Semnificaţiile şi implicaţiile sistemului antirachetă

Anunţul preşedintelui Băsescu oficializează etapele instalării scutului american antirachetă pe teritoriul României, o decizie la care s-a ajuns după multe negocieri între România şi SUA, între România şi NATO. Unei garanţii politice dobândite în 2007 i s-au adăugat acum una militară, activă.

Ideea protecţiei antibalistice americană este una mai veche. Aceasta datează din anii '80 şi viza apărarea împotriva unui atac sovietic cu rachete. Proiectul a fost abandonat după căderea URSS şi încheierea războiului Rece dar a revenit în actualitate în anii 2000, ca urmare a creşterii din partea unor state, precum Iranul, a potenţialului violent.

Administraţia Bush a fost partizanul sistemului, însă noua conducere politică de la Washington a făcut pasul înapoi, după declaraţiile foarte ferme ale Moscovei de a amplasa, în contrapartidă, la Kaliningrad, rachete cu focoase nucleare, dacă americanii dau curs propriilor planuri.

Împreună cu anunţul preşedintelui Băsescu, încercam să descifrăm semnificaţiile momentului şi implicaţiile ulterioare, cu ajutorul expertizei oferite de domnii general Mihai Ionescu, directorul Institutului pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară şi prof dr Adrian Pop, de la SNSPA.

Realizator:Dle general Mihai Ionescu, ce înseamnă acest scut antirachetă? Presupune amplasarea de silozuri în România sau pretinde o tehnică militară neconvenţională faţă de ceea ce eram obişnuiţi?

Mihai Ionescu: Din punct de vedere tehnic, noul scut antirachetă destinat interzicerii rachetelor cu rază medie de acţiune presupune atât instalaţii terestre, cât şi instalaţii maritime - în Marea Egee, eventual şi în Marea Neagră - prin care rachete antirachetă pot fi dirijate către ţintele inamice purtătoare de arme nucleare. Aceste instalaţii care constituie scutul antirachetă - nu numai cele din România, pentru că vor fi foarte multe în această zonă a Europei - potenţează securitatea naţională a României, acoperind întreg teritoriul naţional, spre deosebire de veghea formulă a scutului american din estul Europei.

Realizator: Vorbeam înainte de un radar în Cehia şi zece rachete interceptoare în Polonia.

Mihai Ionescu: Da. Şi după cum se ştie, în cadrul politicii de resetare a relaţiior americano-ruse - politică inaugurată de Administraţia Obama şi care a inclus şi relansarea negocierilor pentru încheierea unui nou acord asupra armamentelor strategice, scutul antirachetă făcând parte din această categorie a armamentelor strategice - în cadrul acestei politici de resetare, Administraţia Obama a decis translatarea către sud a scutului antirachetă din estul Europei, iniţial preconizat în Cehia şi Polonia, urmând ca acesta să fie completat într-o fază ulterioară.

Realizator: Domnule profesor Pop, găsiţi o explicaţie a acestei reveniri a politicii americane când se raportează la susţinerea intereselor sale şi aliaţilor săi? Adică preşedintele Obama a nuanţat suficient de mult amplasarea scutului antirachetă, încât de la distanţă părea a fi o retragere strategică.

Adrian Pop: Sigur că a fost vorba şi de ceea ce aţi menţionat dvs în debutul discuţiei noastre, legat de replica de la Kaliningrad a Rusiei faţă de intenţia iniţială, care sigur a dus la o repoziţionare şi o regândire a întregului proiect, dar - după cum a spus şi dl general Ionescu - este vorba şi de politica de resetare a relaţiilor bilaterale inaugurate de mandatul Obama. În acest context, dublu context aş putea spune, sigur că s-a impus şi o nouă soluţie. Eu cred că va trebui să fie văzută nu neapărat legată de România, ci de un context regional care probabil se va preciza în perioada ulterioară. Vom vedea dacă va fi vorba şi de amplasări similare în, de pildă, Bulgaria, Turcia sau alte zone aferente acestui areal în care se află România. Vom vedea dacă va fi vorba şi de amplasări similare în, de pildă, Bulgaria, Turcia sau alte zone aferente acestui areal în care se află România.

Realizator: Extinderea scutului antirachetă poate constitui premisa amplificării pericolelor la adresa securităţii statelor membre NATO? L-aş întreba pe domnul general Mihai Ionescu. S-a discutat foarte mult despre această ipoteză.

