"Tunarul de pe semicercuri"

Lui Ştefan Birtalan, tunarul de pe semicercuri, nu-i rezistă nimeni. Marca din toate poziţiile posibile şi imposibile , din zbor, din picaj, pe extremă, goluri antologice, goluri de chinogramă. A scris filă de istorie la Steaua, la echipa naţională a României şi s-a aureolat de glorie sub tricolor. Titlul suprem în 1970 şi mai ales în 1974 la Berlin. Cu medalii de argint sau de bronz la jocurile Olimpice. Recordul său de 43 de goluri la Turneul final al Campionatului Mondial de handbal din 1974 este şi azi în picioare. Cum a izbutit asemenea performanţă?

-În primul rând trebuie să remarcăm că am făcut parte dintr-o echipă senzaţională a României. România a avut o echipă de handbal senzaţională. Şi sunt mândru că am fost parte şi întreg din această echipă. Echipă care a dominat handbalul mondial de-a lungul anilor. Să reamintim doar echipa campioană din 1961 cu Mozer Ivănescu Nat, Costache. 1964 campioană mondială iarăşi, a doua oară campioană mondială uimeşte lumea, Europa, echipa naţională de handbal. Eu am avut marele noroc şi fericirea să fac parte din această senzaţională echipă a României din 1970 şi 1974 cu nişte glorii extraordinare începând cu Cornel Penu, Cristian Gaţu, Cornel Oţelea , care mi-a fost şi antrenor şi jucător, Gheorghe Gruia, marele nostru, cel mai mare zic eu, handbalist al nostru , tunar extraordinar şi colegii mei Ştocli Chicit , Nicu Munteanu, Tudose şi ceilalţi , Radu Voinea . Toţi care au făcut parte din această generaţie . A fost o generaţie excepţională şi sunt mândru că am făcut parte din ea.

-Domnule Ştefan Birtalan, noi, înainte serveam lecţii de handbal francezilor, spaniolilor şi iată că astăzi dacă ne întâlnim direct nu putem să batem asemenea formaţii. Cum se explică ?

-Desigur. Noi i-am învăţat, şi acum încă ei au respect faţă de noi. Din păcate de vreo 15-20 de ani s-au schimbat multe lucruri în România. Lucruri în foarte bine care sunt apreciate şi noi o apreciem şi lucruri în sport, lucruri care mă dezamăgesc şi zi de zi crează o senzaţie neplăcută, în sensul că, cât mai puţin interes este pentru sport. Din păcate. Handbalul nu face excepţie. Categoric şi handbalul a avut un recul şi are un recul şi acuma încă pe plan internaţional. Pe plan naţional câştigă o echipă să spunem, Steaua , Constanţa care sunt acuma sau Reşiţa care sunt sus şi duc valoarea handbalului peste hotare, dar uitaţi că ne lovim de o echipă din Spania, din Franţa sau din Germania capotăm lamentabil. Întradevăr în România am convingerea că sunt foarte multe talente ca pe vremuri, însă din păcate organizatorii şi pecuniar, adică, la nivelul banilor şi al politicii noi am scăzut foarte mult.

-Ce amintiri plăcute aveţi de la turneele finale ale campionatului mondial din 1970,sigur acolo eraţi mai tânăr,eraţi la început,nu prea aţi prins acolo să jucaţi prea mult, dar totuşi aţi jucat şi mai ales în 1974 unde a fost aşa o explozie gen Birtalan, pentru că aţi înscris 43 de goluri în turneul final. Mi se pare ceva fabulos.

-Era normal, altă viziune asupra jocului. Jocul era altfel decât astăzi. Categoric în plus faţă de astăzi ce este ? Însă ceea ce s-a făcut atuncea s-a făcut foarte meticulos şi foarte bine. Erau unii care serveau, pentru că trebuie să considerăm toată echipa aproape a lucrat pentru ca să pot să dau eu golurile care acuma îmi reamintesc cu mare plăcere, dar să ştiţi că toată echipa a fost pentru. Şi în apărare şi în atac s-a jucat în aşa fel încât să creeze condiţiile pentru a marca eu, de exemplu. Dar, să nu uităm că şi ceilalţi jucători la un nivel de 15-16 goluri de meci sau cum o luăm noi finala campionatului mondial de 14 goluri marcate într-un meci, astăzi se dau în 20 de minute, 14 goluri. Dar, atunci se termina un joc cu 14-12 de fapt, finala campioanatului mondial din 1974 scorul a fost 14-12. Deci, normal am dat cele mai multe goluri , dar în general atunci aşa era tactica făcută.

