10 ani de la atentatele din 11 septembrie

Realizator: Dragoş Ghiţulete - Peste două zile se va împlini un deceniu de la începutul evenimentelor care au declanşat ceea ce noi numim acum războiul împotriva terorismului. În studioul Radio România Actualităţi - conferenţiar Florin Diaconu, Facultatea de Studii Politice a Universităţii Bucureşti şi director direcţia furnizare expertiză către Ministerul de Externe a Institutului Diplomatic Român.

Bună ziua, domnule Diaconu! Vă mulţumim că sunteţi prezent aici, în studioul Radio România Actualităţi! În curând, vom intra în legătură şi cu colega noastă Ani Sandu, care se află în Statele Unite. Vorbim despre o decadă, domnule profesor, de la declanşarea războiului împotriva terorismului, pe 7 octombrie, mai precis, 2001.

Audio:

Aş vrea să vă întreb ceva, pentru că, în momentul de faţă, au început să apară tot felul de informaţii, desigur au apărut imediat după 2001, dar încep să se adune, şi ce m-a frapat destul de tare, un oficial american spunea, zilele trecute, că nu lipsa de informaţii, în momentele ulterioare 11 septembrie 2001, a fost marea problemă, ci faptul că au fost prea multe informaţii, care au bulversat, până la urmă, şi FBI şi CIA.

Florin Diaconu: Depinde cum ne uităm la chestiunea asta. Lucrurile stau în felul următor. La începutul anilor '90, vorbim de o Americă, în mod limpede, mai puternică decât orice fel de altă putere hegemon din toată istoria mondială. Rămasă singură pe arena internaţională, după moartea în ring, ca să zic aşa, a Uniunii Sovietice, şi care reuşeşte să bată cu un scor ca de baschet, pe irakieni, în primul război din Golf, în condiţiile în care, să ne aducem aminte, Saddam Hussein avea a patra armată din lume, la momentul respectiv. În aceste condiţii, a apărut la diverse etaje ale aparatului de stat american un fel de sindrom al invincibilităţii care, pe fondul celor două mandate succesive ale preşedintelui Clinton, a cauzat sau a provocat un fel de demantelare, lesne de înţeles, de altfel, a unora din segmentele instituţionale care deservesc administraţia, care se întreba pe bună dreptate dacă tot suntem atât de puternici, de ce am menţine atâţia oameni sub arme, de ce am menţine atâţia analişti de informaţii pe spaţii care nu sunt interesante pentru noi şi nu mai generează vulnerabilităţi. Am să vă dau un exemplu, care e legat direct de tema pe care o discutăm acum, Caspar Weinberger, care e un important om politic din vremea marilor guvernări sau administraţii republicane, dinaintea preşedinţiei lui William Jefferson Clinton, spunea - într-o carte tradusă şi în româneşte, de o bună bucată de vreme - că după sfârşitul răzoiului rece, Agenţia Centrală de Informaţii, care avea 1.200 de analişti, care stăteau cu ochii ca pe butelie pe spaţiul Asiei Centrale, ex sovietice, a renunţat la 1.198 dintre ei. Pe cale de consecinţă Bin Laden -nu? - împreună cu colegii de activitate ai lui şi-au găsit loc de manifestare şi de pregătire într-o zonă care pur şi simplu nu mai era acoperită decât în termeni vagi de principala agenţie de spionaj a SUA. Pe de altă parte, pot admite că or fi fost, sigur, cantităţi enorme de informaţie uşor difuze, uşor contradictorii, şi se prea poate ca decidenţii de la Washington, ca şi analiştii - nu? - să nu fi văzut pădurea, din cauza copacilor.

