Barbar – Ajam - Nemets

I. Barbarul pentru indo-europeni

Cuvântul barbar, în limbile europene, are o istorie interesantă şi lămuritoare pentru felul de a gândi al strămoşilor noştri indo-europeni.

Un barbar, pentru popoarele indo-europene, a fost întotdeauna... străinul cu care nu te poți înțelege, pentru că vorbește o limbă urâtă, ininteligibilă, de neînțeles... o păsărească ! Străinul care are alte obiceiuri (mai proaste !), străinul care se îmbracă altfel (prost sau ridicol !), care scrie altfel, cu un alfabet ciudat... pe care nimeni nu l-ar putea înțelege vreodată, străinul care vede lumea altfel (pe dos decât tine, atât de absurd !) și care crede în alți zei (după chipul și asemănarea lui !) și, mai ales, străinul cu care te duci să te lupți pentru că te ispitesc prăzile bogate.

Pentru indo-arienii din vechea Indie, în sanscrită barbara-ḥ însemna a se bâlbâi, iar barbaru era numit străinul, ne-arianul, ne-hindusul, oricine nu vorbea sanscrita.

În greaca veche sau clasică (elină), bárbaros/βάρβαρος însemna același lucru, adică:cel ce nu vorbea greaca, ne-elenul/ne-grecul.

Şi dacă greaca e limba care ni l-a dat pe... barbar, latina e aceea care l-a impus pentru totdeauna în mintea europenilor.

1. Portretul barbarului, așa cum ni l-au lăsat grecii, de la Homer la Platon.

Am ales câteva locuri din marii autori elini din care se vede foarte limpede sensurile cuvântului barbar.

Homer este primul care pomenește de... barbarofon/βαρβαρόφωνος (și nu de barbar).De fapt,de barbarofoni... cei cu vorbă greoaie, împleticită, pe care un grec nu-i înțelege pentru că vorbesc... de parcă ar bolborosi, de parcă ar spune întruna doar βαρ-βαρ, sau cum am zice noi, bor-bor (vezi și a bol-borosi din română !). Sau, cei care vorbesc prost, stricat grecește, ca niște străini... care nu pot mai mult.

Iată un loc din Iliada (II, 867) unde apare cuvântul barbarofon:

Nastis, la rându-i, îi conducea-n luptă pe Carienii cu vorbă greoaie, cei ce stăpânesc Miletul și Muntele Conurilor de Brad și al codrilor deși, ale Meandrului ape și-naltele creste prăpăstioase ale Mikalei.
Νάστης αὖ Καρῶν ἡγήσατο βαρβαροφώνων, οἳ Μίλητον ἔχον Φθιρῶν τ᾽ ὄρος ἀκριτόφυλλον Μαιάνδρου τε ῥοὰς Μυκάλης τ᾽ αἰπεινὰ κάρηνα·

De fapt, bal-bal- sau bar-bar- este o extensie a silabei reduplicate ba-ba din care s-a născut în limbile indo-europene familia… bâlbâielii și a bolboroselii. În limbile slave, de pildă, bal-bal- a dat verbele bâlbâielii și ale flecărelii (vorbirii fără rost, pălăvrăgelii. A se vedea în rusă: balamutu, flecar, bârfitor, și în română: bâlbâitul (din a se bâlbâi, rudă cu balbus din latină: bâlbâit, gângav).

Iar ba-ba nu este altceva decât un cuvânt din limbajul bebelușilor, ca ma-ma sau ta-ta. Cu timpul, din ba-ba s-au născut cuvinte pline de afecțiune care însemnau fie copil mic/bebe, fie tată, fie bunică (baba), fie bunic/moș. A se vedea bebë din albaneză sau babe și baby din engleză. În latină ba-ba a dat un *babbus, tată, de unde vine în italiană babbo, tata/ tati, de unde Babbo Natale – Tatăl/Moș Crăciun…

Cu alte cuvinte, barbarofonul (și apoi barbarul) era cel cu vorbire... dar și cu minte de prunc ! Sau cel căruia i se împleticea limba sau care scotea sunete nearticulate, care vorbea de parcă ar bolborosi, mormăi, cârâi, cotcodăci, măcăi sau ar lătra !

