Au fost gasite 49 articole pentru legea salarizarii unitare
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, spune că vor dispărea inechitățile din sistemul de salarizare.
Anul viitor vor fi aplicate şi majorările salariale prevăzute de Legea salarizării unitare. Salariul minim urmează să fie...
Majorarea salariilor în sistemele de Sănătate şi de Educaţie ar urma să fie amânată cu două luni.
Guvernul propune modificarea etapelor creşterilor salariale ale bugetarilor faţă de varianta iniţială a proiectului legii...
Ministerul de Finanţe a făcut o nouă evaluare a impactului bugetar al actului normativ. Analiza va fi prezentată în Comisia...
Proiectul legislativ prevede un salariu minim pe economie şi majorări în funcţie de creşterea economică a României
Sindicaliştii Cartel ALFA din administraţie publică locală, cei ai cadrelor militare disponibilizate, grefierii şi...
Sindicaliştii de la Cartel Alfa şi cadrele militare disponibilizate manifestează, marţi, în faţa Palatului Parlamentului,...
Dezbaterile privind proiectul Legii salarizării unitare au continuat în Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor, în...
Decizia a fost luată după întâlnirea de ieri a sindicaliştilor cu ministrul de resort, Lia Olguţa Vasilescu.
Preşedintele interimar al PNL Raluca Turcan spune că doar doi oameni susţin această lege: Liviu Dragnea şi Lia Olguţa Vasilescu
Urmează ca legea să fie dezbătută în comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor, după care să fie adoptată în plen
Proiectul Legii salarizării unitare în sistemul bugetar a fost adoptat în plenul Senatului.
Klaus Iohannis spune că sindicaliştii au dreptate să fie îngrijoraţi şi că, fără corecţii, actul normativ nu va avea valoare...
Preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, Sebastian Oprescu, spune că funcţionarii sunt nemulţumiţi...
Ministrul muncii, Olguţa Vasilescu, a apreciat că "Legea salarizării" este necesară pentru eliminarea inechităţilor care au...
Tema emisiunii: Legea salarizării unitare după avizul favorabil în comisia de muncă a Senatului.
Proiectul a primit aviz pozitiv în Comisia pentru muncă, unde raportul final a fost adoptat cu mai multe modificări faţă de...
Legea salarizării unitare intră săptămâna viitoare pentru dezbateri în plenul Senatului, după ce joi a primit aviz pozitiv în...
Senatorii au votat amendamente pentru creşterea salariului soldaţilor, unor funcţionari publici şi lucrătorilor ANI
Ministrul muncii: Guvernul intenţionează să înfiinţeze o structură formată din specialişti IT care să deservească toate...
Dezbaterile pe marginea proiectului legii salarizării unitare vor continua joi, după ce, miercuri, Comisia de muncă din Senat...
Biroul Permanent al Senatului a repartizat, luni, la comisiile de specialitate pentru raport şi avize, proiectul legii...
Executivul a aprobat şi recalcularea pensiilor celor care au fost pensionaţi între 1990 şi 2010 şi au lucrat în grupele I şi...
Conducerea Senatului speră ca proiectul să vină săptămâna viitoare înapoi cu toate avizele necesare, astfel încât legea să...
Legea salarizării unitare a fost depusă luni la Senat de către ministrul muncii, Lia Olguţa Vasilescu.
Preşedintele interimar al PNL spune că parlamentarii partidului vor formula amendamente la această lege
Preşedintele interimar al PNL consideră că legea salarizării unitare este un joc neserios al PSD la care liberalii nu vor...
Lia Olguţa Vasilescu a declarat că proiectul va fi depus la Parlament, foarte posibil săptămâna viitoare.
Proiectul legii salarizării unitare va fi depus la Parlament săptămâna viitoare.
Ministrul muncii, Olguţa Vasilescu, a anunţat că toate autorităţile şi instituţiile publice sunt incluse în noua Lege a...
Legea salarizării unitare urmează să fie prezentată la şedinţa conducerii PSD de la Sinaia
Legea salarizării unitare va ajunge, săptămâna aceasta, în Parlament şi va fi o iniţiativă a coaliţiei de guvernare - a...
Legea salarizării unitare va fi prezentată public săptămâna viitoare înainte de a fi trimisă parlamentului.
Negocierile pe proiectul legii salarizării unitare continuă, săptămâna aceasta, cu discuţii tehnice şi întâlniri între...
Discuţiile privind legea salarizării unitare continuă săptămâna viitoare, la Ministerul Muncii, la nivel de specialişti, pe...
Proiectul legii salarizării unitare urmează să fie finalizat până la sfârşitul lunii, după încheierea negocierilor dintre...
Ministrul Muncii Lia Olguţa Vasilescu a discutat cu sindicaliştii din domeniul culturii
Negocierile pe tema proiectului legii salarizării unitare vor continua, astăzi la ministerul Muncii, cu sindicatele din Cultură.
Ministrul muncii a discutat cu reprezentanţii sindicatelor din Educaţie despre legea salarizării unitare
Guvernul României intenţionează ca până la finalul trimestrului al doilea să fie gata legea salarizării unice.
Preşedintele comisiei de Muncă din Camera Deputaţilor spune că salariile bugetarilor vor creşte etapizat până în 2020 conform...
Invitatul diminetii la Apel Matinal, analistul economic Adrian Mitroi.
Sindicaliştii au făcut şase observaţii pe actuala formă a legii, una dintre ele vizând criteriile de performanţă.
Liderii sindicali din învăţământ au declarat că resping categoric amânarea şi eşalonarea plăţilor obţinute de salariaţi în...
Liderul UDMR Marco Bella a anunţat că în şedinţa coaliţiei guvernamentale s-a decis ca noua lege a educaţiei să fie asumată...
Printre noutăţile aduse de actul normativ se numără creşterea şi egalizarea vârstelor de pensionare pentru femei şi bărbaţi...
La discuţiile cu membrii confederaţiilor sindicale, executivul a cerut încă zece zile pentru finalizarea proiectului de...
Reprezentanţii sindicali spun că există neclarităţi privind modul de calcul al salariilor.