Au fost gasite 8 articole pentru petitii
Potrivit DNA, comisarul Gheorghe Țibulcă ar fi acuzat penal persoane din anturajul său, în scopul favorizării intereselor...
Accesul dificil la diferite servicii medicale, lipsa unor medicamente sau discontinuitatea în tratarea unor afecţiuni, precum...
Avocatul Poporului, Renate Weber, a vorbit despre rolul și activitatea instituției pe care o conduce, la Serviciul de noapte...
Invitat: dl. prof. dr. Gheorghe Iacob – Universitatea „Alexandru I. Cuza” din Iaşi
Avocatul Poporului precizează că nu are drept de iniţiativă legislativă şi că soluţionarea petiţiilor privind proiectului...
Iniţiativa cetăţenească, consultările publice, petiţiile către Parlamentul European sunt doar câteva dintre posibilităţile de...
Documentul trece în revistă toate activităţile din 2014, declarat anul european al cetăţenilor şi dedicat promovării...
Parlamentul European informează că prin intermediul acestui site, cetățenii pot depune petiții online și să urmărească...