Mihai Ionescu: Aş spune că este tocmai invers, în sensul că amplasarea scutului antirachetă în această zonă a Europei - ştiri de presă arată că vor fi în, cum spuneam, instalaţii maritime, pe distrugătoare Aegis în Marea Mediterana şi în acvatoriul înconjurător, dar deopotrivă şi terestre, în Turcia cel puţin deocamdată. Aceasta constituie o pavază mult mai serioasă faţă de pericolele care vin din această parte a marelui Orient Mijlociu şi nici pe departe să potenţeze aceste pericole. Ele ţin să stea de strajă, să constituie şi un descurajant şi deopotrivă să anihileze astfel de pericole. Citez din acest punct de vedere încercarea iraniană, în pofida comunităţii internaţionale, de a se dota cu o armă nucleară, care, dacă se vădeşte încununată cu succes, va declanşa o veritabilă cursă a înarmărilor nucleare în acaestă zonă. Deci, departe de a multiplica pericolul la adresa noastră, acest scut nu face altceva decât, împreună cu aliaţii, să ridice deopotrivă un zid de descurajare şi de apărare în faţa unor asemenea pericole.

Realizator: Extinderea sistemului de apărare ar putea modifica baza de negocieri între Statele Unite şi Rusia în materie de securitate globală? E o întrebare ce apare destul de des cu ocazia consumării unor decizii, domnule Adrian Pop.

Adrian Pop: Eu cred că această invitaţie pe care am primit-o şi răspunsul favorabil din partea autorităţilor române, cel puţin până în prezent, până la votul decisiv al Parlamentului, de a onora această invitaţie, trebuie să fie înscris într-un context mai larg al discuţiilor bilaterale americano-ruse şi intuiesc că o astfel de decizie majoră nu se putea lua totuşi fără a o introduce într-un pachet mai amplu de negociere strategică, care să dea eventuale compensaţii într-un alt dosar aflat pe agenda interesului comun. Rămâne de văzut însă în ce va consta concret această compensare eventuală. Oricum, cred că ea trebuie înscrisă într-un context mai larg al negocierilor bilaterale.

Realizator: Domnule general Ionescu, au apărut deseori declaraţii la nivel politic. Statele Unite nu urmăresc să transforme prin amplasarea sistemului de apărare antirachetă Rusia într-un inamic. Chiar declaraţiile recente spun că americanii, de altfel, se pregătesc să îşi conserve influenţa în alte zone şi nu găsesc nici un motiv de îngrijorare, aşa cum face Moscova, să susţină că sistemul este îndreptat împotriva concurentului ei.

Mihai Ionescu: Ar trebui făcută o departajare foarte clară între ceea ce se întâmplă în realitate şi ceea ce este zgomotul de fond, intenţionat sau mai puţin intenţionat, binevoitor sau mai puţin binevoitor, în legătură cu această problemă. Ceea ce se întâmplă în realitate este faptul că Statele Unite şi Rusia sunt în ajunul unei iminente încheieri a unui tratat Start, care să succeadă celui de la începutul anilor '90, în care amândoi îşi vor controla o reducere mutuală agreată în jos, deci reducere foarte serioasă a armamentului nuclear, inclusiv a elementelor de scut antirachetă.

Realizator: Dar ce ar însemna în termeni mai apropiaţi publicului nostru?

Mihai Ionescu: Asta ar însemna că cei doi parteneri care încheie acest tratat Start se înţeleg în ceea ce priveşte dizlocarea şi capabilităţile ...

Realizator: Dar ce ar însemna în termeni mai apropiaţi publicului nostru?

Mihai Ionescu: Asta ar însemna că cei doi parteneri, care încheie acest tratat START se înţeleg în ceea ce priveşte dislocarea şi capabilităţile nucleare proprii şi şi le controlează pentru a verifica existenţa ca număr şi capacitate a ceea ce are fiecare, şi le controlează reciproc.

Realizator: Deci scade practic puterea de foc...

Mihai Ionescu: E o transparenţă care exclude accidentul, dar o transparenţă care împinge către securitate cooperativă şi nu către conflict. Deci acesta este primul element, iar al doilea element de care trebuie ţinut seama în legătură cu această relaţie ruso-americană este faptul că în ultimul timp relaţiile între cele două state, precum şi relaţiile dintre Rusia şi NATO, au cunoscut o încălzire accentuată - după cum ştiţi, a fost o răcire după evenimentele după răzoiul din Georgia, din august 2008 - şi sunt înţelegeri privind capcităţile de survol şi de tranzit aliat NATO către Afganistan, precum şi cooperare în alte domenii. Deci acestea sun elementele de fond pe care trebuie grefată existenţa acestui scut antirachetă, pe fondul unei înţelegeri tot mai accentuate între SUA şi Rusia. Din acesta punct de vedere trebuie observat că, în această privinţă, resetarea, de care vorbea Administraţia Obama la început, a relaţiilor cu Rusia, pare să dea roade.