Realizator: Probabil că şi înainte nu au văzut pădurea din cauza copacilor. Îmi aduc aminte, un fost ofiţer FBI care, culmea ironiei, nici nu ştiu cum să-i spun, a devenit ulterior şeful securităţii de la World Trade Center, avertizase că SUA vor fi atacate în inimă. Stăm acum de vorbă cu Ani Sandu, care se află în SUA, mai precis la New York. Am văzut că există un sondaj de opinie, printre cetăţenii din SUA, referitor la ce a însemnat pentru ei acest moment, 11 septembrie 2001. Cei mai mulţi spun că e mult mai important şi decât Războiul din Vietnam, şi decât căderea comunismului şi aşa mai departe. Aş vrea să te întreb, însă, dacă este adevărat că nivelul de alertă în New York a fost ridicat sau va fi ridicat peste două zile. Înţeleg că este un avertisment de la un oficial FBI. Spun că asupra New Yorkului sau a Washingtonului ar plana o ameninţare credibilă, dar neconfirmată. Şti ceva despre asta?

Reporter: Da. Acest lucru, această informaţie, de fapt, a apărut acum câteva ore, de fapt, când aici era 19:00, cred că. Nu s-a spus foarte mult despre această posibilă ameninţare teroristă, în ce ar consta ea. S-a spus numai ca sunt informaţii specifice, care nu sunt însă confirmate. Sunt credibile. Ce vă pot spune, însă, este că s-a anunţat deja că sunt suplimentate măsurile de securitate, că poliţiştii vor patrula mai mult, că programul lor va fi prelungit cu patru ore, cel puţin până luni, deci după ce se închid, aici, ceremoniile de comemorare a 10 ani de la 11 septembrie. Primarul New-York-ului, Michael Bloomberg vorbea în urmă cu câteva ore despre o, adică îi sfătuia pe locuitorii New Yorkului să îşi vadă de treburile lor obişnuite, să nu-şi schimbe programul pentru că poliţia este cea care trebuie să se ocupe de aceste informaţii. În rest, nu s-a spus nimic. Informaţiile sunt vagi şi totul a fost doar... Încă un lucru aş vrea să spun. Tot primarul New York-ului spunea că unul din motivele pentru care au prezentat aceste informaţii publicului este pentru a încuraja publicul să semnaleze orice posibile suspiciuni pe care le are legat de posibile acte de terorism.

Realizator: Îmi aduc aminte că şi domnul Giuliani, era primar atunci la New York, le-a spus new yorkezilor, şi nu numai, cetăţenilor americani: "Haideţi să continuăm totuşi să trăim, haideţi să ne vedem de viaţa noastră, să le arătăm, că nu suntem slabi. Îmi aduc aminte că erau foarte miraţi atunci, cei din SUA: "Iată, e posibil, am fost atacaţi, chiar aici în inima noastră ne-au atacat". Aş vrea să te întreb, la 10 ani de la acele momente, ce cred acum cetăţenii din SUA despre securitate şi despre ce a însemnat acel moment.

Reporter: Dacă ar fi să pornim de la problemele legate de securitate, sunt foarte multe discuţii acum, aici, şi la televizor, pe stradă, legate de numărul acestor măsuri şi în ce constau ele. Sunt foarte multe camere de luat vederi, de exemplu, şi sunt unii americani care se tem că astfel le sunt îngrădite anumite libertăţi. Însă mare parte dintre americanii cu care am vorbit sunt mulţumiţi că aceste măsuri se iau şi chiar am întâlnit cazuri în care au zis: "Nu contează că s-ar putea să ni se îngrădească vreo libertate atâta timp cât sunt apărat şi mă simt în siguranţă aşa". Mai degrabă sentimentul este acesta.., nu ştiu dacă este o frică, pentru că nu mi-a spus nimeni de o frică, dar o nesiguranţă există, şi atunci oamenii vor să aibă măsuri de securitate, vor să ştie că sunt protejaţi.

Realizator: Dar înţeleg că totuşi sunt preocupaţi de criza finaciară până la urmă, în mai mare măsură.

