Ziarul

S-auzi, să vezi şi să nu crezi câte poate aduna un om într-o viaţă. Nu colecţiile mă interesează însă astăzi pe mine, ci unul dintre obiectele strânse cu un scop bine definit: să fie acolo, că nu ştii când îţi trebuie! În speţă – ziarul.

Măcar unul (de sămânţă), dacă nu un teanc-două, tre' să ai în casă, că nu ştii când te-apucă un... zugrăvit, un spălat de geamuri, o friptură la... tigaie sau grătar (iar porcul mai ales... sare, nenică, de n-ar strica să pui şi pe faianţă ziar decât să freci la ea dup-aia până la loc comanda), aşa..., sau poate ai de curăţat ceva cartofi, morcovi, peşte nu mai zic..., ori de trimis nişte borcane goale pe la Bălceşti – de le iei la iarnă îndărăt cu zamă de varză-n' ele – şi-un set de pahare (cristal sută-n mie!) la Balş, la aia mică a lu' naşu' Pantelică, de să mărită-n sectembrie anu' trecut, că n-o mai văzui de când erea uite-atâtica! Da' vezi un' le pui! Că la pimniţă şi-n pod o fi uscat, da' dacă trage şoarecu' şi-şi face... vizuină... te-ai ars, vericule! Cămara ar fi locul ideal – dac-o ai; dacă nu... te priveşte!

Ingeniozitatea românilor însă combinată cu hazardul (când foloseşti un ziar la altceva decât... menirea-i iniţială, nu te mai uiţi la ce... scrie ori cine e... imortalizat în paginile respective) au făcut de-a lungul timpului să-i văd ba pe Ceauşescu zâmbind iarna de pe sub ghivecele maică-mii, ba pe Iliescu atârnând răsturnat peste cârnaţii şi slănina lu'... naşu' Pantelică (Vă spusăi? De la Balş...), aşa..., ba pe Constantinescu triumfând cu Clinton de mână de sub un morman de maţe de caras, biban ori ştiucă – nu mai ştiu exact, ba mai nou pe Băsescu strivit în portbagaj sub greutatea cauciucurilor de... iarnă mai întâi şi după schimb... de vară. De-aia zic că nu contează cum îi zice, cât ai dat pe el şi cât adevăr sau minciună conţine! După ce l-ai răsfoit, după ce l-ai... digerat, ziarul se transformă în... bun gospodăresc!

Ca idee, să vă spun totuşi că cel mai scump ziar din lume a fost tipărit la Iaşi în noiembrie 1858 şi trimis prin poştă la Galaţi, de-aici valoarea lui extraordinară: datorită greutăţii sale, au fost necesare nu mai puţin de 8 timbre cu cap de bour, aplicate direct pe exemplarul în cauză, timbre extrem de rare şi de aceea foarte apreciate printre colecţionarii de gen. „Zimbrulu şi Vulturulu” – ăsta e numele ziarului – a fost vândut anul trecut la o licitaţie ţinută la Geneva pentru 829.000 de euro.

Sigur că internetul abundă de superlative, însă dac-aş sta să le înşir pe toate... ori aş termina de povestit mâine, ori ar ieşi o... frunzăreală. De-aia vă mai dau unul şi gata: denumit în traducere aproximativă „Curier de ştiri domestice”, că-n original... nu pot să mă pronunţ, cel mai vechi ziar din lume este un soi de monitor oficial al Suediei care apare încă de la 1645. Însă de la 1 ianuarie 2007 varianta tipărită a devenit istorie, venerabilul curier suedez având astăzi deja cinci ani şi mai bine de când apare doar on-line. În România doar 14 ziare cotidiene mai răsar în variantă tipărită, conform datelor oficiale de la Biroul Român de Audit al Tirajelor.

În ce priveşte însă viziunile unora – cum că până prin două mii treizeci-treizeci şi ceva or să dispară toate ziarele tipărite... mai vorbim! Să văd eu cum curăţă careva peştele on-line şi p'ormă promit să-i trimit pe e-mail cel puţin doi mici cu muştar, dacă nu o ceafă de porc, în ziua când m-oi apuca de râcâit pereţii cu un şpaclu de... 7 pixeli şi jumătate!