Și, de aici, în virtutea credinței că cine vorbește prost şi greoi nu e în stare să gândească, barbarul, adică bâlbâitul, a devenit și unul care vorbește și gândește cu greutate, greu de cap, inept (de ex. baburrus din latină). Dar și cineva care nu ştie să vorbească şi nu gândește bine pentru că nu a fost educat, cultivat, format, şlefuit, modelat, cineva care n-a învățat carte: un needucat, ignorant, necivilizat, necioplit, vulgar, primitiv, brutal, dominat de instincte primare, sălbatic, inuman, sub-uman, violent, grosolan, grosier, crud, dur.

Sensuri pe care le confirmă şi următoarele citate:

Heraclit, fragmentul 107:
Răi martori le sunt oamenilor ochii și urechile, când ei au suflete barbare.
κακοὶ μάρτυρες ἀνθρώποισιν ὀφθαλμοὶ καὶ ὦτα βαρβάρους ψυχὰς ἐχόντων.

Eschil, Perșii, v. 255 (piesă jucată în 472), Crainicul:
O, perși ! Pierit-a toată (oștirea noastră), oștirea barbarilor (a celor ce seamănă groaza-n dușmani n.n.) !
Πέρσαι: στρατὸς γὰρ πᾶς ὄλωλε βαρβάρων.

Notă: pentru greci, barbarii erau, prin excelență, perșii !

Eschil, Perșii, v.187, Atossa, mama lui Xerxes:
... două surori erau, de-același neam, dar sorții hărăzitu-le-au să locuiască-n patrii diferite: uneia-n pământul Greciei și celeilalte–n pământ barbar/... καὶ κασιγνήτα γένους ταὐτοῦ· πάτραν δ´ ἔναιον ἡ μὲν Ἑλλάδα κλήρῳ λαχοῦσα γαῖαν, ἡ δὲ βάρβαρον.

Eschil, Agamemnon, v. 1050, Clitemnestra despre Casandra, fiica robită a lui Priam, regele Troiei:
De nu ne va vorbi-n graiul ei barbar și ne-nțeles, în păsăreasca ei, ca rândunica, atunci o să-i vorbesc și-o s-o înduplec cu cuvântul, făr-a-mi ieși din fire.
ἀλλ´ εἴπερ ἐστὶ μὴ, χελιδόνος δίκην, ἀγνῶτα φωνὴν βάρβαρον κεκτημένη, ἔσω φρενῶν λέγουσα πείθω νιν λόγῳ.

Euripide, Ifigenia în Aulida, v. 1400, Ifignia către Clitemnestra:
E drept, mamă, grecii să-i stăpânească și să-i conducă pe barbari și nu barbarii pe greci, pentru că neamul barbar e un neam de sclavi, dar grecii sunt liberi.
βαρβάρων δ᾽ Ἕλληνας ἄρχειν εἰκός, ἀλλ᾽ οὐ βαρβάρους, μῆτερ, Ἑλλήνων· τὸ μὲν γὰρ δοῦλον, οἳ δ᾽ ἐλεύθεροι.

Aristofan, Norii v. 492, îi spune Socrate lui Strepsiade:
Om ignorant și barbar ce ești !
Ἅνθρωπος ἀμαθὴς οὑτοσὶ καὶ βάρβαρος.

Herodot, Istorii, I, 58:
Grecii au vorbit întotdeauna, de când sunt ei, aceeași limbă, asta mi-e foarte limpede, și la fel de bine știu că, după ce s-au desprins de pelasgi, erau un neam slab, doar că, dintr-un popor mic, cum erau la început, au luat avânt și au crescut într-o mulțime de neamuri, asta după ce mai ales pelasgii, dar și multe alte neamuri barbare, au venit să trăiască cu ei. Înainte de asta, cred eu, (fără greci – n.n.) nici pelasgii, un neam barbar, n-ar fi crescut prea mult.