Reporter: Exact. Acesta este un alt aspect. Foarte mulţi dintre americanii cu care am vorbit mi-au spus că: "În regulă, sunt aceste măsuri, au trecut 10 ani, noi acum avem alte probleme. Copiii mei nu-şi găsesc de lucru". De asemenea, am vorbit cu un domn de la un magazin, unde vindea produse de supraveghere video, şi spunea că dacă, după 11 septembrie a vândut măşti de gaze şi tot felul de costume speciale pentru posibile dezastre naturale, acum oamenii s-au mai calmat şi tind mai ales să-şi protejeze proprietăţile, în contextul în care criza economică din SUA îi poate pune pe unii să recurgă la furat şi tot felul de astfel de acte. Adică aici sunt mare parte din îngrijorările constante ale americanilor.

Realizator: Ai vorbit şi cu mulţi dintre cei care au fost acolo, în inima, să spun aşa, Americii, au văzut grozăvia de la ora 9:05 dimineaţă. Ce ţi-au spus, ce au crezut atunci, ce au văzut şi cum s-au simţit atunc, şi cum sunt acum, la 10 ani după eveniment?

Reporter: Pentru foarte mulţi dintre ei - eu am vorbit, mai ales, cu mai mulţi români - şocul a fost... Deci, despre şoc vorbeşte toată lumea, despre senzaţia de incertitudine, la fel. Vorbim cu oameni care s-au salvat, evident. Chiar ieri am vorbit cu o româncă din Cluj, care lucra la baza turnurilor gemene, la parter, era manager la o firmă de catering şi ea îmi spunea că a avut foarte mare noroc că a ieşit afară repede, fiind la parter, a văzut al doilea avion intrând în al doilea turn şi atunci a avut, cumva, în mintea ei... s-a gândit că ar fi mai în siguranţă la metrou. Şi norocul ei a fost că ea locuia în Queens, că a prins ultimul metrou care mergea spre Queens, că n-a luat metroul spre cealaltă direcţie, unde a devenit inaccesibil - vreo două staţii au devenit inaccesibile la acea vreme - şi că a ajuns acasă în siguranţă. Deci, în cazul ei, de exemplu, există senzaţia asta de mare noroc că eşti în viaţă. Ce a rămas după 10 ani, de exemplu, este că îşi aduce foarte clar aminte zgomotul asurzitor al unei alarme pe care îl făceau cuptoarele lor, aveau cuptoare industriale, şi mai târziu chiar, când a lucrat în continuare în domeniu, de fiecare dată când auzea acel zgomot avea o tresărire. Deci, astfel de traume, pentru cei care au fost acolo, rămân. Alţi români cu care am vorbit, care, tot aşa, printr-un noroc, poate ar fi trebuit să fie acolo, într-unul din turnurile gemene, şi n-au mai fost... Ei au văzut însă marea mobilizare a americanilor de după 11 septembrie şi lucrurile astea le-au rămas întipărite. Adică, toţi dintre cei cu care am vorbit au spus clar că 11 septembrie rămâne în mintea lor foarte bine întipărit...

Realizator: De asta şi acest sondaj de care vorbeam mai devreme, cel mai important eveniment, până la urmă, pentru ei, mult mai important decât războiul din Vietnam, de pildă. Mulţumim foarte mult! A fost prin telefon, din New York, colega noastră, Ani Sandu. Ne reîntoarcem în studioul Radio România Actualităţi pentru această ediţie specială - 10 ani de la momentul 11 septembrie 2001. Anunţăm că această emisiune va fi postată în format video şi pe site-ul nostru, politicaromaneasca.ro. În studio, conferenţiar Florin Diaconu, Facultatea de Studii Politice, Universitatea Bucureşti şi director Direcţia Furnizare Expertiză către Ministerul de Externe a Institutului Diplomatic Român. Domnule profesor, în urmă cu câteva zile, Tony Blair a dat un interviu şi a spus că imediat după, desigur, 11 septembrie 2001 au început două mari războaie. E vorba de Irak şi Afganistan şi spunea domnia sa că au fost războaie prelungite din cauza Iranului. Aş vrea să vă întreb ce rol a jucat şi ce rol joacă Iranul în această luptă împotriva terorismului?

