21 de ani de la căderea Zidului Berlinului

În urmă cu douăzeci şi unu de ani a avut loc cel mai mare eveniment mondial de la 1945 încoace - căderea zidului Berlinului.

A fost produsul unei gafe a autorităţilor RDG-iste. În arena internaţională, 1989 a schimbat totul.

A condus la căderea regimurilor comuniste din Europa, din Uniunea Sovietică, la prăbuşirea Războiului rece şi Cortinei de fier.

Zidul Berlinului (în limba germană Berliner Mauer), un simbol al Războiului Rece, a fost construit iniţial pe 13 august 1961 şi a fost demolat în săptămânile de după 9 noiembrie 1989.

Parte a Cortinei de fier, zidul Berlinului a fost cea mai cunoscută parte a frontierelor RDG-ului.

Zidul-o barieră timp de 28 de ani

Concepută de administraţia liderului comunist al Germaniei răsăritene, Walter Ulbricht, şi aprobată de liderul sovietic Nikita Hruşciov, zidul a fost o barieră de separare între Berlinul Occidental şi Republica Democrată Germană timp de aproape 28 de ani.

A fost construit în perioada postbelică, (perioadă în care Germania a fost divizată), în efortul de a stopa consecinţele scurgerii de forţă de muncă şi pierderilor economice, asociate cu migraţia zilnică a unui mare număr de profesionişti şi lucrători calificaţi între Est şi Vest.

Crearea Zidului Berlinului a fost un dezastru propagandistic pentru Germania răsăriteană şi pentru blocul comunist ca un tot.

Zidul a reprezentat un simbol al tiraniei comuniste insistent afişat în lumea occidentală, în special după împuşcarea câtorva evadaţi, intens mediatizată.

Ironia face că Zidul să fi căzut în urma unei încurcături a autorităţilor comuniste din Republica Democrată Germană.

Toată lumea îşi aminteşte imaginile reluate de sute de ori de televiziuni: berlinezii dansând fericiţi pe coama zidului, la Poarta Brandenburg, strigând din toate puterile "Die Mauer ist Weg!" (Zidul a dispărut, n.r.).

Este una dintre imaginile cele mai puternice ale secolului XX, simbolul victoriei asupra comunismului.

Însă istoria ar fi putut să arate altfel acum, dacă la mijloc n-ar fi stat o mică eroare, culmea, a autorităţilor RDG-iste.

Gafa care a declanşat începutul sfârşitului regimurilor comuniste din Europa s-a petrecut pe fondul unei situaţii tensionate. a 23 august 1989, Ungaria şi-a deschis graniţa cu Austria, iar în septembrie, peste 13.000 de turişti est-germani aflaţi în Ungaria au fugit în Austria.

Însă ungurii au oprit fluxul de fugari, întorcându-i la Budapesta pe cei care doreau să mai fugă.

Aceşti est-germani au invadat ambasada Germaniei de Vest şi au refuzat să se întoarcă în Est.

Guvernul est-german a răspuns prin interzicerea oricăror călătorii în Ungaria, însă le-a permis celor care se aflau deja acolo să se întoarcă.

Au urmat demonstraţii de stradă în Germania de Est, a populaţiei sătule de restricţiile regimului comunist.

Liderul est-german Erich Honecker a demisionat la 18 octombrie 1989, după 17 ani în fruntea regimului, şi a fost înlocuit de Egon Krenz după câteva zile.

Zidul a căzut în urma unei gafe

Honecker prezisese, cu câteva luni înainte, că Zidul va mai rezista încă o sută de ani.

Între timp, protestele s-au înteţit, ajungând să strângă peste un milion de oameni în 4 noiembrie în Alexanderplatz, în Berlinul de Est.

Oamenii, care iniţial scandau "Wir wollen raus!" (vrem să plecăm, n.r.), au început să strige "Wir bleiben hier!" (stăm aici, n.r.).

Era începutul revoluţiei paşnice şi momentul perfect pentru gafa care a început totul.

Egon Krenz savura un rar moment de triumf când purtătorul de cuvânt al partidului său l-a întrebat, în după-amiaza de 9 noiembrie, dacă ar fi ceva de anunţat public.

Deşi a ezitat, Egon Krenz i-a înmânat lui Gunter Schabowski un comunicat de presă care anunţa o iniţiativă majoră pe care o forţase să treacă prin Parlament cu câteva ore înainte, prin care ceda presiunii străzii şi le dădea est-germanilor ce cereau de săptămâni: dreptul de a călători.

O singură problemă: Egon Krenz intenţiona să îi dea comunicatul a doua zi, noiembrie 10, după ce ar fi anunţat gărzile de la graniţă.

Neştiind însă ce avea de gând Egon Krenz, Gunter Schabowski a citit comunicatul de presă şi când a fost întrebat când anume va intra în vigoare, a răspuns fără clipire: "Sofort" (imediat, n.r.).

La scurt timp, un canal vest-german de televiziune a transmis informaţia, concluzionând că "Acest 9 noiembrie este o zi istorică. Germania de Est a anunţat că, începând din acest moment, graniţele sunt deschise tuturor".

Într-o clipită, est-germanii uimiţi s-au îndreptat în masă către punctele de trecere către Vest.

Gărzile, care nu primiseră instrucţiuni şi nu ştiau cum să procedeze, s-au împotrivit cât s-au împotrivit, însă până la urmă le-au deschis larg calea de acces.

Autorităţile nu şi-au putut asuma responsabilitatea de a cere că paznicii să tragă în oameni.

Deşi istoria nu este clădită pe întrebări de genul "şi dacă?", merită, măcar o clipă, la două decenii după prăbuşirea Zidului, să ne întrebăm, cum ar fi arătat lumea dacă Schabowski nu greşea şi legea lui Krenz intră în vigoare, în maniera ordonată, a doua zi.

Material realizat de agenţia de presă Rador.