Au fost gasite 630 articole pentru cfr
Sindicaliștii sunt nemulțumiți de planul de măsuri anunțat de CFR Călători.
Reprezentanţii CFR susţin că nu a fost pusă în pericol siguranţa călătorilor sau a personalului feroviar. Călătorii vor fi...
Compania Națională de Căi Ferate anunță că traficul este deschis pe toate magistralele, însă circulația este adaptată la...
Multe dintre gările de pe traseul Giurgiu-Bucureşti sunt într-o stare avansată de degradare, deşi în modernizarea acestei...
Un tren de marfă cu 22 de vagoane goale a deraiat. Evenimentul este investigat de o comisie de specialitate care va stabili...
Modernizarea liniei de cale ferată Bucureşti Nord - Craiova, cu treceri prin mai multe localităţi din Olt, a fost avizată de...
200 de trenuri au fost suspendate de compania CFR Călători pentru a reduce cheltuielile, dar şi pentru că acestea circulau cu...
Se renunță la respectivele trenuri din cauza numărului extrem de mic de călători, a anunțat directorul CFR, Traian Preoteasa.
Aproximativ 40.000 de studenţi au semnat până acum petiţia prin care cer menţinerea reducerilor la transportul feroviar...
La licitaţia organizată de către Bursa Română de Mărfuri, contractul a fost atribuit unei companii private.
Biletele de tren se vor scumpi cu 4,6% începând de duminică, 15 decembrie, preţul acestora urmând să fie...
Noul Mers al Trenurilor, care va intra în vigoare peste două zile, va aduce patru garnituri noi.
Compania Naţională de Căi Ferate CFR oferă printre cele mai punctuale servicii de transport feroviar din Europa, potrivit...
Tichetele vor fi actualizate cu inflaţia, astfel că această creştere va fi în medie de 4,6%.
Mai multe trenuri care tranzitează zona vor înregistra întârzieri de până la 30 minute.
Noul mers al trenurilor va intra în vigoare pe 15 decembrie. Vor circula zilnic 1.100 de trenuri. Patru dintre ele vor...
Traficul feroviar se desfăşoară în condiţii de iarnă, în special pe raza sucursalelor regionale Iaşi şi Braşov.
Traficul rutier şi cel feroviar au fost perturbate în mai multe zone ale ţării din cauza viscolului şi a zăpezii.
Traficul feroviar pe regionalele Braşov şi Iaşi este din nou afectat vineri seară de ploi şi ninsori viscolite, anunţă CFR...
RRA: În judeţele Harghita şi Covasna, cinci trenuri blocate din cauza unor copaci căzuţi pe calea ferată RADOR RADIO...
Sunt probleme de circulație pe raza regionalelor Iași, Brașov și București, informează Compania Națională de Căi Ferate.
Trenul are șase vagoane, cu o capacitate totală de 351 de locuri și acces ușor pentru persoanele cu mobilitate redusă, iar...
"Apel matinal" - Invitat, președintele Federației Naționale Feroviare Mișcare Comercial Vagoane, Grigore Mare. Realizatori:...
Durata călătoriei va fi de aproximativ două ore şi jumătate.
Apel matinal, de luni până vineri de la ora 8.30.
Primul tren cumpărat de România în ultimii 20 de ani va intra în circulaţie peste câteva zile.
Traficul feroviar a fost oprit în zonă de marți, după ce mai multe vagoane încărcate cu benzină au deraiat.
Se fac eforturi pentru ca circulația feroviară să poate fi reluată în condiții normale în zona Igiroasa, județul Mehedinți.
90 de persoane s-au electrocutat în ultimii 10 ani pe vagoanele de tren sau pe podurile feroviare, potrivit datelor CFR S.A.
S-a avut în vedere numărul mare pasageri care circulă pe această rută cu ocazia sărbătorii Sfintei Parascheva.
Cei înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență beneficiază de reducerea de 90% pentru clasa a II-a.
Între Hanu Conachi şi Independenţa, judeţul Galaţi, se circulă pe un singur fir, la fel şi pe raza sucursalei Craiova, între...
Un incendiu a izbucnit în această dimineaţă la locomotiva unui tren care staţiona în halta Tomşani din judeţul Prahova.
Câteva zeci de călători au așteptat azi-noapte ore întregi ca trenurile lor să repornească.
Traficul feroviar se va desfăşura în condiţii speciale, în următoarele două zile, prin reducerea vitezei de circulaţie a...
Cei care au boli contagioase nu vor putea călători cu trenul (proiect de ordonanţă pus în dezbatere publică).
Circulaţia trenurilor de călători se desfăşoară în continuare cu dificultate pe secţiunea Radna-Ilteu din judeţul Arad.
Circulaţia feroviară este oprită, la această oră, pe Magistrala Bucureşti - Constanţa, din cauza unui incendiu de vegetaţie,...
Zilele acestea, traficul feroviar se desfăşoară în condiţii speciale din cauza caniculei, prin reducerea vitezei de...
Traficul feroviar se va desfăşura în continuare, luni şi marţi, în condiţii speciale la nivel naţional, prin reducerea...
Compania Naţională de Căi Ferate a anunţat că la acest sfârşit de săptămână traficul feroviar se va desfăşura...
Șapte trenuri de călători de pe relaţia Constanţa-Bucureşti, oprite în câmp din cauza fumului gros declanşat de incendiul de...
Contravenţiile pot fi aplicate de personalul de tren şi/sau de Poliţia de Transport Feroviar.
Trenurile care circulă pe relaţia Bucureşti Nord - Aeroport şi retur vor înregistra întârzieri cuprinse între 30 şi 90 de...
Compania CFR Călători informează că în această perioadă, cu vreme caniculară şi disconfort termic ridicat, pot apărea...
CFR Călători va introduce trenuri suplimentare pe ruta Râmnicu Vâlcea-Sibiu şi retur.
Capacitatea de transport feroviar de pasageri, pe tronsonul Râmnicu Vâlcea - Sibiu, va fi adaptată, în perioada 8 iulie - 9...
CFR Călători va extinde restricţiile de viteză pe calea ferată în perioadele caniculare şi cu furtuni puternice, pentru a...
Traficul camioanelor este restricţionat pe mai multe drumuri naţionale şi autostrăzi, în judeţele aflate sub avertizare de...
De miercuri și până vineri, traficul feroviar pe segmentele de cale ferată unde temperatura la nivelul șinei atinge și chiar...
Circulaţia trenurilor este oprită luni seara, pe intervalul Liteni - Vereşti, din cauza unui accident feroviar înregistrat la...