-Şi totusi, 43 de goluri , iată un record intangibil.

-Nu este un record. Acum se joacă în alt sistem. Acuma se dau mai multe goluri şi recordul meu s-a bătut, normal, dar, cu mai multe jocuri. Atunci întradevăr a fost o chestiune, de exemplu, peste 2 ani de zile nu ştiu dacă se ştie am ieşit golgheter la Olimpiadă în 1976 la Montreal, cu 30 de goluri. Deci, ieşeau cu goluri mai puţine. Acuma la un Championes League care se joacă foarte multe jocuri se ajunge la 80-90 de goluri, dar se joacă peste 10 jocuri .

-Dar la turneele finale?

-La turneele finale în general şi acolo se joacă mai multe jocuri, 8-9 jocuri şi la 8-9 jocuri normal a câte 10 care se dau astăzi, ficare jucător iese mult.

-Domnule Ştefan Birtalan spuneţi-mi vă rog, care era atmosfera la Steaua prin 1977, cu care aţi luat Liga Campionilor cum se zice acum, sau Cupa Campionilor, cum era denumită atunci? Îi aveaţi colegi pe Radu Voinea şi pe toţi ceilalţi coechipieri din generaţia de aur a Stelei.

-A fost o generaţie, de fapt Steaua a câştigat de două ori campionatul, Cupa Campionilor, cum îi spuneam, în 1968 cu generaţia Oţelea, Gruia, Popescu şi generaţia noastră, cu Dincă în poartă şi cu Tudose, Chicit, Gasu, Radu Voinea, Ştocle, Drăgăniţă, deci, o echipă foarte puternică, o echipă care câţiva ani de fapt noi am fost cei care am dat tonul în Cupa Campionilor pentru că, echipa Steaua se confundă aproape cu echipa naţională a României. Şi veneau de la Dinamo încă vreo 2-3 şi încă era Rolen Guleş de la Timişoara. Deci, în mod normal echipa Steaua era echipa care dădea 7-8 jucători la echipa naţională. O echipă foarte puternică condusă de Cornel Oţelea, antrenor, jucător a fost formidabil, singurul care are 3 titluri mondiale şi un antrenor excepţional care a reuşit în 10 ani de zile să câştige şi Cupa Campionilor şi să căştigăm în fiecare an Campionatul Naţional.

-Se juca mai spectaculos, atunci pe vreme dumneavoastră sau se joacă mai spectaculos astăzi? Cum vi se pare?

-Normal că şi atunci a fost un spectacol şi mai ales valoarea performanţelor a crescut spectocolul, normal. Acuma, se joacă cred mult mai spectaculos. Lumea vedeţi vin 15 000-20 000 de oameni la meciul de campionat. Din păcate la noi, pentru că nu avem nici sală de sport din păcate.

-Şi dacă am avea ar veni s-ar umple tribuna?

-Cred că da, pentru că handbalul în România este un sport numărul doi, cum spun, după fotbal. Fotbalul este sportul rege care trebuie să-i dăm tot ce -i trebuie. Fotbalul e categoric că a adus şi performanţe, dar handbalul este cel care a adus şi fermormanţe şi oameni în sală, pentru că handbalul este un sport care se lipeşte cred eu foarte bine naturii româneşti de luptă, dârzenie şi de tot ce este bun în noi.

-Să trecem vă rog vă propun de la o pasă la alta. Să vedem cum este maestrul Ştefan Birtalan în afara arenei handbalistice. Ştim că aţi reuşit o performanţă notabilă v-aţi căutat mama şi aţi reuşit să o găsiţi pe undeva prin Budapesta. Ştim că aveţi doi copii minunaţi, mai ales aveţi un băiat care vă calcă pe urme este handbalist de performanţă, o fată care la fel a îndrăgit sportul şi este în Comitetul Olimpic şi sportiv român deci, câteva detalii despre omul Ştefan Birtalan.

