Obiceiuri şi simbolistici din Săptămâna Mare

În tradiţia pomenită a poporului român apare o faptă nescrisă în Evanghelie.

Ţăranii noştri spun că Maica Domnului avea un coş de ouă în braţe atunci când stătea la picioarele Crucii pe care era răstignit Iisus şi pe aceste ouă albe au picurat câteva fire din sângele sfânt.

2000 de ani la rând ţăranii au vopsit ouă roşii de Paşti.

Vedeau în culoarea roşie simbolul suferinţei, dar şi al jertfei, iar în ou un mister al vieţii.

Oul pentru ei era o fiinţă de abia înmugurită, o viaţă în potenţă.

Când te gândeşti la puişorul nenăscut îţi apare în minte Mântuitorul stând în mormânt.

Aşa cum primul va sparge coaja pentru a ieşi la lumină, la fel Hristos va da la o parte piatra de mormânt pentru a învia.

Un obicei simplu şi câteva sensuri profunde care se ascund în spatele lui.

Este semn că poporul nostru a învăţat să răspândească în lume ceea ce învăţa în biserică.

Audio: Ascultaţi o dezbatere privind obiceiurile şi tradiţiile din Săptămâna Mare.


"Săptămâna asta este o săptămână cu adevărat mare pentru cine trăieşte, îndeosebi pentru cei ce trăiesc în biserică, pentru că, am observat, această mărime vine într-un fel şi din faptul că slujbele sunt mai ample, puţin mai bogate, dar pe de altă parte şi din mulţimea de evenimente pe care le parcurgem actualizate", spune teologul Costion Niculescu.

Potrivit doctorul Doina Işfănoni, cercetător la Muzeul Satului, în tradiţia populară, tot acest moment este un moment al redeşteptării, al trezirii la viaţă în primul rând a întregii naturi.

"Este un moment de mare nerăbdare, în acelaşi timp, dar şi de mare tensiune, pentru că, în momentul în care ne redeşteptăm, nu ştim exact cum vom evolua. Trăim acest moment cu maximum de intensitate", spune Doina Işfănoi.

Aceasta a mai spus că tot ceea ce face omul în această perioadă a Postului Mare şi mai ales în această săptămână ultimă este într-un crescendo al efortului său fizic şi spiritual de a verifica şi de a duce către ceea ce îi stă în putinţă ca perfecţiune tot ceea ce are de făcut, tot ceea ce are de făcut în gospodărie, ca şi pomicultor, ca şi agricultor, ca şi gospodar de frunte, verificând, curăţind, făcând totul.

"Femeile, preocupate de verificarea aceasta, pentru că există un sentiment al primenirii. Se spune: se primeneşte natura, se redeşteaptă. Acest sentiment al curăţeniei, înţeleasă ca o purificare pe care trupul şi mediul şi natura trebuie s-o afişeze, odată cu ceea ce înseamnă primenire prin Învierea Mântuitorului, este asumată în spiritualitatea populară ca pe o verificare şi o excelenţă pe care fiecare trebuie s-o realizeze pentru a fi demn de a primi lumina", potrivit Doinei Isfănoi.