Avocat voluntar în Uganda

Totul se întamplă cu motiv iar pentru el ziua de mâine este o noua provocare.

A renunţat la viaţa cu de toate de aici şi din 21 aprilie 2011 s-a dedicat voluntariatului din Uganda, într-o misiune pentru drepturile omului ale unui ONG local.

Andrei Roşca, în vârstă de 32 de ani, este din 2004 avocat în Baroul Bucureşti.

A ştiut că poate mai mult şi a dorit să fie în slujba oamenilor nevoiaşi şi să salveze vieţi aşa cum fac şi părinţii lui care sunt medici.

Nu a fost o hotărâre uşoară. A aflat de Uganda de pe internet. A aplicat la un ONG, a fost acceptat iar timp de patru luni şi-a pregătit foarte atent plecarea.

La început părinţii săi au fost sceptici dar Andrei i-a convins că trebuie să-şi urmeze visul.

După un drum de 30 de ore a ajuns în satul Kapuwai şi a constatat că este singurul voluntar alb din regiune iar prima reacţie a fost să o ia la fugă.

Imaginea era una parcă desprinsă din filmele de groază.

Sărăcie lucie, mizerie, copii alergând imbrăcaţi în zdrenţe, alţii mâncând de pe jos, colibe sărăcăcioase din stuf, oameni cărând pe cap canistre de apă de la puţ, iar electricitatea este rară.

De atunci au trecut luni bune şi în prezent Andrei ne împărtăşeşte şi nouă din experienţele lui dintr-o altă lume, Africa.

Realizator: Ce te-a determinat să te oferi voluntar?

Andrei Roşca: Mi-am construit activitatea de voluntar pe principiul : "Implică-te, fă ceva, şi ceilalţi vor vedea că dacă vor cu adevărat, şi ei pot face acelaşi lucru".

Când vezi că ceva nu merge, nu trebuie să te plângi, ci trebuie să faci în aşa fel încât acel ceva să meargă.

Dacă vei aştepta doar ca ceilalţi să înceapă, poţi aştepta mult şi bine, iar lucrul care ar fi avut şanse să fie reparat, va ajunge ca în final să se strice definitiv.

Dacă ceilalţi vor vedea că tu ai reuşit să urneşti din loc ceva ce părea imposibil de urnit, atunci işi vor da seama ca şi ei pot face acelaşi lucru, că e spre binele lor să-l facă.

Realizator: Cât de mult contează formaţia de jurist in activitatea de voluntar?

Andrei Roşca: Contează enorm. Formaţia de jurist mi-a impus o disciplină, m-a ajutat să învaţ să lucrez cu reguli şi proceduri, m-a făcut să devin mai eficient , mai realist, mai organizat şi mai responsabil.

Ca să fii voluntar nu este suficientă numai dorinţa de a-i ajuta pe ceilalţi. Evident că implicarea are un rol foarte important (ea e factorul determinant), dar, pentru ca visele frumoase să nu rămană doar vise, mai trebuie şi disciplină, organizare, stapănire de sine, pragmatism şi perseverenţă.

Realizator: La ce a trebuit să renunţi?

Andrei Roşca: În primul rând la a-mi vedea familia timp de şase luni. Sunt singur la părinţi şi a fost destul de dificil pentru familia mea. Chiar dacă, din când în când, comunicăm prin telefon sau internet, imi e totuşi greu să stau departe de ei. Le mulţumesc că m-au sprijinit şi mă sprijină în continuare să îmi duc la bun sfârşit proiectul.

A mai trebuit, bineînţeles, să renunţ la tot confortul vieţii moderne: internet şi electricitate 24 h din 24 h, generatorul cu baterii solare învechite de aici funcţionează prost, mai ales dacă afară e inorat, drumuri asfaltate, apă curentă, toaletă în casă, televizor, mâncare. Cei de aici mănâncă aproximativ aceleaşi fierturi de kassawa în fiecare zi - dacă le au - şi rareori carne, de exemplu.

Locuitori din Kapuwai. Foto: Andrei Roşca.

Realizator: Ce proiecte derulezi în Uganda?

Andrei Roşca: Din aprilie 2011 şi până în octombrie 2011 sunt voluntar în cadrul unui program de promovare a drepturilor omului, deşfăşurat de către un ONG local din Estul Ugandei (regiunea Pallisa).

În prima lună a trebuit să mă familiarizez cu legislaţia ugandeză, dar şi cu unele cutume de aici, pentru ca în Uganda aceste cutume au un rol foarte important.

De multe ori, în special în zonele rurale, aceste cutume se aplică chiar împotriva legilor scrise ale ţării.

Nu poţi pur şi simplu să vii aici şi să oferi informaţie despre drepturile omului (aşa cum le vede un jurist venit dintr-o altă cultură), fără să încerci mai întâi să te familiarizezi cu realitaţile tării.