-Nimic deosebit, doar cum aţi spus şi dumneavoastră am o familie care a fost tot timpul pentru mine şi în primul rând soţia care a fost tot timpul alături de mine, a fost alături de echipa Steaua , alături de echipa naţională. Nu se putea să nu fie antrenamente sau meciuri să nu fie prezentă şi acum noi suntem prezenţi din acest an pentru prima dată fără să am contact cu nici o echipă. Acuma doar ca pensionar mă uit la meci şi am să urmăresc cu mare atenţie ce se întâmplă dar, normal că şi copiii au crescut într-o ambianţă sportivă care normal că le place foarte mult jocul de handbal dar, nu numai jocul de handbal întreg sportul. De exemplu fiicei mele îi place foarte mult atletismul pentru că a şi practicat, fiul meu joacă handbal la CSM Satu Mare, care au intrat anul acesta în Liga Naţională. Este o mare performanţă pentru un oraş cum este Satu Mare .

-A fost la Odorhei.

-A fost şi la Odorhei normal. Mă bucur. Ei se bucură pentru realizările mele care au fost şi acuma eu am trecut pe linie moartă cum se spune, în ghilimele vorbind pentru că, voi fi alături tot timpul de echipa Steaua şi de echipa Naţională a României.

-Nu ne-aţi spus de mama. Cum aţi găsit-o?

-Desigur. A fost o situaţie care a rămas în mintea colegilor mei pentru că au fost prezenţi. Eu mi-am revăzut mama după 24 de ani la un turneu foarte puternic în Ungaria şi am cerut ajutorul poliţiei ungare şi până la urmă întradevăr am reuşit ca să o văd după 24 de ani. O chestiune foarte simplă. Ca să vă spun. După un divorţ mama, la 2 ani cât am avut eu, a plecat în Ungaria şi apoi eu am reîntâlnit-o când eram campion mondial şi a fost o întâlnire văzută şi simţită de toată echipa Steaua care a fost la turul Budapesta şi pentru mine şi am rămas mai departe mamă-băiat, cum se spune şi aşa s-a şi realizat această apropiere între noi mult mai puternică.

-N-au reuşit totuşi maghiarii să vă oprească acolo deşi au vrut s-au străduit foarte mult să jucaţi în Ungaria.

-Sigur că da. Echipa României a fost adulată şi nu numai în România. A fost adulată şi afară pentru că se facea spectacol . Când începea Cristi Gaţu să facă tehnicitatea lui s-o ducă la maxim era ceva deosebit râdeam noi, ce putea să facă. Echipa României era o echipă admirată şi iubită pentru că, întradevăr oriunde mergeam făceam mare performanţă şi spectacol. Şi în România la fel. Deci, noi am fost foarte iubiţi trebuie să recunoaştem asta şi să mulţumim tuturor celor care au fost aproape de noi. Însă astăzi, chiar asta este, întrebări care le primesc mereu pe stradă sau oriunde mă duc , de ce nu este ca pe vremuri ? Nu. Şi astăzi băieţii noştri fac spectacol dar, din păcate lipsa de rezultate sunt foarte mari, care nu se pot obţine aşa uşor. Eu am spus tot timpul că am avut o generaţie extraordinară asta nu înseamnă că tot timpul trebuie să vină o generaţie care să fie la fel de bună .Trebuie să aşteptăm ,să avem răbdare dar, sper, din tot sufletul ca să se schimbe modul de a privi sportul din păcate. Şi aicea am putea avea foarte multe discuţii pe această temă pentru că, ştiu ce este în ţară aş putea aş putea să-ţi dau multe sfaturi dar, e bine în primul rând să spunem că sunt multe lucruri de făcut şi trebuie făcute pentru că e păcat de sportul nostru.

-Nu. Cel puţin sportul se ştie că este un mesager, un ambasador al României şi sigur trebuie să aibă partea leului. Asta trebuie să o înţeleagă oricine.

