pe coastele de sud, în Brazilia, Uruguay și Argentina din zilele noastre.

DAR MAI ÎNAINTE ?

Erik cel Roșu, un viking islandez care a navigat, în secolul al XI-lea, dincolo de Groenlanda a ajuns până în marea insulă Terra Nova (Newfoundland), astăzi aparținând Canadei. Ar însemna că vikingii au descoperit America cu cinci secole înaintea lui Cristofor Columb. Da, dar au descoperit-o doar pentru ei ! Și nici măcar atât, deoarece urmașii vikingilor au uitat sau nici măcar nu au știut de această descoperire, până după Cristofor Columb.

LOCUITORII AMERICII

Descoperirea europeanului Columb (Italia, Spania și Portugalia îl revendică fiecare cu tenacitate!) este cea care contează, deoarece, din octombrie 1492 încoace, America a fost definitiv legată de restul omenirii.

La sosirea europenilor, America era locuită de diferite popoare. Civilizațiile cele mai înfloritoare au fost cea a mayașilor din Mexic, și cea a incașilor din Peru și Ecuador.

Se considera că a existat, acum 12 mii de ani, o migrație a unor populații siberiene, prin strâmtoarea Bering, spre continentul care astăzi se numește America.

Însă, anul trecut, în Peninsula mexicană Yucatan, în peștera inundată Chan Hol, aproape de stațiunea balneară Tulum, statul Quintana Roo, a fost descoperit un schelet uman vechi de cel puțin 13 mii de ani. Scheletul ar fi aparținut unui tânăr adult ale cărui caracteristici fizice îl apropie mai mult de grupul populațiilor din India, din sudul continentului asiatic, după cum afirmă cercetătorul mexican, Arturo González González.

În plus, peninsula Yucatan s-a aflat în afara rutei migrațiilor populațiilor siberiene.

Resturi umane găsite în peștera inundată Chan Hol, Yucatan, Mexic

Această descoperire întărește ipoteza că prima migrație prin zona strâmtorii Bering ar fi avut loc acum 24 de mii de ani. Dovezi – controversate - în acest sens ar fi niște obiecte găsite într-o peșteră de la granița Canadei cu Alaska, pe malul râului Bluefish. Situl acesta a fost studiat între anii 1977-1987 de arheologul Jacques Cinq-Mars, care, pe baza analizelor efectuate cu carbon radioactiv, a avansat ipoteza că așezarea umană de la Bluefish ar fi veche de 30 de mii de ani.

Însă, comunitatea științifică internațională a pus la îndoială această datare, semnalând că nu s-au găsit situri cu vechime similară, iar prezența unor oase de cal, mamut, bizon și caribu nu se datora neapărat vreunei activități umane.

Un studiu efectuat de Ariane Burke și Lauriane Bourgeron, de la Departamentul de Antropologie al Universității din Montreal, Canada, împreună cu Thomas Higham, de la Universitatea din Oxford, Marea Britanie, publicat de revista PLOS ONE, pe baza examinării a 36 de mii de fragmente de oase găsite în peștera Bluefish, constată că 15 oase poartă urme clare de activitate umană, iar alte 20 de fragmente arată urme probabile de prezență umană.

„Seria de linii drepte în formă de V de pe suprafața oaselor au fost făcute cu unelte din piatră pentru jupuit animale” semnalează Ariane Burke. „Sunt tăieturi făcute, fără nicio îndoială, de ființe umane”.

Lauriane Bourgeron a supus oasele, din nou, unei datări cu carbon radioactiv. Cel mai vechi fragment, o mandibulă de cal, care poartă urmele unor tăieturi cu o unealtă de piatră, probabil pentru a extrage limba animalului, indică o vechime de 23-24 de mii de ani.

Mandibulă de cal, cu urme de tăieturi făcute de mâna omului, găsită în Peștera II de la Bluefish, în apropierea graniței Canadei cu Alaska

Urme de tăieturi făcute de mâna omului pe un os coaxal de caribu, Peștera Bluefish II

Așadar, America a fost locuită de multe mii de ani. Europenii au descoperit-o acum 500 de ani – o jumătate de mileniu, dar dezvoltarea ei, de atunci încoace, este mai mult decât semnificativă.