Florin Diaconu: În chip formal, autorităţile de la Teheran au condamnat la vremea respectivă atentatele de la 11 septembrie. În realitate, dincolo de logica discursului politic, regimul actual de la Teheran... şi vreau să fac această subliniere, eu nu discut despre naţiunea iraniană, despre poporul iranian, despre ţară, vorbim despre regim, sigur, actualul regim de la Teheran este un factor de majoră instabilitate pe arena internaţională, cu multe dintre lucrurile pe care le întreprinde. Nu discut acum apetitul complet hipertrofiat pentru dezvoltarea unor programe nucleare cu folosinţă duală, ca să traduc în româna populară, care produc electricitate, dar care pot produce extrem de rapid şi material pentru arme nucleare, discut pur şi simplu despre transferul, dovedit deja cât se poate de clar, de tehnologii, know-how, muniţie şi aşa mai departe, către diverse categorii de insurgenţi şi din Irak, şi din Afganistan. Din nou, ca să traduc din română în română, cu destulă probabilitate, un număr important de militari ai marilor coaliţii internaţionale, mă refer la cea care a luptat până recent în Irak şi la cea care luptă astăzi în Afgansitan, au fost răniţi sau au murit datorită, sigur, implicării indirecte, dar evidente a Iranului în aceste ambe teatre de operaţiuni. Reformulez, nu a Iranului, ci a regimului de la Teheran.

Realizator: Am văzut domnule profesor că au mai urmat momente de "glorie", nu ştiu cum să le spun, până la urmă, gloria reţelei teroriste Al-Qaeda în Spania, în Marea Britanie. Am văzut însă că, după 11 septembrie 2001 au apărut şi momente de tensiune între lideri din interiorul reţelei, nu mai departe liderul reţelei Al-Qaeda din Irak şi Osama bin Laden. A fost o strategie a SUA să învrăjbească?

Florin Diaconu: Nu am suficiente informaţii ca să răspund la o întrebare de genul ăsta, dar pot construi, ca să spun aşa, un soi de analogie cu ceea ce ştiu, ca şi dumneavoastră, din viaţa altor organizaţii cu mize politice, indiferent care sunt ele. În aproape orice fel de maşinărie de mari dimensiuni, care pune la un loc mulţi oameni, inevitabil există şi mai mulţi inşi care doresc în mod natural sau sigur mai puţin natural şefia respectivei entităţi şi atunci, aşa cum la volanul unei maşini nu încape decât un singur şofer şi la cârma unei organizaţii, indiferent care este natura acesteia, nu încape decât un singur lider, caracterele puternice şi ambiţioase se mai ciondănesc între ele. Faptul că există însă frecuşuri în interiorul Al-Qaeda nu înseamnă că neapărat potenţialul ei letal a scăzut de o asemenea manieră încât să ne treacă nouă definitiv orice fel de îngrijorare.

Realizator: S-a spus şi pe bună dreptate, imediat după 11 septembrie 2001 că lumea va arăta altfel pentru că ce s-a întâmplat atunci în SUA schimbă definitiv faţa lumii, să spun aşa, pentru că cea ma mare putere la acel moment este lovită în interior. Ce s-a întâmplat în 10 ani? Cum credeţi că s-a schimbat faţa lumii?

