Sinteza săptămânii 5-11 iunie
Din sumar: Reorganizarea teritoriala a României naşte dezbateri, medicii de familie acceptă să semneze contractele cu casele de asigurări şi decizia privind aderarea la Schengen, amînată până în toamnă.
Articol de Ciprian Sasu, 23 Iunie 2011, 12:53
Reorganizarea teritoriala a României, cel mai nou proiect al autorităţilor, naşte dezbateri vii în societatea româneasca.
Cei mai mulţi vorbitori, între care chiar preşedintele Traian Băsescu, au sugerat o reducere a numărului de judeţe ale României.
De la 41 plus Bucureşti, câte sunt în prezent, la 7-8 regiuni. Decizia nu e încă luată, dar declaraţiile din spaţiul public s-au înmultit.
Un nou an, un nou scandal între medicii de familie şi autorităţile statului.
Doctorii se plâng de lipsa fondurilor şi că nu se poate face medicină pe stomacul gol.
Casa de Asigurări se plânge de lipsa banilor şi de pierderile din sistem.
Peste toate acestea, ramâne acelasi perdant în acest condlict - pacientul.
Un nou conflict, pe aceasta tema, a marcat ultimele zile, culminând cu refuzul medicilor de a semna contractul cadru cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
După discuţii şi negocieri, conflictul s-a aplanat, dar nu a rămas fără urmari.
Aderarea României la Spatiul Schengen a fost din nou saptamâna aceasta subiect în forurile europene.
După votul favorabil, dar consultativ de miercuri din Parlamentul European, miniştrii europeni de justitie şi interne au amânat, o zi mai târziu, pâna în septembrie o discutie pe această temă.
Audio: Emisiunea Sinteza săptămânii