τὸ δὲ Ἑλληνικὸν γλώσσῃ μὲν ἐπείτε ἐγένετο αἰεί κοτε τῇ αὐτῇ διαχρᾶται, ὡς ἐμοὶ καταφαίνεται εἶναι (?) ἀποσχισθὲν μέντοι ἀπὸ τοῦ Πελασγικοῦ ἐόν ἀσθενές, ἀπό σμικροῦ τεο τὴν ἀρχὴν ὁρμώμενον αὔξηται ἐς πλῆθος τῶν ἐθνέων, Πελασγῶν μάλιστα προσκεχωρηκότων αὐτῷ καὶ ἄλλων ἐθνέων βαρβάρων συχνῶν. πρόσθε δὲ ὦν ἔμοιγε δοκέει οὐδὲ τὸ Πελασγικὸν ἔθνος, ἐὸν βάρβαρον, οὐδαμὰ μεγάλως αὐξηθῆναι.

Herodot, Istorii,VIII, 20, profeția lui Bakis:
Luați aminte: când străinul cu vorbă-ncurcată peste mare arunca-va un jug de papirus,
din Eubeea departe frumoasele capre să vi le duceți, să le scăpați.
... φράζεο, βαρβαρόφωνος ὅταν ζυγὸν εἰς ἅλα βάλλῃ βύβλινον,
Εὐβοίης ἀπέχειν πολυμηκάδας αἶγας.

Tucidide, Istorii, I, 3:
... înainte de războiul troian se pare că Ellada (Grecia) nu s-a comportat niciodată ca o ţară unită şi, după părerea mea, nu toată ţara se chema aşa. Înainte de Ellen, fiul lui Deucalion, numele de elen şi de Ellada nici măcar nu existau şi celelalte popoare, mai ales pelasgii, le spuneau elenilor (grecilor) așa cum își spuneau elenii înșiși, după numele cetății în care trăiau sau după numele strămoșului lor comun. Dar după ce Ellen şi fiii lui au devenit puternici în Ftiotida şi celelalte cetăţi (grecești) au început să-i cheme în ajutor, elenii au început să aibă din ce în ce mai multe relaţii unii cu alții şi au început să se numească ei între ei eleni (greci). Dar asta n-a ţinut mult timp şi numele de elen nu s-a păstrat la toţi. Homer este cel mai bun martor: deşi a trăit mult timp după războiul troian, el nu i-a numit nicăieri pe toţi eleni, ci doar pe cei veniţi la Troia cu Ahile din Ftiotida, cei care, de fapt, au şi fost primii eleni. Celorlalți le spunea în epopeile lui danai, argieni sau ahei. Şi nici de barbari n-a pomenit nicăieri, pentru că, cred eu, cum nu exista pe atunci un singur nume care să-i distingă pe toţi elenii/grecii de celelalte popoare, tot aşa nu exista nici un singur nume care să le distingă pe toate celelalte popoare de eleni/greci.

