Au fost gasite 286 articole pentru arest
Persoana este acuzată că nu a declarat venituri în valoare de peste 8 milioane de euro, obţinute din vânzarea de telefoane...
Decizia nu este definitivă și poate fi contestată.
Potrivit DNA, inculpatul ar fi primit, cu titlu de mită, de la un polițist 7.000 de euro și 12.000 de lei pentru a urgenta...
Tânărul este arestat preventiv pentru 30 de zile sub acuzaţia de participaţie la introducerea în ţară de droguri de mare risc...
Trei angajaţi ai Spitalului Municipal Rădăuţi au fost plasaţi în arest la domiciliu de Tribunalul Suceava.
Aceştia au racolat mai multe persoane pe care le-au adăpostit, transportat şi trecut fraudulos frontiera.
Şoferul minor este acuzat de omor şi se află în arest preventiv, iar proprietarul maşinii, prietenul lui de 19 ani, este...
Potrivit poliției, din cauza modului de preparare, substanţele pe care cei doi le produceau erau dintre cele mai periculoase.
Procurorii au dovezi că din anul 2023 inculpații au vândut canabis și cristal mai multor consumatori, inclusiv minori.
Acesta rămâne în arest până la judecarea definitivă a solicitării de predare în România.
Toate cele 13 persoane reținute, ieri, pentru înșelăciune și fals în eliberarea a sute de rețete cu medicamente pentru diabet...
Unul dintre bărbaţi a fost prins în flagrant delict, în Târgu Neamţ, în timp ce transporta, într-un troler, aproximativ trei...
Incidentul, spun anchetatorii, a cauzat decesul femeii în vârstă de 73 de ani, în urma septicemiei declanşate de infecţia...
Monica Dăscăliței a fost reținută de procurorii DNA pe 19 martie, fiind acuzată de trafic de influență și luare de mită.
Cei trei bărbaţi inculpaţi în cazul omorului comis la un hotel din zona montană Padina au fost plasaţi în arest la domiciliu.
Tribunalul Vaslui a prelungit vineri arestul la domiciliu în cazul președintelui suspendat al Consiliului Județean, Dumitru...
Ministerul Afacerilor Interne propune schimbarea legislaţiei pentru ca persoanele aflate sub control judiciar sau în arest la...
Din datele existente, nu a rezultat vreo relaţie între inculpat şi victimă, atacul fiind unul întâmplător.
Cei doi bărbați, pe care procurorii germani îi acuză și de terorism, ar fi colectat informații despre rutele transporturilor...
Dumitru Buzatu a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie când primea 1,25 milioane de lei drept mită pentru a...
Un agent şef principal de la Poliţia Rutieră Prahova este cercetat în stare de arest la domiciliu pentru luare de mită.
Asistenta este acuzată că ar fi primit 1.200 de lei de la un investigator sub acoperire, ca să ajute la obţinerea unui...
Poliţiştii români au pus în aplicare două mandate europene de arestare, emise de autorităţile judiciare din Marea Britanie.
El ceruse să fie plasat în arest la domiciliu, dar Judecătoria Mangalia i-a respins cererea.
Cinci cetățeni pakistanezi au fost arestați preventiv pentru 30 de zile sub acuzația de omor. Ei sunt suspectați că l-au ucis...
Tribunalul Prahova a decis scoaterea din arest preventiv a patronului complexului Fermei Dacilor, Cornel Dinicu şi plasarea...
Administratorii complexului turistic Ferma Dacilor, cercetaţi pentru distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru,...
Magistrații judecătoriei Mangalia au decis să-l mențină în arest preventiv pentru încă 30 de zile pe Vlad Pascu, autorul...
Potrivit procurorilor, cei doi asociați au încălcat legea privind operațiunile de alimentare, transport și depozitare cu...
Bărbatul de 52 de ani a intrat în coliziune cu motociclistul de 22 de ani la o intersecție de pe Bd. Drumul Taberei.
Peste 40 de percheziții au făcut polițiștii și cei de la DIICOT zilele trecute în județele Arad, Bihor, Hunedoara, Alba și...
Urmează ca magistraţii să facă publică şi motivarea deciziei.
În deflagraţia de la Crevedia au murit cinci persoane, alte 60 au fost rănite, iar zeci de case au fost afectate.
Folosindu-se de o aplicaţie online criptată, acestea achiziţionau şi vindeau cannabis şi alte droguri de mare risc, pe care...
Arest preventiv pentru medicii suspectați că au efectuat operații chirurgicale, după ce primeau mită de la pacienți.
Miruna Pascu este acuzată că a influențat martori și a încercat compromiterea anchetei penale în cazul fiului său.
Cei doi au mai multe imobile sechestrate și conturi blocate pentru a se putea asigura recuperarea pagubelor.
Amintim că 58 de persoane au fost rănite în exploziile de la Crevedia, cinci au murit, iar alte 11 mai sunt încă internate,...
Noi evoluții în ancheta procurorilor anticorpuţie privind încheierea unor contracte de achiziţie publică şi numirea unor...
Procutorii au pus sechestru pe mai multe imobile şi conturi bancare ale celor doi, Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stângă.
"Apel matinal" - Invitat: Cătălin Țone, expert antidrog.
Fraţii Andrew şi Tristan Tate, precum şi două tinere românce rămân în arest la domiciliu, în dosarul în care sunt judecaţi...
Bărbatul din Chiajna, care și-a sechestrat fiica de 5 ani în locuință, a fost trimis în arest preventiv pentru 30 de zile.
Cei trei s-au prezentat pentru a ridica un colet în care se aflau ketamină și canabis.
Trei persoane au fost arestate preventiv într-un dosar privind suspiciuni de fraudare a unui concurs de la Metrorex pentru...
Anchetatorii susțin că acesta a premeditat atacul și a făcut planuri în legătură cu modul în care urma să acționeze. Potrivit...
Potrivit legii, minorul care a împlinit 16 ani răspunde penal pentru faptele sale.
DIICOT precizează că prin aceeași decizie s-a dispus și achitarea a doi dintre inculpați pentru constituirea unui grup...
Duminică, autorităţile au anunţat că au destructurat o reţea coordonată de la Moscova ce urmărea să destabilizeze situaţia...
Potrivit declaraţiei de avere pe anul 2021, care se găseşte pe site-ul spitalului, şefa secţiei de oncologie câştiga lunar...
Tribunalul București a admis cererea DIICOT de prelungire cu treizeci de zile a mandatelor de arestare preventivă emise...