10 ani de la extinderea teritorială a României

Pe 3 februarie 2009, România devenea mai mare cu 9700 km² de spații maritime – platou continental și zonă economică exclusivă din Marea Neagră, unica extindere de teritoriu și drepturi suverane de la Marea Unire din 1918.

“Curtea a decis in unanimitate ca linia unica de demarcatie maritima ce delimiteaza platoul continental si zonele economice exclusive ale Romaniei si Ucrainei in Marea Neagra, va urma arcul de 12 mile marine din apele teritoriale ale Ucrainei, in jurul Insulei Serpilor pana la intersectia cu linia echidistanta a coastelor adiacente ale Romaniei si Ucrainei” - Acesta a fost anuntul la Haga in 2009 prin care Curtea anunta ca Romania devenea, in baza dreptului international, mai mare cu 9700 de km², o zona bogata in hidrocarburi care maresc independenta energetica a tarii. Astfel se rezolva si un diferend politic complicat, de mai bine de 40 de ani, care aproape blocase relatiile dintre Romania si Ucraina.

Echipa de juristi a Romaniei condusa de Bogdan Aurescu, a obtinut mai mult decat s-a reusit vreodata în toate procesele de delimitare similare în faţa Curtii de la Haga.

Pentru Romania a fost si o confirmare a unuia dintre principiile politicii sale externe, respectiv bazarea pe instrumentele dreptului internaţional.

Ce înseamnă această Hotărâre pentru România?

În primul rând, înseamnă 9700 km² de platou continental şi zonă economică exclusivă ale României şi accesul la resursele acestor spaţii maritime. Dacă nu ar fi existat această Hotărâre, aceste resurse nu ar fi putut fi accesate.

Decizia a înseamnat si soluţionarea definitivă a unui diferend politic complicat, care a durat mai bine de 40 de ani (pentru că disputa privind delimitarea maritimă a bazinului de vest al Mării Negre a început în 1967, cu fosta URSS, şi a presupus 20 de ani de negocieri cu fosta URSS, 6 ani şi 34 de runde de negocieri cu Ucraina şi 4 ani, 4 luni şi 18 zile de confruntare juridică la CIJ). Este o soluţie definitivă, care nu mai poate fi nicicum schimbată sau pusă sub semnul întrebării (nici măcar de modificarea circumstanţelor, de exemplu aceea că ocuparea ilegală a Crimeei face ca o parte a spaţiilor maritime ale Ucrainei să fie controlată de facto de Rusia).

Prin decizia finala in proces a fost eliminata aceasta problema complexe de pe agenda politică a celor două state vecine, deci a favorizat nivelarea asperităţilor din relaţia româno-ucraineană. Fără soluţionarea, în 2009, a acestui dosar, nu ar fi fost posibilă relansarea raporturilor cu Ucraina din perioada 2014-2015, e drept, în contextul conflictului privind Crimeea şi estul Ucrainei şi al susţinerii ferme şi principiale de către România a suveranităţii şi integrităţii sale teritoriale, respectiv a aspiraţiilor sale europene. În acest cadru, rezolvarea dosarului delimitării prin recursul la CIJ are şi semnificaţia unui exemplu de soluţionare paşnică a diferendelor în regiunea Mării Negre, care nu duce lipsă de conflicte între statele regiunii – conflictul din Ucraina punând şi mai mult contrast din acest punct de vedere.

În plus soluţia incontestabilă a acestei dispute, a fost adoptată cu unanimitate, în premieră în istoria CIJ, fără opinii separate sau declaraţii divergente ale judecătorilor, ceea ce indică soliditatea soluţiei (chiar şi judecătorul ad-hoc desemnat de Ucraina a votat în favoarea soluţiei care a dat României 80% din zona disputată).

Specialiştii în materie de delimitări sunt unanim de acord că acest rezultat reprezintă cel mai mult din ce se putea obţine de către România în proces şi, în acelaşi timp, cel mai mult din ce a obţinut o parte în toate procesele de delimitare similare în faţa CIJ. Nu există un rezultat mai favorabil unei părţi într-un astfel de proces.

