Yellowstone ot Colentina
Comentariu de Costin Enache
Articol de Costin Enache, 27 Mai 2010, 06:24
Nu ştiu ce interese se ascund în spatele incendiilor periodice ale complexului Europa de la marginea Bucureştiului. Numai că de data asta e mai groasă: când vorbim şi de pierderi de vieţi omeneşti, logic ar fi să ne-ntrebăm dacă măcar acum o să iasă la iveală adevăratele motive! Din senin arde poate o dată. Hai de două ori... Însă la ritmicitatea cu care iau foc standurile de la “Dragonul Roşu”, se cam adună norii...
Am impresia că în lipsă de parcuri naturale protejate cum trebuie, cineva şi-a pus în cap să facă din complexul Europa un fel de Yellowstone! Nu sunt încă la capătul Bucureştiului vidre, urşi Grizzly sau elani, dar cred că şacalii şi-au cam făcut cuib. Şi asemeni rubedeniilor din sălbăticie, profită de orice oportunitate pentru a-şi umple maţele şi... buzunarele.
Regenerarea constantă (sau, dacă vreţi, “purificarea prin foc”) a habitatului înseamnă întotdeauna o nouă şansă; numai că la Yellowstone al şaselea simţ alungă animalele din timp înspre zone lipsite de pericol. La noi nu încape discuţie nici despre bun simţ, darămite să mai pomenim de avertizoare de incendiu, materiale ignifuge sau alte trăznăi de siguranţă care ar trebui folosite la orice construcţie, tocmai pentru a ţine loc de al şaselea simţ! Dar probabil, ca de obicei, “Dragonul Roşu” o să renască iar din propria cenuşă, iar viaţa în biotopul Europa ot Colentina va continua cât se poate de normal până... la următorul pârjol.