Creştere a preţului alimentelor
Conform unei statistici, preţurile la legume în România au crescut cu 21% - 22% în 2010.
17 Ianuarie 2011, 15:49
Preţurile la alimente au crescut în România anul trecut. Cele mai mari creşteri au fost la cartofi, legume şi ulei. Fondul Monetar anticipează şi pentru 2011 creşteri de preţuri la alimente şi energie.
Ministrul agriculturii a temperat recent aceste temeri, arătând că o creştere imediată ar fi nejustificată şi artificială.
În cadrul unei dezbateri realizate la Radio România, preşedintele Europroduct, Vlad Gheorghe a declarat că piaţa internă de legume a României este acoperită de producătorii autohtoni doar timp de 6 luni pe an.
"Piaţa românească este acoperită de producătorii autohtoni timp de şase luni: începând cu sfârşitul lunii februarie şi până la sfârşitul lunii octombrie. Spre surpriza noastră, cartoful românesc a fost epuizat în luna noiembrie, iar ceea ce vedem acum şi există pe piaţă sunt numai cartofi din import; din cauza climei şi a ploilor care au fost s-a diminuat producţia pentru anul trecut" a declarat Vlad Gheorghe.
Conform unei statistici, preţurile la legume în România au crescut cu 21% - 22% în 2010.
Preşedintele Europroduct este de părere că preţurile de producţie la producătorii români au crescut în principiu din cauza preţului foarte ridicat al motorinei.
"Această creştere vine şi de la scumpirea energiei electrice, energiei termice, a materialelor, a combustibilului în primul rând; motorina care, ştiţi bine, de câteva zile mediatizarea faptului că noi avem cele mai mari costuri la litrul de carburant şi toate se reflectă în preţul legumelor. N-am beneficiat de o motorină subvenţionată, aşa cum se discuta anticipat şi toate aceste costuri se înmagazinează în preţul de livare al produsului final" a mai precizat Vlad Gheorghe.
Întrebat dacă din România se mai exportă legume sau fructe, preşedintele Agrostar, Ştefan Nicolae a declarat că suprafaţa pe care se cultivă acestea s-a diminuat foarte mult şi astfel nu se mai exportă nimic în prezent.
"Pot să vă spun că noi nu mai exportăm nimic în prezent din zona de legume şi fructe. Importăm foarte mult, pentru că s-a diminuat considerabil suprafaţa, comparând cu, să spunem cu 1990, când aveam un milion de hectare de legume, iar în momentul ăsta am ajuns undeva la 150.000-200.000 de hectare" a declarat Ştefan Nicolae.
Audio: Varianta integrală a dezbaterii