Soluţia Curtii a fost mult mai bună decât ar fi putut fi obţinut prin negocieri bilaterale: cea mai „bună” ofertă de compromis a celeilalte părţi a fost făcută în 1987 de către URSS şi ar fi dus, în cazul acceptării ei, la alocarea către România şi respectiv fosta Uniune Sovietică a unei zone de platou continental şi zonă economică exclusivă de câte aproximativ 4000 km² (în timp ce soluţia CIJ din 3 februarie 2009 a alocat Ucrainei doar cca. 2500 km²). Astfel, prin Hotărârea din 3 februarie 2009, România a obţinut 9700 km², deci de 2 ori şi jumătate mai mult decât ce ne propunea fosta Uniune Sovietică.

Rezultatul a fost obţinut prin folosirea instrumentelor dreptului internaţional, ceea ce confirmă faptul că pentru un stat de talia României, dreptul internaţional multiplică exponenţial eficienţa acţiunii de politică externă pentru atingerea obiectivelor de interes naţional. De aceea, respectul pentru dreptul internaţional trebuie să fie permanent în nucleul esenţial al politicii externe a României şi în arsenalul său de acţiune diplomatică.

Echipa Romaniei sub conducerea lui Bogdan Aurescu a avut, în compoziţia sa cea mai extinsă, la audierile din septembrie 2008, 20 de membri, inclusiv Agentul, care a coordonat toată activitatea ei, de la aspectele organizatorice la cele de elaborare a argumentaţiei pe fond – redactarea documentelor care conţin argumentele ce trebuie depuse în cadrul fazei scrise şi selectarea şi transmiterea elementelor de probă care sunt anexate documentelor scrise, pregătirea fazei orale şi a pledoariilor; acestea sunt deschise de Agent, care pune şi concluziile, la finalul lor, cu solicitarea soluţiei propuse de partea în cauză. Şi Agentul, şi co-agentul au pledat consistent în timpul audierilor publice din septembrie 2008.

Cele 1713 pagini ale pledoariilor scrise şi cele peste 400 de pagini ale celor orale au fost în covârşitoarea lor majoritate redactate de componenta română a Echipei. Aşa se explică şi costul redus al procedurilor – 630 de mii de euro, în condiţiile în care alte state plătesc multe milioane de euro pentru un proces la CIJ. Diferenţa este dată de costurile foarte mari ale asistenţei juridice acordate de specialiştii străini care ajută echipele naţionale, atunci când aceştia (şi nu experţii naţionali) fac munca de elaborare a pledoariilor. La suma de 630 de mii de euro, cât a cheltuit statul român în cei 4 ani, 4 luni şi 18 zile de proceduri, împărţită la cei 9700 km² câştigaţi, revin aproape 65 de euro pe kilometru pătrat.

Decizia Curtii de la Haga a reprezentat un succes diplomatic important, un succes al aplicării dreptului internaţional şi un rezultat care a ridicat profilul României şi pe cel al Şcolii Române de Drept Internaţional. De altfel, Hotărârea din 3 februarie 2009 a devenit un reper important pentru delimitările maritime ulterioare, fiind citată consistent în jurisprudenţa CIJ şi a altor instanţe internaţionale, precum şi în doctrina dreptului internaţional în materie.

Echipa care a gestionat procesul de la CIJ vreme de 4 ani, 4 luni şi 18 zile şi oamenii care au făcut parte din ea reprezintă cea mai importantă valoare adăugată a acestei experienţe formidabile care a fost procesul de la Haga. Sunt oameni extraordinari care şi-au făcut datoria, prin muncă profesionistă şi efort onest, oameni nu doar desăvârşiţi sub aspect profesional, în care poţi avea încredere totală, fără circumstanţieri conjuncturale, dar mai ales cu un profil moral admirabil.