Florin Diaconu: Lumea s-a schimbat în chip substanţial încă dinainte de 11 septembrie. Haideţi să ne aducem aminte în chip cât se poate de normal, de altfel, că nu era prima dată când Al-Qaeda lovea în mod explicit ţinte care din perspectivă juridică sunt teritoriul naţional american. Două ambasade în Africa de Est, nu în orice fel de ţară din lume, în conformitate cu principiile de drept internaţional, ambasada este teritoriul suveran al ţării care trimite diplomaţi în ţara respectivă şi nava de luptă USS Cole. În conformitate cu dreptul maritim, navele militare, ca şi cele comerciale sunt teritoriu, parte a teritoriului naţional al statului sub al cărui pavilion navigă şi atunci povestea cu lovitul Americii în inima ei este o chestiune pe care putem să o înlăturăm, cred. Sigur că rămâne 11 septembrie un motiv de intensă valoare simbolică, dar există aspectul cantitativ, până la urmă, vorbim de un act terorist care face practic, în câteva secunde, nu mă refer la timpul în care s-au prăbuşit turnurile gemene, ci pur şi simplu la actul terorist care înseamnă a pune mâna pe avioane, câteva secunde de muncă a celor 13 terorişti, au generat 3000 şi ceva de victime.

Realizator: Un real război împotriva terorismului a fost înainte de 11 septembrie?

Florin Diaconu: Cu siguranţă de multă vreme, într-o manieră suficient de discretă şi pe care noi nu o să o vedem probabil niciodată, decât dacă trăim mai bine de 100 de ani până se declasifică toate documentele.

Realizator: Vorbim aici de munca FBI, CIA ş.a.m.d.

Florin Diaconu: Sigur că da.

Realizator: Muncă pe care noi nu am văzut-o. Ulterior, după 11 septembrie s-a vorbit, iată de declanşarea acestui război împotriva terorismului, însă el începuse înainte, atunci.

Florin Diaconu: Cu siguranţă.

Realizator: În "New York Times", domnule profesor, există o dezbatere, acum la 10 ani după acele evenimente, dacă mai este sau nu nevoie de acel "patriot act". Ne aducem aminte că după acele evenimente, legislaţia americană s-a înăsprit foarte foarte tare. S-a vorbit imediat, probabil, despre libertatea individuală versus până a urmă nevoia de securitate sau s-a şi abuzat uneori, mai mult sau mai puţin. Acum sunt argumente pro şi contra, păstrăm sau nu păstrăm acest tip de protecţie în SUA şi nu numai şi în Marea Britanie s-au înăsprit legile. Credeţi ca ar mai fi nevoie de acest tip de protecţie?

Florin Diaconu: Eu nu am de ce să fac trimitere la dezbaterea din Statele Unite, referitoare la "the patriot act", pentru simplul motiv că nu sunt purtător de cetăţenie americană. Pot să răspund, însă, la o întrebare sugerată în chip direct de dumneavoastră: cum reacţionez eu, persoana fizică Florin Diaconu, purtător de cetăţenie a altei ţări, la tema generală a echilibrului extrem de fragil între liberăţile şi drepturile individului şi securitatea statului prezervată cu metode care duc inclusiv la restrângerea libertăţilor mele. Din această perspectivă, pot să vă dau un răspuns extrem de net, care presupun că o să enerveze sau o să mâhnească, pe bună dreptate, pe mulţi dintre colegii mei, în special de la facultate. Părerea mea, în ceea ce mă priveşte, e că prefer un anume soi de îngustare a marjei mele de libertate absolută, în condiţiile în care am garanţia că povestea asta generează un plus semnificativ de securitate publică. Din nou, ca să traduc din română în română, sigur că nu mor de încântare că, sigur, vreo entitate naţională sau multinaţională ascultă în timp real foarte multe convorbiri telefonice. Dar nu am nimic de ascuns, în ultimă instanţă. ce poate afla cineva de la unul ca mine? Că vorbesc cu nevastă-mea despre ce am de cumpărat de la piaţă sau ce facem în weekend, sau că vorbesc cu amicii mei despre ce carte mi-am luat sau la care film mergem vinerea viitoare. Reiau, nu mor de încântare că se întâmplă lucrurile astea, dar, dacă am de ales între faptul că ştiu şi accept ca cineva să-mi asculte telefoanele, alternativa cealaltă fiind de a mă duce, din când în când, cu linguriţa ca să-mi culeg prietenii şi cunoscuţii de pe pereţi, nu, cum au făcut americanii cu rude, amici, cunoscuţi ai lor, după 11 septembrie, e absolut limpede ce am eu de ales.