Diferenţele culturale sunt atât de mari, încât, dacă nu găseşti un echilibru între standardele europene şi realităţile de aici, reacţia localnicilor va fi una de respingere.

În următoarele luni am avut o serie de discuţii cu o parte din staff-ul organizaţiei, pe teme ca: "Ce este statul?", "Ce este dreptul?", "Standardele internaţionale privind drepturile omului", "Constituţia Ugandei", 'Drepturile copiilor", "Drepturile femeilor", "Legislaţia ugandeză privind pământul şi succesiunea", "Organizarea tribunalelor în Uganda", "Dreptul la un proces echitabil".

Scopul acestor discuţii a fost acela că o parte din staff să dobândească un minimum de informaţie despre sistemul legislativ al ţarii lor, pentru că mai apoi să răspandească informaţia în comunitatea din care fac parte.

Aici, mai mult decât oriunde în lume, oamenii nu cunosc legile şi, implicit, nu-şi cunosc nici drepturile care derivă din acestea, macar aşa cum apar ele pe hârtie.

În prezent, ca o aplicaţie a acestor discuţii, avem în pregătire un proiect cu tema "Drepturile copiilor".

Pe scurt, este vorba de o competiţie sportivă între două şcoli de stat din regiune (un meci de fotbal pentru baieţi şi un meci de volei pentru fete - şi aici copiii trebuie atraşi prin joc spre lucrurile serioase ).

Cu această ocazie vom invita câteva oficialităţi locale, vom împărţi pliante pe care le-am realizat împreună cu staff-ul, le vom vorbi profesorilor despre drepturile pe care le au copiii conform legislaţiei ugandeze şi vom oferi şcolilor materiale didactice.â

Totul se va termina cu o masă. Bineînteles că sunt şi sponsor în afară de organizator principal.

Aici sărăcia este cruntă: pentru ei echivalentul unui dolar reprezintă o mică avere.

Pentru că este important ca oamenilor de aici să li se ofere acces la informaţie, toate materialele adunate sau elaborate în această perioadă vor putea fi accesate dintr-o bază de date care să conţină cele mai importante legi ale Ugandei comentate pe inţelesul tuturor.

Realizator: Cum te simţi printre localnici?

Andrei Roşca: Oamenii de aici sunt oameni ca toţi oamenii, cu aşteptările lor, cu grijile lor pentru ziua de mâine, cu speranţele lor, cu defectele lor.

Chiar dacă diferenţele culturale işi spun uneori cuvântul, cred că am reuşit ca în timp să construiesc împreună cu ei o relaţie de colaborare bazată pe respect şi încredere reciprocă.

Ceea ce încerc să fac este să descopăr de fiecare dată ceea ce ne apropie şi să las la o parte diferenţele dintre noi. De aceea, atunci când am ocazia, le spun că, pentru a găsi cea mai buna soluţie posibilă la o problemă, e important ca toate vocile să fie ascultate şi apoi să se ajungă la un compromis.

Piaţă în Palissa. Foto: Andrei Roşca.

Realizator: Ce are bun şi ce are mai puţin bun viaţa de acolo?

Andrei Roşca: Lumea de aici e o lume dură, în care efectiv se luptă la propriu pentru supravieţuire. Resursele (chiar cele bazale) sunt în general puţine, iar atunci când sunt ceva mai multe, nu prea sunt folosite eficient.

Partea bună în această lume este ca oamenii de aici ştiu să se bucure de viaţă chiar şi când le este extrem de greu.

Pe plan personal, partea bună a acestei experienţe este că am invaţat că, dacă vrei cu adevarat să construieşti ceva, o poţi face chiar şi cu resurse foarte puţine.

Partea mai puţin bună şi care cred că este cauza principală a sărăciei extreme de aici este distribuţia foarte inegală a resurselor, şi asa puţine. Sunt diferenţe enorme între săraci şi cei şi mai săraci decât ei... La asta se adaugă corupţia şi inflaţia galopantă.

Ca să vă faceţi o idee, o să vă spun că acum o lună preţul unui ou era de 200 de shilingi ugandezi, iar luna aceasta preţul este de 350 de shilingi ugandezi, venitul pe cap de locuitor fiind cam de 3500-4000 de shilingi pe lună.

Îmi permit o mică sugestie pentru cei care se plăng toată ziua că "mai rău ca în România nu se poate' şi că "trăim ca în Africa".

Pe aceştia îi invit să vină în Uganda pentru şase luni şi să facă o comparaţie. Apoi, odată întorşi in ţară, poate că nu o să mai risipească resursele cu care România a fost înzestrată de Dumnezeu din belşug, poate că o să vorbească mai puţin şi o să lucreze mai mult şi mai eficient, poate că o să vadă şi lucurile bune din România, iar acolo unde descoperă că ceva nu merge cum trebuie, să încerce să schimbe acel ceva atât cât le stă în putere.