Au fost gasite 14 articole pentru cotatii
Pieţele bursiere mondiale au crescut joi, fiind încrezătoare în robusteţea economiei americane, în timp ce mai multe burse au...
Dolarul american, valoare tradiţională de refugiu în perioade de turbulenţe, s-a apreciat luni, ajungând aproape de paritatea...
Banca Centrală Europeană a adoptat noi măsuri, pe fondul temerilor repetării crizei datoriilor din 2012 în zona euro.
Cea mai mare scădere înregistrată de Dow Jones din septembrie 2008, când valoarea indicelui pierduse 777,8 puncte după...
Cursul petrolului a scãzut substanţial, ieri, pe fondul discuţiilor ajunse în impas între ţãrile exportatoare pe tema...
Temerile investitorilor nu au motivaţii limpezi însă afectează în special acţiunile băncilor.
Companiile germane şi franceze din România consideră că factori ide risc pentru dezvoltarea economică a României în 2016 sunt...
Cea mai mare companie petrolieră de pe piaţa din România a redus preţul sortimentelor de benzină cu 5 bani pe litru şi al...
GRAFIC: Leul pare să fie singura monedă din regiune care în ultima săptămână înregistrează o depreciere faţă de euro.
Petrom şi Rompetrol au majorat în ultimele două zile preţul la combustibil. Vezi cum a evoluat acesta în ultimii ani, dar şi...
Băncile europene au reacţionat pozitiv la informaţiile venite de la Fondul Monetar Internaţional privind elaborarea unui plan...
Preţul aurului a atins un nou nivel aproape de 1.250 dolari pe uncie. Euro s-a depreciat la minimul ultimelor 18 luni în...
Euro s-a depreciat în faţa dolarului la un nou minim al ultimelor 14 luni, iar leul a atins cea mai mică cotaţie faţă de...
Alte 34 de milioane de persoane vor fi afectate de criză.