Realizator: Încă de acum o jumătate de an, domnule general Mihai Ionescu, informaţiile despre amplasarea noului sistem de apărare antirachetă ofereau o premisă iarăşi către o Românie vulnerabilă pe flancul sud-estic, fără a exclude cu desăvârşire un atac terorist. Aşa am aflat că o rachetă lansată de exemplu din Iran ar putea ajunge foarte bine la Bucureşti.

Mihai Ionescu: Şi deci acest scut antirachetă nu face decât să descurajeze o astfel de traiectorie a unei astfel de rachete sau să o anihileze în faza de ascendenţă, cum se cheamă. Deci aceasta spune foarte clar că securitatea naţională a României şi nu numai, ci a întregului sud-est european, a aliaţilor NATO din sud-estul Europei, pentru că acest scut antirachetă este complementar celui anvizajat de NATO, această securitate s-a consolidat prin instalarea acestor elemente.

Realizator: Acum v-aş întreba dacă cumva noua tehnologie poate să ne apere de faptul că sunt destule ţări în Asia care lucrează la programe nucleare. Ele sunt declarate ca fiind programe nucleare civile, dar vedeţi cazul Iranului care a degenerat în tentativa de a produce şi arme atomice. Mă gândesc la India, Pakistan, China poate fi un producător. Ar schimba cumva raporturile? Deci Moscova şi Washingtonul au această înţelegere, dar dacă ar interveni un terţ, ce s-ar putea întâmpla? Sigur, este o presupunere, o speculaţie.

Mihai Ionescu: Sigur, e o speculaţie chiar foarte serioasă, orice scenariu trebuie luat în considerare. Sigur că da, astfel de rachete sunt îndreptate, pe fondul acesta al încălzirii relaţiilor americano-ruse, împotriva unui terţ, Iranul este cel luat în considerare, iar potrivit hotărârii summitului NATO de la Bucureşti din aprilie 2008, NATO studiază construcţia unui scut antirachetă care să acopere întreaga Europă faţă de eventualităţile pe care le-aţi menţionat dumneavoastră, şi există pe masă şi o propunere ca un astfel de scut antirachetă să fie construit împreună cu Rusia.

Realizator: Domnule profesor Pop, dacă facem o paralelă la criza rachetelor din 1962 din Cuba - insist totuşi faţă de dumneavoastră asupra relaţiilor ruso-americane - ce a deosebit situaţia de atunci de cea de astăzi, când iată că am ajuns la un fel de parteneriat între Moscova şi Washington?

Adrian Pop: Sunt contexte strategice fundamental diferite. E vorba de perioada războiului rece, de un antagonism făţiş, oarecum ireconciliabil la acea dată şi o cursă frenetică a înarmărilor nucleare, care atinsese în acel moment paroxismul şi ameninţa să ducă planeta pe un curs foarte periculos care ar fi dus chiar la aneantizarea vieţii pe Pământ, în vreme ce în prezent - sigur - este un context post-război rece şi post, aş putea spune, 11 septembrie 2001, schimbat, care într-o primă fază chiar imediat după evenimentele din 11 septembrie a dus la o colaborare foarte interesantă între SUA şi Federaţia Rusă. Sigur, după aceea lucrurile au evoluat şi am ajuns la momentul 2008, dar, odată cu mandatul Obama, clar, sunt anumite nuanţe care ne conduc spre ideea unui început de colaborare, care o să vedem încotro se va îndrepta şi cum se va dezvolta.

Realizator: Reformulăm domnule profesor Pop. Ce ar putea şi cine submina relaţia relativ bună a Statelor Unite cu Rusia?

Adrian Pop: Există foarte multe elemente aici. E vorba şi de state aflate în vecinătatea comună a Uniunii Europene şi Federaţiei Ruse care, au încă poziţii oarecum neclarificate. Ceea ce priveşte orientarea lor, aceasta prezintă anumite disjuncţii în ceea ce priveşte opinia populaţiei şi a clasei politice în raport cu orientarea de politică externă şi securitate. E vorba de anumite state terţe din afara arealului comun, dar, sigur, există foarte multe imponderabile aici care pot afecta relaţia.

