Florin Zamfirescu
Invitatul ediţiei din Ajun de Paşte e actorul Florin Zamfirescu în dialog cu Cristina Sârbu.
Articol de Mihaela Helmis, 14 Aprilie 2012, 15:04
“Am fost marcat întâi şi-ntâi de cărţi bisericeşti, pentru că aveam în casă şi pentru că mă trag dintr-o familie de preoţi din tată în fiu.”
Născut în oraşul Călimăneşti, Vâlcea, Florin Zamfirescu a absolvit atât şcoala generală cât şi liceul în localitatea natală.
În anul 1967 a intrat pe primul loc la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografie Ion Luca Caragiale din Bucureşti la Facultatea “Arta Actorului”, clasa Profesor Constantin Moruzan, absolvind-o 1971 ca şef de promoţie.
Repartizat la Teatrul de Stat din Târgu Mureş, s-a mutat după doi ani la Bucureşti la Teatrul Giuleşti, actualmente Teatrul Odeon.
Între anii 1991 şi 1994 a fost şi director artistic al acestui teatru. Începând cu 1996 şi până în prezent e profesor universitar la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti.
A fost şi rector al UNATC din ianuarie 2000 până în 2008 şi în paralel cu aceste activităţi, şi-a continuat activitatea de actor de scenă şi film, respectiv ulterior de regizor de teatru.
Din 1974 până în prezent a jucat în 30 de filme româneşti regizate de Dan Piţa, Mircea Veroiu, Alexa Visarion, Lucian Pintilie, sau Nicolae Corjos, Mircea Moldovan şi Mircea Daneliuc
Din 19 mai 2009, Casa de Cultură din oraşul Călimăneşti (Vâlcea) poartă numele FLORIN ZAMFIRESCU.
Audio: Emisiunea Semnături celebre.