Bătălia de la Nassiriyah

Mai, 2004. Sudul Irak-ului, provincia Dhi Qar. Baza militară White Horse, la 8 km de Nassiriyah, capitala provinciei. O fostă unitate de tancuri a armatei lui Saddam Hussein, transformată în camp pentru forţele Coaliţiei condusă de Statele Unite. Baza era ocupată de brigada italiană, componentă a diviziei de sud britanice. Un batalion românesc era parte din brigada italiană.

În acea primăvară, oltenii Batalionului 26 Infanterie, de la Craiova, preluaseră aria de responsabilitate românească din Dhi Qar, de la Batalionul 811 Infanterie Dej, care inaugurase, practic, participarea românească în teatrul de operaţii din Iraq. B26I nu era străin de natura aspră a deşertului. Cu un an înainte, se călise în deşertul din sudul Afghanistanului alături de legendarele Divizii Aeropurtate americane, 101 şi 82! Şi tot atunci, maiorul Nicolae Ciucă, comandantul batalionului oltean, a fost avansat la gradul de locotenent-colonel chiar de către şeful Marelui Stat Major, generalul Mihail Popescu. În acea lună mai, a anului 2004, lt. col. Nicolae Ciucă pregătea personal o misiune deosebit de importantă. "01 sînt 12, executăm scaunul, recepţie", se aude prin staţii limbajul codat al militarilor.

Scorpionii roşii pregătesc o misiune deosebit de importantă încredinţată de Generalul Chiarrini, comandantul Brigăzii Ariette: securizarea căilor de acces spre Nassiriyah şi împiedicarea insurgenţilor Armatei Mahdi să intre şi să părăsească oraşul. De cîteva săptămîni, "S-2"-urile de la toate nivelele recepţionează şi prelucrează informaţii referitoare la Armata Mahdi condusă de clericul radical şiit Muqtada Al-Sadr. Acesta, provine dintr-o celebră familie de clerici şiiţi, tatăl său fiind ucis de Mukhabarat-ul lui Saddam Hussein, iar unchiul său numărîndu-se printre fondatorii Hezbollah-ului libanez! În 2004, Muqtada era catalogat de intelligence-ul american drept cel mai tînăr militant împotriva prezenţei Staleor Unite în Orientul Mijlociu.

În noiembrie 2003, acesta ceruse şiiţilor, majoritari în Irak, să pornească jihadul împotriva trupelor americane staţionate pe teritoriul Iraq-ului. Prin intermediul acţiunilor pe care le-a întreprins, în acea perioadă, acesta a dorit preluarea conducerii celui mai puternic partid din regiunea de sud a ţării, Al-Dawwa, prin intermediul căruia plănuia să pătrundă în Guvernul Irakian de Coaliţie. Muqtada Al-Sadr conducea Armata Imamului Mahdi, considerată "braţul armat" al Hezb Al-Dawwa, care număra peste 10.000 de luptători, foarte mulţi dintre ei cu o bună pregătire militară, dobîndită inclusiv în cel puţin una dintre bazele de antrenament situată în Provincia Dhi Qar. Deşi zona în care trăia şi acţiona Muqtada era preponderent cea din jurul Oraşului Sfînt Najaf, în Dhi Qar, Muqtada era considerat "sfînt", iar portretul său se găsea pe pereţi în interiorul multor locuinţe din provincie.

Jaish Al-Mahdi declanşase lupte violente în principalele oraşe din sud. Basra era puternic atacată, iar Nassiriyah stătea să cadă în mîinile insurgenţilor. Italienii au ordonat Scorpionilor Roşii să împiedice "afluirea şi defluirea" insurgenţilor în capitala provinciei. În jurul orei 23, zece transportoare blindate, conduse de lt.col. Nicolae Ciucă, au părăsit "Calul Bălan" şi, pe bretele ocolitoare, au ieşit pe Tampa îndreptîndu-se spre Nassiriyah, oraşul străjuit de podurile peste Eufrat. Uram să se realizeze un "cordon sanitar" astfel încît luptătorii Mahdi să nu intre în oraş. Era o noapte neagră şi caldă. Aşa cum îşi aminteşte sanitarul Cornelia Pegulescu, gloanţele au început să cadă pe transportorul medical precum sunetele unui xilofon. Prin vizete se vedeau micii "asteroizi" ai trasoarelor. Apoi, senzaţia de căzătură în nas. Convoiul căzuse într-o ambuscadă! Scorpionii vedeau, la prpriu, cum arată loviturile de AG-7, văzute din faţă, în zbor. 24 de lovituri de RPG pentru 10 transportoare româneşti! Locţiitorul comandantului, pe atunci mr. Gabriel Toma, urmărea desfăşurarea momentului din bază, prin intermediul staţiilor radio. Lîngă el se găsea colegul şi prietenul meu, Radu Dobriţoiu, corespondentul RRA în Irak, care-şi muşca degetele de emoţie. "A fost o emoţie generală, dar am fost mîndru de toţi acei caporali, sergenţi şi ofiţeri care s-au descuract ca la carte. Era o plăcere să auzi comenzile să-ţi dai seama cum acţionează", îşi aminteşte Gabi Toma.

La puţin timp, într-un alt punct nevralgic al comunicaţiei rutiere, Scorpionii au fost atacaţi din nou. Din nou focuri de AKM, din nou RPG-uri. Comandantul ordonă debarcarea şi crearea dispozitivului între rambleul căii ferate şi şosea. Se evaluează situaţia, oamenii, muniţia. Apoi, misiunea se schimbă. "Curăţaţi zona", ordonă scurt lt. col. Ciucă. În acel moment, în staţii s-a auzit: "Către toate indicativele, executaţi Arşiţa"! Românii au deschis focul asupra insurgenţilor, respectînd regulile de angajare a focului, stabilite pe plan internaţional. Mitraliera de calibru instalată pe TAB-uri a răsunat în noapte. Cartuşele cădeau, tuburile săreau din blindaj formînd un covor scînteietor în lumina focurilor de la gura ţevii. După cîteva secunde, în vacarmul produs nu se mai distingea decît "rîgîitul" prelung al mitralierei grele.

Apoi, linişte! Infanteriştii români se îmbarcă în transportoare şi se îndreabtă spre "casă". Un singur transportor, cu două punţi, are probleme. El se întoarce la bază pe o singură roată! Într-un-ul dintre cauciucurile străpunse, oltenii găsesc o cămaşă de la racheta cumulativă ce ar fi putut să-i trimită pe toţi ocupanţii TAB-ului direct în galeria Eroilor Neamului.

Dumnezeu a vrut altfel! A vrut ca ei să fie consideraţi nemuritori, apreciaţi cum se cuvine pentru profesionalism şi pentru curaj. Şi a mai vrut ca "Bătălia de la Nassiriyah”, pe care noi o evocăm alături de fostul ministru al apărării, Ioan Mircea Paşcu, de generalul maior Nicolae Ciucă, comandantul Diviziei a 2-a Getica, de col. Gabriel Toma şi o parte dintre eroii acelui moment, să fie considerată prima bătălie la care militarii români luau parte după cel de-al Doilea Război Mondial! Era o noapte de mai a anului 2004, undeva, în deşertul din sudul Iraqului...

Radio România a fost acolo.

Un documentar de Mario Balint și Ilie Pintea, după o idee de Radu Dobrițoiu.