... πρὸ γὰρ τῶν Τρωικῶν οὐδὲν φαίνεται πρότερον κοινῇ ἐργασαμένη ἡ Ἑλλάς· δοκεῖ δέ μοι, οὐδὲ τοὔνομα τοῦτο ξύμπασά πω εἶχεν, ἀλλὰ τὰ μὲν πρὸ Ἕλληνος τοῦ Δευκαλίωνος καὶ πάνυ οὐδὲ εἶναι ἡ ἐπίκλησις αὕτη, κατὰ ἔθνη δὲ ἄλλα τε καὶ τὸ Πελασγικὸν ἐπὶ πλεῖστον, ἀφ' ἑαυτῶν τὴν ἐπωνυμίαν παρέχεσθαι, Ἕλληνος δὲ καὶ τῶν παίδων αὐτοῦ ἐν τῇ Φθιώτιδι ἰσχυσάντων, καὶ ἐπαγομένων αὐτοὺς ἐπ' ὠφελίᾳ ἐς τὰς ἄλλας πόλεις, καθ' ἑκάστους μὲν ἤδη τῇ ὁμιλίᾳ μᾶλλον καλεῖσθαι Ἕλληνας, οὐ μέντοι πολλοῦ γε χρόνου {ἐδύνατο} καὶ ἅπασιν ἐκνικῆσαι. τεκμηριοῖ δὲ μάλιστα Ὅμηρος· πολλῷ γὰρ ὕστερον ἔτι καὶ τῶν Τρωικῶν γενόμενος οὐδαμοῦ τοὺς ξύμπαντας ὠνόμασεν, οὐδ' ἄλλους ἢ τοὺς μετ' Ἀχιλλέως ἐκ τῆς Φθιώτιδος, οἵπερ καὶ πρῶτοι Ἕλληνες ἦσαν, Δαναοὺς δὲ ἐν τοῖς ἔπεσι καὶ Ἀργείους καὶ Ἀχαιοὺς ἀνακαλεῖ. οὐ μὴν οὐδὲ βαρβάρους εἴρηκε διὰ τὸ μηδὲ Ἕλληνάς πω, ὡς ἐμοὶ δοκεῖ, ἀντίπαλον ἐς ἓν ὄνομα ἀποκεκρίσθαι.

Platon, Omul politic, 262 d:
(Străinul): ... uite, ca şi cum cineva, încercând să împartă neamul omenesc în două, l-ar împărţi, aşa cum o fac cei mulţi de pe aici, de pe la noi. Astfel, i-ar separa pe greci de toți ceilalți, spunând că grecii sunt un singur popor, dar și că toate celelalte neamuri sunt tot un singur popor. Pe greci i-ar scoate din rândul tuturor celorlalți, numindu-i poporul grec, iar celorlalți le-ar da un singur nume: poporul barbar. Numai că, dacă grecii chiar sunt în realitate un singur popor, un popor... barbar nu există, chiar dacă noi îi numim pe toți ceilalți, barbari. Acești barbari sunt, de fapt, nenumărate neamuri/popoare care nu trăiesc laolaltă și nu se amestecă unele cu altele, nu se înțeleg între ele și nu vorbesc aceeași limbă... (traducere lărgită și explicativă)

(Străinul): ... uite, ca şi cum cineva, încercând să împartă neamul omenesc în două, l-ar împărţi, aşa cum o fac cei mulţi de pe aici, de pe la noi, scoțându-i pe greci din rândul tuturor celorlalți, ca pe un singur popor, diferit de toate celelalte, și numindu-le pe toate celelalte cu un singur nume: poporul barbar. Dar, acel cineva le dă un singur nume mai multor popoare, care sunt nenumărate, care nu trăiesc laolaltă și nu se amestecă unele cu altele, care nu se înțeleg între ele și nu vorbesc aceeași limbă. Și o face crezând (greșit) că ele ar forma un singur popor, când nu este de loc așa...

(Străinul): ... uite, ca şi cum cineva, încercând să împartă neamul omenesc în două, l-ar împărţi, aşa cum o fac cei mulţi de pe aici, de pe la noi: i-ar scoate pe greci din rândul tuturor celorlalți, ca pe un neam aparte, unic, diferit și deasupra (n.n.) tuturor celorlalte neamuri, care sunt ignorante, cu care nu te poți asocia pentru că sunt... asociale, incompatibile cu tine și care se dușmănesc între ele, numindu-i pe barbari tot cu un singur cuvânt, ca și cum, dacă-i numesc cu unul și același cuvânt, s-ar aștepta să fie și un singur popor... (traducere interpretată)

