Aurelian Neagu
Invitatul ediţiei din această seară excelenţa sa Aurelian Neagu, fost ambasador al României în Japonia
20 Iulie 2011, 11:12
Cea mai mare parte a carierei diplomatice a ambasadorului Aurelian Neagu este strâns legată de Japonia.
El este literalmente îndrăgostit de poporul nipon şi de ţara de la capătul lumii.
"Când am ajuns prima dată acolo - mărturiseşte Excelenţa SA în emisiunea noastră - am avut senzaţia stranie că trăiesc aevea într-un film sf din viitor în care imaginaţia cineaştilor de până acum este cu mult depăşită".
Este greu să fii ambasador în ţara în care programarea şi coordonarea întregii vieţi sociale ating perfecţiunea, dar îţi oferă satisfacţii nebănuite.
În dialog cu Alexandru Ioan, Exelenţa Sa ne invită să vizităm Ţara Soarelui Răsare şi să fim convinsi că aceasta este mai aproape de noi decât suntem tentaţi să credem.