Au fost gasite 50 articole pentru jurnal de decembrie
Tradiții populare de Crăciun, puse în scenă la festival în mai multe localități sucevene.
De Căiun, feciorii din vestul Văii Jiului au pornit, ca în fiecare an, colindul Crailor.
E vremea colindelor în satele Moldovei, unde tradiția e la ea acasă.
Ignatul în mijlocul unei familii din Dârmănești, Argeș.
Povești albe, scrise cu pensonul pe pânză, în ulei, la Salonul de Iarnă din Botoșani.
La Timișoara au debutat manifestările dedicate aniversării Revoluției din 1989.
Familia cu 400 de membri din Valea Plopului, păstorită de preotul Nicolae Tanase.
Salvăm pădurea dacă de Crăciun vom avea brăduţul în ghiveci sau vom folosi un pom din plastic.
ShoeBox: cadouri în cutia de pantofi, un proiect care crește an de an.
Şezătoarea de la Baia încă mai adună în jurul tradițiilor oamenii satului.
Undeva, departe, într-un sat sărac de la granița țării, sunt copii care nici nu îndrăznesc să îl aștepte pe Moș Nicolae.
Sărbători la mocanii Buzăului, unde tradițiile românești sunt la ele acasă.
În satul Ursici din Hunedoara, oamenii încă mai trăiesc la lumina lumânării.
Orașe care stau pe o crustă de sare, gata să se prăbușească, așa cum s-a întâmplat de curând.
Satul gălăţean Tuluceşti este singurul din judeţ în care oamenii încă mai cunosc obiceiul Sfatului Bătrânilor.
Voioișie, daruri, sărbătoare: zona Hîrlăului este plină de tradiţii în Ajun de Crăciun.
Zeci de mii de stele ale Crăciunului au răsărit la Arad, cultivate de o familie de horticultori.
Despre perseverență: 57 de ani de tras suveica prin război, la Gura Teghii.
Lumina Crăciunului, un concert de execpție în care scena artiștilor a fost o peșteră.
În preajma sărbătorilor de iarnă, controlorii de trafic aerian îl ghidează an de an pe Moş Crăciun din spatele microfonului...
Controlorii de trafic aerian îl ghidează an de an pe Moş Crăciun în preajma sărbătorilor de iarnă.
Peste 60 de biserici de lemn din judeţul Sălaj sunt incluse într-un circuit turistic internaţional.
La cumpăna dintre ani, din Vorona pornește dansul ursului, însoțit de măștile vestite în toată lumea.
Despre strădania unui învăţător de a duce mai departe tradiţiile populare
Singurele daruri pe care le primesc copiii săraci din Valea Jiului au fost aduse de voluntarii nemți.
În prag de sarbători, vă invităm într-o lume de poveste: acasă la Ion Creangă.
E plină țara de meșteri populari, cu diplomă chiar, însă puțini sunt cei care fac din pasiune artă.
Sărbătorile locuitorilor din Scobâlţeni, judeţul Iaşi, umbrite de mirosul îngrozitor venit de la ferma din apropiere.
Despre huţuli se spune că sunt iuţi la mânie, scumpi la vorbă şi fericiţi cu singurătatea.
Despre bucuriile simple: lecția de viață pe care ne-o dă un băiețel din Arad.
În Valea Jiului, minerii se pregătesc să o sărbătorească pe ocrotitoarea lor.
Pentru români, sărbătorile de iarnă încep în cetatea de la Alba Iulia.
Arhiva proiectului, cu toate reportajele realizate de corespondenţii noştri.
...despre cinci copii orfani care aşteaptă an de an sărbătorile ca să fie împreună.
...despre obiceiuri străvechi la Niculiţel.
Zurgălăi şi clopoţei, dobe, capre şi tălănci în muzeul sătesc de la Vînători Neamţ.
...despre istoria românilor şi-a obiceiurilor de iarnă în colindele de altădată.
...despre felul în care bucureştenii aşteaptă Crăciunul.
...despre tăierea porcului şi pregătirea bucatelor pentru Crăciun în localitatea Curtici.
...despre Piţărăii de la Jupâneşti, cu care e întâmpinat Crăciunul în Mehedinţi.
...despre datini şi obiceiuri de Crăciun la Prisecani, în judeţul Iaşi.
...despre ornamentele ecologice făcute de bistriţeni special pentru sărbători.
...despre dubaşii de la Săvârşin, preferaţii Regelui Mihai I de România.
...despre ce motive mai are Buzăul să se mândrească, în afară de cârnaţii de Pleşcoi.
...despre meglenii, aromânii şi grecii din nordul Dobrogei şi obiceiurile lor din bătrâni.
...despre momârlanii din Valea Jiului şi sărbătorle lor aparte.
...despre ficiorii dubii de la Roşia Nouă, unde se colindă ca în vremurile vechi.
...care vă invită pe Valea Muntelui, să aflaţi cum sunt întâmpinate sărbătorile.
...despre plăcintele de post nelipsite din satele sălăjenilor în postul Crăciunului.
...despre instalaţiile tehnice tradiţionale folosite în Maramureş.