(Ξένος) τοιόνδε, οἷον εἴ τις τἀνθρώπινον ἐπιχειρήσας δίχα διελέσθαι γένος, διαιροῖ καθάπερ οἱ πολλοὶ τῶν ἐνθάδε διανέμουσι, τὸ μὲν Ἑλληνικὸν, ὡς ἓν, ἀπὸ πάντων ἀφαιροῦντες χωρίς, σύμπασι δὲ τοῖς ἄλλοις γένεσιν, ἀπείροις οὖσι καὶ ἀμείκτοις καὶ ἀσυμφώνοις πρὸς ἄλληλα, βάρβαρον μιᾷ κλήσει προσειπόντες αὐτὸ διὰ ταύτην τὴν μίαν κλῆσιν καὶ γένος ἓν αὐτὸ εἶναι προσδοκῶσιν...

Unde apiros/ἄπειρος, amictos/ἄμικτος și asimfonos/ἀσύμφωνος sunt adjective disemantice sau polisemantice, cu înțeles dublu sau multiplu. Apiros poate însemna, deopotrivă: ignorant, necivilizat, neexperimentat, dar și: infinit/nedefinit, fără margini, măsură sau număr, imens, nemăsurat sau nenumărat. Amictos poate însemna: neamestecat, pur, dar și: a-social, intratabil, turbulent, monstruos,cu care nu te poți amesteca/înțelege/armoniza, incompatibil cu tine, care trăiște în locuri sălbatice, neospitaliere, izolat. Așadar, aici amictos s-ar putea traduce prin: neamuri care nu se înțeleg ele între ele, darămite cu alții... Iar asimfonos poate însemna: care nu vorbește aceeași limbă, în dizarmonie cu... sau lipsit de armonie, care nu se poate înțelege cu, în dezacord cu, disonant, distonant sau discordant, inadecvat, incompatibil cu...

***

Nu se știe când, dar la un moment dat a apărut la greci un dicton: pas mi Ellin, varvaros/πας μη Έλλην, βάρβαρος. Adică „oricine nu e grec, e barbar”.

La fel credeau și romanii despre ei înșiși: cine nu e roman, e barbar, cuvânt pe care l-au împrumutat din greacă și cu care numeau populațiile „străine de civilizație” de dincolo de limes-urile Imperiului Roman. În general, popoarele nomade, migratoare dar și... berberii din Africa de Nord (din bereberes, o deformare a cuvântului barbari) !

2. Omul civilizat... sau cel cu care trăiești sub același acoperiș !

Opusul barbarului este, desigur, omul civilizat, cultivat, inteligent, matur în gândire, uman, tolerant... Civilizat !

Civis şi civitas, în latină cetăţeanul şi cetatea, s-au format din rădăcina indo-europeană *kei-: a se culca, a sta/a fi culcat sau întins... sub acelaşi acoperiş cu alții. Altfel spus, cetatea/civitas era comunitatea, societatea în sânul căreia cetăţenii/ cives, trăiau laolaltă, solidari, încrezători şi purtându-se frumos, cu prietenie și dragoste, unii cu ceilalţi. O extindere a lui *kei- a fost *kei-vo-: prietenos, intim, drag, care a dat în sanscrită pe siva-: favorabil, în gotică pe heiwa frauja, stăpâna casei, nevasta, în germana veche (Althochdeutsch) pe hiwo, soţ, şi în letonă pe sieva, soţie, nevastă.

***

Cuvântul barbar a evoluat, cu timpul, spre sensul de... năvălitor plin de cruzime, inuman, care comite atrocități, masacre și... barbarii, și romanilor le datorăm seria de sinonime actuale ale lui barbar: crud, sălbatic, nemilos și celelalte, care l-au înlocut pe cel de nevorbitor de greacă sau latină.

Romanii i-au numit pe migratorii care au cucerit Roma barbari, pentru că nu vorbeau latina sau greaca. Dar și pentru că erau doar războinici: unii care aveau doar barzi, nu poeți și istorici, corturi și nu vile luxoase, artizani, nu artiști, și care stăpâneau o singură artă, aceea a războiului.