Realizator: O declaraţie politică de astăzi a unui fost ministru al apărării pune un semn de întrebare asupra relaţiilor dintre România şi ţările care s-au opus instalării scutului antirachetă, sau unde a fost o opoziţie viguroasă, respectiv Polonia, Cehia. Vedeţi vreo modificare a atitudinii statelor nucleu faţă de Bucureşti? Ne amintim totuşi de axa Bucureşti - Londra - Washington care nu a fost prea bine primită la momentul anunţării nici la Berlin şi nici la Paris, domnule general Ionescu.

Mihai Ionescu: Aş spune că cel puţin ultime analize arată că şi Polonia şi Cehia au fost oarecum nemulţumite de translaţia spre sud a scutului antirachetă american şi liniştite oarecum ştiind că în Polonia, de pildă, se va instala o baterie Patriot, dar că în 2015 planurile privind instalarea scutului pentru rachetele cu rază lungă de acţiune vor fi reluate acolo. Deci, nu există, ca să spun aşa, în ceea ce aţi spus dumneavoastră, o posibilitate de contondenţă, de competiţie între aceste state aliate şi care încearcă să identifice căi comune pentru augmentarea propriei securităţi. Deci la întrebarea dumneavoastră aş răspunde că dimpotrivă, instalarea scutului antirachetă în sud acolo, unde nu este preconizat, cât mai rapidă şi eficientă, creează premizele racordării şi statelor de care aţi vorbit la complexul de apărare antirachetă european, în viziunea NATO, acoperind întreagul continent.

Realizator: Domnule general Ionescu, era o declaraţie politică făcută de domnul Atanasiu, fost ministu al apărării. Bănuiesc că dacă ne ascultă a primit şi un răspuns de la dumneavoastră. Am putea spune că facilităţile pe care România le oferă Alianţei i-ar aduce nu doar prestigiu în sânul pactului, ci şi o creştere a rolului său în adoptarea unei decizii comune. Se poate susţine o asemenea supoziţie?

Mihai Ionescu: Din perspectiva aceasta trebuie spus că şi astfel România îşi şlefuieşte un rol şi o statură proprie în cadrul Alianţei, dar ceea ce trebuie mai întâi de toate luat în seamă este că instalarea acestui scut antirachetă, care nu acoperă doar România, întăreşte solidaritatea între aliaţii din sud-estul Europei, dacă mai este nevoie să-i menţionez: Turcia, Bulgaria, Grecia, Albania şi, de asemenea, şi alte state care bat la uşa integrării în NATO.

Realizator: Domnule profesor Pop, dumneavoastră ce opinie aveţi? Dacă ne raportăm iarăşi la un discurs evenimenţial istoric, ne gândim de garanţiile de securitate din 1939. Sigur, astăzi nu mai putem vorbi în aceşti termeni, dar ce credeţi, e totuşi un succes pe care îl repurtează România după atâţia zeci de ani în privinţa protecţiei sale, garanţii de securitate, deci e o ţară care până la urmă putem spune că e apărată, nu poate fi lăsată la voia întâmplării sau în bătaia vântului?

Adrian Pop: Sigur, beneficiem de această protecţie pe care nu o aveam, cum bine s-a menţionat şi anterior. Chiar şi vechiul proiect nu acoperea România, şi nu numai România, chiar şi o parte din sudul Italiei şi alte ţări membre NATO chiar mai vechi decât România, dar sigur orice astfel de decizie poate să antreneze şi sporirea unor riscuri şi vulnerabilităţi care de-abia de aici încolo să le putem decela cu mai multă acuitate. Cum bine s-a precizat, e vorba în primul rând de un scut îndreptat împotriva ameninţărilor potenţiale dinspre Iran. Ştim foarte bine în ce stadiu se află programul de înarmare nucleară al Iranului şi, sigur, această acoperire nu ne scuteşte şi de a deveni la un moment dat potenţială ţintă. Deci, lucrurile trebuie văzute cu o anumită ponderaţie şi o anumită, eu ştiu, clarviziune de către toţi şi vom putea să ne pronunţăm dacă este un succes al României sau, mai degrabă, un succes al SUA, care s-au decis, în sfârşit, să facă acest pas. Deci, lucrurile se pot interpreta în fel şi chip...

