Au fost gasite 105 articole pentru decizie
Naţionala de fotbal a României a câştigat cu 3-0 meciul cu Kosovo, din Liga Națiunilor, după cum a anunţat, miercuri, Uniunea...
Distribuirea deciziilor de pensii recalculate începe săptămâna aceasta, prin Poşta Română. Plicurile ce conţin deciziile vor...
Invitat: dl. dr. Constantin Moraru, consilier superior al Arhivelor Naţionale
Tribunalul Bucureşti ar putea da sentinţa în dosarul fostului ministru de Interne, Gabriel Oprea.
Președintele rus, Vladimir Putin, spune că va lua luni o decizie referitoare la recunoașterea regiunilor separatiste Doneţk...
Termenul de 3 ianuarie 2022 a fost anunțat după dezbaterile finale de la sfârșitul anului trecut, dar este posibil și ca...
Mai multe asociaţii ale elevilor, părinţi şi profesori contestă o decizie a Ministerului Educaţiei.
Ministrul sănătății a anunțat că o decizie privind deschiderea noului an școlar va fi luată în a doua jumătate a lunii august.
Angajatorii vor fi obligați să le dea liber părinților pentru supravegherea copiilor de până la 12 ani în situația închiderii...
Preşedintele Klaus Iohannis va trebui să procedeze la o nouă desemnare care, subliniază CCR, trebuie să aibă susţinerea unei...
Preşedinta completului de judecată a anunţat că va fi amânată pronunţarea fără a preciza o dată. Cel mai probabil, hotărârea...
CCR a amânat pentru 5 iunie pronunţarea deciziei în cazul sesizării privind un posibil conflict juridic între Parlament şi...
Potrivit deciziei instanței, procesul a fost închis, deoarece la dosar nu se găsește o autorizare prealabilă a procurorului...
ICCJ: Adunările publice care se desfăşoară în pieţe, pe bulevarde şi trotuare, ori în apropierea sediilor unor instituţii...
Pentru bagajele de până la 10 kg ţinute la bordul avioanelor, pasagerii ar urma să plătească între 6 şi 10 euro.
Rezultatul alegerilor locale din Chişinău a fost invalidat de prima instanţă pentru că ambii candidaţi la funcţia de primar...
Echipele de tenis de masă ale Coreei de Nord şi Coreei de Sud au refuzat să se confrunte la Campionatului Mondial şi au decis...
ICCJ ar putea anunţa azi, după patru amânări, decizia în dosarul cunoscut sub numele "Rovinari - Turceni". În dosar sunt...
Cercetat de procurorii DIICOT într-un dosar de delapidare, cu un prejudiciu de peste cinci milioane de lei, medicul Mihai...
Probele obţinute în mod nelegal şi declarate nule într-un proces penal trebuie înlăturate din dosare, a decis Curtea...
Premierul Mihai Tudose nu a luat încă o decizie în privinţa solicitării de demitere a şefului Poliţiei Române.
Funcţionarii publici trimişi în judecată pentru fapte de corupţie nu vor fi suspendaţi din funcţie pe durata procesului.
Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs. Ordinul se referea la revocarea din funcţie a procurorului Mihaela...
Comisia Juridică din Camera Deputaţilor a respins cererea DNA cu privire la începerea urmăririi penale a social-democratului...
Curtea Constituţională de la Chişinău au decis că dislocarea pe teritoriul naţional a oricăror trupe sau baze militare...
Instanţa Supremă a respins ca nefondată solicitarea liderului PSD, Liviu Dragnea, de anulare a condamnării la doi ani de...
Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei: Decizia anunţată de premierul Sorin Grindeanu este un pas important spre normalizare.
Înalta Curte de Justiţie de la Londra a decis că referendumul pentru "BREXIT" trebuie aprobat de parlamentari. Guvernul a...
Susţinătorii opoziţiei din Venezuela au primit o grea lovitură în campania iniţiată pentru înlăturarea controversatului...
Curtea de Apel Bucureşti a decis să admită cererea autorităţilor canadiene de extrădare a Anei Maria Nedelcu, acuzată că şi-a...
Solicitarea de faliment a fost făcută, în august, de ASF după ce a ridicat autorizaţia de funcţionare a societăţii de...
Solomon Wigler a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă. Decizia poate fi atacată cu...
Biroul Permanent va cere Comisiei Juridice un punct de vedere în legătură cu solicitarea DNA de arestare preventivă a lui Dan...
Instanţa Supremă a decis definitiv aplicarea măsurii arestului la domiciliu în Dosarul "Gala Bute", pentru Elena Udrea şi...
ICCJ judecă azi contestaţia depusă de Elena Udrea la decizia instanţei de a o menţine în arest preventiv în dosarul "Gala Bute".
Curtea Constituțională cere Senatului să redacteze o hotărâre în cazul votului pentru Dan Șova și să o publice în Monitorul...
Theodor Nicolescu este reţinut încă de ieri de procurorii DNA în dosarul despăgubirilor supraevaluate.
Guvernul german a decis să suspende temporar noul salariu minim pentru transportatorii care traversează această țară și care...
Decidenţi politici, reprezentanţi ai industriei aerospaţiale, ai societăţii civile şi cercetători se întâlnesc la Bruxelles...
CCR şi-a motivat astăzi decizia din decembrie anul trecut prin care a constatat că sunt neconstituţionale prevederile legii...
Victor Ponta spune că PSD are nevoie de un nou proiect politic, care care să permită social democraţilor să întreprindă...
Invitatul de vineri al Apelului matinal este lector universitar doctor Alina Ionescu Dumitrache de la Universitatea Danubius...
Cererea lui Valentin Ceauşescu, fiul fostului dictator Nicolae Ceauşescu, referitoare la returnarea unui tablou de la Muzeul...
Karoly Kerekes este acuzat de conflict de interese. El a fost trimis în judecată la începutul anului, de Parchetul General....
PNL va contesta decizia prin care au fost respinse unele modificări aduse statutului partidului la Congresul din iunie, când...
UPDATE: Cei doi fii ai lui Adrian Nastase au ajuns în urma cu puţin timp la penitenciarul Jilava. După ce fostul premier va...
Fostul premier a fost eliberat condiţionat luna trecută, dar decizia judecătorilor nu a fost definitivă şi a fost contestată...
Sechestrul pus pe mai multe bunuri în dosarul ICA, prin decizia definitivă a Curţii de Apel Bucureşti a fost contestat joi,...
Curtea de Apel Bucureşti a admis contestaţia preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa la decizia de arestare preventivă...
CEDO a anulat decizia unui tribunal de la Hamburg care a interzis cotidianului Bild să publice articole privind implicarea...
Instanţa a admis contestaţia DNA împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti, urmând ca fostul premier să execute 4 ani şi 6...