-Sigur că da. Din păcate intenţii există. Acuma mai mult ca niciodată. Mai ale pe plan politic, că de fapt aicea este buba. Politicul generează resurse pentru a face cât mai multă lume să joace. Pe vremuri era Daciada. Să-i spunem alt nume dar, este obligatoriu. În fiecare ţară se face aşa ceva. Deci, copiii de mici să fie înregimentaţi, în ghilimele spus într-o activitate sportivă de orice fel . Dacă asta s-ar putea s-ar realiza cât mai repede posibil dar, şi urmărită . Eu am devenit sportiv de la un orăşel mic Jibou, născut în Zalău am trecut la Jibou şi, Jiboul este un orăşel mic de 15 000 de locuitori în care am făcut sport, la liceul de acolo. De acolo am făcut 2-3 ani de handbal m-am uitat la televizor şi am văzut zeii handbalului pe care îi ştiu astăzi, nu? Şi atuncea m-am apropiat de ea şi am jucat handbal acolo în liceu. La noi astăzi în licee poate mai puţin se joscă handbal şi eu nu am venit din altă lume am venit din România. Eu cred şi sunt convins că în România există foarte multe licee unde sunt foarte mulţi copii talentaţi,înalţi cum şi trebuie pentru sport. Acuma, eu sunt unul mic, dar înalţi care pot să facă sport oricând dar trebuie să fie şi chemaţi să vină.

-V-a plăcut şi cartea pentru că iată aţi făcut facultatea, ambiţios cum vă ştim. Ce alte pasiuni aveţi d-le Birtalan, fiindcă lumea ar fi curioasă să ştie de pildă ce cărţi îi plac lui Ştefan Birtalan, ce filme preferă, ce muzică îl atrage?

-Să luăm muzica, chiar am fost un fan. Am fost fan Michael Jackson. Normal că noi am fost într-o generaţie care ne-a plăcut muzica, ne-a plăcut teatrul. Am fost oameni care ne-am dus la teatru. Colegii mei împreună cu mine nu cred că este unul care nu a terminat o facultate, toţi au terminat o facultate. Noi spunem facultatea noastră senzaţională Educţie fizică şi sport, noi avem două facultăţi cum spumen noi. Gaţu inginer, Penu inginer ofţer. Am fost oameni responsabili. Normal, nu la limita de genii n-am fost noi acuma dar ne-a plăcut să facem şi sport, ne-a plăcut muzica, ne-a plăcut teatrul, ne-a plăcut orice şi distracţia, normal pentru că sunt legate astea, dar în limitele normalului. Fără să exagerăm din nici un fel. Doar poate în sport am exagerat, pentru că acolo am fost fideli şi am fost atât de mult conectaţi încât de multe ori spunem că aşa de mult ne-am antrenat că puteam să jucăm după un campionat mondial încă un campionat mondial.

-Florile vă plac? Ce flori?

-Desigur.Flori.Rozele cum se spune trandafirii.Normal ne plac toate lucrurile care le place şi tuturor oamenilor. Normal că nu avem lucruri mai deosebite. Mă întâlnesc cu foarte mulţi amici şi seara să bem o cafea şi ne aducem aminte de vremuri frumoase sau, ne uităm acuma la generaţia nouă cum clădeşte noua societate şi mai avem şi lucruri de admirat la ei dar şi lucruri care îi mai înţepăm din când în când ce ne place şi nu ne place dar, în mod normal suntem oameni normali.

-Socotiţi că noile distracţii de astăzi ale celor tineri, mă refer la calculator deci, la internet, la televizor deci, nu prea mai este timp pentru studiu, lectură, pentru filme şi sigur că asta se vede.

-Eu cred că generaţia de astăzi are un mare noroc. Foarte multe lucruri primeşte.Informaţiile. Mult mai repede decât noi. Este o generaţie deşteaptă, o generaţie care este conectată foarte bine la ceea ce se face. Normal că trebuie să fi foarte bine organizat ca să ai timp pentru orice. Eu cred că aicea este problema numărul unu. Trebuie lasată această generaţie să se apropie cât mai mult de nou, să fie şi la computer să fie legată de tot ce este nou dar, să aibă şi timp pentru sport.

