Au fost gasite 47 articole pentru victor ciorbea
Sesizarea vizează posibila încălcare a unor articole din Constituţie privind românii din străinătate şi dreptul de vot.
Argumentele, prezentate pe larg în 7 puncte, ţin atât de respectarea legii fundamentale şi a principiului separaţiei...
Sesizarea preşedintelui viza instituirea pensiei speciale pentru Avocatul Poporului.
Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi face o nouă anchetă la SUUB, în legătură cu concedierea asistentei medicale...
Avocatul Poporului a precizat vineri că nu se implică în controlul de constituţionalitate al actelor normative emise în...
Ministrul de interne, Carmen Dan, şi comandatul Brigăzii Speciale a Jandarmeriei, colonel Cătălin Paraschiv, au fost audiaţi...
PNL susţine că prin modificarea contribuţiilor s-au încălcat Constituţia, dreptul la proprietate şi dreptul la pensie al...
Avocatul Poporului a spus că va analiza cererea PNL, dar se aşteptă şi la sesizări ale organizaţiilor sindicale care au...
On 21-22 September 2017, Bucharest hosts the General Assembly of the European Ombudsman Institute (EOI).
Bucureştiul găzduieşte pe 21 şi 22 septembrie Adunarea Generală a Institutului European al Ombudsmanului.
PNL sesizează Avocatul Poporului cu privire la neconstituţionalitatea ordonanţelor privind plafonarea indemnizaţiei pentru...
Senatul a adoptat astăzi proiectul de modificare a legii Avocatului Poporului
Avocatul Poporului Victor Ciorbea va va efectua o anchetă în acest caz
CCR a fost sesizată de Avocatul Poporului în legătură cu justificarea Guvernului la adoptarea Ordonanţei de Urgenţă 13 de...
Curtea Constituţională aşteaptă până marţi, 7 februarie, ca toate părţile să trimită puncte de vedere privind sesizarea...
Președintele urmează să-i transmită personal că se aşteaptă la o luare de poziţie a sa cu privire la ordonanţa de urgenţă pe...
Directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor consideră că soluţia avansată de procurorul general Augustin Lazăr nu...
Aproximativ 150 de persoane s-au adunat în această seară în Piaţa Universităţii din Bucureşti pentru a cere demisia lui...
Avocatul Poporului contestă la Curtea Constituţională legea care interzice persoanelor condamnate penal să ocupe funcţii în...
Liderul PSD consideră că preşedintele României le spune judecătorilor CCR ce decizie să ia în privinţa sesizării Avocatului...
Preşedintele PMP susţine că Victor Ciorbea foloseşte instituţia pe care o conduce pentru a se încadra în jocurile politice...
Preşedintele Klaus Iohannis l-a acuzat pe avocatul poporului Victor Ciorbea că se află în slujba actualei majorităţi...
Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională în privinţa legii care împiedică persoanele condamnate penal să facă...
Legea prevede că persoanele care au suferit condamnãri penale sau se gãsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate, nu...
Reprezentanţi ai Radioului public au avut astăzi o întâlnire cu Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, pe tema eliminării taxei...
După ce a fost eliberat condiţionat infractorul şi-a violat din nou victima
Așa-numita listă a rușinii publicată de ANAF conține numele mai multor datornici la stat. Unii dintre ei sunt persoane...
Investigaţiile au fost cerute de mai mult timp, pe motiv că starea de sănătate a inculpatului Sorin Oprescu s-a agravat.
Avocatul Poporului nu va sesiza Curtea Constituţională în privinţa Ordonanţei de Urgenţă care aduce modificări legislaţiei...
Aproximativ 30 de reprezentanţi ai Alianţei Creştin Liberale au pichetat pentru a doua zi sediul Avocatului Poporului,...
Reprezentanţii PNL şi PDL au pichetat astăzi sediul Avocatului Poporului, nemulţumiţi de ordonanţa de urgenţă a guvernului...
PNL îi cere Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, să atace la Curtea Constituţională legea migraţiei politicienilor pe care o...
Alianţa Creştin Liberală a cerut Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituţională ordonanţa de urgenţă privind...
Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, s-a sesizat din oficiu şi a dispus efectuarea unor anchete la câteva maternităţi din ţară...
88 dintre cei 92 de membri ai Consiliului Naţional al Rectorilor se declară de acord cu prevederile ordonanţei care modifică...
Victor Ciorbea a depus astăzi jurământul pentru funcţia de Avocat al Poporului în faţa preşedinţilor celor două Camere ale...
Parlamentul s-a reunit astăzi pentru a-l vota în funcţia de Avocat al Poporului pe fostul senator PNL, Victor Ciorbea, care a...
Parlamentul se reuneşte astăzi pentru a-l vota pe noul Avocat al Poporului, dar şi pe preşedintele Consiliului de...
Mâine, plenul reunit al Parlamentului urmează să valideze nominalizarea lui Victor Ciorbea pentru această funcţie.
Curtea Constituţională a respins în unanimitate, ca neîntemeiată, sesizarea preşedintelui Traian Băsescu împotriva legii care...
Omul politic Iuliu Maniu, de la a cărui moarte s-au împlinit 61 de ani, a fost comemorat sâmbătă la Memorialul Victimelor...
Pe 18 decembrie am vorbit cu actori implicaţi în revoluţia din decembrie 1989 pentru a afla cum priveau atunci şi cum văd...
Biroul Politic al PNL a votat în unanimitate decizia privind cooptarea PNG şi PNŢCD-aripa Ciorbea. Atât George Becali, cât şi...
Unul dintre cei mai vechi membri ai Partidului Naţional Ţărănesc (PNŢ), Gabriel Ţepelea, a murit, joi, la 96 de ani, în...
Fostul premier Victor Ciorbea, tenismenul Ilie Năstase şi muzicianul Ioan Piso sunt câteva dintre personalităţile decorate de...
Fostul şef al PNŢ-CD a dat statul în judecată pentru "traumele suferite în timpul detenţiei din închisorile comuniste".
La Biserica Sfânta Tereza a avut loc ceremonia de comemorare a lui Corneliu Coposu.