Procesul de la Haga a privit exclusiv delimitarea platoului continental şi a zonelor economice exclusive ale celor două state în Marea Neagră, iar nu apartenenţa Insulei Şerpilor la unul sau altul dintre ele. Aceasta pentru că în justiţia internaţională instanţele nu pot să se pronunţe decât pe soluţionarea a ceea ce părţile diferendului cad de acord să rezolve în faţa curţii în cauză. Or în schimbul de scrisori la nivel de miniştri de externe încheiat în 1997 odată cu Tratatul politic de bază, prin care s-a stabilit posibilitatea soluţionării diferendului româno-ucrainean la CIJ, nu a fost convenită şi supunerea spre soluţionare Curţii de la Haga a problemei apartenenţei Insulei. În schimbul de scrisori se prevedea doar sesizarea CIJ pentru soluţionarea problemei delimitării platoului continental şi a zonelor economice exclusive. Mai mult, un alt articol al acelui acord prin schimb de scrisori menţiona obligaţia Ucrainei de a nu amplasa armament ofensiv pe Insula Şerpilor, „care aparţine Ucrainei”, deci o recunoaştere explicită a apartenenţei acestei formaţiuni maritime la statul vecin. Ceea ce s-a dezbătut însă, şi România a avut câştig de cauză, a fost rolul Insulei în delimitare, Curtea însuşindu-şi argumentele României că Insula nu are nicio influenţă în stabilirea liniei de delimitare.

La audierile din septembrie 2008, Echipa a fost formată, pe lângă Agent – Bogdan Aurescu, din Cosmin Dinescu (co-agent, la acel moment director general pentru afaceri juridice), Călin Fabian (co-agent, ambasadorul român la Haga), Liviu Dumitru, Ioana Preda, Irina Niţă, Mirela Pascaru, Catrinel Brumar, Olivia Horvath, Rodica Vasile (din MAE), Eugen Laurian, Octavian Buzatu, Ovidiu Neghiu (cartografi), Mihai German, Gicu Boroşi (ANRM), Alain Pellet, James Crawford, Vaughan Lowe (consilierii noştri, ajutaţi de asistenţii lor Daniel Muller şi Simon Olleson). Au mai făcut parte din echipă, în faza scrisă a procesului: Iulian Buga (co-agent, ambasadorul român la Haga până în 2008), Ion Gâlea, Alina Orosan, Victor Hrihorciuc (traducătorul de rusă şi ucraineană). Efortului lor li se adaugă efortul, implicarea şi dedicaţia multor altor colegi din MAE, MApN, MAI, care au fost implicaţi pe parcursul negocierilor anterioare procesului.

În faza scrisă, Memoriul României, depusă la CIJ în august 2005, a numărat 256 de pagini de argumentaţie, în care erau inserate numeroase schiţe, hărţi, grafice, însoţite de două volume substanţiale de anexe – unul cuprinzând textele originale, celălalt traducerile certificate în limba engleză ale celor 91 de anexe, ambele volume însumând încă 857 de pagini. La acestea se adăuga şi un atlas cu 42 de hărţi. Replica României, depusă la CIJ în decembrie 2006, a avut 331 de pagini şi două volume cu 45 de anexe, în total încă 326 de pagini. În faza orală, Dosarele judecătorilor, pregătite de Echipa României, în câte 36 de exemplare, în fiecare zi a audierilor, pentru a susţine cu documente, hărţi etc. cele 400 de pagini de pledoarii, au cuprins 200 de documente sau fişe: 147 de documente în primul tur de pledoarii orale şi 53 în al doilea. Dintre acestea, au fost 92 de grafice, la care se adăugau extrase de documente şi copii sau detalii de hărţi. De asemenea, au fost pregătite aproximativ 100 de proiecţii, inclusiv de tip dinamic, pentru primul tur, şi aproape 70 pentru turul doi, în vederea susţinerii vizuale a argumentaţiilor.