Istoria ne-a arătat, însă, că în lupta dintre civilizație și barbari, a învins totuși civilizația. Cea creștină. Știm că regii migratorilor germanici, botezându-se/creștinându-se, au devenit, în unele țări ale Europei până azi, urmașii împăraților romani.

Copertă de fildeș a unui manuscris despre viața Sf. Remi (realizat la Reims), la sf. sec. al IX-lea; Musée de Picardie, Amiens. Reprezintă trei scene din viața Sf. Remi :
învierea unei fete; mâna lui Dumnezeu umple două vase; botezul lui Clovis (466-511 d. Hr.), primul rege al francilor și întemeietorul dinastiei merovingiene în Franța.

Războinic (senior) vandal, sec. V-VI, mozaic din fosta provincie romană Cartagina, azi Tunisia

II. Barbarul pentru semiți/arabi.

Nu numai indo-europenii și grecii au dat dovadă de superbie, ci și arabii. Și eu au un dicton care spune: „oricine nu e arab, e un ʿajam”... adică un barbar !

Un ʿajam este cineva care nu vorbește arabă, nu este arab și, în general este un nepriceput.

ʿAjam-ul

În poezia preislamică arabă, deci înainte de secolul al VI-lea d. Hr. și de islamizare,ʿajam (la pluralʿajamīy) însemna cam tot ce însemna barbar în greacă: ne-arab și cineva care nu vorbește araba, străin, inamic, dar și: neînvățat, neexperimentat, neexersat într-o artă/meserie.

Verbul ʿajama însemna: a bolborosi, a vorbi nedeslușit, a vorbi o limbă stâlcit; a vorbi ca un analfabet, incult și este antonimul lui ʿaraba: a vorbi limpede, deslușit, a vorbi araba corect, perfect.

Pentru arabi, ajamii erau toate popoarele nearabe cu care au avut de-a face și în special perșii ! De pildă, astăzi așa le spun kurzii din Irak iranienilor.

În Spania, în Andaluzia/ Al-Andalus ajamii erau creștinii, adică vorbitorii de limbi romanice și, în special vorbitorii de aljamía, adică spaniola.

Adjectivul ʿajemi a intrat în turcă ca acemi: infantil, imatur, naiv, începător, debutant, neexperimentat, novice, amator, diletant, necopt, recrut, boboc, ucenic, necalificat; stângace, neîndemânatic, nepriceput, neiscusit, neștiutor, neinformat, necunoscător, ignorant, nedibaci, incapabil, incompetent, nechemat, neinițiat, neisprăvit, nepregătit, prost și needucat sau inept.

Dar și: brutal, crud, barbar, păgân, păcătos sau necredincios.

Dar, de pildă, apreciază acem pilav (în greacă ατζέμ πιλάφι), adică pilaful persan cu fidea și carne de berbec(-uț).

Din turcă,acemi a intrat în limbile popoarelor supuse Imperiului Otoman:bulgară (adjamiia/аджамия),sârbo-croată (adžamija), greacă (atzamis/ατζαμής sau atzemis/ατζέμης) sau română, ageamiu.

Lingviștii spun că ʿajam este o rădăcină semitică, pe care o găsim în aramaică, de pildă în cuvântul agama(h) (אגּמָּה): mulţime, gloată, norod, clan, hoardă/liotă străină/liftă străină. Sau în agam (אגם): a urî; (a fi) tulburat, neliniştit; (a fi) trist, mâhnit, jalnic, deplorabil,mohorât,posomorât; îmbulzeală, înghesuială, agresiune; junglă mlăştinoasă sau apă tulbure. Sau în aghemon: migrare, refugiere, a năvăli, insignifiant.

Și să mai spunem, în treacăt, că vechii evrei numeau pe oricine nu era evreu: goi (גוי), la plural goim -(גוים) - tradus în Biblie cu „neamuri”, adică popoarele ne-evreiești.

