Laurenţiu M. Popescu
Invitatul ediţiei din 27 iunie al emisiunii Semnături celebre este prof. univ. dr. Laurentiu M.Popescu, preşedintele Secţiei medicale a Academiei Române.
Articol de Mihaela Helmis, 27 Iunie 2012, 11:52
În domeniul medical specializarea e obligatorie iar atunci când se optează pentru cercetare într-una dintre aceste discipline urmează un drum lung în care intuiţia, curiozitatea şi deschiderea joacă, pe lângă o muncă intensă, un rol foarte important.
Când vorbim despre medicină celulară ne aflăm în egală măsură aproape şi departe de patul bolnavului, iar descoperirile în domeniu de la George Emil Palade încoace au schimbat radical abordarea unor boli în binele evident al pacienţilor.
E pe scurt aceasta şi povestea invitatului de astă seară al emisiunii Semnături celebre, prof. univ. dr. Laurentiu M.Popescu, preşedintele Secţiei medicale a Academiei Române, ale cărui cercetări în domeniul celular au făcut să se vorbească acum despre telocite.
Denumirea a fost dată de profesorul român deja multi-premiat pentru cercetările sale care, sperăm cu toţii, vor identifica mecanismele prin care telocitele sunt adevăraţi co-piloţi ai celulelor stem şi vor putea fi folosite în refacerea ţesutului miocardic sau pulmonar.
Audio: Vă invităm să ascultaţi dialogul cu profesorul Laurenţiu Popescu.