Realizator: Până la urmă, e întrebarea legitimă, cred, ce consideri că e mai important - să fiu apărat şi protejat, chiar cu riscul ca, uneori, să mi se încalce anumite drepturi, sau, în numele acestei libertăţi individuale, să trăiesc un risc şi cu o frică, până la urmă?

Florin Diaconu: Pe mine nu mă pot deranja decât abuzurile impardonabile, dar, reiau, sigur, sunt preocupat, e drept în virtutea unei abordări a problemelor de securitate, despre care pot admite că erau mai degrabă la modă, în prima jumătate a secolului XX, ca şi la sfârşitul secolului al XIX-lea, o realitate în care securitatea statului e mai importantă decât securitatea individului.

Realizator: Mutăm, să spun aşa, discuţia, domnule profesor, în Europa şi de ce aş vrea să o mutăm aici: liderul Al-Qaeda, ştim bine, a fost eliminat. Mai reprezintă, în momentul de faţă, această organizaţie un pericol real pentru Europa?

Florin Diaconu: Presupun că, în bună măsură, da, s-ar putea, m-ar bucura tare mult să mă înşel. Că, de fapt şi de drept, în ziua de astăzi, potenţialul Al-Qaeda să fie, mai degrabă, bustat de ceea ce s-a întâmplat cu Osama bin Laden. Din cel puţin două motive, pe cât ştim, sigur, utilizând cantităţile de informaţie deschisă pe care le cunoaştem cu toţii şi pe care eu le pot vehicula. Osama bin Laden era de multă vreme suficient de grav bolnav, ceea ce, sigur, trebuie să-i fi redus semnificativ randamentul. Doi: era într-o intensă stare de izolare informaţională, putea comunica cu destulă greutate cu perifericele lui. Si, atunci, sigur, calitatea lui de controlor sau de comandant, de person în charge, era serios afectată de cel puţin două tipuri de chestiuni, care unora li se par amănunte nesemnificative, dar care sunt realmente importante. Nu ştim cu exactitate cine îi va urma, putem bănui, însă, pe bună dreptate, că acela ar putea fi, măcar pentru o bună bucată de vreme, mai puţin tarat, dacă e un om sănătos, nu, care nu are probleme grave de sănătate şi care poate comunica în timp real cu perifericele sale, nu, cu etajele, celulele organizaţiei, atunci, ne-am putea trezi, Doamne fereşte, pe cap cu un fel de Osama bin Laden reloaded, semnificativ mai primejdios decât defunctul.

Realizator: Aţi punctat o chestiune foarte importantă aici, domnule profesor. Şi de ce spun asta? Mă reîntorc la dezbaterea din "New York Times", dacă mai avem sau nu nevoie de "patriot act". Cei care sunt pro păstrarea acestei legi spun că... nici nu ştiu dacă să zic datorită sau din cauza, pentru că mijloacele, metodele s-au diversificat. Există internet acum, sunt posibilităţile mult mai mari tehnologice, de a fabrica tot felul de arme care sunt din ce în ce mai mici până la urmă, din ce în ce mai diverse, ne putem trezi că şi metodele de a face rău, până la urmă, se pot diversifica şi ne putem trezi cu altceva, cu un alt tip de terorism?