***

III. Barbarul pentru slavi: nemets-ul

Se pare că,dintre indo-europeni, nu numai hindușii și grecii au dat dovadă de superbie. Au mai fost și slavii. De la ei avem cuvântul neamț care, la început însemna ne-slav, dar care mai târziu a început să însemne doar german.

Neamț este un exonim (un nume dat străinilor) slav: nemets sau nemtsy derivat din nemisi/němьcь, adică mutul sau cel incapabil să vorbească... slava. Vine din proto-slavă: nemu/ *němъ: mut; cel care nu vorbește, nu poate vorbi ca noi, străinul; cel care vorbește ininteligibil, nedeslușit; care bolborosește, mormăie.

Un exonim opus autonimului (numele cu care se numește pe el însuși un popor) sloveninu (*Slověninъ) care derivă, posibil, din slovo, cuvânt. Slavii se numeau pe ei înșiși „poporul vorbitor” sau „păstrătorii cuvintelor”,iar germanilor, vecinii lor, le spuneau muții !

***

Sunt doar câteva dovezi de superbie din partea unor popoare care s-au civilizat și care au dat naștere unor mari civilizații/culturi, paradoxal, adunând câte ceva din toate trecerile și aventurile lor în pământuri... barbare. Popoare care și ele, au fost, la începuturile lor, tot niște barbari !

Ce poate fi mai potrivit decât poemul lui Konstantinos Kavafis, Așteptându-i pe barbari scris între 1899 și 1908 ?

Aşteptându-i pe barbari

- Ce aşteptăm adunaţi în Forum?
Pe barbari, ar trebui să vină azi.

- Ce-i cu apatia asta din Senat ?
De ce senatorii stau şi nu legiferează ?

Pentru că azi vor sosi barbarii.
Ce legi să mai facă senatorii ?
Barbarii, când or să vină, or să dea ei legi.

- De ce împăratul nostru s-a trezit aşa de dimineaţă
și stă la Poarta Mare a cetăţii
sus, pe tron, solemn, purtând coroana pe cap ?

Pentru că azi vor sosi barbarii.
Şi împăratul aşteaptă s-o primească pe căpetenie.
Ba, mai mult, i-a pregătit un pergament să i-l dea. Acolo
i-a scris titluri multe şi nume.

- De ce cei doi consuli ai noştri şi pretorii au ieşit
astăzi cu togile lor roşii, brodate;
De ce şi-au pus brăţări cu atâtea ametiste,
și inele bătute cu smaralde strălucitoare, care-ți iau ochii ?
De ce să-și fi luat azi bastoanele lor sumpe
Splendid încrustate cu argint şi aur ?

Pentru că azi vor sosi barbarii
și asemenea lucruri îi orbesc pe barbari.

- Și de ce vrednicii noştri retori nu vin, așa cum fac mereu,
Să-şi ţină discursurile, să spună ce spun de obicei ?

Pentru că azi vor sosi barbarii;
și pe barbari îi plictisesc vorbele elegante şi cuvântările în fața poporului.

- De ce, dintr-o dată, au început toţi să fie neliniştiţi
şi nimeni nu mai înțelege nimic ? (Și fețele, ce grave au devenit).
De ce străzile şi pieţele se golesc de lume, în grabă,
şi toţi se întorc acasă atât de îngânduraţi ?

Pentru că s-a făcut noapte şi barbarii n-au mai venit.
Şi s-au întors unii de la hotare,
și au zis că nu mai există barbari.


Şi acum ce-o să ne facem fără barbari ?
Oamenii ăstia erau, totuşi, o soluţie.




Brățară de aur cu granate, ametiste și smaralde, sec. III d. Hr. (perioada romană), descoperită la Nord-Pas-de-Calais, Franța, British Museum


Brățară grecească din aur cu granate, ametiste, smaralde, perle, hrisopraz, sticlă și email, sec. II d. Hr. descoperită într-un mormânt la Parutino (vechea colonie a Miletului, Olbia), Ucraina

Traducerea textelor: ZLH