-Şi pentru carte. Lectura trebuie să fie obligatorie. Aici e problema.

-Este clar. Eu am fost şi antrenor şi de multe ori făceam glume cu băieţii. Îi întrebam seara "Ce cărţi aveţi, ca să citesc şi eu ?"Deci, eu nu vreau să par un om mai ieşit din comun dar nu există zi să nu citesc în primul rând ziarele, ca să mă informez ce se întâmplă şi o carte tot timpul am. Acuma chiar am Obama-Alegere pozitivă, alegerea secolului care o citesc şi pentru că este o campanie electorală care îmi place să o urmăresc, mai ales în carte cum s-a întâmplat dar, nu există zi să nu citesc ceva. Asta nu înseamnă că dacă te uiţi pe internet nu iei informaţiile mult mai repede, cu este acuma că nu trebuie neapărat ca să citeşti neapărat cartea. Dar trebuie să o iei de pe internet să găseşti cartea şi se poate lua şi de pe internet.

-Numai că trebuie să existe pasiune a celui care vrea să citească.

-Pasiunea de multe ori se şi face. Dacă am găsit cuvântul pasiune pot să spun că pasiunea a fost cea care ne-a dus sus. Pentru că, hai să spunem şi acuma se munceşte. Eu nu cred că un sportiv astăzi nu munceşte din toată tăria dar, trebuie să ai pasiune, să cedezi să nu te duci la Disco, să nu te duci astă seară, pentru că, nu poţi, mâine trebuie să faci antrenament. Şi de ce spun eu tot timpul şi o repet, sportul de performanţă este munca cea mai grea pentru că, în fiecare zi trebuie să baţi ziua cea trecut. Trebuie să fi mai bun ca ieri.Şi atunce trebuie să tragi de tine foarte mult. Este extraordinar se vede şi se materializează prin gândirea sportivă ceea ce făceau . Erau extraordinari ciclişti, senzaţionali care tot timpul astăzi făceau 100 de Km., mâine faceau 101 Km. La noi la handbal, să ştiţi Sportul de echipă sau oriunde trebuie să fi formidabil dar este foarte greu. Foarte greu să cedezi, să cedezi de multe ori lucruri de care îţi place tare mult dar n-ai ce face. Eu am văzut Parisul de foarte multe ori dar, să ştiţi că la Turnul Eiffel ne-am dus de foarte puţine ori pentru că, noi eram în sală şi acolo era munca noastră, la sală, a tuturor băieţilor. Sau te duci la Luvru. Sigur că da, îţi trebuiesc 3-4 săptămâni ca să stai. Noi ne-am dus de 2-3 ori dar foarte puţin. Viaţa de sportiv e frumoasă dar nu e chiar atât de frumoasă cum pare de afară. Şi noi mergeam. De acolo luam toate informaţiile dar nu atât de mult pe cât am fi vrut să fie. Aicea este problema. Jucătorii de astăzi de multe ori acceptă să lase de la sport de la pregătirea care este foarte importantă şi să dea mai mult pentru o distracţie sau să lase mai moale puţin spunând că recuperez. Nu există recuperare. La sport nu există recuperare. Decât dacă eşti serios trebuie să faci zi de zi.

-Totuşi, domnule Ştefan Birtalan, există speranţe că handbalul românesc va fi unde a fost?

-Speranţa trebuie să existe. Sigur că da . Îmi este greu să spun. Eu mă leg la un cuvânt spus acum câteva zile de d-nul Octavian Belu care, mi s-a părut extraordinar de corect. Sportul românesc din păcate este la terapie intensivă şi trebuie foarte repede luate măsuri extrem de serioase pentru a duce măcar la o linie de plutire, deocamdată. În perspectivă , normal că sper.În fiecare zi sper. Echipa naţională a României să fie nu atât de bună cum a fost, mult mai bună ca pe vremea noastră şi să fie acolo sus . M-aş bucura să fie România Campioană Mondială. Vai de mine. Extraordinar de mult m-aş bucura şi aş dori. Ţin cu jucătorii de astăzi, voi ţine şi cu jucătorii de mâine. Sper să prind momentul în care, îndradevăr echipa României va fi Campioană Mondială.