Florin Diaconu: E perfect posibil. Aş face trimitere, în situaţia asta, la un document declasificat de multă vreme. Osama bin Laden a avut o bucată de vreme un secondant, care i-a fost şi şofer, dar nu numai şofer, care se cheamă Khalid Sheikh Muhammad, care e la Guantanamo de o bună bucată de vreme. Acum câţiva ani a avut loc acolo, la Guantanamo, o audiere a lui în faţa unui complet de judecată militar american, tema întâlnirii în cauză fiind stabilirea... mă rog, acceptarea sau neacceptarea statutului de prizonier de război pentru el. Cu ocazia acelei proceduri, el a făcut o declaraţie, pe care a acceptat-o ca fiind făcută fără să fie supus vreunei presiuni, aşa susţine şi el şi avocatul din oficiu, pe care l-a avut, în care listează inclusiv o parte din atribuţiile de serviciu, ca să spun aşa, pe care le-a avut pe vremea când lucra pentru Osama bin Laden. Una dintre aceste atribuţii de serviciu era aceea de manager general, nu ştiu ce alt fel de termen să folosesc, al echipei care se îndeletnicea cu prospectarea posibilităţii ca Al Qaeda să folosească o bombă murdară. Pentru aceia din ascultătorii noştri care nu ştiu, că nici nu au de ce să ştie, de fapt şi de drept, ce desemnează un astfel de termen, vorbim de o bombă convenţională, în jurul căreia sunt amplasate, în chip meşteşugit mici cantităţi de material radiologic. O astfel de poveste împrăştie într-un spaţiu urban o grămadă de pulbere, ca orice fel de explozie normală, cu multe particule radioactive, putând mări în chip semnificativ cantitatea de cancere, de toate tipurile, în următorii 10 ani. În ziua de astăzi, mă îngrijorează mai degrabă o astfel de perspectivă decât un nou atentat, cum a fost acela de la 11 septembrie, pentru că securitatea pe toate liniile aeriene e mult mai serioasă acum decât acum 10 ani. Dar substanţe explozive sunt, cabinete radiologice există, sigur, ţări unde securitatea materialelor fisionabile e în mod limpede precară, există.

Realizator: Specialişti care se pot dedica unor astfel de proiecte există!

Florin Diaconu: Sigur, fără niciun fel de probleme, există şi ei, oameni cu studii, nu în domeniul biologiei sau al medicinei, care să se apuce să facă antrax sau, mă rog, cine ştie ce fel de alt agent patogen în cantităţi suficiente, există şi ei. Probabil că dacă nu avem suficient de mult noroc, în viitorul previzibil, într-un loc sau altul din lume, ne-am putea trezi pe cap cu o astfel de situaţie, de departe mai deranjantă, mai dramatică decât ceea ce am trăit cu toţii acum 10 ani.

Realizator: Acum, pentru că spuneţi, vă temeţi mai mult de astfel de atacuri neconvenţionale, să spun aşa? Aş vrea să vă întreb, dar foarte pe scurt, nu ştiu dacă reuşim. Momentul Norvegia, a fost cât se poate de convenţional acel atac?

Florin Diaconu: Eu n-aş discuta acum despre cazul norvegian, dintr-un motiv foarte simplu. Omul în cauză n-are niciun fel de legătură directă şi imediată cu entităţi de tipul Al Qaeda. Ce povesteşte el, sigur, în textul acela de sute de pagini, nu prinde accente bizare, e o altă discuţie. Vorbind de atentatorul din Norvegia, în mod limpede, nu e membru sau simpatizant al Al Qaeda şi, atunci, putem să discutăm despre el altădată.

Realizator: Şi nu are motive religioase, de asta, am zis că într-un minut... eu vorbeam de acel atac, cât se poate de convenţional a fost, nu a folosit arme biologice sau...

Florin Diaconu: A, nu, sigur, iată ce se poate întâmpla chiar şi în urma unor iniţiative strict individuale! Nu, ce poate să facă un om cu mijloacele lui proprii de bord dacă e încăpăţânat şi motivat, indiferent care-i intensitatea încăpăţânării şi care-i natura motivaţiei. ealizator: Şi dacă găseşte o breşă în sistemul de securitate. lorin Diaconu: Sigur!