Realizator: Dle general Ionescu, cum interpretează Moscova decizia de la Bucureşti? Intră în câmpul predictibilităţii diplomaţiei ruse? Putem privi relaţiile bilaterale cu vecinul îndepărtat din Est mai detaşat faţă de mediul relativ încordat al agendei ultimilor 20 de ani, să spunem?

Mihai Ionescu: Politica externă a României urmăreşte primordial satisfacerea interesului naţional. Interesul naţional reclamă şi relaţii bune cu vecinătatea imediată sau apropiată. Rusia, un vecin imediat al României la Marea Neagră, sigur că da, în decizia noastră a fost luată în considerare. Şi, în consecinţă, interpretarea mea este, şi sunt destule fapte care fundamentează această apreciere, această instalare a scutului antirachetă, a elementelor de scut antirachetă în România pledează pentru o îmbunătăţire, chiar dacă poate părea paradoxal, a relaţiei cu Rusia, făcând-o predictibilă şi tratabilă în mediul aliat, deci nu bilateral, aşa cum s-a obişnuit până acum.

Realizator: Există rapoarte oficiale ce vorbesc de amplasarea de către SUA a unor elemente ale scutului antirachetă în Turcia, Israel şi Balcani, după ce scutul a ajuns operaţional în Alaska, Japonia, Australia, Taiwan, Norvegia, Marea Britanie, chiar şi Groenlanda. Până unde s-ar putea întinde această nouă structură defensivă, dle general?

Mihai Ionescu: Această nouă structură defensivă, în funcţie de străpungerile tehnologice, urmează să acopere întregul areal planetar, pentru a face faţă la ameninţarea probabil cea mai puternică existentă astăzi, aceea a proliferării armelor de nimicire în masă, a posibilităţii ca astfel de arme să intre în posesia unor reţele teroriste.

Realizator: Grupurile individuale, acestea, teroriste, chiar au această posibilitate şi au această putere financiară? Totuşi vorbim de sume de bani destul de mari aici.

Mihai Ionescu: Vreau să vă aduc aminte că, de pildă, pe laptopurile elementelor din reţeaua Al Qaeda, în 2001, în Afganistan, capturate de aliaţi, au fost găsite elemente conceptuale privind construcţia unor arme miniaturale nucleare. Deci, totul este în domeniul posibilului, având în vedere şi creşterea exponenţială a tehnologiei, rafinarea cu totul extraordinară şi miniaturizarea, ca să zic aşa, a produselor tehnologice.

Realizator: Desigur, domnule general, că trebuie să ne întrebăm şi cât costă această nouă strategie. Chiar dacă va deveni operaţională abia în anul 2015, România are totuşi de plătit ceva, nu?

Mihai Ionescu: Credeţi că securitatea şi apărarea sunt lucruri gratis, care cad gratis, căzute din cer spre beneficiul acelora care abia le aşteaptă? Nu.

Realizator: Şi nici negociabile?

Mihai Ionescu: Sigur că da. Vă închipuiţi că nu există negociere ? Noi suntem parteneri strategici cu SUA, iar instalarea scutului, elementelor de scut antirachetă la noi este expresia acestui parteneriat strategic între cele două state, spre beneficiul multiplu aliat în sudul Europei.

Realizator: Domnule profesor Pop, cum credeţi că va arăta lumea peste 20 de ani, din punct de vedere al relaţiilor strategice, politice, mai ales că avem acum, astăzi se deschide o nouă etapă, aceasta a unui sistem de protecţie antirachetă, care se pare că este şi foarte bun? Cum vedeţi dumneavoastră?

Adrian Pop: Din păcate, nu sunt Mafalda şi mi-e greu să anvizajez ce, cum va arăta lumea din punct de vedere strategic peste 20 de ani, dar aş spune că reconfigurările şi reaşezările geopolitice care se petrec în momentul de faţă sunt şi ca urmare a schimbărilor majore pe care le-a antrenat criza financiar-economică mondială. Aşa cum se va aşeza economic, financiar, lumea de mâine, vom putea vorbi şi de noi configuraţii geopolitice, care vor fi şi geoeconomice şi geostrategice. Deci, haideţi să vedem cum vor evolua întâi lucrurile în acest plan şi pe urmă să ne hazardăm să ne runcăm în nişte scenarii din astea.

Realizator: Ne oprim aici, cu convingerea că vom mai putea discuta despre subiect. Oricum, el a intrat în dezbatere publică şi aşteptăm şi alte reacţii şi opinii găzduite de postul public de radio.